10,141 matches
-
acest sens putem spune că orice om este păzitorul fratelui său". La o jumătate de secol de la publicarea "Declarației asupra rasei", omenirea se poate chestiona dacă, în sfîșit, a atins pragul celest al înfrățirii, răspunzîndu-și, cu amărăciune, că timpul se scurge infinit mai repede decît evoluează mantalitățile și crezul pămîntenilor de orice obîrșie. Într-un recent interviu, Horia-Roman Patapievici explica existența a două tipuri de naționalism: etnic și cetățenesc. Cu cît mutăm mai hotărît naționalismul de sorginte etnică în sfera naționalismului
Orice om este păzitorul fratelui său by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17191_a_18516]
-
său obișnuit, osteologic. Însăși marea, leagănul consacrat al vieții, capătă un aspect mortuar, trosnind de oase: "Vin ploile prin stîncile roase,/ Ca printr-un puternic schelet,/ Și se vede din depărtare/ Cum își desfac ei trupul dinadins/ Să li se scurgă icrele în mare.// Nu vă-ngroziți cînd pietrele trosnesc,/ Și dacă vi se rup de sub picioare,/ Ca oasele de pește călcate din greșeală,/ Să știți că vă aflați lîngă izvoare" (Sturionii). Peisajul funebral e uneori scufundat în melosul îmblînzitor, eminescian
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
amatori încercau să desfacă ițele încurcate de profesioniștii diversiunii comunisto-securiste. Știind la perfecție ce țară în ruină lăsaseră, ce imagine deplorabilă aveam în străinătate, cât de mărunte erau șansele de redresare, oamenii lui Ion Iliescu erau conștienți că timpul se scurge în favoarea lor. Posedând în coaliție niște desăvârșiți cai troieni - cu voie sau fără voie, asta au făcut oamenii lui Petre Roman: au lucrat metodic în favoarea pegrei comunisto-securiste -, n-au așteptat decât prilejul ieșirii la atac. De cealaltă parte, dl. Constantinescu
Ordalii asortate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17240_a_18565]
-
în SUA era interzis să intri cu o marfă cubaneză, oricare ar fi fost, și era adevărat. Omul de afaceri, la care fuseserăm invitați, și care fuma un trabuc Honduras, puturos, negru, ca de catran, și care lăsa să se scurgă o zeamă scîrboasă, părea că glumea că aș fi fost pasibil de închisoare, dar asta era doar o aparență, vorbea de fapt serios, și aș fi pus pariu și că în afacerile lui era de o probitate de neclintit. Sînt
Un parti de 80 de dolari by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17271_a_18596]
-
spitalul Salpetrière, în urma unor complicații neurologice survenite după o septicemie acută. 16 ani nu par, de regulă, a marca o perioadă îndelungată, dar în cazul de față cred că o fac. În acest deceniu și mai bine care s-a scurs de la dispariția filozofului francez s-au întîmplat multe în arena intelectuală. Mai întîi de toate, așa-numitul curent poststructuralist a ajuns la o maturitate a gîndirii și a conceptelor, depășind euforia bățoasă a începutului și găsîndu-și propria matcă. Influența lui
Un fondator al poststructuralismului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17288_a_18613]
-
De fapt nu ceva, ci pe cineva anume: mai precis, pe Ion Iliescu. Momentul de tentație de care vorbeam a fost o retrospectivă a ultimilor zece ani în România, difuzată de canalul Euronews. Despre cei zece ani care s-au scurs, un reproter străin reușise, de bine de rău, să recolteze imagini și informații extrem de diverse, ca generalitate sau ca proveniență. Numai că, dincolo de orice detalii, panorama sa istorică era marcată de o obsesie teribilă, și - prin iterație - simbolică: mineriadele, nu
Sechele ale unui trecut bolnav by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/17293_a_18618]
-
voie. "Dicteului automat" i se adaugă, reflex, reacția obsedanta de criză a identității: "mi-am împrăștiat moartea pe drum/ cum lași noroiul de pe tălpi pe covorul din hol./ arăt că o vrabie care tocmai a înghițit un munte.// atunci se scurge în acum/ mîine cade în gura deschisă a lui azi.// iar cuvîntul acela obscen strălucește în mijlocul frazei/ că un lingou de aur în pămîntul negru/ că o biserică tristă într-un șes înghețat" (Și cuvîntul acela). Sau următoarea mixtura tipică
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
putut spune că liderul țărănist a disparut exact la timp. Inflexibilitatea să - factor de coeziune a opoziției - a durat suficient și a fost destul de puternică pentru a-i ține împreună pe adversarii iresponsabilului regim neocomunist instaurat de Ion Iliescu. Anul scurs între moartea lui Corneliu Coposu și alegeri a contribuit la crearea unei mitologii aproape mistice: românii s-au repezit la urne ca si cum ar fi urmat să-l aleagă pe Corneliu Coposu, si nu pe mediocrii săi companioni. Gângăvelile penibile de
Buddhismul, variantă crestin-democrată by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17929_a_19254]
-
cu acea dispoziție smerita ce vede în sumisiune un semn de noblețe. Ființă "plină de taine" se confundă cu lucrurile, într-un simțămînt al zămislirii comune: "De lumină din pielea zăpezii/ mă las absorbita/ teamă de a fi efemer/ își scurge cenușă lin/ printre degete// drumul pe care alunec/ e sigur/ chiar dacă orbit de pacea/ din jur// oboseală inimii/ ea însăși zăpadă" (Lumină de iarnă). Din această comuniune cu fenomenologia naturii rezultă, firește, o comunicare a regnurilor. Nu o "democratizare" a
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
face semne/ să-l aduc la viață/ e acolo încins/ în tăcerile mele/ stăruitor/ hohotește" (Poemul nescris). Prin persuaziunea "blîndei disperări" a autoarei, lucrurile par convinse a-și dezvălui intimele resorturi, misterioasă fiziologie ontica a anorganicului: "pe mîini mi se scurge/ un fel de zăpadă/ crispata/ un alt fel de a surprinde/ încetineala din lucruri" (Bolta cu trandafiri). Sau: "o sete nepămînteana/ se dizolvă în lucruri" (Descreștere). Sau: "o mare însîngerata/ primește fiorul morții/ visîndu-se" (Februarie). Sau: "Cum cade lumină pe
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
marilor scriitori nestudiați, nici în liceu, nici în facultate, de generația mea. Ea începe cu Maiorescu și se încheie cu L. Blaga. Golul acesta de informatie (dar și de formație) a fost imens mai cu seamă în deceniul și jumătate scurs după 1948, cînd s-a produs ruptură. Răsfoind de curînd excelentul număr 3-4/1998 al revistei Manuscriptum (despre care România literară a publicat, în nr. 12 din 1999, un comentariu), consacrat filosofului Vasile Băncilă, m-am întrebat de ce n-am
Necunoscutii nostri contemporani by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17996_a_19321]
-
ar fi avut cineva curajul, ori curiozitatea să le desfăca palmele și să smulgă de pe ei zdrențele "pe puncte" le-ar fi văzut rănile din palme și din coaste și ar fi înțeles că, pe lîngă sînge și apa se scurseseră din ei sufletul, și viața, si omenia (s.m.), si ca, pe lîngă mării crucificatori, erau multe, multe mii de mici crucificatori benevoli și "nonprofit", în afară poate de plăcerea sadica de a crucifica". Am recurs la acest citat din ultimul
Destin amânat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17983_a_19308]
-
artistică. Însă cea mai importantă diferența dintre cele două noțiuni ține de tipul de raport cu memoria pe care îl determină fiecare: în vreme ce monumentul reprezintă un fel de simulacru-substitut al trecutului, rostul său fiind acela de a ascunde un timp scurs între trecut și prezent și de a suprapune astfel două axe temporale distincte, monumentul istoric este o deliberată invocare a trecutului, care nicidecum nu încearcă să îl plaseze în subtextul prezentului, ci dimpotrivă, îi recunoaște și îi salută depărtarea și
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
spunem așa; zile de muncă (cu sau fără ghilimele, că doar era epoca lui " Noi cu drag muncim!"), cu obligatoriile pauze pentru țigări sau povești din tinerețe, zile în care nu se întâmplă mai nimic. Rutină. Un timp care se scurge egal, fără incidente: "im osten nichts neues", pe frontul de est nimic nou. Tocmai această mentalitate a unui timp anchilozat, înțepenit parcă în tipare absurde de care oamenii încercau, "chacun à să manière", să facă abstracție, o surprinde Horia Pătrașcu
În oras se întâmplă ceva... by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18025_a_19350]
-
fript țîșnesc șapte jeturi/ de sînge. stropesc plastroanele albe./ jubilează/ sub jiletci descheiate pîntece pline/ clipocind înfundat ca-n butoaie un must/ fermentînd// mușterii se întrec/ în rîgîieli voluptuoase care de care mai vrednic/ lîngă toiuri golite și urină se scurge/ pe pulpe saxone, robuste/ debordînd din chingile-naltelor cizme.// sînt veseli guarzii. căni aburesc/ pe tăblii de mahon lustruite de coate/ degajă/ o disforie ușoară. endemica.// parcă-i împunge dracul în coaste. șuiera/ pe lînga urechi o ghiulea, o sudalma
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
timp de peste trei secole, si anume picaresca. Orașul minunilor se încadrează deci în tipologia și tendința neo-picarescă a românului spaniol actual. Într-adevăr, cartea narează isprăvile unui picaro modern din picaresca Barcelona a ămodernismuluiă. În decursul a numai patru decenii scurse între cele două Expoziții universale organizate în capitala Cataloniei (1888-1929), (anti-)eroul lui Eduardo Mendoza, pe nume Onofre Bouvila, posesor al unui caracter de o implacabila fermitate și neezitând să facă uz de metode pe cât de inavuabile, pe atât de
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
noștri, întemeietor de viziune și de limbă, comparabil cu Eminescu, însă, din păcate, nu și un mare caracter, împrejurare ce nu rămîne fără efect în substanță operei, prin mijlocirea căreia s-au produs compromisurile, astfel cum o materie poluanta se scurge printr-un strat de pămînt sănătos, alienîndu-l într-un anume grad. Să scoatem în relief, în cele din urmă, o caracteristică de ordin stilistic a "sufletului simplu" care a fost, în fundamentul sau, Tudor Arghezi, si anume înclinația să spre
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
o oarecare măsură, inocent. Astfel, introducerea lui Florin Manolescu urmărește evoluția literaturii de ficțiune și a prozei scurte românești în particular. Fiind vorba de proza românească interbelică, o scurtă cronologie 1940-1990 "marchează" evenimentele (aproape toate nefaste) ale celor cinci decenii scurse de la finele ultimei conflagrații mondiale. Informații de ordin ortografic și fonetic au darul edificării oricărui cititor care s-ar întreba, descumpănit, cum Dumnezeu se va fi pronunțând un cuvant precum "Costică" sau "Tepeneag", iar notele de final îl orientează pe același
O fantomă bântuie America... by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18126_a_19451]
-
are meritul de a simplifica, de a apropia textul de vocabularul zilei de azi. Șanț replici care șochează și impresionează, șanț cuvinte care șochează prin amprenta lor prea marcat contemporană, global am avut senzația că poezia sumbră a textului se scurge adeseori printre cuvinte. Al doilea merit al montării este coerentă imaginilor și a muzicii, organicitatea propunerii regizorale an raport cu textul. Marea oglindă din decorul lui Horațiu Mihaiu, unde ănainte de ănceputul spectacolului vedem publicul an timp ce-și caută
Superstitii si preziceri by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/17470_a_18795]
-
lumea an oglinzile concave ori convexe ale privirii sale sublimat-tendentioase. Distrugerea "frumosului" e o reflectare a distrugerii lumii, ultimul proces reflectând, la răn- du-i, distrugerea raporturilor acceptabile dintre eu și lume, care definesc solitudinea. Din izvorul idealului ultragiat se scurg purulentele concretului bolnav, putrefact: "Cu botul pe labe și an genunchi,/ cu pucioasa curgăndu-ti prin vene,/ distrugi și te autodistrugi/ crezând că e doar scriitura/ ceea ce anca scâncește an corpul tău/ rămas imobil,/ aproape de capătul drumului" (Capătul). Pocitaniilor li se
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
Pavel Șușară (actualizarea unui text mai vechi) Pe nesimțite, s-a scurs un an de la dispariția pictorului Ion Dumitriu. Nenumărații săi prieteni, în rîndul cărora privilegiați sînt artiștii plastici și scriitorii optzeciști, nu au cum să-l evoce altfel pe Ion Dumitriu decît în spațiul unic al atelierului sau. Dacă, în ultima
Atelierul fără Artist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17540_a_18865]
-
să observe pe mâncătorii de lamai și după cât de repede reacționau glandele lor salivare la vederea unor figuri schimonosite de acreala. Căpitanul Doppelreiter înjură pe șoptite, dar cu o ură feroce și disperată, pe soldații și gradații vinovați, care-și scurgeau instrumentele, tinându-le cu pâlnia în jos." La o oră de latină, micul Totò Istrati descoperă cuvântul otium și face din el o deviza pentru întreaga clasă. Se constituie astfel grupul oțioșilor - ceea ce demonstrează că personajul este de la inceput conștient de
VÂRSTA DE AUR A LUI PETRU DUMITRIU by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17532_a_18857]
-
a socialiștilor utopici, deci atît împotrivirea nobilimii, cît și pe cea a "maselor populare". Din această victorie "dubioasă și labila" a clasei burgheze derivă starea de spirit antiburgheza ce alcătuiește o "constantă evidență" a celor două secole ce s-au scurs de la evenimentul de la 1789. Regimul democratic este unicul regim politic înregistrat în istorie, apt de-a secretă propria să contestare, de-a se supune mereu unor critici pe care el însuși le consideră perfect legitime. Acest caracter permisiv al democrației
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
toate celelalte forme de exprimare socială. De la imperativul " Nu se poate, toa'su, unde te crezi mata!", până la filozoficul " Se poate și așa", românul și-a exhibat ăntreaga paletă a strategiilor existențiale. Imobilismul tragi-comic, indiferență criminală față de timpul care se scurge fără a ne da osteneală de a-l marca an vreun fel, complacerea ăntr-un fel de pseudo-societate naturală ("Ce-o da Domnul!") sunt departe de-a ne califica pentru vreun rol an lumea modernă. Pentru covârșitoarea majoritate a românilor, modernitatea
Societatea de consum... nervos by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17620_a_18945]
-
mai exercita atributele legale. Se cere altă clasă politică (de unde?), din care, de bine de rău, cetățenii să-și poată încropi forurile legale ale puterii, alcătuite din indivizi cu o minimă propozabilitate. Odată ce, în 1944, furgoanele infanteriei terminaseră să se scurgă în sudul țării, spre Balcani, și Armata Roșie ocupa aici pozițiile de autoritate staționară, cu lungă perspectivă, România a fost cotropită, ca de o viitură tulbure, furioasă și nesfârșită, de politică. Străzile, piețele au început să răsune de sloganuri revendicative
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]