404 matches
-
din Wermacht, subțire ca o vergea de armă și un neamț bondoc, în civil, care-i ducea servieta, treceau prin fața noastră discutând cu reținută înflăcărare. — Howdy do, li se adresă prietenos maiorul Wirtanen. Cei doi au scos un fel de sforăit disprețuitor, au trecut mai departe. — Te vei oferi voluntar din prima zi a războiului să ajungi un om mort. Chiar dacă reușești să scapi din război teafăr și fără să fii prins, vei descoperi că reputația ți s-a dus... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Stănică, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea), încît nici o mișcare nu era cu putință fără trecerea prin odaia cuiva. Lămpile rămaseră aprinse micșorat, peste tot. Aproape toți adormiră însă curând așa de adânc, că toată casa se umplu de sforăituri. Numai Stănică umblă câtăva vreme prin curte, inspectând totul, trecu în revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind ușa cu cheia. Acolo merse de-a bușilea, să G. Călinescu privească pe sub mobile, suspectă orice fotoliu și canapeaua, apăsîndu-le
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ajunse la trăsură și-l găsi, spre marea lui surprindere, instalat Înăuntru, dormind pe canapeaua veche de catifea, „De ce stai aici?“, Îl Întrebă, naiv și răspunsul veni Îndată, Însoțit de un pîrț: „De pișicher“. Și se puse din nou pe sforăit, iar el ieși glonț s-o anunțe pe Vilma, care tocmai se scula de la masă, În bucătărie. Nilda se amestecă strigînd că nu trebuia să pîrască pe nimeni, dar că făcuse foarte bine venind să le spună ce se Întîmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
căutat sprijin În privirea lui Fermín, Însă bietul de el adormise Îmbrățișat cu Bernarda În timp ce Barceló Își formula discursul triumfal. Lui Fermín Îi alunecase capul Într-o parte și Îi curgeau balele pe piept, Într-un surîs fericit. Bernarda emitea sforăituri profunde și cavernoase. — Să dea Domnul să aibă noroc, șopti Barceló. Fermín e un om minunat, l-am asigurat eu. — Trebuie că este, fiindcă nu prea cred că a cucerit-o cu mutra lui. Hai, să mergem. Am stins lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am așezat pe marginea patului, am băgat de seamă că mai era cineva În Încăpere, Întins În Întuneric pe pat, ca un răposat, cu mîinile Împreunate pe piept. Am simțit o șfichiuire rece În stomac, Însă de Îndată am recunoscut sforăiturile și profilul acelui nas fără de pereche. Am aprins veioza și l-am văzut pe Fermín Romero de Torres pierdut Într-un zîmbet fermecat și emițînd scurte gemete de plăcere peste pernă. Am oftat, iar adormitul deschise ochii. CÎnd mă văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În voia acestor gînduri fericite, mi se păru că aud murmurul mării și m-am Întrebat dacă nu cumva somnul mă răpusese fără să-mi dau seama. Poate că navigam spre Tanger. În scurt timp, am Înțeles că erau doar sforăiturile lui Fermín, iar o clipă mai tîrziu lumea se stinse. În viața mea n-am mai dormit vreodată atît de adînc și de bine ca În noaptea aceea. CÎnd se crăpă de ziuă, truna cu găleata, străzile erau Înecate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Minte! E evident. Principele o privește pe sub genele lăsate. O fi ea mai șireată decât Ulysse, dar și eu mi s vulpoi bătrân. Se abține să nu zâmbească. Cu pleoapele întredeschise, lăsă să-i scape un fluierat ușor, ca un sforăit. — Tu m-asculți, ori ba? îl scutură impacientată Livia. — Da?! Tresare speriat. — Ce s-a întâmplat? Mișcă din mâini dezordonat ca omul trezit brusc când e pe punctul să ațipească. — Ce țipi așa? Unde suntem? mormăie ipocrit, rotindu-și ochii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se pare și ție noaptea nesfârșit de lungă? Pe neașteptate, inima i se umflă de fericire. Îl așteaptă! E singură și-l așteaptă. Pune mâna pe cuvertură, gata s-o azvârle de pe el, gata să por nească spre ea. Un sforăit înfundat se ridică din cealaltă parte a patului. Tresare. Și Agrippina? se mustră singur. Întunecat, își aduce la loc pătura până sub bărbie. Dar nu o iubesc, încearcă să se dezvinovățească. Nu am iubit-o niciodată, scâncește disperat. De respectat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din dormitor cît putură de Încet, o luară pe hol, apoi trecură prin salon și ajunseră În bucătărie. Ușile erau deschise, În eventualitatea unei explozii; Duncan le Închise cu multă grijă. Își auzea tatăl gata să-și dea duhul de-atîta sforăit. — Taică-tău parcă-i Messerschmitt! șopti Alec. Asta Îi făcu să se pună din nou pe rîs. Aprinseră lumina În bucătărie. Becul fără abajur era destul de slab, și readucea Încăperea la viață În culori Întunecate, murdare și plate: albul pătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Trece timpul. Noaptea, Pran zace cu ochii deschiși în micul său alcov fără ușă, aproape de dormitorul lui Khwaja-sara. Vrea să-și facă un plan de evadare, dar n-ar ști de unde să înceapă. Situația pare fără speranță. Spre dimineață, ascultă sforăitul ascuțit al eunucilor, un ritm constant de gâlgâieli și cârâieli care-i zdruncină nervii în timp ce încearcă să se gândească. Unde să se ducă, dacă reușește să scape? Ar trebui să străbată distanțe mari, prin toată țara, fără bani, fără prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, așezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevărat concert de sforăituri. Pe urmă se abătură la dreapta și, în fața unei colibe, Varga mormăi: "Halt". Bologa se opri cu soldații, iar locotenentul intră în postul de comandă al divizionului. După câteva clipe însă se reîntoarse, iar un glas dinlăuntru îl însoți limpede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
misiune, să pună cap la cap bucățile sparte ale unei vaze, cu asta se ocupă de opt ani de zile, iar odată cu ea, a crescut și misiunea aceasta a ei, răpindu-i copilăria, subjugându-i viața. Din dormitor se aud sforăituri puternice, lovind asemenea unor reproșuri, mă întorc acolo fără voie, întind o mână spre el, întotdeauna am o ezitare înainte de prima atingere, anticipând tot ceea ce va urma după ea, dorința sau respingerea, două surori gemene energice, încercând să se înfrângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
numai să nu îi spui nimic lui tati, nu uita, iar eu spun, nu-ți face griji, apoi flutur sandalele cu o fericire prefăcută. Le-am găsit, Udi, îl anunț eu, hai să mergem, dar el îmi răspunde cu un sforăit aspru, suntem ca două ace micuțe care își cos unul altuia urechile, nu mă mai aude și nu se mai aude nici pe el, a adormit pe canapeaua din salon, spinarea lui lungă și îngustă ne privește sceptic, picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o serenadă, dar el era rapid redus la tăcere de ploaia de roșii, pensule, șuruburi azvârlite de la geamurile învecinate de harnicii venețieni care trebuiau să prindă gondolele de dimineață. Noaptea venea senină. Deasupra orașului se ridica, precum un abur subțire, sforăitul puternic al Dogelui, însoțit de sforăiturile mai timide ale supușilor săi. Episodul 146 AMORUL LA VENEȚIA Așa era Veneția la vremea aceea și cine nu crede n-are decât să deschidă la întâmplare ușa nu importă cărei biblioteci și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
redus la tăcere de ploaia de roșii, pensule, șuruburi azvârlite de la geamurile învecinate de harnicii venețieni care trebuiau să prindă gondolele de dimineață. Noaptea venea senină. Deasupra orașului se ridica, precum un abur subțire, sforăitul puternic al Dogelui, însoțit de sforăiturile mai timide ale supușilor săi. Episodul 146 AMORUL LA VENEȚIA Așa era Veneția la vremea aceea și cine nu crede n-are decât să deschidă la întâmplare ușa nu importă cărei biblioteci și să răsfoiască prin maldărul de cărți închinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scosese o vorbă tot timpul mesei și pe care, oricât ne-am străduit, n-am reușit să-l identificăm. Curând, stabilimentul signorei Maxima fu cuprins de liniște. Nu se auzea decât orologiul de la San Marco bătând încontinuu noaptea jumătate și sforăitul egal, de om nemulțumit, al căpitanului Tresoro. Intraseră cu toții în lumea viselor, fiecare după puterile lor, de la fiecare după capacități. în ceea ce-l privește pe Metodiu, trebuie să spunem - și credem că suntem în asentimentul tuturor - că visa următoarele: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
plăcea să citească, așa că marchizul de Camposanpierro, ca s-o scape de pofte, o închise-n bibliotecă. Episodul 164 VISUL LUI IOVĂNUȚ Pe la trei noaptea, după ce preacuviosul Metodiu se răsuci în sfârșit într-o poziție surprinzătoare, terminând cu ucigătorul lui sforăit, începu să viseze și novicele Iovănuț. Visă că ajunsese la Porțile Raiului, după un zbor vertical și lin ce-i umpluse urechile cu bobițe de rouă, căci trecuse prin nori-albi și pufoși în care vedea dispărând în răstimpuri piciorușe roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adoarme ultimul nu a lipsit de lângă mine, nici măcar preț de o virgulă, bătrâna și micuța mea pechineză - Laie pe numele ei cam băiețesc. Cocoțată pe masa de scris, totdeauna la câțiva centimetri de mâna dreaptă, a vegheat cu discretul ei sforăit așternerea fiecărui rând. A albit mult, ochii - în ciuda tratamentului - își pierd treptat acuitatea, a cam surzit și suferă de insuficiență respiratorie, însă își duce cu semeție bătrânețea... „Am încercat tot timpul să nu-mi «profesionalizez» relația cu literatura“ Cum scrieți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
probabil că doarme. Apoi, aplecându-se asupra boabelor, pierdu orice interes față de mine. Am intrat pe un coridor cu podeaua scârțâindă și cu niște nori de praf, care se retrăgeau cu o grabă volatilă. Dintr-o cameră se auzea un sforăit adânc, meticulos; din celelalte, nimic. Camera 6 era tocmai În capăt, vis-a-vis de baia din care se auzea un gâlgâit. Am bătut, apoi am apăsat clanța. Ușa era Încuiată. Am bătut de câteva ori, apoi am sâsâit - drept răspuns, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se agite, am inventat un plan. Capitolul douăzeci Când am deschis ochii din nou, camera strălucea În lumina soarelui. Din cauza perdelei care abia acoperea geamul, lumina părea ușoară, ca albușul bătut. Din partea cealaltă a peretelui se auzeau două feluri de sforăit: o versiune capricioasă și una prelungită, ferventă. Valul care se retrage și oceanul care se Înalță. Cea din urmă cred că mi se urcase deasupra capului. Frecându-mi ochii, m-am simțit surprinzător de Întreg - de parcă brusc, plin de recunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
audă diferite zgomote dinăuntru sau dinafară: rugăciunile de dimineață răsunând dinspre moscheile Îndepărtate; zăngănitul lăptarului când lasă sticlele cu lapte În fața băcăniei de vizavi; respirația uimitor de ritmată a lui Sultan al Cincilea și a Asyei, un amestec șuierător de sforăituri și tors, deși nu e Întotdeauna ușor să-ți dai seama căruia din ei Îi aparține fiecare; sunetul scos de vârful degetelor sale care se plimbă pe tastatură În căutarea celui mai bun răspuns pentru Baron Baghdassarian. E aproape dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mișcare nu te mai Înregistrau, lumina se stingea automat. Apoi, când te trezeai, lumina se reaprindea. Se Întrebă ce se Întâmplă când cineva sforăie. „Cine a proiectat toate astea? se Întrebă el. Oare inginerii și proiectanții Marinei Militare au luat sforăitul În calcul? Există și un senzor pentru sforăit?“ Simți nevoia să mai mănânce niște prăjitură. Se ridică și se Îndreptă către bucătărie. Lipseau mai multe bucăți de prăjitură. El le mâncase oare? Nu era sigur: nu-și putea aminti. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
automat. Apoi, când te trezeai, lumina se reaprindea. Se Întrebă ce se Întâmplă când cineva sforăie. „Cine a proiectat toate astea? se Întrebă el. Oare inginerii și proiectanții Marinei Militare au luat sforăitul În calcul? Există și un senzor pentru sforăit?“ Simți nevoia să mai mănânce niște prăjitură. Se ridică și se Îndreptă către bucătărie. Lipseau mai multe bucăți de prăjitură. El le mâncase oare? Nu era sigur: nu-și putea aminti. O groază de benzi video, spuse Beth. Norman se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Întoarse la cușeta sa. Harry sforăia mai tare ca oricând. Norman se Întinse pe spate, privind rezistențele roșii ale Încălzitorului din tavan. Îi veni o idee, se ridică și, deplasă laringofonul lui Harry de la baza gâtului Într-o parte. Imediat sforăitul se preschimbă Într-un șuierat ascuțit, dar suportabil. „Așa e mult mai bine“, Își zise. Se Întinse pe salteaua umedă și adormi aproape instantaneu. Pierduse noțiunea timpului când se trezi - avea impresia că trecuseră doar câteva secunde - dar se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și adormi aproape instantaneu. Pierduse noțiunea timpului când se trezi - avea impresia că trecuseră doar câteva secunde - dar se simțea Înviorat. Se Întinse, căscă și se ridică din pat. Harry continua să doarmă. Norman Îi mută laringofonul la loc și sforăitul se auzi din nou. Se duse la consola din Cilindrul D. Pe ecran rămăseseră cuvintele: HEI, TIPULE. DĂ-MI PACE. — Jerry? Ești acolo, Jerry? Ecranul nu-i răspunse. Jerry nu era acolo. Norman văzu teancul de foi listate, rămas pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]