864 matches
-
lui Victor Teleucă. "Literatura și arta", nr. 21, 24 mai 2012 Emilian MARCU Vitrina cărților [Theodor Codreanu, "În oglinzile lui Victor Teleucă"] " De ce o carte despre Victor Teleucă? Cu siguranță mulți își vor pune această întrebare. După Basarabia sau drama sfâșierii (2002) și după Duminica Mare a lui Grigore Vieru (2004), cu În oglinzile lui Victor Teleucă se poate afirma că am ajuns la un triptic despre care nu știu dacă va mai avea urmare. Ne aflăm în fața a trei ipostaze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
templul" lui Th. Codreanu 163 Constantin TRANDAFIR Fragmente pentru minte, inimă și literatură 165 Ion Gheorghe PRICOP " Fragmentele lui Lamparia", de Theodor Codreanu 168 Mara Magda MAFTEI Aforisme 171 Ionel NECULA O carte de debut... amânat 173 BASARABIA SAU DRAMA SFÂȘIERII, CHIȘINĂU, EDITURA FLUX, 2003. PREFAȚĂ DE MIHAI CIMPOI: UN CRITIC AL ÎNTREG SPAȚIULUI CULTURAL ROMÂNESC; GALAȚI, EDITURA SCORPION, 2003, EDIȚIA A DOUA [REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ]; GALAȚI, EDITURA "PAX AURA MUNDI", 2004, EDIȚIA A TREIA [REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ]Mihai CIMPOI Un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
SCORPION, 2003, EDIȚIA A DOUA [REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ]; GALAȚI, EDITURA "PAX AURA MUNDI", 2004, EDIȚIA A TREIA [REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ]Mihai CIMPOI Un critic al întreg spațiului cultural românesc 175 N. GEORGESCU Înțelepciunea marginii 176 Mircea DINUTZ "Basarabia sau drama sfâșierii" 180 Mara Magda MAFTEI Literatură-document de cea mai bună calitate 181 Nicolae RUSU Sindromul conștiinței sfâșiate 184 CARAGIALE ABISAL, TIMIȘOARA, EDITURA AUGUSTA, 2003; EDITURA MUZEULUI NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE, EDIȚIE REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ, BUCUREȘTI, 2014 Constantin TRANDAFIR Triumviratul: Eminescu, Caragiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Și mi-am îndreptat frunzele din creștet spre locul de unde venea respirația aceea. Pe dată, un val de viață mi-a scăldat inima și era în viața aceea bucuria cea mai înaltă și cea mai adâncă tristețe, tot amarul, toată sfâșierea, toate lacrimile oamenilor pe care-i văzusem de-atâtea ori trecând și toată lumina stelei aceleia care clipea deasupra... Auzisem că oamenii spun acelui crâmpei de viață, care amestecă lumina cu tristețea și bucuria cu noaptea și sfâșierea, și durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
amarul, toată sfâșierea, toate lacrimile oamenilor pe care-i văzusem de-atâtea ori trecând și toată lumina stelei aceleia care clipea deasupra... Auzisem că oamenii spun acelui crâmpei de viață, care amestecă lumina cu tristețea și bucuria cu noaptea și sfâșierea, și durerea, și liniștea, și mângâierea, și disperarea, și lacrimile, și furtuna cea mai cumplită, și seninul cel mai adânc, și tot ce știam eu că există în inima lor ei, da, oamenii îi spun iubire. Apoi L-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cum stătea acolo, la pământ, cu brațele întinse în cruce, părea că lumina cerului îmbrățișează tot pământul, dar nu era așa : în jur noaptea se făcea tot mai adâncă, tot mai neagră, mai rece, mai tristă. Cum putea fi atâta sfâșiere în atâta lumină ? Inima mea nu mai simțise niciodată atâta durere, frică și liniște, și împăcare. Credeam că mă frâng de mila Lui. Apoi, L-am auzit șoptind (sau poate era doar vântul văii care înfiora frunzele ?): "Tată...", apoi încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
m-am ascuns În pod și am sughițat În lacrimi Înăbușite ca o fetiță căreia un copil rău i-a tăiat capul păpușii. Îmi Închipuiam cum trosnise fiecare os când se frângea, aveam În urechi pocnetul scurt și-n inimă sfâșierea pe care trebuie c-o Încercase maldărul de carne chinuită. Nici măcar tata, cu tot avântul lui către valorificare, nu s-a gândit să mâncăm purceaua aceea. A făcut o groapă adâncă, a stropit cu gaz ca să nu scurme câinii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
demult să fie date la topit. Atât. „Stați așa, tovarășe profesor: după șirul de cel ce urmează puncte de suspensie, ceea ce sugerează că enumerarea continuă la nesfârșit.” „Nici vorbă, stimate tovarășe. Cele trei puncte marchează starea mea de spirit: amărăciune, sfâșiere, nesiguranță, solitudine și chiar speranță.” „Bun”, continuase anchetatorul, „dar pe urmă scrieți: Dar mă opresc aici» - care iarăși sugerează că Înșiruirea nu s-ar fi oprit, de fapt, decât așa, de ochii lumii.” „Oh”, făcuse artistul cu Îngăduință, „nicidecum” (și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poetul Îi Închinase pe ascuns nenumărate poeme de iubire delicate și Înflăcărate, pe care mucosul de fiu al Directorului o asemăna cu cea de-a treia fiică de Împărat din basme și o iubea, la rându-i, cu mai molcome sfâșieri lăuntrice. La vremea aceea, Însă, ei nu știau unul de iubirea celuilalt, așa că nu se dușmăniseră. Educatoarea cea frumoasă plecase din sat și În locul ei se Întorsese vestea că născuse un copil din flori despre care se bănuia, cu temei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
luase razna, i se suise În gât și bătea așa de tare, Încât Îl asurzea și-l Înspăimânta. Apoi, tot ca din Întâmplare, degetele li se Împreunaseră și băiatul știuse dintr-odată că urma s-o iubească nebunește și cu sfâșieri până la moarte. Habar n-avea ce cuvinte Îi ieșeau din gură și singurul lucru pe care Îl simțea era o fericire copleșitoare și luminoasă. Noaptea mirosea a frig, din hainele fetei ieșea un iz ciudat, care pe Ectoraș aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unul dureros, tragic, considerat un adevărat blestem. "Eonul dogmatic" (termen din filozofia lui Blaga), adică trecerea la o altă vârstă a omenirii, cea a sacralității, înseamnă pulverizarea Universului primordial, monolitic într-o infinitate de sori și constelații. Cauza intimă a sfâșierii Primordialului constă într-o pedeapsă divină la care Dumnezeu îl supune pe om și e condensată în oximoronul "blestem de soi": " Timpul se dilată-n gol și vin prin spații / Către mine, flămânzite constelații... / Sorii noi au nimburi mari de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
un cinic și un sceptic. Scepticismul? Nu mai mult decât zgura cinismului, pe care Cioran încearcă să-l învestească cu semnificație pozitivă. Spune într-un loc: „Scepticismul are o proastă reputație. Și totuși, sub demersul său trufaș și nepăsător, ce sfâșieri! E însuși fructul unei vitalități precare, adânc vătămate” (I, 143). În acest echilibru instabil, echilibrul unei trufii învinse, sfâșierea are atribut de legitimare. Oricum, în spatele scepticismului lui Cioran se ascunde neputința vitalității și a cinismului. Dar, și vitalitatea, și cinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu semnificație pozitivă. Spune într-un loc: „Scepticismul are o proastă reputație. Și totuși, sub demersul său trufaș și nepăsător, ce sfâșieri! E însuși fructul unei vitalități precare, adânc vătămate” (I, 143). În acest echilibru instabil, echilibrul unei trufii învinse, sfâșierea are atribut de legitimare. Oricum, în spatele scepticismului lui Cioran se ascunde neputința vitalității și a cinismului. Dar, și vitalitatea, și cinismul l-au bântuit pe Cioran. „Ca să suporți viața, trebuie să fii cinic sau naiv. / Când nu ai privilegiul să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rutină, lui Cioran nu-i rămâne decât să-și zgândărească, și de data aceasta, rănile, încercând o schimbare de sens. „Scepticismul are o proastă reputație”, spune într-un loc. Și continuă: „Și totuși, sub demersul său trufaș și nepăsător, ce sfâșieri! E însuși fructul unei vitalități precare, adânc vătămate” (I, 144). Finalmente, Cioran va defini scepticismul drept o „voluptate a impasului” (III, 259). Pe sine se va numi, totuși, „un sceptic incomplet”, fapt care atrage încă „presentimentul extazului”, reprezentând acel „sector
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cred” (III, 190), mărturisește Cioran. Altundeva, și mai evident: „Variațiunile Goldberg. După așa ceva, nu mai e nimic de făcut. Dumnezeu este, chiar dacă nu este” (III, 189-190). Așadar, Dumnezeu ca prezență, dar ca o prezență cosmică, al cărui atribut definitoriu este sfâșierea de sine. Astfel, citim: „Dumnezeu e cineva care se sfâșie dintotdeauna Ă nu pot să mi-l închipui altfel. Universul nu e decât spectacolul unei supreme sfâșieri” (III, 164). Nu cumva Cioran îi atribuie lui Dumnezeu propriile atribute? Cum altundeva
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dumnezeu ca prezență, dar ca o prezență cosmică, al cărui atribut definitoriu este sfâșierea de sine. Astfel, citim: „Dumnezeu e cineva care se sfâșie dintotdeauna Ă nu pot să mi-l închipui altfel. Universul nu e decât spectacolul unei supreme sfâșieri” (III, 164). Nu cumva Cioran îi atribuie lui Dumnezeu propriile atribute? Cum altundeva, după cum am văzut, se asemuia Celuilalt, faptul nu este ieșit din logica modului cioranian de a gândi și proiecta lumea. Dar lucrurile nu merg întotdeauna până aici
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Batâr, Ion Vatamanu sau Despre adevărul și lumina neîntinată a unui Călător în Stele, LA, 2001, 26 aprilie; Popa, Ist. lit., 1 189; Ion Ciocanu, Deopotrivă al Basarabiei și al Bucovinei, LA, 2002, 2 mai; Theodor Codreanu, Basarabia sau Drama sfâșierii, ed. 2, pref. Mihai Cimpoi, Galați, 2003, 229-233. M. C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287568_a_288897]
-
Boerescu, Daniel Bănulescu, Simona Popescu, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Radu Aldulescu. Repere bibliografice: Dan Silviu Boerescu, La noapte, pe strada Toamnei, București, 1993; Dan Silviu Boerescu, Doamna Ovary (dicționar antologic al generației ’90), București, 1993; Dan Silviu Boerescu, Sfâșierea lui Morfeu (antologie a generației ’90), București, 1994; Valeriu Bârgău, Generația’80: precursori și urmași, Deva, 1999; Cărtărescu, Postmodernismul, 458-480; [Fenomenul nouăzecist], CC, 2000, 9-12. N.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
cerbos ca sine hegelian, dar și Dasein. El se rărește, În el o spațiere i se inserează. Îl doare ceva. Ca În actul unei iubiri În care doare absența unui himen. Ea, ca să fie a lui, pe deplin, doar prin sfâșierea himenului. Pentru prima dată, În istoria eului, de coborâre și apoi tragere În sus, de coborâre a coborârii și alergare a alergării, doare absența unei fisuri! Nu doare o fisură care e (fisură prezentă), cum nu doare faptul că o
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și calul din grădină. Trei cai: nechez. Sentința de a fi. Sentința de a fi cal. Câine mi-ai fost, și cal, și nevastă. Alergarea. Alergarea ca alergare, vederea ca vedere. Rana iubirii: absența himenului. Iubirea dincolo de eu, de euri: sfâșierea himenului e posesie, nu iubire, e dar, dar nu din prisos. Absența himenului dă prisos. Ce se dă, ce se ia? Totul e simplu, atât de simplu, Încât devine de neînțeles. Himenul vine din afară și chiar din afara lui Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ca Romanță și Tu, sora mea, Durere..., totul este ca lirica să închidă în sine zvâcnetul unui suflet. Nevrozele lui își acomodează o ambianță cutreierată de un „duh de jale”. „Alcoolizat”, în cârciuma îmbâcsită de fum de țigară, trăindu-și sfâșierile „între vis și lut”, abulicul cunoaște stări de dedublare, ruminând păreri de rău pentru „seninul” de odinioară. În atmosfera lâncedă, care împinge la sinucidere sau poate exaspera până la „delir”, „ritmuri funebre” însoțesc pulsațiile dezordonate ale unui suflet agonizant. „Joc de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
încercuiește alt domeniu, acela al existenței individuale, nu fără configurarea cadrului social și istoric. Liantul primului roman e drama unui chirurg oftalmolog, înfățișat în ambianța profesională, în alternanță cu alta, în care se definește virtuala sa pereche ideală, o balerină. Sfâșierile interioare pe care și le provoacă reciproc îndrăgostiții sunt prilej pentru o analiză excesivă, explicabilă prin predispoziția autorului de a despica oricând firul în patru. Dintre romanele de după 1989, două au caracter „eseistic”, iar unul conține cronica unor familii, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
civilizare. În viața indivizilor, eticheta servește pentru a opera în mod foarte vizibil ceea ce Bourdieu numește distincție. Boitard scria în mod foarte explicit: "Eticheta bunei companii a fost inventată într-un singur scop, acela de a opera fără zguduiri, fără sfâșieri, trierea societății și prin mijlocirea etichetei această triere se face singură. Este vorba, într-un cuvânt, de parola și semnele inventate de către francmasonerie pentru a-i îndepărta de ei pe profani"421. Ea funcționează ca un zid de apărare care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
n-a atins încă pământul este o ființă goală și dezarmată, fiindcă și-a pierdut umbrela și costumul care se găsea în valiză. Pierderea acestei umbrele, cu încărcătură simbolică intensă și care ia locul unei lungi analize psihologice, este semnul sfâșierii lui și al exilului. Pierderea acestor obiecte ne arată că tânărul Karl, sosit pe un continent nou, nu a rupt legătura cu un trecut pe care va încerca mereu să-l repete. Nu-l întrebase oare tatăl ironic cât timp
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Infernul discutabil (1966), Ioan Alexandru își asuma rolul de comentator al existenței tragice, deși "pe toate drumurile se-mprăștie viața", deși în Ardeal urmează nunțile iar în adâncul fântânilor se vede cerul. O inscripție concisă în deschiderea ciclului "infernal" anunță sfâșieri lăuntrice, divergențe irepresibile: "Eu fac ceea ce mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui care poate fi uneori o trădare a faptelor". În integralitatea sa, Infernul, astfel conceput, e monologul unui gânditor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]