420 matches
-
mormânt bătut de glorii. lemnul dulce, osul din părinte, sunetul vocalei cuib de miereseva care trece prin cuvinte, inima nflorită a-nviere, toate se preling așa de lin într-o baltă mare de venin. de-atâta trudă-i un izvor secat, în care singur tu te-ai-necat, precum cristalul curge într-o rază durerea ta pe veci înlăcrimează ... eu râd și plâng în limba română nu pot plânge și nu pot râde decât în limba română, nu pot trăi și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
năvoade semințe de nuferi usucă, trândave și oarbe arcade mai vor neputințe s-aducă. Păduri din lumină târzie se-ntind respirând prin artere și cine tristețea îmi știe? Liane și multă durere... Blândețea plecării mai rupe lungi trestii din iazuri secate iar caii sălbatici, pe crupe, au pete din frunze roșcate. Mari păsări întinse sub pleoape lucesc în culori papilare și-n clare întinderi de ape visează la zboruri bizare. Urucu Țin minte când am văzut-o pe faleza cu mozaicuri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și neisprăviți. Paradisul În care trăiau, poate, Încă de la Facerea lumii, s-a curmat brusc, În câteva amărâte de luni. Dunărea a fost Îndiguită pentru a i se ține apele În frâu, iar lacurile, lăcușoarele, jăpșile, mlaștinile au fost scurse, secate, nivelate; pe fundurile lor s-a arat cu niște pluguri mari, pentru desțelenire. Apa care se găsește acum În Baltă e numai În canale de drenaj și irigații, trasate cu rigla, geometric, și săpate de niște mașinării pe șenile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Dogoarea focului de sub casele dărâmate începu imediat să se întindă, aprinzând, cu ușurință, alte construcții, una după alta. Curând, toți săracii din zonă o luară la sănătoasa, gata să se calce în picioare. Plângând și urlând, se revărsară în matca secată a râului Kamo și prin centrul orașului, fără a-și fi luat cu ei absolut nimic. Privind din regiunea porții principale, în partea opusă a templului, s-ar fi părut că oamenii care pătrunseseră deja prin poarta din spate începuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și corectează ciorna. O săptămână mai târziu, apare în Shanghai Wen-hui. Nimeni, de la Biroul Politic la congres, nu ia în serios articolul. Nimeni nu vorbește despre el. Nici un alt ziar nu-l retipărește. Precum o piatră aruncată într-o fântână secată, nu se aude nici-un sunet. Jiang Ching intră în cabinetul lui Mao în cea de-a nouăsprezecea zi după publicare. Încearcă să-și ascundă bucuria. Rezistența este evidentă, începe ea. Vocea ei este bine controlată. Asta e o tăcere organizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu povestea nimic despre familia soției! — Era conștient că a făcut o mezalianță! Lumina tunelului din care ies se lărgește treptat spre păduricea cu trunchiuri subțiri și drepte. Dealuri golașe, semănate cu smocuri de vegetație, lăsând tot mai jos albia secată a râurilor de altădată, care umpleau de mlaștini și țânțari văile, azi secate. Cristos s-a oprit la Eboli. Iar el trăiește aici de destulă vreme pentru ca toate astea să fi ajuns amintirile lui de o viață. Dar ce tăios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Lumina tunelului din care ies se lărgește treptat spre păduricea cu trunchiuri subțiri și drepte. Dealuri golașe, semănate cu smocuri de vegetație, lăsând tot mai jos albia secată a râurilor de altădată, care umpleau de mlaștini și țânțari văile, azi secate. Cristos s-a oprit la Eboli. Iar el trăiește aici de destulă vreme pentru ca toate astea să fi ajuns amintirile lui de o viață. Dar ce tăios a sunat vocea Christei când a vorbit despre mezalianță! * — ...Din păcate, mă apasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Toate lucrurile din cameră au devenit întunecat-albăstrii, iar pereții sânt destul de deschiși la culoare, în urechi îmi răsună vocea ta, pe care de la o vreme nici nu am mai perceput-o ca sunet, ci ca pură înșiruire de imagini. Sânt secat, după noaptea asta nedormită, mă simt de parcă toate organele mele ar fi o combinație de cauciuc și acid clorhidric. Aproape că nici nu observ când îți reiei firul istorisirii. Povestea ta are temperatura corpului meu, mă cufund în ea izolîndu-mi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
urât. Cui trebuie să-i fie milă, mă întreb? Ești bătrân, fără dinți și puți. Ți-a sunat sfârșitul, te lasă și mintea, îți slăbește zi de zi și nu-ți rămâne nimic altceva. Ai fumat filozofia, ești vindicativ, și secat, și singur. Nimeni nu te iubește și nu iubești pe nimeni. Nu-i adevărat? — Te rog taci din gură și pleacă! — Nu-ți pasă ce gândesc eu despre tine? — În ce mă privește, nici nu exiști. — Cândva am existat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a fi viața. Adesea cuvântul magic al poetului penetrează pânza elastică a timpului, ca în „păienjenișul stelelor” - unde vulturul „întristat, din înalturi, subțire ca fulgerul de sub el - se afundă în chingile cerului, în fântâna văzduhului - în marea aceasta de milenii secată. - Acolo își caută puii, acolo în afunduri de mare...munte de gânduri cu veacurilen spate, el se afundă în chingile tainei”. El nu spune că oamenii pe ostrov îmbătrânesc și mor. Ar fi banal și nu ar mai fi poezie
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
și coboară Într-un loc straniu, de parcă ar fi ajuns pe lună: aceste clădiri enorme, ivite dintr-odată printre maidane și maghernițe, sînt ca niște munți palizi și există o lumină stranie, de parcă ai Înainta acum pe fundul unui lac secat, În care drumul se preface În drumeagul-pe-care-timpul-l-a-șters și Mercedesul suferă ducînd dorul marilor autostrăzi. Arminda parcă atunci se trezește și Începe să se foiască pe canapeaua din spate, iar Julius la Început e descumpănit, nu-i vine să-și creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
jos, se zbate coada fiarei naufragiate. Strânsă în chingi de case, țintuită de refluxul ăsta instantaneu. Deasupra, kilometri de aer apasă în jos așa de tare că balena nu poate respira. Nu-și poate ridica propriii plămâni. Moare în oceanul secat, sufocată sub chestia asta pe care acum trebuie s-o inhaleze. Cea mai mare ființă vie, aproape Dumnezeu, turtită cât e de lungă, cu mușchii sleiți. Doar inima ei, mare cât tribunalul, continuă să bată. Dacă are vreo dorință, aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rămâne doar îmbrățișarea și pregătirea pentru vertijul nesfârșit. Fără cuvinte, se întorc la mașina ei. Încotro? spune ea. De fapt, n-au de ales. —Spre vest. Nu există altă busolă pentru ei doi. Ea conduce la întâmplare. Traversează un râu secat. —Oregon Trail, spune ea. Cicatricile pământului îi dau dreptate, chiar și după un secol și jumătate de eroziune. Merg kilometri întregi în tăcere. El așteaptă ca ea să spună ceea ce ar putea oricând s-o silească să spună. Dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
el a luat-o înainte. Cărarea cobora pe un taluz povîrnit între două dealuri care păreau să fie gropi de gunoi. Atunci cînd cotea brusc, mergeam înainte și mă trezeam că înot prin cenușă și țesături putrezite. Am traversat albia secată a unui vechi canal și am ajuns la capătul unei străzi. Orașul nu părea a fi un loc înfloritor. Grupuri de adolescenți sau bătrîni stăteau în gura gangurilor, dar multe ganguri erau goale și neluminate. Singurele magazine care nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
locuiește în orașul de unde am venit. Acolo soarele strălucește cam două-trei minute pe zi și el zice că n-are importanță. Ozenfant își acoperi ochii cu mîna și spuse pe un ton visător: — Un oraș pe malurile unui fluviu aproape secat. Un oraș cu o piață din secolul al nouăsprezecelea plină de statui urîte. Corect? — Da. — Scuză-mă, dar e greu să reziști tentanției. Ozeanfant întinse mîna spre farfuria lui Lanark, o luă și o goli în farfuria lui și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
taică-său cutremurat. Urcară dealul pe o cărare pietroasă, înecată în garduri vii îmbobocite și ferigi. Mai sus se transformă într-un drumeag de căruțe peste un cîmp verde, apoi o luară printr-o spărtură într-un canal de piatră secat care dădu apoi într-o cărare nisipoasă, printre ierburi sălbatice, unde cîntau corle. Lîngă cărare era o piatră plată cu o gaură în mijloc, unde clanul Colquhoun își înfigea steagul cînd se adunau pentru luptă. Presupun că locul ăsta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mersul pe sub lumina puternică a soarelui, iar noaptea se petrece același lucru, doar că lumina devine sunet. Ca să mă smulg din îmbrățișarea vegetală care m-ar fi putut anihila, mă abăteam de-a lungul unei râpe, un fel de albie secată și lungă de vreo două sute de metri, umblam cu soarele pe cap și cu picioarele în umbră, era o albie a echilibrului, acolo îmi găseam justificări, firește, îmi erau egale, o logică a stărilor mă împingea spre ele. În zilele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
unde se născuse. Pentru el, nu era în lume un preț pentru străzile aurii de chirpici, care miroseau a rășină când bătea soarele. Nu erau rășini și nici lemn în amestecul de lut crud, închegat în căldură. Dar era străfundul secat al lui Daht-e Kavir și-al lui Daht-e Lut, două erguri de sare și stâncă arsă. — Bucură-te că pleci din deșert, îi spusese Esfandiar, cofetarul, care ajunsese prea gras ca să mai îndure tortura verilor. — Dar Esfandiar nu era zartosht
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
durerii. Ochii împărătesei Ilenei, orbiți de plâns nu mai vedeau nimica, decât i se părea numai că-n luciul băei, plină de lacrimele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci 327 {EminescuOpVI 328} ochii ei, două isvoare secate, încetase de a mai vărsa lacrimi. Cine-o vedea cu părul ei galben și lung, despletit, - și împrăștiat ca creții unei mantii de aur pe sânul ei rece - cine-ar fi văzut fața ei de-o durere mută, săpată parcă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ochilor de plâns topiți, Închide-vă-ți și muriți Căci lumina vi s-au stins Și-ntuneric v-au cuprins. Iată ceasul amărât, Ceasul cel de despărțit, Ah! cu cîtu-i mai amar De cât al morții păhar. Ochilor de plâns secați, Trup și suflet vă iertați, Căci de-acum aveți să fiți În veci de veci despărțiți. 9 Ochișori frumoși, Dulci și mângâioși, Ochișorii tăi Samănă cu - ai miei. Sprincenele tale Vor să mă omoare, Când le sui în sus Fac
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fruste de alb și negru, iar Fran intrase, sărind într-un picior, apăsase pe un întrerupător și îi schimbase persepectiva într-una plină de culoare. Când era sincer cu el însuși, Laurence recunoștea că sufletul lui era ca un puț secat, dar Fran părea în stare să coboare în adâncul lui și să scoată la lumină lucruri pe care el nici nu știa că le închide în sine. Adevărul era că plecarea ei lăsase un gol în viața lui, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care vine și acum din Archanes, de la muntele Juktas, printr-un apeduct lung de 15 km construit de venețieni prin anul 1628, asigurând apa necesară orașului și ne-a încântat cu modul în care ne putem răcori, am găsit fântâna secată, iar bazinul de piatră încins de soare. La câțiva metri distanță ne-am așezat la un bar să servim o înghețată, o apă rece, un suc. Partea cea mai distractivă a urmat, când plăcerea relaxării ne-a fost curmată brusc
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acolo nu era nimeni. M-am urcat chiar într-un copac de la marginea pășunii, dar Ruti nu se vedea nicăieri. Tocmai când mă întorceam să le spun că n-am găsit-o, am văzut-o. Era întinsă într-o albie secată, un loc cu totul dezolant și abrupt, unde mai scăpau câteodată mieii și-și rupeau picioarele. La început am crezut că Ruti era adormită așa, cu fața în sus. Dar când m-am apropiat, i-am văzut ochii deschiși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i închidă ochii cu mâna stângă. M-am minunat de curajul fratelui meu și de calmul lui. Dar apoi Iosif a început să tremure și a sărit înapoi, de parcă l-ar fi mușcat un șarpe. A alergat înspre marginea albiei secate, acolo pe unde înainte curgea apa și înfloreau florile. A căzut în genunchi și a început să vomite. Cu icnete grele, s-a ridicat, apoi a îngenuncheat din nou, tușind. Când m-am apropiat de el, s-a ridicat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se auzea nici un cântec de păsări, nici o frunză nu tremura în bătaia vântului. Arsura din țărână nu mirosea în nici un fel și chiar lumina soarelui părea ștearsă în jurul noastru. Aerul era mort, exact așa cum fusese moartă Ruti în valea aceea secată. Aș fi vrut să plecăm mai repede de acolo, dar parcă nu mă puteam mișca. Iosif mi-a povestit apoi că și el ar fi rupt-o la fugă, dar își simțea picioarele înfipte în pământ. Ne-am ridicat ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]