590 matches
-
de lemn negru în urma lui. Bocancii grei stârneau zvonuri sinistre pe culoarele pustii ale Abației. Ajuns în cel mai întunecos dintre beciuri, Starețul își așeză palma stângă și ochiul drept în fața unor fante abia ghicite în zidăria veche. Cu un scrâșnet de uscăciune, un bloc imens de piatră se dădu la o parte lăsîndu-l pe bărbat înăuntru și apoi culisă la loc. Cu gesturile unui om care știe ce face, Abatele luă din boccea o cutie ferecată în aur și argint
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
să strige, să-și agite brațele, să-i avertizeze cumva pe oamenii aceia, aflați prea departe de el ca să-l vadă ori să-l audă. Dintr-odată, însă, un freamăt confuz îndepărtat se ridică în vale, răsunând straniu, ca un scrâșnet, sub cerul plumburiu. în depărtare, Sebastianus văzu niște oameni revărsându-se în număr tot mai mare dinspre albia secată a râului. întreaga coloană se opri dintr-o dată și păru să șovăie pentru câteva clipe lungi, apoi fu parcă străbătută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
glas de femeie. Tânărul Simplicius fu cel dintâi care ridică privirea ochilor săi aprinși în direcția abatelui, adresându-i o întrebare mută, care însă nu fu răsplătită nici cu cea mai mică atenție. Zgomotul unor pași răsună pe dalele curții; scrâșnetul greoi al unor roți de căruță, apoi strigătele mai îndepărtate, venind din ulița ce cobora de la sihăstrie în vale, tăind desișul de brazi; în sfârșit, ecoul unor voci bărbătești, tot mai numeroase, care sporovăiau cu glas scăzut, temătoare, la câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un nor mare și alb ce trecea leneș și indiferent pe bucata de cer de deasupra lui. Auzi un galop, apoi imediat vocea precipitată a unui burgund: — Trebuie să mergem: le vin întăriri! După o clipă de tăcere, Balamber auzi scrâșnetul metalic al unei săbii ce intra în teacă și, puțin după aceea, vocea Fredianei: — Te las cu destinul tău, hunule. După câte se pare, e cineva căruia i-ai făcut un bine. Pentru mine, e destul atât. O pauză scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de Mihai Eminescu. Un tragic sfârșit: fiind în „mare trecere” către emisiunea de la ora 1700, la Radio UNISON, din 7 septembrie 1997, cu 19 ani mai târziu, un om care a trăit pentru o pasiune și-a frânt aripile în scrâșnetul roților unui autoturism condus la întâmplare. Toate deodată s-au spulberat și a survenit moartea ca un fapt al vieții, fiindcă viața este eternă... august, 2004 Elena Poamă Despre volum Gheorghe Zarafu Alexandru Poamă sau nostalgia copilăriei Un autor atras
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt și care, abia ajungând la sfârșitul unui vers, trebuie s-o ia de la capăt. Cântecul ei biciuia carnea ca scrâșnetul dinților unui ferăstrău. Striga, apoi, brusc, tăcea. De-abia închisesem ochii, că gardienii beți se auziră dincolo de pereții camerei. Schimbau înjurături obscene și cântau în cor: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Curt scoase fornăitul lui tipic, amuzat și disprețuitor totodată, ca atunci, în hotelul montan, unde nu ne-am mai dus niciodată împreună de când fuseseră rostite aceste fraze. Beton - acest gri lejer, amestecat ca o cocă în cuvă, și imprimând un scrâșnet special motorului și roților dințate care se-mbucă între ele, o bătaie ritmică de pietricele lovite de peretele de tablă, învârtindu-se continuu în malaxor, până ce masa curge leneșă prin deschizătură, se ridică în cupă, înaintează lin, atârnată în văzduh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ultra“, pe care nu trebuia să-l iei în serios, chiar dacă - și mama știa asta mai bine decât toți - el era singurul din această societate nocturnă care stăpânea cu adevărat impecabil regulile unei conversații. Se auzi un zgomot ca un scrâșnet când piatra a fost pusă pe gheață, pe urmă W. a mai alunecat preț de-o clipă în spatele pietrei, cu pantoful stâng ca punct de sprijin, cu genunchiul drept pe gheață. Părea că plutește, cu un braț îndoit, cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
calea sa. Numai că brusc, din nu se știe ce motiv, după cum ne-a mărturisit chiar el imediat ce a scăpat din flăcări, a văzut negru înaintea ochilor, și a pierdut controlul volanului. Ce a urmat ne-a tăiat tuturor răsuflarea, scrîșnetul roților pe asfalt, un derapaj necontrolat, răsturnarea camionului, alunecarea într-o rînă în direcția TAB-ului, bufnitura, și aproape instantaneu explozia butoaielor cu benzină care au incendiat totul pe o rază de zeci de metri. Dar să vezi și să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
individului. Din partea mea, poți să stai în primărie cât poftești, dar trebuie să știi că îți răcești gura degeaba . Și să zici bogdaproste că nu te-au pus sătenii pe fugă. Mai vedem noi cine are dreptate - a răspuns cu scrâșnet intrusul, ieșind cu coada între picioare. Du-te învârtindu-te și să vii când te-om chema noi - a grăit moș Țâdulă, aflat între oamenii din primărie. Tu vezi, măi Costăchele, că aiștia ți-o pus gând rău? Ai grijă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
spună, pentru că Petrache și Costăchel i-au întors spatele, urcând în cerdac. Gâfâind, Daurel i-a ajuns din urmă pe ceilalți... Cu greu a îngăimat: Ați văzut? Dacă nu era tovarășu’ milițian mă omora chiaburu’ ista!... Înserare de iarnă, cu scrâșnet de omăt înghețat sub tălpi. Un soare cu nasul roșu dispărea dincolo de Ponoare, zâmbind într-un dinte... Costăchel tocmai pusese mâna pe clanța ușii, gata să intre în casă, când a auizit bătăi în poartă. Cine-i acolo? - a întrebat
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
leac al elegiei sardonice: „De-aș avea și eu o traumă ca pojarul,/ o răpăială de ploaie de vară,/ onevroză ca o mătase”. Scrutând, „cu ochii Îngroziți”, degradarea, Mariana Marin aude și Înregistrează, cum doar marii privilegiați ai poeziei izbutesc, „scrâșnetul și mașinăria” traumei din care vor țâșni, Îndurerate și superbe, memorabilele metamorfoze metafizice ale materiei. Dimineața solitudinii „În fața paginii” devine o patrie a ceea ce nu a fost să fie sau a ceea ce ar fi fost „dacă bâlciul de dincolo de fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
la o parte de pe ea, cu fața spre tavan. Părăsește-mă acum. Pleacă. Lacrimile-i curg șiroaie pe când își încheie nasturii. Pur și simplu nu văd o modalitate. Nu vreau să fiu o concubină. O privește și ea aude zgomotul scrâșnetului scos de dinții lui. Jos, lângă perete, apare un șoarece. Înaintează, traversează precaut încăperea, apoi aleargă cât îl țin picioarele pe lângă piciorul patului și se oprește. După ce-și înălță capul, ochii lui ca două boabe de fasole se zgâiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
crengi înghețate și le aruncă în aer. Agitația lor se irosește în lupte. În sfârșit, cocorii își găsesc liniștea într-un somn prudent, pe cataligele lor, cei mai mulți stând în picioare în apă, iar alți câțiva mai departe, pe miriște. Un scrâșnet de frâne, zgomotul metalului strivit de asfalt, un strigăt frânt și apoi un altul trezesc cârdul din amorțire. Camionul se arcuiește prin aer, prăbușindu-se în spirală pe câmp. Un fior săgetează păsările. Își iau zborul clătinându-se, bătând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nici un semn că aveau să leșine prea curând. Schimbările de pe ecran produceau schimbări fiziologice, care erau transmise înapoi în lumea de pe ecran. Șoseaua șerpuitoare cotea brusc la dreapta, plutind, apoi prăbușindu-se. Mașinile zburau libere, avântându-se în aer. Urma scrâșnetul oțelului când șasiul se izbea din nou depământ și cele trei corpuri absorbeau șocul. Motoarele scheunau, sufocându-se pe asfalt. Zgomotul se prăvălea ca un val, în timp ce șoferii ambalau în viteze mai mari. Petele din depărtare, de la baza pantei, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să-l lase să coboare. Dar continuă să meargă după el multă vreme, la pas, încercând să-l convingă să se urce iar în mașină. Încercând, ca de obicei, să-l deruteze și mai rău, până când Chevy-ul demarează cu un scrâșnet furios. Nu s-au atins unul pe altul, în seara cu cearta de la restaurant. A doua zi, au vorbit în monosilabe blânde, amabile. Se furișau prin casă, făcându-și reciproc servicii mărunte. Toată săptămâna care a urmat, Daniel a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
taxi și am venit direct aici. M-am uitat la ea. în mod bizar i-am crezut povestea. Dar știam la fel de sigur cum știam că stau acolo că, de asemenea, scoate minciuni printre dinți. De afară s-a auzit un scrâșnet; o cheie întorcându-se în broasca ușii principale. Am tresărit. Am fost bucuroasă că și Catherine Hammond a făcut la fel. —Catherine, unde ești? se auzi vocea lui Clifford Hammond din hol. — Sunt aici, i-a răspuns ea, dar... Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Ușa automobilului pocnește sec în urma lui. Vehiculul demarează și Marius petrece din priviri silueta întunecată până dispare după primul colț. Se întoarce și pornește către intrarea blocului. Din șirul lung al automobilelor parcate la marginea trotuarului, o mașină demarează în scrâșnet de roți găurind cu farurile întunericul nopții. Limuzina se lansează în stradă, trece ca un fulger pe lângă el și lasă în urmă imaginea fugitivă a unui Buick negru. Sunetul motorului se aude tot mai slab, până ce se stinge în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
are piciorul drept bandajat, moș Ilie se apropie de automobil. Îmi pare rău. Atunci rămâne pe data viitoare. Zâmbește și salută politicos, ridicându-și pălăria. La bună vedere, domnule Rădulescu. La bună vedere, domnule Solomovici. Mașina intră în marșarier, un scrâșnet metalic anunță schimbarea vitezei și atunci când automobilul demarează în trombă, pentru o fracțiune de secundă, prin geamul lateral, Marius o vede pe Smaranda cum își întoarce ochii în direcția lui, trimițându-i un sărut discret din vârful buzelor. III Biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
noroc locotenente! Îmi pare rău că nu am putut face mai mult pentru tine. Dumnezeu să te apere. Își iau la revedere, apoi medicul pleacă grăbit. Un lung șir de ambulanțe tocmai intră în curtea din fața spitalului. Zgomotul motoarelor și scrâșnetul roților sparg liniștea, tăiată până atunci doar de foșnetul vântului și ciripitul păsărelelor, în mii de cioburi, ca un vas de porțelan scăpat pe jos. Câteva infirmiere apar în hol, zorind să iasă pe ușă. Afară, Marius o vede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
puternic al unor avioane. În acea clipă, cu un bubuit îngrozitor, în stânga lor izbucnește o flacără portocalie, încadrată într-o pânză neagră de praf. Schijele fluieră ascuțit, perforând tabla caroseriei. Un cauciuc explodează. Mașina derapează violent, oprindu-se cu un scrâșnet îngrozitor în șanțul de la marginea drumului unde rămâne încremenită. Printr-un reflex de vechi combatant Marius se rostogolește în iarba înaltă. Întins pe burtă, cu auzul la pândă, cercetează cu atenție cerul. Departe, observă o fortăreață zburătoare 78, prinsă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu mai sta ca boul la poartă nouă! strigă șeful din prag. Hai, ușcheală la mașină. Aici tot nu mai avem ce face. Dau să plece, dar nici unul nu apucă să iasă. Încremenesc, fără să mai riște nici o mișcare, atunci când scrâșnetul scurt al unei bucăți de sticlă călcată în picioare îi anunță de prezența cuiva în spatele lor. Mâinile sus! Aruncați armele! Vocea este neutră, fără nici o inflexiune, tocmai de aceea teribil de înspăimântătoare. Un profund dispreț îl cuprinde pe Gaie. Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și dughene cu obloanele trase. Manfred scoate automatul pe fereastră și apasă pe trăgaci pentru o rafală scurtă, fără efect. Ar fi fost și greu să nimerească ceva cu toate mișcările haotice la care sunt obligați să le facă. În scrâșnetul cauciucurilor exploatate fără milă, Marius pătrunde brusc într-o curbă strânsă cu speranța că cei din spate le vor pierde urma. Încăpățânați, urmăritorii nu cedează. Urmează alte străzi lăturalnice, cufundate în întuneric. La intervale regulate se aud explozii puternice. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
recuperează arma căzută pe podea. E chinuit de dureri cumplite și are senzația că trupul lui poartă o uriașă greutate în spate. Se plasează în spatele mașinii, sprijinindu-l pe rănit de cauciucul strâmbat sub forța impactului. Tocmai la timp. În scrâșnet ascuțit de frână automobilul urmăritorilor oprește lângă ei. Precedați de zgomotul sec al închizătoarelor, își fac apariția doi inși înarmați cu arme automate. Se opresc la câțiva metri și calmi, ca la un stand de tir, încep să tragă. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aroma apetisantă a cărnii bine făcute care alunecă pe gâtlej când brusc, plăcutul moment este întrerupt de apariția unui imens Horsch cu runele SS pe portieră. Automobilul rulează cu viteză mică pe aleea flancată de molizi pitici, apoi stopează în scrâșnet ușor de frâne în fața peronului. Imediat, șoferul, o matahală cu grad de Scharführer133, iese afară și deschide iute portiera din spate. Încremenește într-o impecabilă poziție de drepți în fața pasagerului său. "Oh, Mein Gott134, un ștab cu grad înalt! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]