499 matches
-
servește scolasticii latine a sec. XIII și XIV, pentru a constitui noțiunea de esse obiectivum, adică de obiect al gîndirii conceput ca obiect reprezentat, noțiune ce ia naștere la Duns Scot. Descartes înțelege opoziția subiectiv-obiectiv în acest sens tradițional, conform scolasticii tardive din care s-a hrănit în timpul anilor săi de învățătură la colegiile iezuite. Este obiectiv ceea ce este considerat obiect al gîndirii; realitatea obiectivă a ideii este ceea ce este în mod obiectiv în înțelegere și constituie termenul concepției sale. Descartes
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
al problematicii noastre indică net faptul că substanța eului se definește prin opoziție cu corpul. De aceea Descartes va fi susceptibil de această critică ce planează asupra lui: caracterul abstract al subiectului gînditor și iluzia transparenței conștiinței. Aristotel și întreaga scolastică, au înțeles de fapt natura sufletului ca pe o formă sau o realizare a corpului. Este vorba de a gîndi unitatea profundă a principiului gîndirii - intelectul uman - înscris într-un corp căruia îi desăvârșește natura, ca înveliș al acestui suflet
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
prezent deja la Platon. Prin inneismul său Descartes se înscrie în curentul acelei tendințe, deschisă de Socrate prin fondarea teoriei reminescenței pe mituri, care recunoaște în om ceea ce-l depășește. Deși prin Meditațiile sale Descartes întrezărește o ieșire din capcana scolasticii, el înțelege că nu trebuie să arunce și copilul odată cu covata. Revlația divină, preocuparea pentru problema nemuririi sufletului, forma de prezentare a principiilor, grija de a nu tulbura cu nimic dogma catolică, sunt doar câteva puncte în care Descartes rămîne
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
intelectual (teoretic). Pe urmele gândirii lui Berdiaev, Mircea Vulcănescu dezvoltă mai multe ipoteze cu privire la existența acestei sensibilități la nivelul discursului interconfesional. Prima motivație ar consta în faptul că Ortodoxia nu a cunoscut o perioadă de înflorire a cugetării religioase similare scolasticii. Patristica constituie pentru Răsăritul ortodox singurul îndreptar al gândirii religioase. Chiar dacă Occidentul nu neagă axiologia patristică, se întreabă totuși de ce vreme de mai bine de zece veacuri învățătura Ecclesiei ortodoxe nu a mai cunoscut o minimă dezvoltare 4. Motivația reală
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și a răului. De vreme ce nu există un determinism fatal, pentru că necesarul reclamă o anumită acțiune, omul obține o libertate spirituală de natură rațională: totius libertatis radix est in ratione constituta, preciza Sfântul Toma d'Aquino, confirmând și continuând convingerea aristotelică. Scolasticii adoptaseră teza aristotelică a liberului arbitru, deducând libertatea umană din natura generală a omului, definită ca fiind înzestrată cu rațiunea capabilă de deliberare. Antropologia filosofică transferă problema libertății în registru ontologic; prin această mutație ideea de libertate nu mai este
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ca interdicție de reprezentare a imaginii divine, ca substitut al eidolon.-ului, este dublat de modalitatea de a căuta adevărul cu ajutorul unei logici binare, moștenire a Antichității grecești, pe linie aristotelică. Acest moment este urmat de un altul, reprezentat de scolastica medievală. Al treilea moment corespunde constituirii fizice moderne de Galilei și Descartes care au corectat erorile aristotelice, continuând intenția lui Toma d'Aquino referitoare la valoarea rațiunii ca mijloc de acces spre adevăr. Ca urmare a conjuncției între gândirea empiristă
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
la Shakespeare se găsesc, alături de ecouri din Montaigne și clișee împrumutate de la stoici, numeroase urme de platonism renascentist, de piMă, în vestitul discurs al lui Ulise din Troilus și Cresida. La Donne putem urmări studiul scrierilor Părinților bisericii și ale scolasticilor, precum și influența pe care a exercitat-o noua știință asupra sensibilității lui. Chiar și Milton a elaborat o teologie și o cosmogonie foarte personală care, potrivit unei anumite interpretări, îmbină elemente materialiste ou elemente platoniciene și se inspiră atât din
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
emigrați în Olanda. A studiat matematica, fizica, astronomia, mecanica, chimia și medicina. A urmat cursurile școlii talmudice din Amsterdam (Pereira yeshibah), ca elev al lui Fonseca Aboab, Manasseh ben Israel și Saul Morteira. Și-a însușit teologia iudaică, arabă și scolastica lui Toma dinAquino 6. În paralel cu studiile talmudice, a acordat o mare atenție noilor idei ale opozanților protestanți. Spinoza, la vârsta de 23 de ani, are o privire foarte critică asupra dogmatismului religios iudaic și creștin și se desprinde
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
fără răspuns. Note 1 Solomon Marcus (1925), Discurs de primire în Academia Română. 2 Immanuel Kant (1724-1804), filosof german a cărui creație a influențat și continuă să influențeze gândirea, înțelegerea gândirii și morala. Kant pornește de la o logică matematică pornind de la scolastica aristotelică, pe care, criticând-o ca fiind confuză, construiește o logică matematică pe care o consideră superioară. Spre deosebire de raționalismul lui Descartes, Spinoza și Bacon, se impune în filosofie prin Kritik der reinen Vernunft (Critica rațiunii pure), scrisă la 57 de
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
el. Dintre ideile sale originale ca istoric, iese în relief cea despre importanța poporului și nu numai a liderilor în făurirea istoriei. 6 Toma din Aquino (1225-1274), teolog dominican, filosof care-i considera pe filosofi "păgâni", artist, supranumit în tradiția scolasticii Doctor Angelicus sau Doctor Universalis. A întemeiat tomismul și liturghia religioasă, adoptată de întreaga creștinătate. În cărțile sale Summa Theologica și Summa contra Gentiles se poate observa influența lucrărilor lui Maimonide, de la care împrumută încercările de armonizare a filosofiei aristotelice
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
și pentru structurile puterii, reflectate deopotrivă în imaginarul politic și religios. Celebra criză iconoclastă din Bizanț, depășită în secolul IX, își va spune cuvântul mai târziu în istoria mentalităților și a artei occidentale, imediat după descoperirea scrierilor lui Aristotel de către scolastica medievală în secolul XII. De aceea, când Averroes de Cordoba îl traduce pe Stagirit și îl comentează, atitudinile față de regimul imaginii aveau deja o istorie în care proaspăta filosofie neo-aristotelică se ancorează, provocând astfel decisiva cotitură socio-politică și spirituală a
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
astfel decisiva cotitură socio-politică și spirituală a occidentului înspre renaștere. Cea mai importantă adeziune clericală la raționalismul filosofului grec, a lui Tommaso d'Aquino − care caută să formuleze o summa theologicae cumulând gândirea pre-creștină și "adevărul" credinței −, va provoca adaptarea scolasticii, pentru următoarele două secole, la dinamica socio-economică de la sfârșitul evului mediu, până când renașterea italiană va genera imaginarul civic premodern. Următorul moment major al iconoclasmului este semnat de Galileo Galilei și mai apoi de René Descartes; ei pun pe rând bazele
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
59-60). Doctrina modernă a dreptului natural nu poate fi așadar Înțeleasă fără raportarea la om În general, făcând abstracție de apartenențele sale specifice. Premisele ei trebuie căutate În secolul al XVI-lea, În ceea ce a primit numele de „a doua scolastică spaniolă” și În operele lui Francisco de Vitoria (admirator al lui Erasmus), Bartoloméo de las Casas și, mai ales, Francisco Suarez. Acesta din urmă, În De Legibus ac Deo legislatore, este cel care „Înscrie dreptul În lege, o lege a
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
naturaliști din secolul al XVIII-lea, Însă cu o Întrerupere totală de aproape două secole. Într-adevăr, condiția preliminară pentru elaborarea oricărei antropologii este acceptarea unității individuale și specifice a fenomenului uman. Or, Între timp, filosofia carteziană rupsese legăturile cu scolastica și cu aristotelismul, care constituiau baza noii conceptualizări ce se anunța. Unitatea de semnificație dintre suflet și trup pe care o pretindea această antropologie era respinsă În favoarea unui dualism care Își avea rădăcinile În filosofia platoniciană. Așa cum constată Georges Gusdorf
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
de a formula o anumită judecată epistemică și de a face deosebirea dintre construcțiile gramaticale considerate și acceptate, de gramaticile normative, ca fiind corecte și cele incorecte. V. gramaticalitate, normă. CHOMSKY 1966; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. CC ALTERITATE. Pentru scolastici, alteritatea reprezenta ceea ce aparține lumii externe în raport cu subiectul, fiind astfel opusul identității constituite de subiectivitate. În această accepție, alteritatea era de fapt ceea ce s-a numit mai tîrziu non-eu. Ca derivat al latinescului alter, cuvîntul alteritate sugerează semnificația de "stare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de a avea identitate, de a fi identic cu sine", concretizată într-un "ansamblu de trăsături particulare care instituie unicitatea unei realități". În consecință, principiul individuației vizează ceea ce asigură unei realități definite prin formă distinctă o existență individuală (concretă). Pentru scolastici, acest principiu genera problema dacă individualizarea se manifestă și la nivel material (de conținut) sau numai în virtutea unor trăsături formale, dar G. W. Leibniz a considerat că reprezintă ceea ce face ca o realitate să întrunească nu numai tipul specific (în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
invocate (citații, aluzii, parafrazări etc.) în realizarea unui text, pe baza cărora se realizează intertextualitatea. Într-o perspectivă mai extinsă, Julia Kristeva a considerat pentru romanul francez din secolul al XV-lea un intertext rezultat din transformarea mai multor coduri: scolastica, poezia de curte, literatura orală, carnavalul etc. Ca atare, intertextul este reprezentat de totalitatea relațiilor pe care un text le are cu alte texte din care preia și transformă diferite elemente, integrîndu-le în propria structură. V. dialogism, discurs raportat, interdiscurs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
generice este interesantă, dar acest cercetător nu demonstrează nici prin clasificări și nici prin menționarea de situații, necesitatea metodologică a acestei noțiuni. V. gen de discurs, poziționare. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN IPSEITATE. Termenul ipseitate este folosit în filozofia persoanei, în scolastică și în fenomenologie, unde desemnează diferența individualizatoare, unicitatea identității și a deferenței în raport cu alții. De aici, termenul a fost preluat de hermeneutica narativității, unde s-a constat că dialectica identității narative și a ipseității reprezintă una dintre aplicațiile dialecticii dintre
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realizeze sinteza istoriei, filosofici, științelor naturale și teologiei. Din această întoarcere la Platon, discipolii lui Psellos vor face, sub domnia Comnenilor, fundamentul interpretării raționale a dogmei care, prost văzută la Bizanț, în cercurile conducătoare, va contribui în Occident la nașterea scolasticii. Pe lîngă acești doi maeștri ai gîndirii bizantine, trebuie menționate, ca evidențiindu-sc într-un imens corpus, opere de erudiție și compilație, precum Lexicul lui Suidas și Antologia lui Constantin Kefalas (~900), opere de hagiografie (Monologul lui Simeon Metaphrastos), de istorie
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
forma raționamentului dialectic. În lectura cărților sfinte și a scrierilor Părinților Bisericii, Sf. Anselm și discipolii săi (Anselm de Laon, de exemplu), introduc o parte de reflecție personală, care se adaugă glosei, anume comentariului literal al textului. Aceasta este originea scolasticii: cînd, în privința unei probleme ridicate de un text apar contradicții, logicii îi revine (și deci rațiunii) misiunea de a concilia tezele în discuție. În această perspectivă, dialectica trebuie, în mod esențial, să explice și să confirme conținutul revelației, fie că
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
rătăci timp de 20 de ani din mănăstire în mănăstire, pînă cînd, condamnat încă o dată de Conciliul de la Sens, este primit de Petru Venerabilul în abația sa de la Cluny, unde va și muri în 1142. În secolul al XIII-lea, scolastica se instalează în centrul gîndirii teologice și aceasta sub influența magistrilor proveniți din ordinele cerșetoare. Alexandru de Hales (l 190-1245), călugăr franciscan englez care a predat la Paris filosofia și teologia, a fost unul dintre primii care folosește traducerile arabe
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
că acest tip de învățătură trebuie privită în contextul unei tradiții spirituale fundamental axată pe trăire, pe experiența mistică și exercițiul ascetic, care nu face uz de teologie în felul în care ne-a învățat Apusul medieval, mai ales odată cu scolastica. Dimensiunea apofatică a teologiei răsăritene face ca exprimarea la modul pozitiv să nu fie considerată ca atingând adevărurile cele mai înalte, și de aici paradoxalitatea dobândirii adevăratului spirit pe care învățătura ortodoxiei creștine o indică. Martin Heidegger, așa cum relata într-
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
nu este cazul necunoașterii surselor invocate de cealaltă parte. În al doilea rând, este timpul în care latinii nu numai că sunt cunoscuți, dar textele lor devin chiar invocate și folosite, sau măcar apar semne ale utilizării mijloacelor argumentative ale scolasticii de factură tomistă. Acest lucru era firesc în contextul repeta¬telor încercări de unire a bisericilor. Demetrius Cydones va traduce Summa contra gentiles a lui Toma D'Aquino care, deși nu are o circulație foarte largă, era bine cunoscută în
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
a relației între cultura și spiritualitatea răsăriteană și cea apuseană. Participanții la dispută erau oameni de o solidă formație clasică, iar stadiul la care ajunseseră, pe de o parte, renașterea culturală bizantină și, pe de altă parte, combinația între apoteoza scolasticii și zorii Renașterii în Apus, permitea ducerea discuțiilor pe temeiurile unei argumentări logice solide și întemeiate, dar și pe o interpretare foarte atentă și nuanțată a textelor. Se specula fiecare detaliu și se exploata orice slăbiciune a construcției argumentative a
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
timpuriu, cât și în Bizanțul secolelor XIII și XIV (fără a mai menționa că de fapt discuția reprezenta o chestiune foarte veche pentru filosofa bizantină). Diferența majoră stă însă în raționalitatea sub care s-au conturat cele două orizonturi filosofice. Scolastica apuseană a dus cu sine o folosire ce se dorea cât mai exactă a conceptelor filosofiei, însă această precizie răspundea mai degrabă de necesitatea argumentărilor de tip logic formal puse în slujba argumentului și clarificării teologice. Nu mai putea fi
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]