1,322 matches
-
mâna. - Da, spuse ea, cercetându-i chipul schimbat, după ce el îi sărută mâna, iată cum ne întâlnim astăzi. În ultima vreme el vorbea de multe ori despre dumneata, rosti ea, mutându-și privirea de la Pierre la domnișoara de companie cu sfială, care pentru o clipă îl surprinse pe Pierre. - Am fost atât de bucuroasă, aflând de salvarea dumitale. A fost singura veste care ne-a făcut bucurie în ultima vreme. Din nou, și mai neliniștită, prințesa aruncă o privire spre domnișoara
Lev Tolstoi - Război și pace - o nouă traducere () [Corola-journal/Journalistic/5564_a_6889]
-
valuri! După încă o ezitare, Chiriac, cel pentru care pactul căsătoriei însemna atât de puțin, îl numește într-una din cele mai prozaice din înfățișările lui: Ei! nu știi dumneata? Să puie pirostriile!... Întârzierea lui Dumitrache, care este ca o sfială, vine dintr-un scrupul cetățenesc, hrănit din conștiința vie a sistemului de autoritate ierarhică și funcțională al comunității: Dacă dumnealui cabulipsește să ne onoreze cu atâta cinste... de! Zestrea nu-i așa mare, și dumnealui e... știi, ceva mai sus
O noapte furtunoasă prin prisma mai multor niveluri de realitate by Mircea Tomuș () [Corola-journal/Journalistic/4527_a_5852]
-
dialectician și viziune de evoluționist. „Dialectician” însemnînd: arta de a oscila între extreme cu indicarea stărilor intermediare, iar „evoluționist” însemnînd: convingerea că istoria e schimbare perpetuă, fără sens prefigurat și fără apel la providență. Din acest motiv, Boia nu are sfieli metafizice, arătînd cinism în abordarea trecutului: istoria e un joc al probabilităților în cursul căruia nimeni nu ghicește lozul cîștigător pînă în clipa tragerii la sorți, dar, odată tragerea făcută, sensul istoriei se impune și devine ireversibil. Dar a spune
Gustul idealurilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3577_a_4902]
-
în care cea de-a treia dimensiune e înlocuită de culoare. Dar la Paștina culoarea nu e amestec cromatic, ci pigment sufletesc, adică proiecție a stării de spirit pe care o pune în desen. Avînd o natură mansuetă a cărei sfială atinge pragul inhibiției verbale, din pensula lui culorile ies stinse, uneori șterse, niciodată stridente, ca o veștejire moale în tente limfatice. E moliciunea de ochi recules a unui credincios care molipsește lucrurile cu blîndețe contemplativă, de aici tenta apoasă, alburie
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
mișcări, atitudini, ci, stări, așteptări, cufundări. Lucrurile sînt lăsate în voia lor, nu sînt smucite și nici deformate, ele plutesc în tihna creației, în duhul zăbovirii ce atinge lucruri concrete. Trăsătura tipică a lui Paștina corespunde grecescului sophrosyne - amestec de sfială, cumințenie, cumpătare și bun-simț -, de aceea cînd Platon și-a scris dialogul Charmides, a cărui temă e chiar virtutea cumințeniei (sophrosyne), personajul pe care l-a avut sub ochi trebuie să fi semănat cu Horea Paștina. Singurele pînze care contrazic
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
4, în vol. Despre preoție, p. 51.} pentru ale altora, dacă n-a făcut tot ceea ce-i stă în puterea sa ca să-i îndrepte. Văzând deci la ce pericole sunt expuși păstorii voștri, să aveți pentru ei iubire plină de sfială și respectuoasă; Sfântul Pavel vă arată ce le datorați lor, zicând că ei priveghează pentru sufletele voastre și ei nu priveghează simplu, ci ca având să dea seamă, pentru aceasta trebuie cinstiți foarte mult și respectați 49. Preotul are în
Sfântul Ioan Hrisostom - păstor de suflete. In: Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]
-
demnitate specific feminine, cum punctează autorul, această ultimă parte abandonează deseori tonalitatea compasivă în favoarea unui discurs sec, dur, adecvat atrocităților inimaginabile la care deținutele sunt supuse, cu atât mai greu de îndurat cu cât victimele sunt femei: „Oricine frecventează, cu sfială sau stupoare, cu oroare și revoltă sau cu jalnică resemnare, ceea ce lumea de specialitate numește cu ifos academic «literatura universului concentraționar» va fi constrâns să accepte în final că, față de suferințele bărbaților, feminitatea torturată e ceva cu mult mai degradant
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
în memoria sa de copil, răsunetul acestor pași pornind hotărît, al acestui repetitiv care n-a încetat să ne bată în tîmple, apoape fatidic? „Dom, Dom să-nălțăm Dom, Dom să-nălțăm!” Și nu-i dă cumva replica, voluntar, fără sfială, refrenul pe care l-am auzit mai zilele trecute, într-o colindă intonată de voci exemplar limpezite? „Colindăm ... colindăm ... colindăm!” A rămas în mine ca un semnal de continuitate ineluctabilă, peste avanii și indecențe. * Curios, stratul juvenil de creativitate, pe
Colindăm… colindăm… colindăm… by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/2901_a_4226]
-
a unei tînjiri. Ele pulsează doar în subtext. Nu proclamația constituie modul manifestării lor, ci visul transcris ca atare. Nu strigătul pornește din gura autorului, ci aburul respirației. Avem a face, în textele cele mai relevante, cu o elegie a sfielii, a unei candori melancolice: „Ciripitul păsărilor dimineții/ vine mai tîrziu./ Mai întîi - povestioara poetică/ a adolescentului/ furișată în caietul de amintiri,/ desenul din caietul de caligrafie,/ viața scurtă a pescarului/ ce-și aruncă năvodul/ sub stîncile frămîntate.// Cînd eu aș
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
soare./ Urechea de ghețar, deschisă, doare./ Izvoare moi urcă-n rîuri sumbre,/ Pe-ascuns, țărîna jinduiește alcătuirea florii...” (Și, iarna...). Avem astfel a face cu o trudă a (des)cumpănirii reprezentă rilor cu care operează poetul (temeritatea e, firește, maximală, sfiala minimală), care se lasă cu „sudoarea singurătății” (sintagmă reprezentînd titlul adecvat al unuia dintre volumele d-sale).
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
să prindă gâștele glas să trezească soldații să vină lumea să vadă cum am fost aruncată din șa călcată-n copite sfâșiată de colții sofisticați pe care la vârste diferite curioasă i-am tot zgândărit și i-am întărâtat fără sfială cu bățul cu bagheta cu cârjele cu sarcasmele printre gratii cu torța unui titlu de carte
Să vină lumea să vadă by Elena Ștefoi () [Corola-journal/Imaginative/2422_a_3747]
-
al romancierului. Obiectivitatea este, de fapt, sinonimă cu fuga de subiectivitate, dacă e să o definim prin raportare la contrariul ei. De ce această evitare a subiectivității, de unde vine această reticență programatică sau de unde ar veni, cum se exprimă autorul însuși, sfiala de a scrie la persoana întâi? La originea primelor sale romane putem identifica, cu o relativă ușurință, ideea unei compensații. Primul roman al lui Rebreanu fusese, de fapt, Calvarul, apărut în 1919, iar el avea ca resort o disculpare: autorul
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
acum ditamai vlăjganul, aveam, chipurile, permisiunea să merg la orice oră din zi, tot la matineu eram nevoit să asist, nu de alta, dar echipa favorită juca în divizia B. Ce mai, eram proprietarul unei suferințe pe care, probabil din sfială, nu am mărturisit-o niciodată, căci, se știe, sufletul care suferă are pudoarea lui, așa cum bolnavii o au pe a lor; cînd este vorba să dezvăluie pentru prima dată o rană, oricine tresare. Cu toate acestea suferința pare mai blîndă
Complexul matineului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11215_a_12540]
-
întâi, surpriza de a primi mărturisirea cuiva, cadru didactic am înțeles, că elevii pot constata că "scriitorii sunt și ei oameni ca toți oamenii". Vedeau pentru prima dată trei scriitori, cu care puteau discuta orice, fără rețineri, fără poticneli sau sfieli stârnite de cine știe ce imagini sau percepții preconcepute. Îi vedeau, altfel spus, în carne și oase, nu în spațiul distant și rece al ecranelor tv. și îi ascultau nu în vălul cuvintelor din abur și păreri de pe apele radioului. Și mi-
Literatură, tinerețe, creație by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/10673_a_11998]
-
ofensat: -,Ei, mai vine lumea să mai aducă un material, dar stă pe fotoliu, se mai uită, mai umblă la butoane..." Malițioasă și indiscretă mai e și Adriana Muraru, nu ? Dar asta e poveste mai veche, așa că ne apropiem cu sfială să examinăm "obiectul" adus de Haralampy... Culoarea lila a acestuia ne face, însă, să credem cu greu că ar fi vorba despre un pui, mai degrabă pare un... o... A, scuze: tocmai începe emisiunea "Prim-plan" de pe TVR1(08.05
Opulența ce ne-așteaptă... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10652_a_11977]
-
postmodernismului, a relațiilor culturale româno-franceze, a traductologiei etc. Ea oferă cu generozitate prilejul unei speculativități universitare în multiple direcții, fiind rodul unei inteligențe creatoare ce-și lasă la vedere interogațiile, sfidările, neliniștile și sensurile exploratoare. Experiența creatoare își arată fără sfială toate palierele: lingvistice, semiotice, poetice și poietice, sociologice, interculturale etc. Conflictul dintre ficțiune și proiectul teoretic, dintre autor și personajele sale, reale sau inventate, se află la suprafața textului, problematizat explicit într-o dezbatere purtată fie într-un sens constructiv
Dresura de fantasme by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10699_a_12024]
-
pămîntul în ordinea realului nemijlocit și în vechile reverii cosmogonice, Ion Dumitriu a făcut o lume polimorfă, un spectacol neîntrerupt și o imensă matrice în care se plămădesc toate cele vii și cele neînsuflețite pe care ochiul se sprijină cu sfială sau cu voluptate. Pămîntul plugarului și pămîntul păstorului, cu toate atributele specifice și cu întregul lor inventar, au încremenit în pînzele artistului și, pe măsură ce și-au găsit un spațiu simbolic, au ieșit decis din timpul profan. In aceste imagini, monumentale
Ion Dumitriu, între pămînt și cer by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10912_a_12237]
-
se scrie singură prin el, pînă într-atît de obiectiv e tonul cu care autorul își alcătuiește discursul. Mai mult, autorul lasă senzația că, în unele locuri, se oprește tocmai acolo unde ar fi trebuit să insiste mai mult, dintr-o sfială sau dintr-o piedică interioară a cărei motivație ne scapă. Strategia exegetică a autorului suferă parcă de o sincopă care îl face pe Adrian Niță să abandoneze o temă înainte de a dovedi că a lămurit-o. De exemplu, în capitolul
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
chinuit îl văd, roșesc, și-ndată am pălit! Dar mândru și semeț, deși cam rău făptaș, Chipeș june, inimi întruna sfărâmând, Așa cum vedem zeii sau cum te vede Fedra, Al tău port îl aveau, și ochii și limbajul, O nobilă sfială îți năpădea obrazul, Pe când a Cretei valuri le străbătea în jos, De-a fiicei, vrednic, dorință, a lui Minňs... Și ce făceai tu, oare? De ce, în lipsa ta Eroi din Helada se adunară - așa? De ce, prea june încă, nu ai putut
Fedra by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10987_a_12312]
-
unde, pe piatra unui mormânt, scrie: „Glorie eroilor români care și-au jertfit viața în lupta împotriva fascismului, pentru eliberarea poporului frate ungar” (tradus din limba maghiară). Eroii dormeau și, spre a nu le tulbura veșnicia, am notat discret, cu sfială, câteva nume care amintesc de oameni simpli - plugari, și muncitori, și învățători - care și-au lăsat vatra, casa, catedra și familiile, pentru a restabili echilibrul uman pe planetă: Când sergenți, când soldați, când ofițeri, când caporali - într-o ordine negradată
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
chită de ghiocei - în memoria acelor rude apropiate, acelor consăteni stinși pe pământul acelei încleștări; în memoria tuturor celor care au murit pe meleagul ungar - 42.700 de militari români - pentru pacea fragilă a clipei ce-o respirăm. Parcurg cu sfială sălile muzeului special consacrat elevilor-eroi de la Păuliș, în incinta unității militare Radna, din Lipova. Sub sticla vitrinelor ori pe pereți, în panoplii modeste, privirea întâlnește fotografii, cărți de identitate, distincții militare, uniforme de instrucție, câteva puști, o goarnă. Mă impresio
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
locuiește tovarășa Maria Brumaru? se adresă civilul cu blândețe În glas, profesorului. - Da, dar nu e acasă, preciză bătrânul profesor deschizând larg ușa, poftind cu un gest al mâinii pe cei doi, să-i pășească pragul casei. Bărbații intrară cu sfială. Sufrageria mobilată cu gust și cu tot ceea ce poate fi confortabil unor oameni ce-și duc un trai liniștit. Profesorul Își făcuse din sufragerie și cabinet de lucru, unde chiar și acum Își mai pierde ore bune printre cărțile bogatei
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
fojgăială de figuri imorale, respirînd un aer de lupanar și emanînd un miros de oficină. Femeile au în genere petulența curvelor, iar bărbații sînt hoți, lași și alcoolici. Aproape nimeni nu iese neșifonat din bestiarul lui Pandrea, autorul neavînd duioșii, sfieli sau complicități ascunse. Rezultatul e un dampf de ospiciu înțesat cu suflete schimonosite, din care virtuțile s-au scurs prin gaura conștiinței. Jurnalul nu menajează și nu elogiază, fiind însuflețit de o poftă de a macula care îți sugerează o
Agnosticul cu cobiliță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3986_a_5311]
-
ochii într-ai lor, pentru ca ei să observe cum scânteiază și strălucesc de atâta spirit. Ochii lui Hișam n-au strălucit niciodată și pe deasupra mai erau și foarte înguști, iar pielea tuciurie, trăsăturile comune, trupul firav și înclinarea naturală către sfială și reținere îl făceau să pară aidoma miilor de oameni nediferențiați de care sunt pline străzile și mijloacele de transport. Cu toate astea, de cum începi să discuți cu Hișam, rămâi uimit, fiindcă pricepe îndată ce vrei să spui și răspunde înainte
ALAA AL-ASWANI Aș fi vrut să fiu egiptean by Nicolae Dobrișan () [Corola-journal/Journalistic/4148_a_5473]
-
la examenul de licență a fost clasat al douăzecilea din seria sa. A fost repartizat imediat rezident la Secția de chirurgie generală, lucru care l-a umplut de o sinceră mulțumire. Hișam ciocăni în ușă și o deschise puțin, cu sfială, apoi se strecură pe nesimțite înăuntru. Doctorul Basiyuni, șeful Secției, stătea de vorbă cu alți trei colegi, dar când se ivi Hișam, se opriră din conversație și se uitară curioși la el. Hișam își simți inima bătând cu putere, își
ALAA AL-ASWANI Aș fi vrut să fiu egiptean by Nicolae Dobrișan () [Corola-journal/Journalistic/4148_a_5473]