1,780 matches
-
doruri mari, istovitoare și dragi, pe care nu ți le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veșnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veșnic al lacrimilor. O bobiță de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare și mai prețioasă decât sărutările și îmbrățișările tuturor femeilor din lume... O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferințele sunt deșarte! îți șoptește un glas dinlăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deșertăciuni
Vezi una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura românească by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/64466_a_65791]
-
dacă i s-ar oferi acum perspectiva mutării, Grigurcu ar respinge-o spontan, destinul lui cerând drept detaliu memorabil împrejurimile cenușii al micului târg gorjean. Portretul criticului, așa cum se desprinde din convorbirile cu Dora Pavel, e acela a unui inadaptat sfios cu înclinații meditative; un suferind de timiditate care iubește necuvântătoarele mai mult decât oamenii și care arată naivități de pe urma cărora a avut de îndurat, de-a lungul timpului, multe dezamăgiri; un marginalizat ocolit de colegi din rațiuni ideologice, un mizantrop
Un meticulos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6451_a_7776]
-
hărțile, șahul, oglinzile, tigrii, ceasul de nisip, enciclopediile, cultul pentru Orient, etimologiile, orbirea, metafora, arta versificației și atâtea altele sunt manifestări, totodată trecătoare și eterne, ale misterului universal, veșnic tânăr. Simboluri, dar și forme ale beatitudinii și ale anxietății, coagulând, sfios, în cuvinte, după cum mărturisește poetul însuși, în prologul la volumul Elogiul umbrei (1969): „Nu am încredere în estetici. În general, nu izbutesc să fie mai mult decât abstracții inutile; variază cu fiecare scriitor și chiar cu fiecare text și nu
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
care glasul poetului își caută, înfiorat, obârșiile: „Vin verile Transilvaniei/ cu umede ierburi,/ cu păsări și cer...// Vin verile Transilvaniei,/ le aud prin sânge ușoare cum trec - / miresme de sânziene/ și de porumb încruzit,/ cântec de greieri prin care/ calcă sfioase, țărăncile...”. De altfel, interogația revine obsesiv de-a lungul versurilor acestui volum, devenind un topos privilegiat, de indiscutabilă anvergură („Abia atunci înțeleg că e toamnă,/ că în apa fântânii/ umbra ei se apleacă - / semn viu de-ntrebare...” - Umbră în amurg
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
aștern unele peste altele și, uneori, îmi zăresc doar cearcănele. Dacă mă apuc să dau jos păianjenii, de prin toate cotloanele, văd linii și contururi frumoase, văd bogăția din sufletul meu, minunile care se strîng, poate prea tăcut, poate prea sfios. Într-o seară, nu de mult, la Ateneu, deși bolnavă și amețită de pastile și suferință, am văzut lumina simplă și adevărată care poate să-ți aducă, în cîteva ceasuri, cît nu primești în ani. Jordi Savall este un muzician
2011 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5024_a_6349]
-
aspirînd spre o tihnă contemplativă, în adăstarea unui înger aducător al cîtorva „picături care vindecă”. Inadaptarea se vindecă prin ingenuitatea ce-a generat-o. Urma acesteia rămîne totuși înscrisă în pasta unor metafore înfăptuite cu o grijă orgolioasă și concomitent sfioasă de către artizanul care se delimitează de stihiile cosmice prin nobila sa trudă. Gabriel Chifu, Însemnări din ținutul misterios, Ed. Cartea Românească, 2011, 120 pag.
Aventura inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4971_a_6296]
-
veci în pătratele clare/ din misteriosul Tabel cu Elemente” (Vers clasic), poetul încearcă o mișcare de emancipare prin cultul expiator al unor „Materii/ ce se-ncheagă încet, se desfac umile,/ aproape neștiute, în penumbre de vorbe/ timide, temătoare nădejdi,/ rostiri sfioase,/ pîlpîiri de păreri în părere./ Retrase cu-un fel de scuze, ascunzîndu-se/ ca apan nisipul plajei” (Aforismele). E o irizare a unui minimalism plasat între ființă și neființă, „ce se destramă-n amiază”. O sacrificare a ambiției de-a fi
Poet pur și simplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4438_a_5763]
-
acum, ai fost descris și nu mai ai nimic carapus bermudensis Tata și mama cu săbii de foc ne poartă de grijă. Strigăte de luptă. Mulțumim cerând, ne îmbrăcăm în bleu marin. Sunt eroi și sunt tandri, vai de cel sfios; ne dau ce vor ei, ne iau ce ne trebuie. Într-o zi ușile vor rămâne deschise, cheile boante. Ne-au părăsit pentru o viață mai bună. Familia, o treaptă pe scara spiralată. Cine sfințește atomii? Iubirea e un mormânt
Poeme by Dana Ranga () [Corola-journal/Journalistic/4656_a_5981]
-
lor și îi așteptau sosirea, împinși de o misterioasă forță și lăuntric neliniștiți. Abia am deschis ușa, că l-am și zărit. Era exact așa cum îl văzusem în nenumărate poze, părea doar puțin mai scund și ciudat de nehotărât și sfios. Ca un sărman, ca un cerșetor stătea Tolstoi în fața ușii. Avea o manta veche, uzată și sărăcăcioasă, fruntea și ochii îi erau ascunși sub o căciulă mare, de sub care i se zărea doar nasul gros, urât, neregulat și roșu-înghețat, iar
Marele căutător al adevărului by Lev Kobylinski-Ellis () [Corola-journal/Journalistic/5879_a_7204]
-
nepotrivite vîrstei. E ceva aparte în ochii lui Vasile Morar: o emotivitate ce culminează într-o clipocire neastîmpărată, dar o emotivitate care nu e patetică, țîșnind în gesturi expansive și îndrăznețe, ci melancolică, sfîrșind în tresăriri retractile și în mișcări sfioase. Ochii îi sunt încărcați de o sineală dolorică de căprioară rănită, aruncînd în afară privirile serafice ale unui călugăr care tocmai și-a încheiat șirul de mătănii, și de aceea, cînd îl întîlnești, ai impresia că abia s-a oprit
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
simți unda emoției, adică unduirea aceea blîndă și elegiacă, de copil căruia i s-au înecat corăbiile. De aici amprenta de ușoară tristețe ce îi impregnează timbrul personal, ca o patină subțire întunecîndu-i surîsul. Din cauza îmbinării de reverie și tristețe sfioasă ți-e anevoie să-l așezi în tiparul clasic al profesorilor universitari, genul de figuri scorțoase și severe care își convertesc histrionismul în predică aulică. Vasile Morar nu e histrion și nici sever, ci mai curînd din încrengătura liricilor cu
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
cei mai mulți spectatori i-au văzut pentru prima oară în carne și oase au sedus și au demonstrat că fără cultură, nimic nu e. I-am privit, seară de seară, pe spectatori cum vin spre teatru. Ca la o sărbătoare. Eleganți, sfioși, fremătînd de emoție. Mai poate să fie adevărat? Da! Vestea s-a dus, au venit și din împrejurimi, de la Craiova. Miracolul s-a întins. Caracal este acum, pentru mine, spațiul prieteniei. Al concilierii. Al onoarei cuvîntului dat. Este teritoriul teatrului
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
și fost. Un iluminat, un preafericit, un - eu, nu el - idiot. Privesc peretele din față cu nesaț. Am observat de mult (îl avea și tata) pe fața multor bătrâni, numai bărbați, un surâs permanent care pare nătâng, dar e numai sfios. Parcă și-ar cere iertare că mai trăiesc. O decizie înțeleaptă a lui Jung: e potrivit să numești Dumnezeu unele aspecte ale experienței interioare, cu condiția de a nu pretinde că știi ce înseamnă Dumnezeu. Mă regăsesc în Pamuk: „...faptul
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4509_a_5834]
-
se ducă în cartierul La Boca în loc să se mai așeze iar, ca un caraghios, pe banca din parcul Lezama. Ajunsese pe strada Almirante Brown când se întoarse brusc și se îndreptă spre locul obișnuit; mai întâi încetișor și parcă șovăielnic, sfios, apoi tot mai grăbit, ajungând să fugă de parcă era pe cale să întârzie la o întâlnire. Da, era acolo. De departe o văzu venind spre el. Martín se opri, cu inima bătând să-i spargă pieptul. Fata se îndreptă spre el
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
viața devine plicticoasă, și ești dornic de orice nouă senzație, mai ales dacă în vine îți curge furtunosul sânge spaniolo-francez cu care se lăuda Monsieur le Juge. Așa că Odalie mângâia imaginea lui Pierre al ei în timpul săptămânii și-i cânta sfioase cântece de dragoste în amurg, atunci când Mătușa moțăia aplecată peste cartea ei de rugăciuni; iar duminica, la slujbă, erau priviri și îmbujorări și poate, într-un moment pe care și-l amintea ca fiind cu totul special, atingerea degetelor la
Alice Dunbar-Nelson by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/3721_a_5046]
-
unde privitorul se sufocă de înghesuirea prea multor detalii pe unitatea de suprafață. Densitatea de flori îți provoacă sațietatea și, în consecință, dorința de a fugi din fața pînzei. E acolo o junglă prea încărcată ca să fie în ton cu reținerea sfioasă a pictorului. În rest, pînzele lui Paștina dau privitorului un sentiment de acalmie reculeasă, în contrast cu viermuiala citadină, fiecare cadru aducînd cu un exercițiu de meditație fără cuvinte. Hegel are dreptate: pictura de talent nu are nevoie de pereți.
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
bun. Ochii-i sărut și gura, să exulte, Dar, ce ciudat: deodată mă transpun, Iar meșterul, de obicei năpraznic, Ca un școlar dă înapoi și-i naznic. XII. Copilei, sărutări pe ochi, pe gură Păruseră a-i fi de-ajuns; sfioasă, Mă-nlănțuia cu dulcea ei făptură, Cu împlinite forme, mângâioasă, Destinsă-apoi și fericită, pură, Ca și cum nici o lipsă n-o apasă. Stam și-o priveam în somnu-i, lângă mine, Încă sperând ca meșteru-și revine. XIII Dar cugetând la soarta-mi mai
Goethe îndrăgostit: de la madrigale la Jurnal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3380_a_4705]
-
imagini în ordine descrescătoare grimase cu frigul în dinți cu tâmpla deschisă spre locul comun ademenești umbrele Caligrafie Din ce se întâmplă nimic nu poți crede lucruri și fapte se combină inform singurătate perfectă - trandafirul din cană povestindu-și viața sfios a trăi - acceptare a legii mărunte un nou alfabet plăsmuit de Îngerul orb îți pui discul de aur al serii asurzitoarele voci să nu ajungă la tine să nu te smintească Poemul celor o mie de nopți Femei cu chipuri
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/15110_a_16435]
-
Ba nu, mint! Adevăru-i că, nemernicul de mine, scriu cu mîna, da, împreunînd primele trei degete ale dreptei pe pixul subțire, fluid, îmbietor spre lunecări neașteptate de sens, amintiri, iluzii, fantasmări îndrăznețe, trenuri marfare trecînd la nesfîrșit prin halta copilăriei... Sfios e sufletul, inima zbate-n cele patru camere un sînge înviorat de mirosul proaspăt de dulce nimfoaică. Nu mă străduiesc să fiu cuminte, sînt aievea liniștit, domolitor rostogolindu-mi-se silabele înmărgelate pe-un fir de mătase-argintiu. Am căutat să
Împreunînd trei degete ale dreptei by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15193_a_16518]
-
Mai aproape de Apocalipsă) Cumpănirea dintre Ei doi Pe șira spinării mele: Crăciunul și Sînzienele Preaplinul și Nimicul Țărmul și Valul. Mă ascund - Cald, Întunecat Și strîmt Gîndul acesta: Simt cum sufletul meu Mă adăpostește Împotriva oricui Zgomot. Între murmure, Cuvinte sfioase, Liniștea celui Care atinge orga Și aude înăuntru Pe Dumnezeu Oftînd ușor. Iedera îmbrățișînd Un munte - Arsura, Singurătatea, Pînda șopîrlelor Peste zi, Noaptea tuturor stelelor Apoi, Piatra ce se deschide Miraculos Ca pleoapele celui iubit Revărsînd răcoare.
Poezie by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/15448_a_16773]
-
luminii albe, reci... și bolboroseam ca-n somn... și pipăiam pereții, doream adînc să-i jupuim de razele turtite pe ei, lipite, una cu tencuiala... Ascultam (eu, medicinist ratat, cu stetoscopul!) canarii din colivii, buldogii de faianță, încremeniți în mîrîituri sfioase. însă poezia se termina-n opt versuri. Cîntecel, ce mai tura-vura. Plecam profund nedumeriți de insurecția severă a anotimpului.
Proza din poem (II) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16175_a_17500]
-
știu nimic nici despre pornografie, nici despre abisurile sufletului, nici despre viață în general. Emil Brumaru este un înger care se joacă de-a poeții blestemați. Un inocent care, în imaginație, își trăiește viața în aventură ca François Villon, un sfios Tom Sawyer suspinând la ușa lui Becky Thatcher, dar ale cărui vise sunt bântuite de femei felliniene, capabile să inhibe prin formele lor excesive și cel mai performant gigolo), un estet al limbii care, precum Creangă în alt timp, a
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
Rămân alături dispărându-mi,/ Mă sfarm și totuși sunt întreagă,/ Parcă acum aș fi pământul/ Pe care de demult bunica/ Îl mângâia chemându-și mama/ În pâlpâirea lumânării./ Pe când îmbrățișa mormântul,/ Ea se vedea din nou fetiță/ și degetele ei sfioase/ Cuminte netezeau țărâna,/ Iar eu, copil, privindu-i mâna/ Mă învecheam veghind absența." (p. 130) Este lesne de observat că moartea nu are nimic terifiant în viziunea Monicăi Pillat. Morții ei sunt suflete blajine și prezența lor în amintire este
Dance me to the end of love by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11202_a_12527]
-
priveam cerul nopții sau al dimineții. Iar frigul chiliei părea că nu se va încălzi nicicum. Niciodată. M-a răvășit ritualul mînăstiresc și nu știu cît de pregătită am fost ca să trăiesc asta, acum. Am privit zorii. Mi se arătau sfioși. Mi-am dat seama că iubesc luna atît de tare și pentru că retragerea ei face posibilă minunea răsăritului. Am adormit cînd mi s-a părut că aud cocoșii cîntînd, și ei, sfios, într-un aer patriarhal. Și m-am abandonat
Cînd bate mistralul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10703_a_12028]
-
asta, acum. Am privit zorii. Mi se arătau sfioși. Mi-am dat seama că iubesc luna atît de tare și pentru că retragerea ei face posibilă minunea răsăritului. Am adormit cînd mi s-a părut că aud cocoșii cîntînd, și ei, sfios, într-un aer patriarhal. Și m-am abandonat lor. Blîndă. Ochiul meu a tras, lucid, și spre programul Festivalului de la Avignon de anul acesta, din iulie. În fiecare an, de cînd s-a încheiat mandatul lui Bernard Fevre D'Arcier
Cînd bate mistralul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10703_a_12028]