4,332 matches
-
gândim noi - a răspuns Toader. Cei din jur Își mișcau privirile Încărcate de mare curiozitate de la Petrică la tata Toader și Înapoi. ― Era pentru prima oară când Toader Îmi spunea pe numele mic. În rest, doar: sergent Staniște În sus, sergent Staniște În jos. Am rămas surprins, dar am tăcut chitic, să nu-l deochi... ― Bine, băieți. Mergeți, alegeți oamenii și pregătiți-vă cum trebuie. Aveți la dispoziție două ore - ne-a spus căpitanul Înainte de a pleca. ― După ce a ieșit căpitanul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
hramuri poartă pi aici. Îs cercetași sau Îs niști rătăciți de turmă? Toată treaba să nu durezî mai mult di giumătate de ceas. Dacă ai nevoi de agiutor, dai semnal” - Îi zic eu. Semnalu’ era cântecul pitpalacului. ― Am Înțeles, domnule sergent, a răspuns Păpădie. A lăsat doar sacul de merinde, ca să nu-l incomodeze la drum și a dispărut ca o umbră... Am rămas În așteptare, cu ochii și urechile zbârnâind de atenție... Dar n-au trecut nici douăzeci de minte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
unul din militarii de la divizie... Fiecare a trecut la treabă. Eu cu Undiță vâsleam printre bălării, apropiindu-ne de gară... Un zvâcnet cu salturi imprevizibile, pornit din stânga noastră, ne-a Înghețat sângele În vene... „E un șoldan de iepure, domn’ sergent” - a vorbit cu răsuflare de ușurare Undiță. „Uite că urecheații nu se tem de război” - am apreciat eu. „Probabil că În acest sector e liniște de mai multă vreme. Altfel nu ședea el iepurele Între liniile frontului” - a judecat pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
tot așa o să ne Înecăm ca țiganul la mal - l-am auzit poruncind și prorocind pe Toader. Drept urmare, am stins opaițul și am adormit pe dată. A doua zi, la orele opt, a venit curierul trimis de tăticul nostru: „Domn’ sergent, m-a trimis domn’ căpitan cu ordin ca la ora douăsprezece să vă prezentați la dumnealui” - i s-a adresat lui Toader. „Amu mergi la băieții pe care i-am anunțat să se pregătească pentru misiune și spune-le ora
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
acele lămuriri, Petrică a răsuflat de două ori și a luat din nou... comanda: ― Am mâncat și n-am uitat să luăm romul cu noi. Era iarnă doar. Când eram gata, au apărut și cei patru cercetași. „Să trăiți, domn’ sergent” - s-a prezentat Păpădie cu ceilalți trei În urma lui. „Bine ați venit... Ia să vedem dacă În graba voastră nu veți fi uitat cevașilea”- i-a luat În primire Toader. ― Măi că strașnic mai erai - a Îndrăznit să spună mama
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
tata Toader, pentru a-i face jocul... ― Da’ vorba-i vorbă și treaba-i treabă. Așa că, la ataaac Înainteee! - a comandat Petrică, ridicând ulcica cu vin. ― Iaca-i o viață de om de când n-am mai auzit comanda aiasta. Numai sergentul Limbosu striga așa, de parcă era apucat de streche - a vorbit cu aducere aminte tata Toader. ― Apoi de tartori de aiștia am avut și eu parte În perioada de instruire pentru a deveni cercetaș - a vorbit Petrică... La un timp, când
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
iei măsurile ce se impun”. M-am executat fără Întârziere. Am constatat că patru din răniții sosiți prezentau răni diverse lipsite de gravitate. Le putea rezolva echipa operatorie care era pregătită pentru primirea acestui lot de răniți. Unul Însă. Un sergent era Într-o stare foarte gravă. Prezenta o plagă mare la femurul drept, cu fractura acestuia. Pierduse mult sânge și era inconștient. Am vrut să știu cum Îl cheamă, dar nu am găsit nici un document asupra lui. Era Îmbrăcat În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mei! Ai mei sunt!!!” După un răspuns la strângerea de mână și o privire scurtă spre Lia, pentru a confirma că i-a Înțeles gestul Nicu și-a continuat povestirea. ― Împreună cu profesorul Zenit, am intrat În sala de operație, unde sergentul rănit era pregătit pentru intervenție... După două ore de muncă Împreună cu profesorul Zenit - cu spectrul morții rănitului pe masa de operație plutind deasupra noastră - am reușit să oprim hemoragia și să refacem osul femurului zdrobit... Apoi l-am Învelit În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sănătoși, fiindcă familiile voastre vă așteaptă!” Din camion a răzbătut până la noi un „Mulțumim” și „Să trăiți, domnule doctor!” pornit de pe durerile răniților... Profesorul Zenit s-a Întors către mine și, cu un aer preocupat, m-a Întrebat: „Va rezista sergentul până la destinație? Tare aș vrea să trăiască!”... Începuse să ningă din nou. Ne-am retras În dormitorul nostru, ca să ne odihnim. Nu cred că au trecut douăzeci de minute și un vuiet de motoare grele se apropia cu repeziciune. Profesorul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
am aflat că el este salvatorul meu, m-a Întrebat: „Ai fost cercetaș? Și când te-au rănit purtai combinezon de camuflaj alb?” „Întocmai, domnule profesor” - am răspuns eu, cu inima gata să-mi iasă din piept. „Ce grad aveai?” „Sergent”. ― Ia uite cum se leagă lucrurile - a băgat de seamă Elena. ― „Da, da, da! Îmi amintesc. Cu vre-o jumătate de ceas Înainte de a cădea În mâinile rușilor cu spital cu tot, ultimul operat de mine a fost un sergent
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Sergent”. ― Ia uite cum se leagă lucrurile - a băgat de seamă Elena. ― „Da, da, da! Îmi amintesc. Cu vre-o jumătate de ceas Înainte de a cădea În mâinile rușilor cu spital cu tot, ultimul operat de mine a fost un sergent care era Îmbrăcat așa cum ți-am spus, dar era inconștient și nu avea nici un act din care să aflu cum Îl cheamă, pentru a-l trece În registrul răniților de care ne-am ocupat”. „Noi, cercetașii, nu purtam documente asupra
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Nando Rossi se înfățișă la Comitetul Central, hotărât să-și ducă cu bine la îndeplinire misiunea sa de conștiință. Cercetându-i actele, ofițerul aflat la intrare se grăbi să îl salute pocnind din cizme, după care îl chemă pe un sergent aflat în apropiere și-l instrui să-l conducă pe "tovarășul din Italia". Nando Rossi nu avu prea mult timp ca să aprecieze această primire, că se și văzu purtat pe niște coridoare lungi și bine luminate, apoi poftit să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
bine luminate, apoi poftit să intre într-un birou, ocupat de un singur funcționar, care tocmai își scosese dosarele de prin sertare și vorbea la telefon stând în picioare, în poziție de drepți, ca la armată. Tovarășul din Italia! anunță sergentul și se făcu nevăzut. Nando Rossi închise ușa și se apropie de funcționar. Acesta tocmai sfârșise convorbirea și își nota sârguincios ceva într-o agendă. Nando nu așteptă să fie întrebat cine este și ce vrea. Bună dimineața, tovarășe, vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
moarte În suflet. Războaie ale căror câmpuri de luptă se pricepea de minune să le reproducă pe tăblia mesei, servindu-se de bucăți de pâine, farfurii, tacâmuri și stacane de vin, Juan Vicuña cel din Extremadura; care, Întrucât fusese cândva sergent cavalerist, mutilat la Nieuport, făcea pe strategul priceput. Treaba cu războaiele devenise iarăși extrem de actuală, pentru că În momentul aventurii cu mascații și englezii, trecuseră deja doi sau trei ani, parcă așa Îmi amintesc, de la reluarea ostilităților În Țările de Jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
spre masă, unde luă loc alături de amici. Acolo Întinse mâna după ulciorul cel mai apropiat. Dă-mi, nu fi avar, A lui Bachus licoare de cleștar Îi zise lui Juan Vicuña. După cum v-am mai spus, acesta era un fost sergent cavalerist, foarte puternic și corpolent, care Își pierduse mâna dreaptă În luptele de la Nieuport și trăia dintr-un beneficiu regal constând din licența de a exploata un mic tripou. Vicuña Îi Întinse o carafă de Valdemoro, iar don Francisco, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
urgia cu inimi senine, dar nu admit să le vorbești de sus. Îmi amintesc un episod care m-a impresionat În mod deosebit, mai ales pentru că punea În evidență felul de a fi al căpitanului Alatriste. Juan Vicuña, care fusese sergent cavalerist În momentul dezastrului unităților noastre los tercios la dunele din Nieuport - vai de mamele care au avut fii acolo! -, a descris de mai multe ori, ajutându-se cu bucăți de pâine și cu căni de vin de pe masa Tavernei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Făcea aceasta fără nici o Întrerupere, de parcă ideile Îi lunecau pe hârtie cu aceeași ușurință ca ochii În momentul lecturii, sau cerneala În clipa scrierii. Continua așa neabătut, neridicându-și capul nici măcar când locotenentul de alguazili Martín Saldaña, Însoțit de un sergent și de doi soldați din garda regală, Îl conduse Înaintea sa pe Diego Alatriste prin niște coridoare secrete, retrăgându-se apoi. Bărbatul de la masă continua să adnoteze scrisorile și informațiile, imperturbabil, ca și când era singur; Încât căpitanul avu tot timpul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În Flandra și la Napoli, după câte văd. Și Împotriva turcilor, În Levant și Berberia... O lungă viață de soldat. De la treisprezece ani, Excelență. — Titlul acesta de căpitan e o poreclă, presupun. Cam așa ceva. Niciodată n-am depășit gradul de sergent, și chiar și-acela mi-a fost retras În urma unei Încăierări. — Da, scrie aici. Ministrul continua să răsfoiască teancul. Te-ai bătut cu un sublocotenent și l-ai străpuns cu spada... Mă mir că n-ai fost spânzurat pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
furioși la culme. Păsările cercetau locul. Câinii stăteau nemișcați, adulmecând spre miazănoapte; pufneau, din când în când. Se arăta, vag, soarele. Era liniște. Vânătorul de lupi albi a ieșit din târg fără să privească înapoi. Îl însoțise, de la distanță, un sergent; străinul nu îl observase ori numai se prefăcuse. Donna Iulia se gândea la cel plecat. Să nu-l încolțească lupii albi! Și-a zis, ușurată, că Vânătorul pornise spre miazăzi. Puteau să-i iasă-n cale mistreți sau urși; urșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
deloc. Vom redeveni identici până-n ultimul gest, până-n ultima fibră; vom...” ...După vreo săptămână, alertați de lipsa lui G. de la birou, câțiva colegi dintr-un serviciu vecin l-au căutat acasă. În câteva rânduri. Neprimind nici un răspuns, au chemat un sergent de stradă și, împreună, au forțat ușa. Pe G. l-au zărit întâi în oglindă, rezemat de speteaza scaunului, ca într-o poză. Era mort de câteva zile, fiindcă un miros dulceag și grețos plutea prin încăpere. Oglinda îl reda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de câteva zile, fiindcă un miros dulceag și grețos plutea prin încăpere. Oglinda îl reda cu o fidelitate absolută, de netăgăduit. Așa cum G. își dorise nespus în ultima vreme, dar cei prezenți nu au luat deloc în seamă amănuntul acesta. Sergentul, până la studierea cazului de către organe mult mai competente, a făcut o cercetare sumară a locuinței. Nimic deosebit. Când se pregăteau să plece, s-a uitat în coșul de hârtii, scuturându-l ușor... A răsturnat câteva foi de caiet făcute ghemotoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
un scris ascuțit și inegal. Le-a întins cu palma. — O scrisoare, cred... Probabil către un amic. — Putem să ne uităm și noi? a îndrăznit unul dintre foștii colegi ai lui G. Poate tocmai unuia dintre noi îi era adresată. Sergentul s-a codit nițel, apoi - din motive profesionale, probabil - a zis: — Am să v-o citesc, dacă doriți. Vă rog să trecem în camera alăturată, este mai multă lumină. Avem și scaune... Se gândise să-l pună chiar pe unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pe unul dintre curioși să o parcurgă, iar el, în felul acesta, să fie atent la reacțiile fiecăruia, dar se temuse ca nu cumva lectorul să denatureze ceva din răvaș, fie și din greșeală. Cu voce sigură, neașteptat de nuanțată, sergentul a început să citească: Dragul meu A., De câteva săptămâni încoace mi se întâmplă un lucru nemaipomenit. Propria mea imagine nu mă mai ascultă! E vorba de imaginea mea din oglindă, cred că ți-ai dat seama. La început am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vei purta în buzunar un țignal. PAGINĂ NOUĂ CUPRINS Caligraful Vânătorul de lupi albi Ceasornicarul Sindromul G. Labirintul de sticlă Cei trei copii-Mozart Șoseaua Femeia solară Conviețuirea mea cu Erika Spleen ∗ (lat.) - „Mă înfior povestind” (Vergiliu - Eneida). ∗ Făcând o pauză, sergentul a numărat optzeci și trei de j-uri. ∗ Scrisoarea, să-i zicem așa, este autentică. Am adresat-o, în urmă cu trei luni, unei Femei solare. Sper ca Sybille (M.) să mă ierte că fac publică această epistolă. Oricum, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
presariť, așa că din partea asta eram bun asigurat că n-o să dau ochii cu Ťpresať"; mai departe apar "sticletele din post" și "curcanii". Autorul își glosează termenii, dar introducând diferențieri care par destul de artificiale, chiar false: ŤCoană Leancať = "comisar prost", Ťvrăbiiť = "sergenți de stradă proști", Ťgabâri/gaboriť "agenți", Ťo șleahtă de presariť "agenți care umblă după mită" . Termenii în sine sunt autentici sau - cei fără alte atestări - credibili, pentru că intră în seriile deja existente: vrabie se raportează la paradigma, descrisă mai sus
Polițist, substantive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7018_a_8343]