1,812 matches
-
mele, nu mai e nevoie de legămintele mele, sînt nule și neavenite. Unde e ușurarea, de unde va veni? Ușurarea promisă e ca un pahar spart de îndată ce a fost scos din cutie, iar cioburile sînt împrăștiate în jur, tăioase și ascuțite, sclipind răutăcios, iar eu pășesc printre ele în vîrful picioarelor, adunînd ca în fiecare dimineață jucăriile aruncate pe covor și aruncîndu-le pe patul în care Ghily s-a foit și s-a sucit azi-noapte. Mișcările mele devin din clipă în clipă
Zeruya Shalev - Thera by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/6189_a_7514]
-
luminând în întuneric. / Nu mi se mai observa fragilă mea carcasa, / nici ochiul devenit mai fix și sferic, // nici zdreanța mâinilor pe obiecte, / nici mersul, inutil desfigurat de jind, / - ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte, / că nimbul putregaiului sclipind". Poeziile vor fi citite pe 20 iulie, la Londra, la ceea ce specialiștii de la Southbank Centre se așteaptă a fi "un eveniment fără precedent". În cadrul manifestării, 50 de persoane, de la actori la poeți, vor recita câte un poem din acest top
Poezii de Nina Cassian și Doina Ioanid, în TOP cele mai frumoase poezii de dragoste din lume by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/61990_a_63315]
-
inima serviciului de informații britanic are ceva parcă desuet și tardiv - deși acțiunea filmului este plasată în 1973 -, și aduce în scenă un „pensionar”, pe George Smiley, căruia Gary Oldman îi împrumută o față de șobolan opărit în ale cărui priviri sclipesc vii scânteile unei inteligențe neadormite. Reuniunea decidenților, a celor puternici, precum Bill Haydon (Colin Firth), Ricki Tarr (Tom Hardy), Ryp Bland (Ciaran Hinds) etc., nu are aparent nimic spectaculos. Figurile poartă amprenta secretului și a unei oboseli cronice, figuri cianate
Șah-Mat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4881_a_6206]
-
părut a fi mai minunată ca oricând. Luca, fiul scriitorului, surprinde în memorialistica sa trăirea intensă a impresiilor muzicale de către marele dramaturg: „Când asculta muzica, obrazul lui expresiv și veșnic mișcător se imobiliza într-o expresie luminoasă și ochii îi sclipeau de lacrimi“15. Dumitru G. Dimitriu, profesor la Conservatorul de Muzică din București, a fost invitat în mai multe rânduri să locuiască în casa lui Caragiale, din Berlin, și cânta la pianul aflat în salon, din muzica lui Scarlatti și
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
concitadinul d-sale, Marin Sorescu, scria că acesta ar fi fost singurul reprezentant al vorbei de spirit în cadrul Cercului literar de la Sibiu, altminteri cam lipsit de duh. Lăsîndu-i la o parte pe Ștefan Aug. Doinaș, în ale cărui conversații gluma sclipea frecvent, și pe Radu Enescu, duhliu mai mereu în intimitatea redacțională, nu putem a nu ne opri la Cornel Regman, „specializat” în umor, socotesc că nu în mai mică măsură decît autorul Jurnalului unui jurnalist fără jurnal. Glumele sale de
Hazul lui Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4861_a_6186]
-
efort lucid și disciplinat pentru a atinge o oarecare pace”? Aici Dinu Flămând își arată știința metrică și cultura clasică; n-ar fi putut traduce atât de curat dacă n-ar fi citit la viața lui poezie latină în original: „Sclipește zăpada în soare pe munții din depărtare/ Însă a devenit plăcut și blând frigul cel liniștit/ ce ascute și aurește/ săgețile soarelui în tărie”. Sau dacă nu l-ar ști foarte bine nu neapărat pe Homer, ci pe mult mai
Cum traduce un scriitor. Pessoa în limba română by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5157_a_6482]
-
Anca Murgoci Sunt săraci, dar ochii le sclipesc foarte tare, iar zâmbetul lor nu poate fi comparat cu nimic. Este vorba despre copiii de pe strada Florilor din satul Hrip - destinația unde Moș Crăciun nu a venit prea des, iar atunci când a trecut pe acolo... nu a lăsat foarte
Ce frumoși sunt copiii care n-au avut niciodată cadouri de Crăciun by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/53776_a_55101]
-
în fundul unui beci; nu se va ști cum au apărut și de ce vor rămâne pe vecie acolo. Poate că în tainice unghere, în sufletul orașului, se vor păstra de-a pururi pierdută măreție a valului, furtună, sarea, marea vuind și sclipind. Marea fiecăruia, amenințătoare și absconsa: un sunet de nepătruns, o unduire solitara preschimbata în pulbere și spumă de vise. În existentele excentrice descoperite, m-a surprins identificarea supremă cu portul tulburător. Sus, pe coline, înflorește mizeria în clocot frenetic de
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
mai degrabă obsesii, patimi și apatii, în care credința cea mai vie întîlnește negarea cea mai profundă. Nesincere și trecătoare, și una, și alta. Trădarea reflexă a unor oameni neinteresați, mai dureroasă, pentru că mult mai greu de explicat, decît aceea sclipind sub steaua mutabilă a enteresului. Probabil e un semn firesc de îmbătrînire a culturii, proces care, se știe, înlocuiește fidelitatea, față de orice ar fi ea, cu scepticismul mai scutit de dezamăgiri. Totuși, pentru personaje, ca și pentru oameni, "dă-mi
Veniți, credincioși! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6612_a_7937]
-
face gesturi care îl caracterizează ca persoană. La mine, totul se desfășoară în cuvinte. Este ceva de la sine înțeles, iese ceea ce mă preocupă. Iar dacă fac literatură, pentru mine asta este ceva ce depășește limbajul de toată ziua, trebuie să sclipească, să sară într-o dimensiune care nu este posibilă în limbajul obișnuit. Aceasta este munca oricărui scriitor. La mine nu este nimic altceva, poate numai problematica mea este diferită de cea a altor scriitori care n-au trăit în astfel
Convorbire cu HertaMüller - Foamea de adevăr și de literatură by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/6514_a_7839]
-
asta. - OK. Nici o problemă. Sigur. Plouă. Atât de dulce, atât de solid. În grădină cele mai mici pojghițe de pământ, de sub salată și de sub frunzele de fasole înclinate, găurite de cărăbuși, se închid la culoare, murate, frunzele de deasupra lor sclipesc, picură în lumea vegetală ce împărtășește pretutindeni secretul ploii. Rabbit își ia ochii de pe chipul încăpățânat și posomorât a lui Nelson și se întoarce la revista lui. Cel mai bun tip de prăjitor de pâine cvadruplu, citește el, este cel
JOHN UPDIKE - Rabbit bogat (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/6583_a_7908]
-
Stockholm. Tot știri - lupte, revoluții, asasinate, teroare în Haiti și altele și altele... O turmă de reni mânată de un băiețel cu căciula de blană de vulpe polară cu clape trecu pe lângă noi în trap mărunt pe întinderea albă, neprihănită, sclipind ca vitrina unei giuvaergii pariziene. N-am spus nimic. M-am gândit că secolul următor ar trebui să fie eschimos, ori nu va mai fi deloc.
La eschimoși by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6469_a_7794]
-
deghizat prin oraș etc.). În interpretarea tenorului Daniel Magdal nu am regăsit aceste trăsături, ci doar un cânt vehement cu voce aspră, tăioasă, cu acute puternice, totul în forță. În tabloul vrăjitoarei - piatră de încercare pentru tenor -, acesta trebuie să sclipească prin virtuozitate, eleganță, lejeritate, ironie (celebrul Scherzo); Magdal ne-a rămas cu totul dator, după cum nici în marile elanuri sentimentale ale personajului nu s-a arătat preocupat de expresie, păstrându-se în limitele unei citiri monotone. Soprana bulgară Radostina Nikolaeva
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
două brazde îmbrăcate în niște iarbă verde și grasă, culcată tot la vale în snopi mari de pornirea neînduplecată a șuvoiului. De o parte și de alta a râului,urmează două alee mari, mărginite cu grădinițe; în mijlocul fiecărei din acestea, sclipește albă și curată câte o căsuță cu ferestre apărate de loduri verzi și acoperită cu olane roșii” (Poetul Vlahuță). Iată, extras din ultima schiță, și un eșantion de natură (urbană) animată: „...Zgomotul uriaș al Capitalei, pestrițătura infinită de colori, mișcarea
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
pe o ramă/ Ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu,/ Și crezi, pornind aiurea rănit de-un dor târziu,/ Că ai văzut Florica.../ Dar n’ai zărit, ia seamă,// Pe-albastra depărtare a luncii de demult,/ Trecutul meu ce arde sclipind în râul Doamnei - / N’ai auzit, deodată rupând tăcerea toamnei,/ Vrrr... timpu’n sbor, pe care cutremurat l-ascult.” (Străinul). Năluci capricioase și farmece de-o clipă stăpânesc acest ținut trăind sub apăsarea singurului basm fără nuntă. Sau pregătind, fără
Acasă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5857_a_7182]
-
povestite din mers de Renée, ascunse sub titluri care alcătuiesc deja un insolit poem: „O aristocrată”, „Canișul ca totem”, „Atunci, vechea Japonie”, „Spleenul Constituției” (Constituția este o pisică), „Infinitezimal”, „Sub scoarță”, „Ruptură în continuitate”, „Diafane”, „Dantele și farafastâcuri”, „Acest invizibil”, „Sclipește”, „Toate acele cești de ceai” etc. În schimb, se gândește și se vorbește mult despre artă, filozofie, uneori cam prea profund despre sensul vieții, alteori cam prea mult despre defectele oamenilor bogați și snobi - celor două protagoniste le place la
Gustul orezului cu ceai verde by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5673_a_6998]
-
un câine, negru, cu pete galbene, își sprijinise picioarele dinainte de cuptoraș și deschidea o gură adâncă, hămesită, plină de dinți. Auzi călcăturile în vie, se repezi, lătrând, la drumețul străin. Bătrâna se întoarse uimită, văzu tânărul; ochii ei mici, vioi, sclipiră; se bucură să vadă bărbat în singurătatea ei; se opri cu lopata în mână. - Bine-ai venit, spuse ea, ți-e foame? De unde te ostenești, să-ți fie de bine? - De la Nazaret. - Ți-e foame?, întrebă din nou bătrâna și
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
trepte-n jos Unde valul curge lin ca un miraj: Trădările ei, pecetluite cu săruturi, Pe toate le-a trăit: și-adeseori Îl aud râzând în camera de-alături. Mă privește-acum, târziu în noapte Lucrând la un poem, ochii-i sclipesc De-aceeași boală, a lui Nerval, ascuns. O, fără de rost e, ca-n această casă veche, Să-ntrebi oglinda, masca sa de nepătruns! Un portret al Theodorei Mi-o aduc aminte: avea un pistrui de aur În pupila unui ochi
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
din trupa noastră. A fost o seară minuntă. Maria Tănase a cântat, a spus glume, a râs. Trecuse de miezul nopții și am ieșit afară. Era o noapte de vară caldă, cu cer albastru fără urmă de nor, pe care sclipeau feeric stelele. — Îți plac stelele, băiete dragă? am auzit glasul doamnei Maria Tănase În spatele meu. A Îmblânzit apelativul „băiete”, adăugând cuvântul dragă. Am simțit vorba ei ca o mângâiere. — Îmi plac stelele, doamnă. și cerul este atât de frumos. Privindu
Cum am cunoscut-o pe Maria Tănase. In: Editura Destine Literare by Herman Victorov () [Corola-journal/Journalistic/99_a_399]
-
pentru ca privirea lui să nu fie zadarnică, adăugă: Bă, da’ mare mai e mormanul ăsta... Io zic că e mai mare decât orașul întreg... - Mocnește, zise Pârnaie. Astfel încât, deși soarele trecuse de vârf, înțeleseră de unde venea căldura aceea. Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de oală răsturnată ori fărâmă de faianță răsfrângea cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care urca din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce, însă
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care urca din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce, însă, ochii se obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore, unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer ca potcoavele cailor morți. Altele absorbeau lumina, țigle sparte, mormane de cenușă care mai păstrau urmele găleților în care se întăriseră, petice
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
care își băgă vârfurile degetelor în gură și suflă peste ele năprasnic. În fața acestui șuierat rău prevestitor, care sugera că în afară de ei ar mai fi putut fi careva primprejur, Pârnaie ciuli urchile. Aburii care mocneau se înmulțiră. Cioburile reîncepură să sclipească, de parcă ținuseră minte soarele care trecuse de partea cealaltă, și se înmulțeau, ca strivite sub tălpi. Se iscă din senin un vânt care agită bălăriile. Și atunci, din spatele zimților, al grohotișurilor, de după cutiile aruncate de-a valma, dezlipindu-se din brazdele
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
e un cal care vorbește. Avea mâini atât de lungi încât nu știai dacă e un armăsar săltând în două picioare sau un om care se maimuțărește, gata să alerge în patru labe. De aceea, atunci când ridică mâna, cu unghiile sclipind de parcă ar fi fost bătute, ca potcoavele, pe nicovală, și necheză scurt, toți ceilalți se opriră, așteptând. Magdalena era, în schimb, lipsită de orice echivoc. Pe chipul ei palid semnele bolii se vedeau cu o limpezime copleșitoare. Avea părul negru
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
să se bată nu merită numit bărbat, dar că acela care caută lupta cu lumânarea e un mare prost. Cât despre Wiggins, mai mult gura e de el, că nu cred că-i așa prost cum pare. Niște lumini roșii sclipesc în vale, semn că-s ai noștri. Nu oricare căști albastre, chiar americani. „Tre’ să fie Hansen,” zice Stubb. Hansen vine cu doi soldați după el, care par că de-abia au ieșit din pregătire. Au uniforme noi și curate
Joseph Daniel Haske: În bătaia puștii by Liana Vrăjitoru Andreasen () [Corola-journal/Journalistic/3768_a_5093]
-
Antoaneta Ralian Este sărbătoarea care-ți trezește, adânc îngropată, uitata latură puerilă, licărul de inocență care mai clipește prin magma „experienței”. Și-n anii sumbri,văduviți de vrajă, ai comunismului, în casa mea sclipeau, ilicit, beculețele și globulețele bradului. Acum, însă, la anii senectuții, m-am integrat, forțat, în trendul minimalismului și am redus pomul de Crăciun la câteva ornamente simbolice, vestigii ale splendorii de altădată. A rămas însă intactă bucuria darurilor, bucuria de
Magia și feeria Crăciunului m-au fascinat de când mă știu by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/2949_a_4274]