494 matches
-
-și unul altuia. Primul dintre ele, cel teatral, era înscris într-un text al lui Gordon Craig, „Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare” (în cartea Arta teatrului). Craig vorbește aici despre obligația celor ce vor să pună în scenă tragediile shakespeariene de a nu încerca să evite dificultățile inerente unei reprezentări a spectrelor. Aceasta este marea provocare cu care trebuie să se confrunte regizorii operelor lui Shakespeare, autor în al cărui univers dramatic forțele nevăzute joacă un rol esențial. Fidelitatea față de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adresat oamenilor de teatru de a nu șovăi să abordeze reprezentarea invizibilului aducând în scenă fantoma nu pune în discuție, crede el, doar fidelitatea față de scrierile marelui elisabetan, ci și fidelitatea față de esența teatrului ca artă. Din această perspectivă, provocarea shakespeariană privește, dincolo de opera dramaturgului, statutul însuși al reprezentației teatrale, văzută ca un spațiu în care invizibilul își găsește materializarea în vizibilul scenei. Iar constatarea că teatrul eșuează întotdeauna, într-o măsură mai mică sau mai mare, când e vorba despre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tocmai în capacitatea sa de a reprezenta nereprezentabilul, adică de a incarna fantoma”. Un nereprezentabil imposibil de disociat de acel invizibil pe care teatrul îl dezvăluie prin spectrul ce se întrupează. Iar pentru Vitez, ca și pentru Craig, tot spectrul shakespearian este cel ce se află la originea reflecțiilor despre esența procesului de reprezentare propriu teatrului, proces centrat, de la un capăt la celălalt, pe „mișcarea pendulară care conduce când la incarnarea imaginilor teatrale, când la dezincarnarea lor”. Aceasta este provocarea teatrului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
propriu teatrului, proces centrat, de la un capăt la celălalt, pe „mișcarea pendulară care conduce când la incarnarea imaginilor teatrale, când la dezincarnarea lor”. Aceasta este provocarea teatrului: un necontenit du-te-vino între incarnare și dezincarnare și, așa cum Craig prelua îndemnul spectrului shakespearian, tot astfel Vitez apelează, pentru a se exprima, la o frază hamletiană: „Să sfidăm prevestirile”. Cheia acestei sfidări e întâlnirea cu fantomele. Dar perspectiva deschisă de Craig - aceea că mizele reprezentării scenice ar putea fi definite prin raportare la problema
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dansului umbrelor. Imagine reflectată, insesizabilă, nălucă a visului sau realitate efectiv percepută? Teatrul no rămâne până la capăt ambiguu, iar ambiguitatea lui nu înseamnă altceva decât imposibilitatea de a decide ce anume e arta teatrului: vis sau realitate? IIItc "III" Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate 1tc "Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate1" „Cine-i acolo”, în întuneric?tc "„Cine‑i acolo”, în întuneric?" „Cine-i acolo?” („Who’s there?”) - aceasta e întrebarea cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
percepută? Teatrul no rămâne până la capăt ambiguu, iar ambiguitatea lui nu înseamnă altceva decât imposibilitatea de a decide ce anume e arta teatrului: vis sau realitate? IIItc "III" Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate 1tc "Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate1" „Cine-i acolo”, în întuneric?tc "„Cine‑i acolo”, în întuneric?" „Cine-i acolo?” („Who’s there?”) - aceasta e întrebarea cu care începe Hamlet. Întrebare lansată în noapte de către un străjer care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
intuiției lui Craig, potrivit căreia prezența spectrului ne oferă nu numai cheia întregului univers dramatic al lui Shakespeare, ci și cheia teatrului ca artă1. „Cumplita grozăvie a nopții” - aceste cuvinte din Macbeth ar putea cristaliza, fără îndoială, esența marilor tragedii shakespeariene. O „grozăvie a nopții” însemnând crimă, sânge și moarte, dar și întâlnire cu fantomele, o noapte din care se pot ivi pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îndoială, esența marilor tragedii shakespeariene. O „grozăvie a nopții” însemnând crimă, sânge și moarte, dar și întâlnire cu fantomele, o noapte din care se pot ivi pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește un amestec nedeslușit de tăcere și vacarm”, cum spune
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
O noapte neguroasă, opacă, oarbă, asociată cu obscuritatea pădurilor, populată de „solii nopții cei întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei shakespeariene, spațiul alterităților de temut. Noapte de smoală, „când duhurile (spirits) dau târcoale, iar stafiile (ghosts) ies din mormintele lor”, așa cum este ea evocată în Henric al VI-lea, de pildă. S-ar putea obiecta însă că, în teatrul lui Shakespeare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
incertitudinea relațiilor nu s-a risipit, iar strălucitoarea noapte păstrează încă urmele jocului crud al amăgirilor și al falselor trădări (de altfel, nu sunt pomeniți aici Troilus și Cresida, Thisbe și leul, nefericitele Didona și Medeea?). Există întotdeauna în nopțile shakespeariene un fel de amintire secretă, ecoul disimulat al unei nopți cumplite, în care confuzia și delirul își revelează adevărata dimensiune de experiențe tragice. E vorba despre acea „nebunie de vară” (midsummer madness) din Noaptea regilor sau, și mai evident, din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a spectrelor și a vrăjitoarelor. Pentru a înțelege cât de mult se aseamănă noaptea de vară din Visul... cu „noaptea impură” a spectrelor, în ce măsură spiridușii și fantomele - spirits and ghosts - sunt inseparabili în această dramaturgie a nopții care este cea shakespeariană, e de ajuns să ne amintim de dialogul dintre Puck și Oberon ce precede momentul când, la ivirea zorilor, spiritele se retrag. Puck se arată îngrijorat: Să ne grăbim! Ai nopții iuți balauri Sfîșie norii-n zbor; chiar adineauri Ai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o face pe Silvia să-și regrete amarnic eliberarea: Cădeam mai bine-n gheara unui leu Cu trupul meu să-și potolească foamea Decât să fiu salvată de Proteus 2. Și, astfel, totul se petrece ca și cum pașnicele păduri din comediile shakespeariene ar păstra încă amintirea pădurii sălbatice, decor al crimei și al violului, o pădure precum aceea din Titus Andronicus, bunăoară, văzută în latura ei malefică și ucigătoare. Aici te-ai putea crede în Infernul unde coboară Demetrius „între Styx și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care au văzut moartea cu ochii, care au privit-o drept în față? Doar ea îi vede alteritatea monstruoasă, doar ea îi citește dintr-odată pe chip asemănarea cu Richard al III-lea sau cu Macbeth, cele două grandioase figuri shakespeariene ale unui bloody man, erou și monstru deopotrivă. Dincolo de eroismul lui Coriolan, ceva amintește de Richard al III-lea, de care totuși pare să se deosebească în mod radical. Richard al III-lea, opusul perfect al lui Coriolan sau al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a lui Banquo, cel ce încheie cortegiul regilor, dintre care ultimul, al optulea, poartă o oglindă reflectând alți nenumărați regi, ca și cum apele oglinzii ar fi răsfrânt la nesfârșit fantoma lui Banquo. Spectralul în noaptea istorieitc "Spectralul în noaptea istoriei" Teatrul shakespearian înscrie cursul istoriei în plină noapte, o istorie în apărarea căreia nu se ridică nici o fantomă tutelară, căci fantomele binevoitoare tac, iar sângele vărsat deschide sau continuă ciclul asasinatelor și al răzbunărilor. În istoria shakespeariană nu există fantome protectoare, după cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Spectralul în noaptea istoriei" Teatrul shakespearian înscrie cursul istoriei în plină noapte, o istorie în apărarea căreia nu se ridică nici o fantomă tutelară, căci fantomele binevoitoare tac, iar sângele vărsat deschide sau continuă ciclul asasinatelor și al răzbunărilor. În istoria shakespeariană nu există fantome protectoare, după cum nu există nici posibila moștenire a unui trecut glorios, cu modelele lui de eroism. Henric al VI-lea, de pildă, prima piesă istorică a elisabetanului, începe sub semnul morții regelui războinic. Corpul defunctului rege Henric
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vărsare de sânge. Dezmățatul Henric al V-lea, cel ce-și anunțase încă din Henric al IV-lea viitoarea convertire, cel ce rostise atunci cuvintele ispășirii („Voi plăti o datorie pe care n-am contractat-o niciodată”), întruchipează în dramaturgia shakespeariană una dintre rarele figuri ale răscumpărării păcatelor, răscumpărarea unei duble datorii, a sa și a tatălui său. Căci viața voit destrăbălată a prințului („Vreau să păcătuiesc, dar numai pentru că așa o să fac din păcatele mele un merit, răscumpărând greșelile trecutului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
străvechilor efigii și în care se ascunde, în același timp, posibilul vid al simulacrelor. Forma (shape) conturată, imaginea croită „după asemănarea cu... ” au deopotrivă consistența realității și inconsistența iluziei. Aceasta este însăși esența puterii magicianului, indisociabilă de puterea teatrului. Magicianul shakespearian, maestrul provocării aparițiilor, este totodată cel ce se folosește de ispitirile aparenței, cel a cărui artă poate fi definită ca un veritabil iluzionism al asemănării. Iar în contextul creștin propriu lui Shakespeare, această „uzurpare” a formei nu are cum să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viziunii par demultiplicate. Teatrul, artă idolatră prin excelență, care împinge până la ultimele limite confuzia dintre imitatio și animatio. Teatrul - artă demiurgică rivalizând cu creația, adică artă a materiei ce se însuflețește după chipul și asemănarea viului. Acesta este teritoriul magicianului shakespearian, inițiat în stranii mistere legate, în ultimă instanță, de marile întrebări ale vieții și ale morții. În dimensiunea sa magică, de „artă păgână”, teatrul lui Shakespeare se dovedește capabil nu numai să readucă morții printre cei vii, dar și să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dar și să dea viață statuilor. Ca și tragedia greacă ori teatrul no, el rămâne fidel unei estetici a apariției care, pentru a face prezent invizibilul, se sprijină tocmai pe materialitatea cea mai vizibilă, cea mai palpabilă cu putință. Magicianul shakespearian nu se slujește doar de „spirite” cărora încearcă să le dea un corp, ci și de statui pe care știe cum să le anime ori de trupuri neînsuflețite zăcând în coșciuge (și ele un fel de statui, cum spune Michel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îl și amplifică vizibil, așa cum se poate observa în numeroase piese ale lui Shakespeare. Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă”tc "Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă”" Cum se explică abundența de morți iluzorii în dramaturgia shakespeariană? Motivul ar putea fi intenția de a da scenelor de recunoaștere toată intensitatea, toată forța confruntării cu indeterminabilul, de a strecura în ele ceva din amețitorul efect al întâlnirii cu fantoma. În Pericle, presupusa moarte transformă scenele de recunoaștere în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
moarte într-adevăr „frumoasă”, neatinsă de hidoșenia putreziciunii și nici de spaima fantomelor ce se întorc chemate de magicieni. Despre alianța ambiguă a iluzoriei și adevăratei morți, a morții frumoase și a celei ce stârnește oroare, alianță obsedantă pentru universul shakespearian, două piese ar putea sta mărturie mai mult decât toate celelalte: Romeo și Julieta și Regele Ioan. Romeo și Julieta este, fără îndoială, piesa în care moartea aparentă și moartea adevărată par cel mai strâns împletite în dimensiunea lor tragică
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ia uneori un chip atrăgător 1. Privirea iubirii și privirea morțiitc "Privirea iubirii și privirea morții" Gorgo se ascunde uneori sub masca frumuseții, după cum în spatele privirii încărcate de dragoste se ghicește câteodată privirea înghețată a morții - iată un bine-cunoscut laitmotiv shakespearian. Când, la sfârșitul prologului din Pericle, intră în scenă, în acordurile muzicii, fiica lui Antiochus, încântătoarea făptură are toate podoabele și tot farmecul primăverii, frumusețea ei e aproape supranaturală. Să-i privești chipul e ca și cum ai privi cerul senin. Și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mască a morții, în dimensiunea ei derizorie? În sfârșit, în sipețelul de plumb deschis de Bassanio stă închis un portret al Porției, un portret destul de ciudat, însă atât de viu și imitând atât de bine modelul (counterfeit, cuvânt-cheie din lexicul shakespearian al iluziei), încât pare că-și mișcă ochii și că printre buze i se strecoară o răsuflare. Întreg vocabularul vieții, al respirației și al mișcării participă, în discursul lui Bassanio, la descrierea acestei imagini care se însuflețește sub ochii lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ar fi făcut mai bine să se îndrăgostească de un vis (a dream), aceeași Viola, în același discurs, va recunoaște importanța privirii, forța ei și puterea unei înșelătorii bazate pe travestire. Privirea arzătoare, intensă a iubirii îl înrudește pe îndrăgostitul shakespearian cu nebunul, cu poetul, cu melancolicul, într-o lume dominată de viziune, de ceea ce vezi sau crezi că vezi, viziune în jurul căreia gravitează toate relațiile dintre adevăr și minciună, dintre adevăr și iluzie. Este însă și o lume în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al teatrului spre care credem că ne-ar putea conduce fantoma. Un centru ascuns care transgresează frontiera genurilor. Indeterminabilul vis/realitate și parodierea luitc " Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui" Departe de a distruge forța aparițiilor, parodia comică hrănește reflecția shakespeariană asupra puterilor iluziei, pe care se întemeiază ambivalența apariției și a aparenței. Puteri care, în egală măsură, confirmă adevărul și autentifică minciuna. Dar, pentru a ajunge aici, mai trebuie și ca, prin mijlocirea vreunui miracol ori a unei farse oarecare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]