344 matches
-
de brațul lui. Îl urma înfiorată, încercând doar să-și potrivească mersul după pașii lui. Coborî privirea, urmărind amuzată cum pantoful lui dinspre ea se descheiase, iar șiretul desfăcut, lung, gălbui, agățase o crenguță de salcie cu câteva frunze, uscate, scorojite, și o târa prin țărâna șoselei.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
depunere de țărână de la fund, linoleumul de pe jos, rupt și găurit pe alocuri, Șaman 201 vița-de-vie care se vedea pe geam. Doar pereții, vopsiți În partea de jos Într-un verde palid cu flori aurii șterse de vreme, erau mai scorojiți decât Îi știam, Însă pe cel de lângă sobă rămĂsese atârnată aceeași reproducere alb-negru după Cina cea de taină. În spatele mesei la care stătea isus cu apostolii se vedea cerul și perspectiva unifocalizată folosită de leonardo da Vinci dădea impresia că
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cu nelipsita depunere de țărână de la fund, linoleumul de pe jos, rupt și găurit pe alocuri, vița-de-vie care se vedea pe geam. Doar pereții, vopsiți în partea de jos într-un verde palid cu flori aurii șterse de vreme, erau mai scorojiți decât îi știam, însă pe cel de lângă sobă rămăsese atârnată aceeași reproducere alb-negru după Cina cea de taină. În spatele mesei la care stătea isus cu apostolii se vedea cerul și perspectiva unifocalizată folosită de leonardo da Vinci dădea impresia că
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
se iviră niște pete negre, niște ocoale, niște domuri sumbre cu țepi în vârf. Construcțiile se măriră și apărură în toată sinistra G. Călinescu lor sălbăticie. Erau coșare de nuiele împletite, grajduri de nuiele, case de nuiele lipite cu lut scorojit. Ocoalele păreau destinate vitelor, căci bordeiele n-aveau nici o împrejmuire. Domurile erau stoguri de fân scrumit, putrezit, strâns în jurul unei prăjini. Totul alcătuia o ruină tristă, prin materialul ei, un Pompei de lut, imposibil de a fi gândit cu oameni
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în gură. Aceste produse ale cuptorului plăceau cu deosebire mătușii Agripina. Stănică se întoarse din nou în strada Fundăturii Vaselor, de astă dată pe drum neocolit, și se opri în fața a două case fără etaj, destul de mari și cu tencuiala scorojită, stând de o parte și de alta în fruntea unei ogrăzi enorme, ca două corpuri de gardă în fața curții de onoare a unui palat imperial. Una din case, cel puțin, cu aer de părăsire, deși încă impunătoare, se ghicea că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un fel, retardat mintal. În casa lui moș Costache se înfiripă idila plină de inedit dintre Felix și Otilia. Casa lui Giurgiuveanu are o viață ciudată pentru că totul se coordonează zgârceniei bătrînului: interiorul slab luminat, mobilele adunate de ocazie, pereții scorojiți, scările care scârțâie. Totul necesită G. Călinescu reparații, iar acestea nu se fac din avariție. Casa este într-o puternică antiteză cu camera Otiliei, plină de lucruri scumpe și de bun-gust, toate furnizate de generosul Pascalopol. Felix devine martor al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Salvator Rosa? Unde mai găsiți o asemeneaocazie? . - Ce zici de vreme? Bănuiesc că o s-avem o toamnă superbă și lungă. Știu că ești foarte versată în taioruri, te-am zărit odată cu o stofă tabac splendidă. Nu tabac, așa ca frunza scorojită, ca foaia de arțar uscată care bate în roșu. . - Vă pricepeți în nuanțe! . - Eu mai puțin, dar dumneata!... Aici e o beție pentruochi, cum ai aranjat porțelanele, chilimurile. Înainte ședeau toate pachete. - Și mie îmi place toamna. De aceea iubesc
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
opresc imediat, dar la pornit, mai greu. - Nene, așteaptă, mi se pare că a mișcat. Mihu înfipse coada biciului în puținul fân rămas pe fundul căruței, se dădu jos și porni spre rambleul acela ciudat călcând cu atenție peste pământul scorojit și crăpat de arșiță. Nu se înșelase. Un geamăt omenesc stins, pluti o clipă prin aerul încins făcându-l să se înfioare. Mai alergă câțiva pași apoi se lăsă într-un genunchi lângă fetița cu buzele uscate și ochii închiși
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
acum ruptă în două. Simți ceva cald la cot, se uită și de abia atunci își dădu seama de întreaga grozăvie. Nenea fusese pur și simplu decapitat de o schijă, sângele, pârâu neostoit curgea acum cu spumă albă prin șanțul scorojit și uscat de arșiță. Fetița se trăsese mai la o parte tremurând. Se uita la el cu niște ochi mari întrebători. Păpușa înfășată cu moletiera ceea verde era undeva pusă de-a curmezișul șanțului. Se îmbibase de sânge și acum
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
spuneau numai cuvinte grele, batjocoritoare și de aceea rămânea întotdeauna singur în urmă cu căruța lui în care deșerta până în zori gunoiul luat cu dexteritate cu fărașul cu coadă lungă din grămezile strânse de măturători. A văzut firma cu litere scorojite, unele chiar sparte, care la un loc ar fi trebuit să însemne „Restaurant” și a intrat cu pași neauziți pe holul prelung, cotit, acoperit pe jos cu mochetă roșie și alese masa din colțul cel mai îndepărtat. Puse pe scaunul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
o deschizi, dar acum nu era cazul; din motive de căldură trebuia ținută permanent deschisă. Din fericire, canapelele din lemn erau încă solide și asigurau opt locuri comode pentru norocoșii ce le ocupau. Deasupra lor mai exista și o oglindă scorojită, în care, la nevoie, cei interesați și-ar putea aranja freza sau mustața. Lipsa becurilor nu prezenta nici o importanță, deoarece soarele de vară, ridicat mult deasupra orizontului, lumina atât de puternic, încât și un orb ar fi putut citi "Scânteia
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
toată lumea, cînd n-ar trebui, că lumea e rea. Și ce-i rău în asta? Credeam că-i bine cînd te porți frumos cu lumea. Nu întotdeauna, s-a băgat în discuție și un cavaler, într-o armură mai mult scorojită, înclinînd primejdios în față calul din cauza lăncii, care nu era bine așezată. Nu cu Radu. E un ticălos și-și bate mereu joc de tine. Ce, ești sclavul lui? Poate-așa mi-l fac prieten. E plăcut să ai prieteni
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Urgisită,/ Când pe coate/ Guri spurcate/ Suflă vânt,/ Să dărâme din pământ". În locul luminii solare, venise o stihie aducătoare de moarte, un fior rece care a surprins melcul, ieșit din cochilie, înainte de vreme. Copilul îl privește deznădăzduit: "Era, tot, o scorojită/ Limbă vânătă, sucită.../ O nuia, ca un hengher,/ Îl ținea în zgărzi de ger!/ Bale reci.../ Îl prindeau: O frunză moartă, cu păstaie/ Și pe trupul lui zgîrcit/ M-am aplecat,/ Și l-am bocit". Descântecul inițial a fost înlocuit
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
au lipit strâns de mamă, așteptând cicatrizarea rănilor. Hrana către trunchi era însă din ce în ce mai puțină, așa că la suprafață copacul prinsese o coajă tare, maronie, ce nu lăsa nimic să intre sau să iasă. Copacul se înălța falnic deasupra lemnelor moarte, scorojite, și răsufla greoi în bătaia vântului, după vremea sa. Ramurile erau goale, unele uscate, dar cine să le mai curățe. Nu era vreme. Apa se scurgea lin mângâind duios frunzele care își făceau loc spre pământ. Aveau să putrezească, cine
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
din patul lui la încăperea în care se afla. Pereții mari erau proaspăt spoiți până la jumătate cu o vopsea întunecată. În partea de sus fuseseră cândva albi, dar acum erau acoperiți până în tavan cu un strat de var gălbui și scorojit. Paturile erau așezate pe două rânduri, câte șase de fiecare parte. Numai unul era desfăcut, la celălalt capăt al rândului în care se afla el, și acela era gol. Dar, auzind un zgomot din stânga, se întoarse către ușă, în pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
eroului necunoscut pe care scrie „A murit din neatenție“. Supraviețuitorii, la fel, neatenți, prinși în capcana clipei : fiecare clipă îi unește și îi desparte : legea coliviei. „Neatent, mereu neatent, eu, acum el, cineva neatent și.“ Revede, pentru o clipă, rama scorojită a ferestrei, chiuveta adâncă și îngustă ca o oală, caietul cu coperțile verzi de pe măsuță, papucii scâlciați, taburetul înalt, vopsit în roșu. Nu-și suportă maturitatea, așa sugerase, ironic și iritat, colegul Vornicu într-un bâlbâit dialog cu colegul Manole
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
drug de fier-beton pătrățos, gros ca degetul mare, mai apoi rotunjit cu bătăi de ciocan. Vopsit de mai multe ori, strat peste strat, lăsa să se ghicească nuanța inițială, un maro-gălbui de țeava de gaz metan, acoperit cu un verde scorojit deja de timp, dar mai ales de loviturile în opritor. Acolo se vedea metalul plumburiu care se termina cu un capăt lucitor, ușor răsucit sau mai bine zis răsfrânt, așa ca o ciupercă, ca să nu-i spun pulă, că la
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
capul tot mai pe spate ca să privesc spre înălțimea impresionantă a tavanului, unde becurile se mai vedeau ca niște steluțe îndepărtate. Până la tavan se întindea un spațiu albastru, străin, huitor. în ultima fereastră rotundă, cea de lingă marea ușă stacojie scorojită și scrijelită, plină de cuie strâmbe și litere încîlcite, mi-am văzut deodată obrajii de bebeluș și țeasta aproape cheală, ochii umezi și cafenii umpluți în întregime de iris. M-am proptit cu umărul în ușa buretoasă și aceasta a
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
presimțind un amor sinistru sau o mutilare sadică. O cameră de copil, cu creioane colorate aruncate peste tot și cu o păpușă de cârpă, desenată strâmb cu pixul pe față, azvârlită pe podea. O debara plină cu saci și bocanci scorojiți, pe care stă ghemuită o fată numai piele și os. Niște turle fantastice, văzute de lângă creneluri, parcă de cineva aflat în zbor, apropiindu-și și depărtîndu-și ferestrele rotunde, arzând în soare, de pragul ușii, suspendat parcă în gol. O vale
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
sute de ori, fără ca să se ofere vreodată receptivității mele vizuale. Mă-ncurc definitiv Într-o Încâlcire de străduțe murdare, extrem de jegoase, cu garduri scunde, de lemn sau cu ziduri din ciment igrasios peste care se văd pereții unor barăci scorojite, de unde se aud tot felul de zgomote ciudate, cotcodacuri de găini, grohăituri de porci, miorlăituri de pisici În călduri. Mă lovește o duhoare grea, provenind dintr-un amestec de balegă de porc, găinațuri de păsări domestice și lături ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ai promis că o duci la mare și nu ai dus-o niciodată. Vroia să vadă cât de mare este marea asta, cât poate fi ea de mare. A plecat din lume cu imaginea unei mări străine dintr-o poză scorojită, lipită pe ușa strâmbă pe care o Împingi cu piciorul. Praful, Înalt ca și prima zăpadă. Arșița coborând după dealul viilor. Fecioara aruncându-se În fântână. Laptele fierbând singur pe vatră. Casa pustie. Bivolii pe la porți. Un măr se desprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mult iubiții conducători. Două epave, la care tună și fulgeră și cei care-i judecă și cei care-i apără. Și după toată mascarada asta, „mult iubitul” legat cu sârmă de mâini este mitraliat, omorât ca un câine lângă zidul scorojit al unei cazărmi din Târgoviște. Și pe chipul lui de câine mort, precum al unui câine bătucit cu măciucile pe un maidan, mila, care Îți Înlătură pentru o clipă disprețul, așază peste chipul lui, chipul de pergament și cenușă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
am cumpărat în Norvegia. Pe bacul spre insulele Loföten, ea a rămas înăuntru să-și bea încet ceaiul, cu mâinile strânse în jurul paharului fierbinte, în timp ce eu întârziam pe punte, în ciuda rafalelor înghețate de vânt, care înălțau apa mării. Pe bacul scorojit, ca fiordurile care se îndepărtau în spatele nostru, nu erau turiști, ci doar o mulțime de localnici, oameni simpli, pescari sau vânzători de pește. În atmosfera albă și vântoasă nu se întrevedea decât dezordinea mării. Schimbarea de culori, de climă, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
miniștrii la o ședință de cabinet, În miez de noapte. Un vechi avânt revoluționar din anii mișcării de tineret Îl făcu să țină această ședință Într-o clasă a unei școli dărăpănate din cartierul Katamon 2, printre băncile cu vopseaua scorojită și formulele matematice scrijelite cu creta pe tablă. El se va așeza, Îmbrăcat Într-o haină simplă, muncitorească, și niște pantaloni uzați, nu la catedră, ci pe pervazul ferestrei. Le va prezenta fără menajamente situația reală. Îi va șoca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu delicatețe, ca un mediator: Oricum, tot ce face bomba bunicului e să vopsească unghii. Și izbucniră toți trei În râs. Pe peretele din stânga geamului său, la o distanță de un metru și jumătate, Fima zări o pată de var scorojit pe care stătea o șopârlă cenușie, uitându-se ca și el, cu ochii pierduți, spre dealurile Betleemului. Sau poate urmărind o muscă invizibilă pentru Fima. Cândva pe aceste dealuri și prin văile șerpuitoare dintre ele umblau judecători și regi, cuceritori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]