783 matches
-
i-au asociat cuvintele :căldură, lemn, cenușă, jar, foc, fum, horn, chibrit. Numai calități acest joc îi ajută pe copiii mai timizi să devină mai încrezători, integrându-se mai bine în colectiv. Un copil este așezat în mijlocul cercului pe un scăunel. Pe rând ceilalți copii formulează câte o apreciere pozitivă despre colegul lor. Cuvântul interzis - copiii răspund la întrebările adresate de educatoare sau de conducătorul de joc fără să folosească cuvântul ales -interzis.Exemplu: cuvântul interzis -iarnă.,iar întrebarea adresată copiiilor
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
religioase. Pentru aceasta, Maria Montessori a creat o biserică a copiilor, pe măsura nevoilor acestora. Atât mobilierul, cât și unele obiecte de cult (catolic) au fost proporționate În funcție de posibilitățile fizice și mentale ale copiilor. Ei Înșiși aveau posibilitatea să aranjeze scăunelele pentru a Îngenunchea, să tragă perdelele de la ferestre, să rearanjeze grupurile de statuete sau florile, să aprindă lumânările. În „biserica” astfel proiectată și administrată oficia și instruia un preot. Exercițiile de păstrare a liniștii realizate În sala de curs deveneau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de vară, pe un tăpșan proaspăt udat și curățat năbădăios cu mătura. Miros de pământ stropit, de găini, de rufe Întinse la uscat prin preajmă. Se pune masa, o masă joasă cu trei picioare - asta nu se clatină! - și niște scăunele din lemn alături. Aștepți sfios să fii invitat, te prefaci că ești furat de peisaj și nu iei În seamă (deja ai deprins acest vicleșug!) aburii omletei, peștele proaspăt prins de bunicul - pescarul satului! „Hai vino și gustă și tu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Apoi țineți obiectul respectiv aproape de corp și ridicați-l încet. Dacă lucrați mult timp la birou, reglați corect înălțimea tăbliei și a scaunului. La fiecare jumătate de oră schimbați-vă poziția sau faceți exerciții pentru spate. Puneți sub birou un scăunel sau o cutie pe care să puneți picioarele, astfel încât genunchii să fie mai sus decât articulația pelviană. Astfel, scade presiunea asupra nervului sciatic, iar coloana vertebrală se arcuiește mai puțin. Dacă trebuie să stați mult la volan, folosiți un suport
[Corola-publishinghouse/Science/2071_a_3396]
-
aceluia. Se crede că acela care a avut aici, pe pămînt, mai multe femei pe ceea lume va trăi cu acea dintîi, iară celelalte vor sta în urma ei. Femeia care moare în poziție, să i se dea de pomană un scăunel și un baston, ca să aibă pe lumea cealaltă pe ce ședea și în ce se sprijini. Se crede că copiii care mor înainte de miezul nopții iau pînea și averea părinților, iar acei care mor spre ziuă, aceia lasă părinților pînea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
nepoatele și nepoții lui, în curtea și livada bunicilor. 598 Viitorul dramaturg Horia Lovinescu. 457 Așa, strivită de amintiri, singură și ghemuită pe scări, în noapte, lam recunoscut trecând pe Micu Katz599. Am fugit după el ca să-i cer un scăunel... o pernuță... dar el mi a dat o telegramă. Aceasta instala în sufletul meu o altă lume, alt climat. Sâmbătă seara aveam să întâlnim în București - soțul meu și cu mine, un amic care după 20 de ani se întorcea
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
Plaza?“ — N-are cum să plouă... sunt sigură, spun în schimb, și dau repede pagina. Vaai, ia uite la pantofii ăștia! — Doamnelor! Să începem! Cynthia ți-a făcut din nou apariția, cu un clipboard în mână. Se așază pe un scăunel aurit și amândouă ne uităm la ea cu atenție. Nimic, spune, nu te poate pregăti pentru experiența pe care o trăiești când îți cumperi rochia de mireasă. Poate tu crezi că totul se reduce la a-ți cumpăra ceva de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uceni‑ cului puteau sta alături de cele executate de el, ca maestru. Spre exemplu, într‑o zi, pe când Domenico del Ghirlandaio, care lucra în capela cea mare din Santa Maria Novella era plecat, Michelangelo a început să deseneze schela și câteva scăunele, împreună cu toate ustensilele și cu câți‑ va ucenici care lucrau. Întorcându‑se și văzând desenul lui Michelangelo, Do‑ menico a spus: acesta știe mai mult decât mine - și a rămas uluit de noua manieră și de noul fel în a
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
se strâng unii în alții ca puii de potârniche, nu stau ei jos, că nu s-ar mai ridica de acolo. Anul trecut a fost un an prost, cu frig și ploaie, nu am dat mai mult de 200 de scăunele !”. După ce-i spun la revedere lui Marian, plec cu scaunul pliant sub braț într-o altă zonă de comerț, situată în imediata apropiere a zonei mitropolitane, de-a lungul străzii Crișan. Acest scaun de lemn a accentuat imaginea mea de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
grup, ne aflam, în județele respective, la cozi după lapte. Pentru cei cca 500 de oameni ce așteptau la cozi s-au adus câte trei-patru sute de litri. Vai de bieții oameni tineri, bătrâni, femei, copii, unii însoțiți de obișnuitele scăunele ce așteptau la rând! Foamea și dorul de lapte îi făcea să uite că sunt oameni, se împingeau, se îmbrânceau mai rău ca animalele! Mulți i-au trântit la pământ pe bătrâni, strigându-le: Lapte vă trebuie? Ați făurit socialismul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ajunsă lîngă apă, naiba știe cum, dincolo de fîșia de frontieră. Pescarii erau frați și toți profesori de matematică, unul la Universitate, unul la un liceu și unul la o școală generală. Ultimul era omul cu corvoada. Aducea rîma, rachiul, minciogul, scăunelul și cam tot ce era necesar savanților săi frați. Cel mai barosan, Victor universitarul, a vorbit cu colonelul Scutelnicu, de la Regimentul din Iași, să fie lăsați toți trei o zi ca să scoată toată peștimea din Prut. Colonelul n-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la bătrînețe să umblu pe drumuri. Mă doare inima după cazan. Era din aramă, îl aveam de la niște țigani din Basarabia. Acum te-au prins prima dată? M-a mai prins șeful de post. Era om bun. Se așeza pe scăunel și împreună tot gustam pînă ne îmbătam amîndoi. Dar acum, de ce s-au schimbat obiceiurile? Au venit de la Darabani, granguri mari. Autobuzul sforăia și se legăna în toate felurile, iar o bună parte din fum ieșea chiar în interiorul hurdubaiei. Șoferul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în satul nostru? Ambii soți izbucnesc în rîs și Vasilică spune neveste-sii: Spune-i tu! Încă rîzînd, Katia începe cu precauție: Am ajuns aici pe la amiază. Îmi plăcea apa din fîntînă foarte mult. Găleata cu apă era pe un scăunel în tinda de la intrare și noi luam cu o ceașcă de acolo apă de cîte ori aveam nevoie. Doream să bem mereu apă proaspătă, precizează Vasilică. Seara, la lampă, Vasilică lucra la finisarea unei lucrări. Eu mă uitam într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu bucurie. Atunci domnul Covalciuc își dă arama pe față, sare în spatele meu și apucă de fir. Este al meu, țip isteric și îl mușc de mînă. Ba este al nostru, sare și feciorul său Bogdan, lovindu-mă cu un scăunel de pescar. Lupta este care pe care, firul se rupe și peștele ăla mare rînjește spre noi cu niște dinți de rechin. Scoate capul din apă și glăsuiește: Hai veniți la tata, aici, să vedem care pe care... Eram tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
își spunea cuvântul, se așeza în fund pe o piatră și cioplea. Egal cu sine. Calm. Probabil nu bănuia că asta e, în fond, și munca scriitorului. De dimineața până seara spărgea piatră. Piatră pentru soclu. Se așeza pe un scăunel, își vâra capul între umeri și spărgea cataroaie. Cu ciocanul. Țoc - și piatra se crăpa în două felii pe care el le studia, le bibilea până deveneau piese ale unui posibil joc din acela în care îmbini cuburi. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
a oferit să ne ajute. Bicicletele le-am urcat în coșul camionului, claie peste grămadă. Doamna împreună cu copiii au încăput în cabină, eu și Mircea țineam bicicletele (din cauza zdruncinăturilor s-au zgâriat, oglinda băiatului s-a rupt, la fel un scăunel, mie mi s- au strâmbat dinamul și farul). Drumul fiind denivelat, cu gropi, bălți, n-o să uit niciodată cei câțiva kilometri făcuți în mașină: cu o mână și cu picioarele țineam bicicletele cum puteam, cu cealaltă încercam să-mi mențin
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
amenajat. Cineva îmi spuse că motelul pe care-l căutam (conform hărții) era după Perșani. Ajuns acolo, am obținut două camere și promisiunea de a servi fripturi "grupului” ce va veni. Într-un târziu (justificat, fiindcă fetița era pe un scăunel iar băiatul cu o bicicletă mai mică), sosiră și ceilalți. Am luat camerele în primire, iar după masă ne-am dus la ștrandul care era puțin mai jos de Cabana Dealu’ Perșani. Ne apropiam de obiectivul propus, Transfăgărășanul. Inutil să
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
tânărul milițian. Dar nu puteam merge. Glezna mi se umflase și mă chinuia din ce în ce mai mult. Inițiativa a venit tot de la Mircea. Radule, ia toporișca și copăcelul. Lică, dă mâinile încoace! Unindu-și mâinile într-un anumit fel, au realizat cunoscutul "scăunel" iar eu, ținându-mă de gâtul lor și stând comod, eram transportat la domiciliu de o "Salvare" constituită copilărește din cele patru brațe puse la dispoziție cu dragoste de frații mei. Leu țopăia în fața noastră bucuros, adresându-se lui Mircea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
uzat, slinos și grosolan cârpit pe alocuri cu ață albă, iar pe cap în ciuda timpului frumos și călduros avea o căciulă neagră zoioasă și roasă pe la margini de timpul îndelungat de când se afla în câmpul muncii. Omul care stătea pe scăunel în bătaia soarelui fierbinte era într-adevăr bătrân, dar avea gândirea trează și o privire inteligentă și iscoditoare. Tata a îndrăznit. A împins puțin portița care fâlfâia în balama ca aripa alicită a unui cocor împușcat și s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a suit, a împrăștiat, a egalizat stratul de gunoi, a bătut bine-bine cu furca întreaga cantitate descărcată, așa cum se cere. A oprit la fântână, a adăpat iepele și a plecat spre casă. Moș Danilov îl aștepta sub vișinul umbros, pe scăunelul de vânătoare. Tata a tras căruța lângă grămada de gunoi, le-a dat iepelor să ronțăie ceva și s-a apropiat de bătrân. Văsălie, ți-am găsit de lucru începând de mâine dimineață. Numai că gazda asta nu se împacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Bătrânului îi plăcea de noi, copiii, și se străduia să ne rețină numele fiecăruia ori de câte ori mama ne chema la masă, ori când gălăgia pe care o făceam depășea anumiți decibeli. Ca unul dintre cei șapte înțelepți ai Atenei, stând pe scăunelul de vânătoare de sub vișinul umbros și primitor, rememora propria-i copilărie apusă pentru totdeauna, starea deplorabilă în care se afla, precum și răgazul care-i mai rămăsese până la momentul ultimei călătorii. Cât de repede a trecut viața asta! Fără copii. Fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
el? "Și de-atunci peste mormânt Plopi cu frunza rară S-au zbătut ușor în vânt Zile lungi de vară. Soarele spre asfințit Și-a urmat cărarea Zi de zi l-au troienit Vremea și uitarea" (G. Topîrceanu) Stând pe scăunelul de vânătoare sub vișinul preferat, în poziția "Gânditorului de la Hamangia", și-a închis pleoapele ostenite, lăsând să-i cadă o lacrimă târzie asemenea unei picături de agheasmă purificatoare pe trecutul său, care, asemenea cu al fiecărui om, nu a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acum, după mulți ani (ceea ce este de necrezut), că motanul era pe jumătate leu. Să zicem semi-leu, cum au fost atâtea personaje mitologice, și tot era ceva... O doamnă foarte bătrână, care poate fi întâlnită în fiecare seară, pe un scăunel în fața localului recent înființat, cu firma "BAR. LA MOTANUL LEGENDAR", își aduce aminte foarte bine de Ivan și jură că, dacă nu era un semi-leu, era totuși ceva mai complicat decât o pisică: "o fi fost doar panteră sau tigru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mare decât mine, nu mai știu, și nici fața nu i-o mai țin minte decât foarte vag. Trecuse pe la noi într-o vizită neprotocolară, sau veniseră de la școală împreună și intrase „pentru o clipă”. Stătea în bucătărie, pe un scăunel, lângă plita caldă încă și se conversa cu Jeni. Vorbeau între ele, cum fac fetele de vârsta lor, fără să-mi acorde vreo atenție, tolerându-mă cu nepăsare, acolo, în bucătărie, și pe mine. Care mă înfruptam cu nerușinare, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nepăsare, acolo, în bucătărie, și pe mine. Care mă înfruptam cu nerușinare, pe tăcute și pe furiș, din acea coapsă de fată nubilă pe care fusta strâmtă, de culoare - precis - maro și poziția ghemuită în care stătea, pe un modest scăunel, o făcea atât de ispititoare. Din colega lui Jeni n-a mai rămas, cu timpul, decât coapsa ei. O zeiță fără nume și chip care, ascunsă în tufișurile memoriei mele, nu binevoiește să-mi dezvăluie decât acea parte, superbă, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]