578 matches
-
Acasa > Poeme > Emotie > CUVÂNT CU ARIPI ALBE Autor: Rodica Constantinescu Publicat în: Ediția nr. 2224 din 01 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Sub cerul trist și zdrențuit de brațul iernii cam nervoase, visez că sunt săgeată-n zbor ce sfarmă umbra neputinței din pătimirea-temnicer, dar în tăcerea sfâșiată în mii de fire de păianjen se-aude un sunet vechi de clopot, e biata inimă ce bate printre dorințe efemere când mintea rece o clipă adoarme la capătul ideii fixe, atunci
CUVÂNT CU ARIPI ALBE de RODICA CONSTANTINESCU în ediţia nr. 2224 din 01 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378731_a_380060]
-
spre efemer? TAINĂ Câte doruri se destramă Câte nasc și câte pier În a timpului aramă În al veșniciei cer? Câte inimi se înalță Câte zboară, câte vin În a vremii rezonanță În al cerului senin? Câte gânduri se mai sfarmă Câte stele mai devin În a timpului aramă În al cerului senin? Câte, oare, vor învinge Timpul mării infinit? Câte, oare, se vor stinge Fără de a fi trăit? DORINȚĂ Mai lasă-mi doar o noapte-a ta iubire! Poteci de
ANOTIMPURILE IUBIRII (POEME) de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1418 din 18 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377748_a_379077]
-
alveo del sonno dall’insonnia ?! DE CÂTE ORI? De câte ori am pandit visele tale în visele mele? și am văzut umbră iluziei în arabescuri stelare când valurile-mi sărutau picioarele?! De câte ori am ars la porțile mării amintiri-rătăcite - flori-de-vis-ofilite în tăcute ecouri și liniștite-neliniști sfărmate-n albia somnului de nesomn?! versiune în limba italiană: Geo Vasile (din vol. în curs de apariție ÎL SILENZIO DELLE SPINE) Atenție! protejat copyright! Referință Bibliografica: ÎL SILENZIO DELLE SPINE - versiune în limba italiană: Geo Vasile/ vol. în curs de
VERSIUNE ÎN LIMBA ITALIANĂ: GEO VASILE/ VOL. ÎN CURS DE APARIŢIE!/ de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1765 din 31 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377790_a_379119]
-
cer, muritori divini) dar și către o terestritate a Dasein-ului înțeles ca o "temporalitate trăită": "pe pământ locuiesc muritori ca muritorii" și "din pământ suntem trimiși către moarte". Mai tăios versul eminescian: "Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarmi ... orice ai spune, / peste toate o lopată de țărână se depune" (Scrisoarea I). Temei pentru locuirea omului, pământul (Erde) și lumea se intercondiționează: "lumea se întemeiază pe pământ", iar pământul, cel care-o adăpostește, "caută în permanență să atragă în
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
a părăsit trupul. Eminescu redă aceste "umbre" printr-o tehnică a "vocilor" (mai ales în Avatarii faraonului Tla) modulate de vânt: "Auzi! Vântu-n ruine și undele se vaier..." (Mureșan) "Și-n creieri-i aleargă de gânduri vijelii Cum ginii se sfarmă-n ruinele pustii" (Întunericul și poetul) Să zăbovim acum asupra ipostazierilor ruinei, a formelor prin care este prezentă la Eminescu pe o scară descrescândă a transformării materiei: mușuroiul nisipul cenușa Fiecare din aceste "stadii" par a avea rolul unei piedici
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
fapta umană (Ghilgameș, cezarii, sclavul care poartă piatra în "murii" cetății), dar timpul preface mărețele ziduri în pulbere. Omul nu poate rivaliza cu timpul. Există însă o "rivalitate demiurgică", prin creație: cântecul despre zid. Mânat de dorința de a-și sfărma "arfa" el se luptă (într-o "cameră îngustă lângă lampa cea cu oliu") cu tristețea "lumii de aievea", dar "sfânta rază" a "închipuirii" îl face să vadă pentru noi zidul cetăților "antice": "...eu privesc și tot privesc / La vo piatră
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
a prafului: "Fiindcă tina5 lumii e rea, fiindcă tină Și praf e universul întreg..." (Andrei Mureșanu) Ultima imagine a țărânii are la Eminescu conotație de cortină "grea" care cade peste viața omului: "Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarmi... orice ai spune, Peste toate o lopată de țărână se depune..." (Scrisoarea I) b. praful. Ca și "țărâna", încă mai presupune un element de reper, încă în el se pot citi "urmele" trecutului, chiar și într-o secvență "de dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
unui individ dubios care mă ajutase (alături de alții) să-mi transport blocul de granit negru, funerar, dintr-un loc în altul. Beat și pornit, umblă în juru-mi cu un ciocan barosan. Dîndu-mi a înțelege că dacă nu-i dau banii, sfarmă frumusețea de granit. Mai bine ți-ai da cu el în cap, decît să dai în granit, îi zic, mai în glumă, mai în serios. Mi se uită bestial în ochi și-și arde, demonstrativ, un ciocan în tigva-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
-se la prevederile Convenției, V. Alecsandri i se destăinuia lui Malmesbury că ea a creat un sistem „ca și când s-ar fi înhămat cinci cai la o trăsură, trei dinainte, doi îndărăt, care, trăgând în două părți contrare, rup hamurile și sfarmă trăsura”. Românii erau perfect conștienți că acea Convenție era inevitabilă, se pregăteau însă, din capul locului și treptat, s-o submineze până a o lovi de caducitate. Unul din primii pași și cel mai important, hotărâtor, în această direcție, a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Ahania o aruncắ din împietritu-i piept. Că fulgerul căzut-a ea. Fiii lui Urizen atunci fugiră de la asurzitoru-i tron de piatră; Fugiră către Răsărit și-Apus și părăsiră Miazănoaptea și Miazăziua Cerului. 135 Un bubuit a străbătut nemărginirea. Fuseseră sfărmate lanțurile Sorții. Îngrozitor răzbubuiră lanțurile Sorții, și marea valurile-umflîndu-și Din fiarele-i în fioroase volburi răbufni, urlînd cu voce omenească, Pînă la stele triumfînd pe cînd căzu Ahania cea luminoasă. Jos din cumplită Miazănoapte, Prințul în tunete și nouri groși
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
in suspinuri ne-ncetate Gîfîind, dese, scurte, răbufnind, suspinînd, adînc deznădăjduind, călcînd în picioare, luptînd, Luptînd ca să rostească Glasul Omului, luptînd să ia înfățișarea Omului, luptînd Să ia mădularele Omului, ivindu-se în urmă din fumul Lui Urizen cel în bucăți sfărmat după căderea să fulgerătoare, 160 Tharmas își nalta mîinile și pe Oceanu-nfricoșat statu: Cel mort își nalta Glasul și pe răsunătorul mal statu, Strigînd: "Furie-n mădularele-mi! și nimicire-n oasele și măduva-mi! Țeasta mi-e despicată-n
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de strașnica-mi mînie prea aproape. Țípă și cazi departe și rîzi de Tharmas, încîntătoare frumusețe-a verii, 175 Pînă ce iarnă te va frînge în Bucăți cum frîntu-m-ai pe mine". Astfel răcni Tharmas peste-ocean, tunînd, suspinînd, bufnind. Fost-au sfărmate lanțurile Sorții, și-acuma ură începea În locul dragostei pentru Enion. Enion, oarbă, de ani încovoiata, Se scufundắ în reci tălăzuiri, trăind o viață-n miezul apelor; 180 Înspăimîntata,-n depărtare se pierdu spre Entuthon Benithon 117, Lume de-adîncă beznă-n
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
O, cum mai strigă și mai plîngea luminoasă Enitharmon După fiul său! Cu inima-mpietrită, Los la pămînt lega a ei iubita Bucurie. Ciocanul lui Urthona cuprins de groază lovi-n piroanele de-aramă137, 105 Înzecit, turbarea Demonului scoase-nzecite vîlvătăi, sfărmînd, Mugind și răsunînd, Tare, Tare, Mai Tare și Mai Tare, si beznei Dîndu-i foc, cu-ale lui Tharmas valuri războindu-se și cu Zăpezile lui Urizen. Scrîșnind, cu furie vîlvorile se ridicară din demonul nemuritor. Împresurat de vîlvătăi Demonul crescu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
apúcă; departe-aruncă Sulița, arcul, tunul și mortarul; netezesc forturile. În icuri bat mașinăriile de fier ale prăpădului; 305 Ei le dau fiilor lui Urthona; bătînd ciocanele răsună În hrube ale morții să făurească tîrnăcopul, lopată și securea, Greul tăvălug să sfarme bulgarii de lut, să treacă peste neamuri. Fiii lui Urizen răcnesc. Tatăl lor se ridicắ. Caii cei Veșnici 319 fiind acuma Înhămați, Ei către Urizen strigat-au; se clintiră cerurile la chemarea lor. 310 Mădularele lui Urizen străluciră cu ardoare
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Dämmerung amurg). 114 (III, 141) făcînd ravagii: Sau "năruindu-se" (verbul to ruin are și sensul intranzitiv de "a cădea cu capul în jos", cf. lat. ruere = a cădea, a se prăvăli). 115 (III, 151) stihiile nimicitoare: Sau "care se sfarmă" (sens intranzitiv). Ambele sensuri, credem, sînt valabile, căci elementele (stihiile) sînt în ruină, si la rîndul lor atrag în ruină. 116 (III, 169) Joc de sensuri: un înțeles vechi al lui cunning este "cunoaștere" (cf. cunnan a cunoaște, din engleză
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de aer, de formulă expresionistă enunță concis și dur destrămarea universală. Poemul care dă titlul volumului neagă lumea materiei prin „non-arbori” (urmă din negările lui Nichita Stănescu), vânt necunoscut și vid zgrunțuros. Același proces transformă apa în mâl, iar ploile sfarmă casa fragilă a cuplului. Regnurile se metamorfozează, obiecte pașnice, precum foarfeca frizerului, pot deveni ghilotine agresive, iar bărbații se întâlnesc la chefuri spre a-și pomeni prietenii morți, închinând pahare de lut, umplute greu cu pământul funebru. Bun cunoscător al
COSTIN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286446_a_287775]
-
am mâncat, o așteptam pe balcon. Aceleași ghirlande de flori, aceeași nemărginire a stepei încețoșate de căldură. Între două tufe de trandafiri - chipul bacantei de piatră. Brusc mi-a venit să arunc capul acela peste balustradă, să smulg florile, să sfarm nemișcarea câmpiei cu strigătul meu. Da, Charlotte avea să vină să se așeze pe scăunelul ei, să-și aranjeze pe genunchi o bucată de pânză... A apărut, dar, în loc să se instaleze pe taburetul ei, a venit să se rezeme de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întrebam dacă aveam să regăsesc reflexul acela dând la o parte perdelele. Suspansul matinal ritma și el timpul imobil cu care mă obișnuisem din ce în ce mai mult. Și chiar ideea că într-o zi va trebui să termin cu viața aceea, să sfarm puținul care mă lega încă de zilele de toamnă, de oraș, să mă omor poate - până și un astfel de gând a devenit în curând un obicei... Și când, într-o dimineață, am auzit zgomotul sec al unei surpări și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mult timp ca să-l deschid, rupându-l stângaci... Ochii înțeleg mai iute decât mintea, mai cu seamă când e vorba de o veste pe care ea nu vrea să o înțeleagă. În acel scurt moment de nehotărâre, privirea încearcă să sfarme implacabila înlănțuire a cuvintelor, ca și cum ar putea modifica mesajul înainte ca gândul să vrea să-i prindă înțelesul. Literele mi-au săltat în fața ochilor, împresurându-mă cu frânturi de cuvinte, cu bucăți de fraze. Apoi, cu greu, s-a impus
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Giurgiu. Dunărea liniștită, largă, are aspectul unui lac frumos, poleit de razele soarelui. Pe-aici și-a Întins pod peste Dunăre, acum trei sute de ani, bătrânul și nebiruitul Sinan-Pașa. El venea cu oaste multă și cu vâlvă mare, hotărât să sfarme - odată pentru totdeauna - cuibul acesta de viteji, care de-atâta timp stăteau străji nedormite la porțile Europei apusene și nu lăsau puterea Semilunei să-și Întindă mai departe valurile-i cotropitoare. Pentru fericirea poporului nostru, pe vremea aceea, Domn În
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
furtuni-oceanici Caut ceva să semene departe Măcar cu-acea turbare ce consumă Sufletul meu... și, fără ca să-l stingă, Este nestins... Vai mie! e etern! De-aceea mân popor contra popor, De-aceea zdrobesc țară eu de țară Și secol sfarm de secol. Poate că, speriat, Sufletul lumii, - oricât de crud ar fi, Oricât nenduplecat, oricât de rece - M-a reîmpinge-n vecinicul nimic, Ca niciodat să nu mai reapar. Ah! nu știi... nu poți ști ce îmi lipsește... Căci, dac-aș
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-s pe cale, Nainte merg moșnegii cu pletele bogate Țiind toiage albe în mînele uscate Astfel ieșeau tot rânduri viind din verzii ramuri Copii - ciobani de turme, moșnegi - păstori de neamuri Și au întins moșia spre răsărit și-amiaz Pîn-unde marea sfarmă de țărm al ei talaz; Au cucerit cu plugul, cu vârful dragei săbii Pân-la Cetatea Albă limanul de corăbii; Sute de ani stătut-au stăpâni până la Nistru Luptând cu Răsăritul, cu cuibul cel sinistru De unde vin în roiuri în veci
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ai Iuditei răpiră pe-Olofern Și ochii îi robiră și sufletu-n etern. D-aceea * când de sînu-ți eu haina o disfac Și trupul de zăpadă îl văd - rămân buimac. 8 2262 Și toate-s potrivite, frumoase mădulări: O, mi se sfarmă mintea, și aerul pin nări Abia ajunge-n suflet... și inima se strânge, Te-aș omorî în brațe și mijlocul ți-aș frânge, Ți-aș sângera eu buza c-o crudă sărutare, Căci patima-mi de flacări vo margine nu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ai Iuditei răpiră pe-Olofern Și ochii îi robiră și sufletu-n etern. D-aceea * când de sînu-ți eu haina o disfac Și trupul de zăpadă îl văd - rămân buimac. 8 2262 Și toate-s potrivite, frumoase mădulări: O, mi se sfarmă mintea, și aerul pin nări Abia ajunge-n suflet... și inima se strânge, Te-aș omorî în brațe și mijlocul ți-aș frânge, Ți-aș sângera eu buza c-o crudă sărutare, Căci patima-mi de flacări vo margine nu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
bolnav de minte, ci se preîmblă prin țară întocmai ca spiritul cel nențeles al trecutului - picioarelor sale le e dor de pustiu și frunții sale de rasă. El vrea să se călugărească. Vrea ca la mormântul cel sânt să-și sfarme genunchii de marmură și, apucând crucea cu amândouă mînile, să ațintească ochii săi stinși înspre cer - căci sufletul său e sătul de lume, inima sa de amărăciunile ei. Petru Rareș e ca și mort, M[ăria] Ta. Aiurează. ARB[ORE
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]