802 matches
-
din aerul opărit. Îmi plimbam apoi privirea pe brațele lor. Pielea se-afla la locul ei, strălucitoare sau păroasă, lenevind în răcoarea mânecilor. Dedesubt, angrenajul de mușchi, nervi și-oscioare, irigat de litri de sânge și apă; un proces calm, silențios, precis ca un experiment de laborator. Deasupra, o floră de molecule de praf, fugărită de bacterii și devorată de acarieni; o grădină microscopică, devastată de milioane de invadatori gurmanzi. Aveam în față un ecosistem infailibil, clădit pe recifele de carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
treceau, le povesteam aproape orice, improvizam sau îmi repetam ideile, bucuros că le-am obținut atenția. Dintr-odată, grămada amorfă, buimăcită de plictiseală, se trezea la viață. Apăreau chipuri și ochi, buze întredeschise, sprâncene ridicate amenințător. Telefoanele mobile, până atunci silențioase, începeau să sune-n toate felurile: pe muzică populară, manele, rap, tehno. Dintr-unul se-auzea vocea răgușită a lui Nicolae Ceaușescu: „Á-lo! Á-lo!“; altul declanșa soneria cu „Atențiune, domnilor! S-a furat mireasa!“, după care miorlăia un acordeon. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
habar n-aveai că există. Parcă-ți punea și-ți scotea cineva o pereche de ochelari, fără oprire. Ceva nu se potrivea. Adunate, minutele inexistente dădeau ani, energie, spațiu lipsă; cineva trebuie să le fi administrat. Tăietura lor repetată și silențioasă regla activitatea cerebrală cu precizia unui ceasornicar, desfăcând printre lobi niște falii ale uitării în care mintea cădea ca într-un sicriu umplut cu cipuri dezactivate. Oamenii nu ziceau nimic, probabil nici nu-și dădeau seama. Eu n-aveam nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
demontau din fața blocului și-o urcau la etaj, să nu dispară. Oamenii ăștia trăiau mult, dar nu atât de mult cât și-ar fi dorit. Dispăreau pe rând, într-o zi nu-i mai vedeai și cartierul mergea mai departe, silențios, înghesuit printre blocuri. Cu Paul, povestea nu se termina niciodată; la urma-urmei, nici nu trebuia să te străduiești prea tare ca s-o înțelegi. Aș fi pus pariu că ține-n baie, în dulăpiorul de perete, o sticluță cu briliantină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Facultatea de Litere. Nepotrivirea sărea în ochi. Undeva apăruse un accident, o greșeală, un asemenea angrenaj de splendoare și demnitate n-avea voie să se plimbe liber la orele mele. Afară o aștepta probabil un BMW 7, cu motorul turat silențios. Sau o gașcă numeroasă, venită din cine știe ce cartier bogat al orașului să-i asigure escorta. Prin mintea mea mai defilau sponsorul vreunei case de modă, directorul unei multinaționale, proprietarul unui super-bar, un patron arab de discotecă. Oricum, cineva trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prăbușindu-se de la mari înălțimi. Mă simțeam solidar cu neputința lui. Puțini oameni au voluptatea de-a merge până la capăt, de-a se scufunda în ridicol cu cea mai blândă seninătate. Paul se număra printre ei. Eu rămăsesem doar martorul silențios al căderii sale, îngerul cibernetic veghând ca secretele minții să nu rămână ascunse și nepătate. Îi adnotam viața, făcându-i corectura sub ochii tuturor. Cât despre Mihnea, scopurile lui îmi rămâneau necunoscute. Era limpede că urmărea ceva, că, dincolo de ironiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
probabil prin alt dosar, iar pe tipul ăla, Manolescu sau Manoilescu, nu apucasem să-l verific. Sincer să fiu, nici nu-mi aminteam să fi lucrat vreodată aici. Am descuiat prima ușă, apoi pe-a doua. Le-am încuiat la fel de silențios, în beznă, cu urechea la pândă. Ultimul lucru de care aveam nevoie era să dau nas în nas cu vreun nene în pijama. Am traversat din câțiva pași culoarul, după care am cotit în holul mare, singurul luminat cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am uitat cu interes la mișcările mulțimii. Era un fel de ritual, o transă prin care carnea trecea egală, indiferentă, excitată. Muzica nu conta, puteai să-i spui oricum, house, trance, drum’n bass, oricum nu se-auzea, doar hipnoza silențioasă a ritmului părea să țină mulțimea vie, fără să se prăbușească. Pe ecran curgeau pete verzi și bleumarin, împroșcate de lasere tridimensionale, decupând brațe, pulpe și abdomene. Fetele aveau șepci negre și ochelari-lacrimă, chiloței negri mulați, top și lanțuri subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am fi mers în exil, sigur l-am fi învățat și noi), după care ne-a întors spatele și-a plecat fără un cuvânt. Recunoșteai imediat profesionistul, învățat să tacă și să înghită: un mic funcționar al transportului alimentar, navigând silențios între bucătărie și client. Doar zâmbetul lipsea și placa de înmatriculare; scria probabil undeva, în piept sau la brâu: Gina, Gabi sau Ani. M-am întors la treburile mele: „Ia zi, Mihnea, ce facem cu scrisorile? Mă ajuți sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de întrebări prin minte, m-aș fi oprit în drum la prima bombonerie, să-mi cumpăr un Moș Crăciun din zahăr ars. Tramvaiul s-a urnit din loc conform orarului de pe stâlp: nici mai devreme, nici mai târziu. Deplasarea părea silențioasă, în contrast cu aspectul românesc al vagoanelor; doar smuciturile de la curbe, luate cu viteză mare, dar nepericuloasă (fără îndoială, vatmanii aveau și-un grafic al vitezei de folosit în fiecare curbă), te mai trezeau la realitate, făcându-te să ai îndoieli: unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
publicul primește. Toată lumea-i fericită. Ca la telenovelle.“ „Ce să-i faci, dacă oamenii sunt slabi. Păcatele voyeurismului: noi doar oferim tentația, lumea mușcă momeala și povestește tot. Micile bucurii exhibiționiste, din spatele ecranului protector. Noi nu protejăm pe nimeni; lucrăm silențios, printre magistralele neuro-cibernetice. Nimic nu ne scapă. Aflăm totul în timp real, de la numele utilizatorilor, la cele mai discutate teme. Totul e-al nostru, sub ochiul atent al lui technorati.“ „Sau globalmind...“, am observat. „Dacă vrei. Îl poți lua și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care trecuseră strămoșii noștri dintr-o parte într-alta. Toată echipa lui Zamolxe și Dromichete. Ghetuțele de fetru se consumaseră, blugii nu-și mai păstrau țesătura ultramarin, liniile și punctele urcau acum pe hanorac, la nivelul pieptului. Materialul se topea silențios, carcasa de carne și oase de sub el devenea transparentă și ușoară. Mâinile lipseau, în locul brațelor atârnau fâșii de aer. Doar emisferele cerebrale mai lucrau, încetinit și stins. Mihnea mi-a zâmbit din nou, de data asta fără scrupule. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cinci reguli: * dă prioritate persoanei cu care ești. Dacă primești un telefon, spune-le că-i suni tu mai târziu sau cel puțin scuză-te față de cel de lângă tine; * dacă faci o afacere ori închizi telefonul sau îl dai pe silențios, cine are ceva important să-ți comunice va fi insistent și va da de tine la un moment dat; * alege momentul potrivit pentru a suna. Închipuie-ți că unii mai vor să se odihnească și se culcă la ora 22
Cum să-ţi faci publicitate : ghid practic testat by Dan Ştefanov [Corola-publishinghouse/Administrative/938_a_2446]
-
tânărul Ninja. Aproape reale? se Întrebase, atent, Oan-san. Matsuyama precizase: totul În cea mai mare viteză, cu precizie, cu simțurile În alertă. Doar aruncările se execută la manechin, iar luptele finale au loc cu aplicarea controlată a tehnicilor de ucidere silențioasă. Apoi, brusc, Copilul Albastru Înțelesese. Era o capcană. Nu luptele finale aveau să fie o problemă, ci detaliul abia amintit de Matsuyama: simțurile În alertă. O fracțiune de secundă, Închisese ochii. Așa simțea mai bine aerul și ființele din jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dispăruseră. Oan-san Își dăduse repede seama că misterioșii agresori nici nu se mai aflau acolo. Se Întorsese În fugă la locul În care se afla Kenzo și continuaseră traseul exercițiului. La Întoarcere, Matsuyama ordonase simularea celor cinci tehnici de ucidere silențioasă pe care le Învățaseră până atunci, dar Oan-san simți din nou apropierea unei forțe necunoscute, scoase repede arcul și urmări, cu săgeata pregătită, o mișcare pe care nimeni n-o putea vedea. În acel moment, Shiro ridicase mâna, spunând Yame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fără arme a gărzilor de pe creneluri, trecerea În incinta exterioară, sotobori, și În cea interioară, uchibori, În grupuri de câte doi, declanșarea exploziei În sala armelor. Eu și Kenzo-san am urcat la nivelul superior, Kenzo a eliminat gărzile prin tehnicile silențioase happo undo2. Eu am pătruns În camera de noapte și l-am ucis pe Katsumo dintr-o lovitură de Katana. Retragerea pe la turnul sumi-yagura din colțul din dreapta al castelului, coborâre pe funia de mătase, dispariție spre sud cu ștergerea urmelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Asta până când Apărătorii se decid să creadă și să lupte alături de noi. Angelo privi spre Giuliano, care privi spre observator. Brațul drept Întins lateral, apoi coborât. Brațul stâng ridicat Încet până la orizontală. „ Aripa stângă a ienicerilor eliminată de arcași. Atac silențios pe dreapta. Masacru.” - Deci e adevărat... murmură Angelo. Arcașii stepelor au salvat artileria Apărătorilor. Care s-ar fi salvat singură, de altfel... dar, oricum, e de apreciat măiestria execuției... Mesagerule, spuneai că mai ai o ultimă Întrebare. Care e? - Stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
stâng expus șarjei de cavalerie. - Am Înțeles, spuse tătarul. Dați-ne doar cinci minute ca să intrăm În dispozitiv. Apoi dădu pinteni calului și dispăru În vale, ridicând În urma lui un val de zăpadă. Adevărata bătălie abia Începea. Observatorul semnaliză eliminarea silențioasă e ienicerilor de pe flancul drept. Strecurați fără zgomot pe cărările nebătute ale munților, mongolii Își găsiseră pozițile cele mai puțin expuse și cele mai eficiente ca să surprindă ienicerii În plină desfășurare. Săgețile experților lui Amir nu greșiseră țintele. Fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
riscul unor gemete care ar fi alarmat tabăra. Oană Înțelese că acela nu era un plan de evadare, ci o nebunie. Ascuns undeva, Într-un loc strategic, un om privea cum cei doi se Îndreaptă spre marginea taberei și elimina silențios orice pericol. Îl ajutau luna plină, privirea ageră și o abilitate incredibilă În folosirea arcului. Oană și Erina ajunseră la marginea taberei. Un cal fornăi, ca și cum ar fi vrut să semnalizeze prezența unor străini. Erina Îi puse mâna pe bot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Totul făcut cu multă prudență, aseptic, ca și cum ar dori sa nu supere pe nimeni, un mesaj mai degrabă New Age decât creștin și catolic. Catolicismul răspunde provocărilor modernității cu prețul sacrificării unei părți din esența sa: rigoare, mistică profundă și silențioasă. Iar pe unul din zidurile catedralei o placă memorială ne reamintea că, în 1543, înainte de a descoperi Québec-ul și Canada, Jacques Cartier îngenunchează în fața lui Dumnezeu, cerându-i milă și curaj petru a pleca în necunoscut. Cel mai răspândit nume
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Întregii țări”. Pentru el și pentru alți adepți ai modernismului extrem, electricitatea reprezenta o atracție aproape mitică, datorată, cred, calităților sale ca formă de energie. Spre deosebire de mecanismele bazate pe puterea aburilor, forța apei și motorul cu combustie internă, electricitatea este silențioasă, precisă și aproape invizibilă. Lenin și alții o considerau o adevărată magie. Din punct de vedere al modernizării vieții rurale, ea reprezenta făgăduiala că, o dată instalate liniile electrice, energia va putea fi transmisă la distanțe mari, fiind disponibilă imediat, oriunde
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
închinat și au intrat în altar. Cu vreun sfert de ceas înainte de începerea slujbei propriu-zise a venit și vlădica Mitropolit al Banatului. S-a închinat cu evlavie adâncă, și-a înclinat fruntea spre credincioși, apoi s-a așezat tacticos și silențios în scaunul înalt, anume rezervat, din capătul stranei din dreapta noastră, dinspre altar. Vreme de câteva ore bune ne-am simțit ca în sânul lui Avraam. Și-am trăit clipe de meditație. Și de dialog intim cu noi înșine și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ai reușit să-i dăruiești un copil. Ea n-a reușit să-mi dăruiască mie un copil. — Ei, poftim! exclamă Palmer. În mod natural fiecare consideră că este vina celuilalt. Iar probele biologice sunt nerelevante, după cum știi. Căldura și mișcările silențioase ale lui Palmer și felul în care îmi rostea numele în mod repetat îmi induseseră un fel de amețeală așa încât aproape că nu mai știam ce să-i răspund. — Sper că nu mă hipnotizezi, am spus. — Sigur că nu, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
brațul i-ar fi ținut o armă. Cu iuțeala fulgerului, Îmi trecu prin minte ideea că acum probabil calcula cât timp voi rămâne Întoarsă, ridicând gantera pe care o avea În mână și venind spre mine cu pași repezi și silențioși. Fața Îi era contorsionată Într-o grimasă oribilă, oglindind efortul și intenția de a-mi zdrobi capul... M-am rotit pe loc, ferindu-mă de lovitură pe jumătate. Răsuflarea mi se oprise În gât și mai că mă sufocam. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
lucru. Da... din cauza nenorocirii în sine... și a tăcerii mele... sunt de condamnat. Așa încât, într-un fel, George are dreptate și își poate repeta acest lucru. Dar modul în care a prefăcut totul într-o armă împotriva mea - o armă silențioasă, malefică - e înfricoșător, e o caricatură a unei condamnări, este exact opusul reacției pe care ar fi presupus-o dragostea și mila. Deci, privind obiectiv lucrurile, tu ești vinovată și George are dreptate; numai felul în care reacționează el este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]