773 matches
-
comun. Se formează - cu excepțiile necesare - în limba engleză, de la un semnificant aparținând limbii comune - pe care îl numim semnificant 1 (LC), spre a crea un temen specializat (în domeniul Informaticii) pe care îl numim semnificant 2 (LS). Relația dintre semnificant 1 și semnificant 2, dar mai ales sensurile date de semnificant 1 sunt deosebit de complexe și revendică o dublă abordare: pe axa orizontală a limbajului specializat și/sau standardizat (axă ce cuprinde limba-sursă +limbile-țintă), o axă macrosistemică; pe axa verticală
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
cu excepțiile necesare - în limba engleză, de la un semnificant aparținând limbii comune - pe care îl numim semnificant 1 (LC), spre a crea un temen specializat (în domeniul Informaticii) pe care îl numim semnificant 2 (LS). Relația dintre semnificant 1 și semnificant 2, dar mai ales sensurile date de semnificant 1 sunt deosebit de complexe și revendică o dublă abordare: pe axa orizontală a limbajului specializat și/sau standardizat (axă ce cuprinde limba-sursă +limbile-țintă), o axă macrosistemică; pe axa verticală/ microsistemică (relația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
semnificant aparținând limbii comune - pe care îl numim semnificant 1 (LC), spre a crea un temen specializat (în domeniul Informaticii) pe care îl numim semnificant 2 (LS). Relația dintre semnificant 1 și semnificant 2, dar mai ales sensurile date de semnificant 1 sunt deosebit de complexe și revendică o dublă abordare: pe axa orizontală a limbajului specializat și/sau standardizat (axă ce cuprinde limba-sursă +limbile-țintă), o axă macrosistemică; pe axa verticală/ microsistemică (relația dintre LC și LS, la nivelul identității fiecărei limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
deosebit de complexe și revendică o dublă abordare: pe axa orizontală a limbajului specializat și/sau standardizat (axă ce cuprinde limba-sursă +limbile-țintă), o axă macrosistemică; pe axa verticală/ microsistemică (relația dintre LC și LS, la nivelul identității fiecărei limbi). Complexitatea sensurilor semnificantului 1 (LC) este dată de numeroși factori, dintre care: sensul poate fi uzual, cu o vechime foarte mare în limba comună și/ sau de actualitate, poate fi deosebit de productiv sub aspectul creativității lexico-semantice și/ sau foarte puțin productiv etc. Metafora
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
factori, dintre care: sensul poate fi uzual, cu o vechime foarte mare în limba comună și/ sau de actualitate, poate fi deosebit de productiv sub aspectul creativității lexico-semantice și/ sau foarte puțin productiv etc. Metafora terminologică (pe care am numit-o semnificant 2 este purtătoarea unui sens informatic strict specializat, creat prin transfer direct în limba engleză și/ sau prin calc semantic, în celelalte limbi/ prin extindere metaforică de la semnificantul 1 etc. Într-o primă accepțiune, a traduce o metaforă din domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
sau foarte puțin productiv etc. Metafora terminologică (pe care am numit-o semnificant 2 este purtătoarea unui sens informatic strict specializat, creat prin transfer direct în limba engleză și/ sau prin calc semantic, în celelalte limbi/ prin extindere metaforică de la semnificantul 1 etc. Într-o primă accepțiune, a traduce o metaforă din domeniul Informaticii înseamnă "a enunța" într-o altă limbă - fie și sub forma lapidară a unei sintagme - ceea ce a fost enunțat în limba-sursă, cu condiția de a păstra echivalențele
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
derivate în limbile latină/ greacă își confirmă statutul de formanți semantici numai prin accepția lor originară. O abordare lingvistică ar putea oferi câteva argumente. Relațiile sintagmatice se desfășoară pe axa contiguității și sunt condiționate de caracterul linear al semnului (prin semnificant) și al enunțului lingvistic. Saussure considera raporturile sintagmatice raporturi in praesentia, bazate pe doi sau mai mulți termeni (spre deosebire de relațiile paradigmatice care unesc termeni in absentia). Semnele lingvistice sunt consecutive unul altuia, în dezvoltarea celor mai simple "sintagme", care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
fac un dar, / O carte pentru buzunar - Tudor Arghezi, Cuvânt; Voi creșteți, dragii mei, sănătoși/Voinici, zglobii, cu voie bună - Tudor Arghezi, Dea vați ascuns). 3) MESAJUL este definit ca o secvență de semnale verbale (cărora li se pot adăuga semnificanți paraverbali și nonverbali în situația comunicării orale), formată din infor mațiile codificate lingvistic (conținuturi diverse - idei, reprezentări, intuiții, sentimente, trăiri de ordin emoțional etc.). Fiind un ansamblu de semne, mesajul presupune interac țiunea celor doi actanți ai comunicării pentru producerea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nala reacțiile receptorului și eventualii factori perturbatori, pentru ca emițătorul săși ajusteze/adecveze discursul. 2. TEXTUL. TIPURI DE TEXTE 2.1. Cuvântul și enunțul. Textul și contextul Cuvântul este un semn lingvistic convențional, este unitatea lingvistică minimală care asociază constant un semnificant și un semnificat (referent). Cuvântul se caracterizează prin: unitate fonetică (un complex sonor stabil), unitate gramaticală (paradigma formelor flexionare/a modelelor combinatorii în enunț) și unitate semantică (sens denotativ, sensuri conotative; relații semantice cu alte cuvinte). - Sensul denotativ se referă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
eufonia. Fonetismele regionale, populare, arhaice sau cele marcate de oralitate au diverse funcționalități expresive în contextul stilistic; - nivelul lexico semantic are ca semn distinctiv actul producerii semnificației, care se bazează pe „sinonimie zero“ (unui semnificat i se asociază un anumit semnificant pentru construirea unei anumite semnificații minimale), „polisemie maximă“ (semnificația fiecărui semn lingvistic este un fascicol de sensuri și nuanțe semantice) și pe „caracterul deschis al semnificației“ - producerea sensurilor este determinată și de participarea activă a lectorilor; limbajul artistic valorifică toate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a lumii - figurează misterele existenței ca reprezentare sferică, perfectă (corola), de o miraculoasă frumusețe și armonie (simbolul floral), care sunt însă fragile, inefabile, ușor de strivit. În textul poetic, corola mundană se asociază altei imagini, definitorie pentru întregul volum: lumina, semnificant al cunoașterii. Ideile poetice prin care se dezvoltă tema cunoașterii și cea a singularității artistului modern sunt sugerate prin antiteza lumina altora/lumina mea. Cele două sintagme figurează metaforic cunoașterea paradiziacă (cunoașterea rațională, considerată de Blaga relativă, fragmentară) și cunoașterea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Coșeriu, este o hermeneutică a sensului 20 sau, cu alte cuvinte, interpretarea sensului la nivelul macrostructurii reprezentate de text, ce are dimensiuni care pot varia între un singur cuvînt și o operă întreagă, o reconstituire a semnificatului pornind de la exegeza semnificantului textual cu perspectiva desemnării realizate prin el. Deoarece, în concepția acestui lingvist, sensul este actualizarea semnificației prin realizarea desemnării, s-ar putea deduce că aceste procese realizate prin actul (sau actele) de vorbire care compun(e) discursul, o analiză a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obiect) și semnificant (imaginea acustică a formei cuvîntului), adică într-o manieră mentalistă care nu are în vedere referentul (obiectul denumit) și forma cuvîntului, adică aspectele fizice. Ca atare, arbitrarul se află, în viziunea sa, în relația dintre semnificat și semnificant, fiindcă lipsește între ele situația de alăturare posibilă, întîlnită în cazul simbolului. În interiorul sistemului limbii însă, raportul dintre semnificat și semnificant este explicabil. Existența unor redări (iconice) ale realității (prin onomatopei și exclamații) nu pune în discuție problema arbitrarului, căci
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și forma cuvîntului, adică aspectele fizice. Ca atare, arbitrarul se află, în viziunea sa, în relația dintre semnificat și semnificant, fiindcă lipsește între ele situația de alăturare posibilă, întîlnită în cazul simbolului. În interiorul sistemului limbii însă, raportul dintre semnificat și semnificant este explicabil. Existența unor redări (iconice) ale realității (prin onomatopei și exclamații) nu pune în discuție problema arbitrarului, căci, dacă în aceste cazuri legătura naturală dintre sunete și sens este evidentă, corespondența nu este totuși universală, fiindcă rămîne marginală în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
iconic. Există apoi semne cu arbitrar relativ, analizabile în limbă, precum zidar, alcătuit din zid și -ar, dar, arată F. de Saussure, componentele lor sînt arbitrare, încît motivarea nu este posibilă nici de data aceasta. Dacă relația dintre semnificat și semnificant nu este motivată, nimeni nu este totuși îndreptățit s-o schimbe, fiindcă ea este fixă. În același timp însă, dacă semnul este arbitrar, aceasta îl face oarecum fragil, iar alunecările semantice în diacronie atestă caracterul schimbător al semnului. Problema arbitrarietății
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
inițiată de F. de Saussure, a fost deseori discutată după aceea, E. Benveniste observînd că înaintașul său a confundat sistematic semnificatul cu referentul. Din acest motiv, arbitrarul s-ar situa în raporturile dintre semn și lucrul desemnat, iar nu între semnificant și semnificat, căci aceste aspecte ale semnului fiind consubstanțiale, legătura dintre ele nu poate fi necesară. De altfel, în 1933, lingvistul american Leonard Bloomfield a elaborat o altă teorie a cuvîntului ca semn, pornind de la principiile behaviorismului și punînd pe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
între ideile exprimate și cele neexprimate. Cînd cuvîntul se îndepărtează de sensul propriu (sensul inițial, direct sau "normal") și dobîndește un altul, se realizează una din figurile discursului pe care marii retoricieni le-au numit tropi. Tropii rezultă din diversificarea semnificantului; ei sînt figuri de semnificație. Se afirmă, în acest sens, că orice figură, în realitate, conține un proces de decodare în doi timpi, dintre care primul este percepția anomaliei, și al doilea, corectarea ei. Retoricii au făcut mai multe clasificări
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
figuri de alegere (impun sau sugerează o alegere auditoriului); (2) figuri ale prezenței (măresc prezența auditoriului); (3) figuri ale comuniunii (realizează comuniunea cu auditoriul). Catherine Fromilhague și Anne Sancier disting patru categorii de figuri: (1) figuri care se bazează pe semnificant (forma cuvîntului): aliterația, asonanța, paronomaza etc.; (2) figuri care se bazează pe combinări sintactice deosebite, sau figuri de construcție: anacolutul, zeugma, hiperbatul, hipalaga, elipsa etc.; (3) figuri care se bazează pe sensul anumitor cuvinte, numite figuri de sens sau tropi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tipul ideogramelor egiptene și chinezești par a fi avut un raport de icon cu realitatea desemnată. Pe lîngă semnele iconice non-lingvistice (precum imaginea și eșantionul), există în mod obișnuit, în cazul onomatopeelor, o asemănare (de ordin acustic) între semnificat și semnificant, astfel încît aceste cuvinte par să reproducă realitatea. Această asemănare nu înseamnă totuși o reproducere ca atare a realității cu mijloacele limbii, căci vorbitorii fiecărei limbi redau în maniere proprii aceeași realitate, cîntecul cocoșului, de exemplu, devenind cucurigu, în română
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o reproducere ca atare a realității cu mijloacele limbii, căci vorbitorii fiecărei limbi redau în maniere proprii aceeași realitate, cîntecul cocoșului, de exemplu, devenind cucurigu, în română, quiquiriquí, în spaniolă, cocorico, în franceză, cock-a-doodle do, în engleză etc. Prin urmare, semnificantul este întotdeauna modelat de sistemul lingvistic căruia îi aparține și, în mod deosebit, de organizarea sistemului fonologic. Pornind de la faptul că organele fonatoare sînt simbolul întregului organism și că activitatea fonică simbolizează activitatea omului în lume, praxematica atribuie funcției iconice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ideea absolută, după o dialectică chemată să înțeleagă realitatea în același timp în care ea se constituie pentru a fi obiectivată. Pe terenul lingvisticii, teoria despre semnul lingvistic elaborată de Ferdinand de Saussure a fost apreciată ca fiind idealistă, fiindcă semnificantul și semnificatul sînt ambele de natură ideală și, de aici, decurge idealitatea semnului lingvistic și, implicit, o concepere a arbitrarului semnului în cadrele acestei idealități. De obicei însă, în tradiția lingvistică, nu se pune problema idealității sau materialității din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se pot extrage cîteva consecințe imediate: 1) afară plouă, dar 2) mi-am luat umbrela și 3) acum nu sînt ud. Există, apoi, posibilitatea de a obține o informație prin schimbul de expresii lingvistice sau prin conversație, situație în care semnificantul denotativ (expozitiv) al unui enunț poate genera sensuri adiționale (conotative), plecînd de la contextul producerii enunțului, acestea fiind și ele referențiale. Din constatarea Aici este frig, se pot astfel infera concluzii precum: trebuie închisă fereastra, trebuie să ne mutăm în altă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
consideră că un sistem de semne (precum o limbă naturală) este și un sistem de expresie susceptibil pentru o interpretare semantică. Din perspectiva pragmaticii, interpretarea unui enunț implică activarea simultană a mai multor competențe pentru a extrage semnificația, pronind de la semnificanții care alcătuiesc secvența analizată. Potrivit lui M. Bahtin și a altor cercetători, interpretarea este o activitate dialogică ce depășește cadrul competențelor aplicate în receptarea și decodarea semnificației unui mesaj, deoarece acesta este obiectul unei construcții la care iau parte atît emițătorul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fenomen discursiv generează lectura plurală a textelor, identificată de Grupul µ. P. Charaudeau și D. Maingueneau disting o izotopie în planul coerenței semantice și o izotopie ca redundanță generalizată. Aceasta din urmă se manifestă la nivelul planului expresiei, adică al semnificanților sonori și grafici din discurs, fiind specifică textului literar (ritm, prozodie, calambur). GREIMAS 1966; GRUPUL µ 1970; GREIMAS 1972; GREIMAS - COURTES 1979; SIOUFFI 1999; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. SA Î ÎNCORPORARE. Pentru a denumi relația pe care etosul o stabilește între
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se aflau deschise; străjile 1''' pe ziduri.). V. anaforă, deictic, referent. MOESCHLER - REBOUL 1994. SM LECTOR. În mod curent, prin lector se înțelege "cititor", cel ce are capacitatea (dobîndită) de a citi (adică de a recunoaște grafemele și literele ca semnificant și de a le atribui un semnificat / o semnificație textuală). În semiotica textuală, acțiunea receptivă și interpretativă a lectorului este un obiectiv fundamental, deoarece lectura este în acest caz un proces complex de analiză. Prin extensie, lectura devine sinonimă cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]