979 matches
-
jurat să n-o mai recheme în amintire vreodată pe femeia aceea cu care a stat vreo opt luni în anul întîi de facultate; a cunoscut-o în foaierul unui teatru bucureștean; seara era plasatoare, ziua mătura culoarele și spăla scrumierele. Tot drumul pînă în oraș, retras în spatele cursei, în picioare, rezemat de bara de lîngă fereastră, Mihai încearcă un bilanț al femeilor cunoscute, un fel de retrospectivă pe un ecran aflat undeva în urmă, în care vîntul cu fulgi mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că-i face ieșirea, ai devenit tot mai agitat. Chiar acum..., uite ce-ai făcut cu țigara.... Ți se pare! Da-da, ți se pare hotărăște Radu, trăgîndu-și furios halatul lăsat pe un scaun, plecînd spre baie. Paula zdrobește în scrumieră țigara lăsată de Radu pe marginea scaunului, ruptă în două locuri de cît a fost rotită între degete, aprinde alta, trage cîteva fumuri, bea din coniacul rămas în sticla răsturnată pe covor, apoi se întinde leneșă de-a curmezișul patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o cuvertură asemeni aceleia de pe pat. Oo, dar este de invidiat! izbucnește Maria într-un rîs sincer, domol cînd se așază. Pot să fumez? întreabă, luîndu-și de pe capătul patului poșeta. Mihai coboară de pe etajera fixată în perete, deasupra mesei, o scrumieră, în care sînt urmele creioanelor ascuțite. Astea-s țigările tale preferate? întreabă Maria, arătînd creioanele de pe masă. Te rog, deși mi se pare că nu obișnuiești întinde ea spre Mihai un pachet roșu, "More", din care ies cîteva țigări subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dar, văzînd în mîna Mariei bricheta aurită, vrea să-l stingă. Femeia face semn să-l mențină și-și apropie țigara de la flacără, prelungind aprinderea pînă ce focul ajunge la degetele lui Mihai și-l frige. Chibritul este aruncat în scrumieră. Maria rămîne cu țigara între buze, neaprinsă, așteptînd. Mihai aprinde un nou chibrit și, cînd Maria se apropie cu intenția de a-și aprinde țigara, mîna lui se retrage, obligînd capul femeii să descrie un zig-zag. Chibritul se stinge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
țigara între buze, neaprinsă, așteptînd. Mihai aprinde un nou chibrit și, cînd Maria se apropie cu intenția de a-și aprinde țigara, mîna lui se retrage, obligînd capul femeii să descrie un zig-zag. Chibritul se stinge și este aruncat în scrumieră. Privirile celor doi se întîlnesc, înfruntîndu-se. Prefer bricheta spune Maria scurt și-și aprinde țigara, apoi menține flacăra pentru Mihai. Doamne, ce comod poate fi! oftează ea cu plăcere, după ce trage cîteva fumuri, cufundată în fotoliu, cu picioarele lipite, ridicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fotoliului, se așază dezinvolt, aruncînd piciorul stîng peste dreptul, dezgolind genunchiul ridicat, lăsîndu-l așa, absentă total la prezența lui Mihai. Își scoate o țigară, scoate și pe a doua oferindu-i-o lui Mihai, care arată spre țigara de pe marginea scrumierei, întreagă dar stinsă. Nici ciorba reîncălzită și nici țigara reaprinsă n-au haz surîde Maria, luminîndu-și pentru o clipă clipă sesizată de Mihai ca un fior -, fruntea ei întinsă tot timpul, ca de adolescentă, trădînd ochiului interesat încremenirea pietrei șlefuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și fiică, de aceea m-aș fi mirat să-ți spună că a fost aici... În tovărășia ta ea stă stingheră, se simte stingheră, ca un pui de cuc în cuib străin. Maria frînge brusc țigara, lăsînd-o să cadă lîngă scrumieră: Ți s-a părut! Doina este o fire foarte puțin comunicativă, de-aceea. Îți tremură mîinile, Maria surîde Mihai. Privirea Mariei, puțin speriată, se ridică brusc: Ce vrei să spui!? Ți-e ciudă că ți-am descoperit incapacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
femeii, pornită prin aer într-un gest evaziv. Ochii Mariei, speriați, se uită în ai bărbatului, care stă în fața sa, în picioare, calm, cu mîna încleștîndu-se mereu, pînă la durere, pe încheietura mîinii sale. Îl vede cum lasă țigara în scrumieră, apoi, cu palma desfăcută, îi atinge buclele părului, la tîmplă. N-aș vrea să-mi porți pică, Maria. Poate că gesturile mele te-au speriat, dar... strînge Mihai din umeri, slobozind încheietura mîinii, pe care, săltînd-o puțin, o sărută. Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gestul cât și cuvintele erau minunat de cunoscute. Am binecuvântat-o în gând și m-am așezat la picioarele ei. Georgie ședea în fotoliul verde jerpelit din locuința ei. Lumina rece a după-amiezii învăluia camera dând la iveală patul răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și cărți de economie. Georgie purta pantaloni bej foarte strâmți și o cămașă albă și-și strânsese părul într-un coc dezordonat. Era palidă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
picioare. Ea a spus: — Întrucât ne-a dat de știre amândurora, să sperăm că n-a fost o încercare adevărată. Ai găsit pastilele? Nu mă gândisem la asta. Am început căutarea, am mutat din loc cărți și hârtii, am golit scrumiere, am răsturnat grămezi de lenjerie, am deșertat sertare, pășind tot timpul peste picioarele lui Georgie. Am răscolit patul răvășit și am căutat sub perne. Întorcându-mă și văzând-o pe Georgie acolo și zărind pentru o clipă fața concentrată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aprins toate luminile. Mă întorsesem în Lowndes Square și nu era decât zece fără un sfert. Toate erau așa cum le lăsasem de dimineață: patul de campanie nefăcut, câteva carpete aruncate strâmb pe podea, țigări, apă și aspirine lângă pat, o scrumieră plină ochi, ziarul de ieri seară. M-am uitat lung la aceste relicve. M-am apropiat de fereastră. Jos, în stradă se vedea procesiunea nesfârșită de lumini de la mașinile care coteau spre Knightsbridge. Lămpile de pe stradă luminau copacii dezgoliți. Trotuarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de colo-colo, aplecându-se și culegând de pe podea articole de lenjerie. Deschise o altă ușă și aruncă un vraf de piese mătăsoase și dantelate, apoi o închise din nou. Pe urmă închise aparatul de radio, goli într-un vas o scrumieră supraâncărcată de mucuri și de scrum și împinse cu piciorul, sub un scaun, un portjartier care mai rămăsese pe jos. În cameră se răspândise un iz de rufărie nespălată. Tom, clipind din ochi, privi prin încăperea care i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atunci n-am mai văzut-o. Ce părere ai? — Nu-i bolnavă mintal, e numai foarte timidă, interveni Gabriel. Când a fost cu noi la mare părea perfect normală. Gabriel își aprinse o țigară, apoi o strivi repede într-o scrumieră. — Și eu cred că-i puțin întârziată, spuse Brian. În ziua aia, la mare, n-a scos o vorbă. În orice caz, e foarte ciudată, întări Alex. — Biata fetiță! îi sări Gabriel în apărare. Eu îl condamn pe profesorul Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
buteliilor uzate de sifon și care, cățărați cu parapon pe șaua îngustă a nasului ei, coroiat ca un plisc, o fac să semene la perfecție cu o bufniță. O bufniță negriciosă, grasă, de hambar, un ciuf, fumând în draci, cu scrumiera în poală, niște țigări subțiri și răsucite, cafenii, care trăznesc demențial a camfor, a eucalipt, a mosc și dracu' mai știe a ce. Domnișoara are peste șaptezeci de ani și nu depune nici un fel de efort vizibil, ca să-i ascundă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
umăr sau altul. Nu trebuie să fac nimic altceva decât să îndrept pușca. Știm cine ești, Daisy St. Patience, zice una dintre ele, aprinzând o țigară. Cu așa o față, Brandy numai despre tine vorbește. Prin toată camera sunt împrăștiate scrumiere mari, mari, din 1959, din sticlă jivrată, așa de mari că trebuie să le golești doar o dată la doi ani. Cea cu țigara îmi întinde mâna ei lungă cu unghii de porțelan și zice: — Eu sunt Pio Rhea. — Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Fiatului său, și alte lucruri. Relicve. O lumânare lungă și albă, e o lumânare. Brandy sare din scaunul ei și vine să vadă și ea. — O, căcat, zice Brandy și-și dă ochii peste cap. O, căcat împuțit. E o scrumieră, nu, e-un mulaj de ghips al unei mânuțe, chiar alături de curul inconștient al lui Manus. E genul de mulaj pe care-l faci la școala primară, când îți apeși mâna într-o formă de plăcintă plină cu ghips ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
striga ajutor, ajutor, ajutați-mă. Nu am visat. — Și apoi a ieșit cineva? — Nu, nimeni. Aș fi auzit ușa Închizându-se. Aici se aude totul, pereții sunt de carton. Cei doi se certau mereu, aruncau cu farfurii, cu sticle, cu scrumiere - odată am ajuns să chem carabinierii, dar acum se sfârșise totul și ea plecase. — Întoarce-te la mașină și cere instrucțiuni, ordonă agentul principal. Cele șase etaje trec prin fața locului pufosului Împreună cu imaginea portarului inamic ce ia În derâdere Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu îngroș și eu rândurile acelui public, am luat o carte și am început să citesc. Deși de-abia m-am uitat în direcția lor în timpul acelui prânz, am auzit întruna râsul lor. Când m-am ridicat să plec, în scrumiera mea erau cinci chiștoace, iar eu mă simțeam mizerabil. Pentru a putea transmite efectul pe care episodul l-a avut asupra mea, trebuie să explic cum, cu câțiva ani în urmă, am primit o lovitură serioasă când prietena mea Jennifer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mii de morți. Păi da, după miting, s-a văzut și la televizor c-o să iasă prost, zice altcineva. N-ați văzut ce față a făcut Ceaușescu cînd a-nceput lumea să strige? Îl văd pe Moise cum pleacă de la scrumiera cu picior de lîngă fereastră, grăbindu-se spre salon. După ceva mai puțin de cinci minute, Îl urmez. E mai prudent să mai citim ceva la lumina chioară din salon, pe hol discuțiile sînt din ce În ce mai ciudate și, În afară de a discuta
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la fugă spre Ceva. Dar spre ce? Cu fața asta de vîrcolac, n-aș avea nevoie de nici o armă, aș fi În siguranță. Ce se Întîmplă? CE SE ÎNTÎMPLĂ? Am dreptul să știu! Sting țigara În vasul de aluminiu al scrumierei. Nu am cum să ascund faptul că Îmi e frică. Îmi e frică pentru că, dincolo de acest cadru aparent pașnic, prin minte Îmi aleargă imagini În care soldați trag cu pistoalele- mitralieră În oameni. Așa se vorbește. Eu sînt soldat și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
stau de fapt lucrurile. Ultimele zile au fost o nebunie. Într-una din zile l-am cunoscut pe Claudiu, tipul Împușcat În picior, a venit și ne-a cerut o țigară, așa că stăteam trei eroi de război și povesteam la scrumiera de aluminiu din capătul culoarului tot felul de tîmpenii, tipul e chiar simpatic, un pic mai scund ca mine, șaten, are o logoree de neoprit, s-a Împușcat În picior singur, În tranșeu, În noaptea În care a Început nebunia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
iar celălalt Într-un pantof scîlciat, vestimentații civile șutite, probabil, de la vreun bunic din salonul lui, ce deghizare reușită! Așa că mi-am făcut curaj și am coborît la gineco, unde am găsit o companie selectă de doamne care fumau În jurul scrumierei cu picior, identică cu cea de sus, toate brunete și slăbănoage, În niște capoate sau halate zdrențăroase, ete fată că veni și lunganu’, s-a auzit o voce plină de grație, mă, ai o țîgară? Bineînțeles că aveam, bineînțeles că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o mai cauți, Îmi spune un tip internat tot la Dermato (are În vîrful capului ceva ce seamănă cu o carapace de țestoasă), ești foarte aproape, e-n continuare, aci, pe culoar cu noi. Fenomenal! Îl găsesc pe Rică la scrumiera de pe hol, Încon jurat de cîțiva bolundei care cască ciocul increduli: Rică le execută foarte abil scamatoria cu degetul arătător rupt și dezlipit (de fapt, e degetul mare mascat), strîngînd țigara Între buze. Mă vede pe deasupra capetelor plecate și Îmi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mai fi e atât de nebulos că nu poate fi explicat. Important e că am făcut un lucru pe care am simțit că trebuia să-l fac și că fost un lucru bun.” Apoi deodată „Doamne Dumnezeule, ce casă: nici o scrumieră, nicăieri!” Fără să mă mișc de pe canapea, ridicai scrumiera de pe etajera de lângă mine, pe care n-o vedea, și i-o dădui. Vorbirea îi era vioaie. Rostind cuvintele în legătură cu venirea ei în februarie la mine, avu un surâs nedecis în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fi explicat. Important e că am făcut un lucru pe care am simțit că trebuia să-l fac și că fost un lucru bun.” Apoi deodată „Doamne Dumnezeule, ce casă: nici o scrumieră, nicăieri!” Fără să mă mișc de pe canapea, ridicai scrumiera de pe etajera de lângă mine, pe care n-o vedea, și i-o dădui. Vorbirea îi era vioaie. Rostind cuvintele în legătură cu venirea ei în februarie la mine, avu un surâs nedecis în substanța lui, greu de descris, care împreună cu tonalitatea dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]