742 matches
-
discursului și de corelare a enunțurilor componente. Această analiză, direcționată în mare parte de latura cognitiv-semantică a discursului, antrenează și numeroase iar, uneori, foarte complexe aspecte sintactice, care solicită în multe cazuri apelul la structura de adîncime. V. inferență, inducție, silogism, definiție. VARO - LINARES 2004. IO DEFINIȚIE. Remarcată și folosită frecvent, definiția a fost atent analizată de Aristotel, de stoici și de alți logicieni antici, care i-au atribuit un rol important în organizarea și în comunicarea cunoștințelor, în construirea noțiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
opune contrarii. Dialectica este, în această perspectivă, un mod de interacțiune după anumite reguli între doi parteneri, cel care răspunde și trebuie să apere o anumită afirmație (sau opinie) și cel care întreabă și o contestă. Ca instrument, este folosit silogismul dialectic, avînd trăsătura de a fi bazat pe premise care sînt numai idei admise, iar nu adevăruri absolute, ca în cazul silogismului logic. Un moment important l-a cunoscut dialectica prin filozofia lui Hegel, unde reprezintă procesul necesar care determină
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
să apere o anumită afirmație (sau opinie) și cel care întreabă și o contestă. Ca instrument, este folosit silogismul dialectic, avînd trăsătura de a fi bazat pe premise care sînt numai idei admise, iar nu adevăruri absolute, ca în cazul silogismului logic. Un moment important l-a cunoscut dialectica prin filozofia lui Hegel, unde reprezintă procesul necesar care determină progresul în gîndire și în lume. Potrivit concepției antice, dialectica și retorica reprezintă două arte, două moduri de realizare a discursului. Dialectica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s u l u i, aceste realizări recente din teoria asupra dialecticii nu au implicații directe, importante rămînînd perspectivele oferite de pragmatica discursului dialogic construit, intenționat sau nu, în limitele exigențelor impuse de regulile logicii. V. dialog, doxă, paralogism, retorică, silogism. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN DIALOG. La vechii greci, dialogul consta din expunerea ideilor prin întrebări și răspunsuri, prin care se instituia o conversație ce reperezenta o cercetare critică a noțiunilor și principiilor filozofice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vedere practice și a experienței într-o simbioză în care domină cînd angajarea practică (empatia), cînd efectul (ecoul). V. actualizare, dialogism, etos. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN ENTIMEMĂ. În mod obișnuit, prin entimemă se denumește o specie a silogismului în care una din premise sau concluzia nu este exprimată explicit. Aceasta presupune că, în redarea cu mijloacele limbii, premisa respectivă sau concluzia este elidată și subînțeleasă, iar exprimarea este eliptică. Dacă, în mod obișnuit, silogismul conține trei elemente de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
denumește o specie a silogismului în care una din premise sau concluzia nu este exprimată explicit. Aceasta presupune că, în redarea cu mijloacele limbii, premisa respectivă sau concluzia este elidată și subînțeleasă, iar exprimarea este eliptică. Dacă, în mod obișnuit, silogismul conține trei elemente de bază, două premise și o concluzie, entimema are numai două elemente, existînd posibilitatea unor redări diferențiate sub aspectul enunțului. Astfel, un silogism are o înșiruire a componentelor de tipul: 1) toți oamenii sînt muritori, iar 2
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau concluzia este elidată și subînțeleasă, iar exprimarea este eliptică. Dacă, în mod obișnuit, silogismul conține trei elemente de bază, două premise și o concluzie, entimema are numai două elemente, existînd posibilitatea unor redări diferențiate sub aspectul enunțului. Astfel, un silogism are o înșiruire a componentelor de tipul: 1) toți oamenii sînt muritori, iar 2) poeții sînt oameni și, prin urmare, 3) poeții sînt muritori, în vreme ce entimema se poate formula: 1) poeții sînt muritori, fiindcă 2) toți oamenii sînt muritori (cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
împrejurări. Din punctul de vedere al expresiei, entimema realizează o evidentă economie de mijloace lingvistice, dar are forță sugestivă și întrunește importante valențe pragmatice. În acest caz, pentru a-i verifica întemeierea din punct de vedere logic, este necesară reconstituirea silogismului complet, recurgîndu-se astfel la inferențe care pot fi imediate sau mediate. În primul caz, al inefenței imediate, se produce o integrare a subiectului din premisa minoră în sfera subiectului din majoră: X este poet, deci X este om, în vreme ce, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care pot fi imediate sau mediate. În primul caz, al inefenței imediate, se produce o integrare a subiectului din premisa minoră în sfera subiectului din majoră: X este poet, deci X este om, în vreme ce, prin inferența mediată, se presupune un silogism propriu-zis, ale cărui elemente au fost reduse formal: toți copacii sînt plante, deci nici un copac nu este animal (de unde se presupune intermedierea judecății plantele nu sînt animale). În folosirea concretă a limbii, entimema se înscrie între mijloacele discursive bazate pe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
propriu-zis, ale cărui elemente au fost reduse formal: toți copacii sînt plante, deci nici un copac nu este animal (de unde se presupune intermedierea judecății plantele nu sînt animale). În folosirea concretă a limbii, entimema se înscrie între mijloacele discursive bazate pe silogism, cînd unele elemente ale lui nu sînt exprimate ca atare, însă și atunci cînd silogismul este fondat pe elemente nesigure, dar probabile. Ca atare, atunci cînd se spune X este poet, există probabilitatea a două completări silogistice, rezultate din cele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu este animal (de unde se presupune intermedierea judecății plantele nu sînt animale). În folosirea concretă a limbii, entimema se înscrie între mijloacele discursive bazate pe silogism, cînd unele elemente ale lui nu sînt exprimate ca atare, însă și atunci cînd silogismul este fondat pe elemente nesigure, dar probabile. Ca atare, atunci cînd se spune X este poet, există probabilitatea a două completări silogistice, rezultate din cele două semnificații atribuite de limbă cuvîntului poet: 1) X scrie poezii și 2) X este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s u l u i, construcțiile entimematice presupun deseori ambiguități sau dificultăți de interpretare și, de aceea, claritatea discursului și trăsăturile cerute lui din perspectiva stilului funcțional pe care-l ilustrează sînt uneori dependente de acest aspect. V. eliziune, inferență, silogism. FLEW 1984; ENESCU 1985; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. IO ENUNȚ. Sintaxa secolului al XX-lea, prin direcția analitică (structuralistă și funcțională) ce urmărește identificarea elementelor constitutive ale unui text lingvistic, consideră că unitatea de bază a obiectului ei este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deseori trasee specifice, diferite nu numai de cele din logică, ci și în cazul fiecărei limbi. Există însă laturi logice cu caracter de universalitate ce pot fi raportate la limbă, tradiția clasică identificînd o logică a propozițiilor, care corespunde teoriei silogismului, și o logică a propozițiilor, care studiază construcțiile realizate cu ajutorul conectorilor din propoziții complexe, pornind de la alte propoziții. Înlănțuirile avute în vedere de logică se definesc pornind de la valoarea de adevăr a propozițiilor, făcînd abstracție de sensul lor și de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obișnuit presupune o competență logică și silogistică și, în același timp, o competență aritmetică și una geometrică, căci, pînă la un anumit nivel, este posibilă realizarea de demonstrații cu limba obișnuită și cu discursul obișnuit. V. argumentație, demonstrație, implicație, inferență, silogism. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN LOGOS. După Aristotel, logosul este mijlocul de a convinge prin argumente, ceea ce implică o identificare a argumentelor necesare de către orator, o selecție a lor din perspectiva scopului urmărit și o prezentare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
încît parafraza să nu reprezinte o abatere generatoare de fals sau de confuzie în raport cu elementul respectiv. V. anaforă, coreferință, definiție, reformulare. DUBOIS 973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARALOGISM. Aristotel a constatat că, uneori, argumentarea poate avea aparența unui silogism bine alcătuit, dar, deși premisele sînt adevărate, modul de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori, folosirii improprii a mijloacelor limbii, încît studiul paralogismelor a orientat atenția
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
coreferință, definiție, reformulare. DUBOIS 973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARALOGISM. Aristotel a constatat că, uneori, argumentarea poate avea aparența unui silogism bine alcătuit, dar, deși premisele sînt adevărate, modul de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori, folosirii improprii a mijloacelor limbii, încît studiul paralogismelor a orientat atenția asupra cunoașterii și definirii semnificațiilor cuvintelor. Nu toate paralogismele sînt însă legate de aspecte de limbă și Aristotel
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
celor rezultate prin raționare și în ceea ce privește semnificațiile cuvintelor cu care se constriesc enunțurile și în ceea ce privește relaționarea lor din punctul de vedere al coerenței discursive. În consecință, evitarea paralogismelor presupune o reflecție asupra mijloacelor și normelor argumentative. V. argumentare, deducție, raționament, silogism, sofism. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO PARANTEZĂ. Ca semn de punctuație, paranteza (denumită uneori cu forma de plural) introduce și delimitează un element incident (un adaos sau o explicație) într-un text, fiind alcătuite, de cele mai multe ori, din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a fi real, ca mișcare naturală a gîndirii. V. accepție, conotație, denotație, semnificat, semnificație, valoare. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; COȘERIU 1994; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. RN SILOGISM. Dintre speciile raționamentului, silogismul s-a bucurat de cea mai mare atenție în logica de tradiție aristotelică, deoarece a fost considerat ca reprezentînd forma cea mai relevantă a modului în care, plecînd de la anumite cunoștințe, se pot obține altele prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mișcare naturală a gîndirii. V. accepție, conotație, denotație, semnificat, semnificație, valoare. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; COȘERIU 1994; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. RN SILOGISM. Dintre speciile raționamentului, silogismul s-a bucurat de cea mai mare atenție în logica de tradiție aristotelică, deoarece a fost considerat ca reprezentînd forma cea mai relevantă a modului în care, plecînd de la anumite cunoștințe, se pot obține altele prin activitatea rațiunii. Cunoștințele de la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rațiunii. Cunoștințele de la care se pleacă se structurează în două judecăți, numite premise, care conțin un termen comun (termen mediu) prin intermediul căruia se realizează o a treia judecată (concluzia) ce unește termenii necomuni din premise. Cele trei propoziții care alcătuiesc silogismul sînt formate din subiect și din predicat (cu sau fără negație), termenul subiect al concluziei putînd fi luat în cantități diferite (toți, unii, nici un). Medierea printr-un termen mediu reprezintă trăsătura de bază a deducției și, de aceea, silogismul este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alcătuiesc silogismul sînt formate din subiect și din predicat (cu sau fără negație), termenul subiect al concluziei putînd fi luat în cantități diferite (toți, unii, nici un). Medierea printr-un termen mediu reprezintă trăsătura de bază a deducției și, de aceea, silogismul este considerat o operație logică fundamentală. Concluzia silogismului este cu certitudine adevărată dacă premisele sînt adevărate (aceasta fiind o condiție materială) și dacă sînt respectate rigorile de structurare atunci cînd este formulată (o condiție formală). De aceea, prin extensiune, se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
predicat (cu sau fără negație), termenul subiect al concluziei putînd fi luat în cantități diferite (toți, unii, nici un). Medierea printr-un termen mediu reprezintă trăsătura de bază a deducției și, de aceea, silogismul este considerat o operație logică fundamentală. Concluzia silogismului este cu certitudine adevărată dacă premisele sînt adevărate (aceasta fiind o condiție materială) și dacă sînt respectate rigorile de structurare atunci cînd este formulată (o condiție formală). De aceea, prin extensiune, se consideră silogism orice înlănțuire de propoziții a căror
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
considerat o operație logică fundamentală. Concluzia silogismului este cu certitudine adevărată dacă premisele sînt adevărate (aceasta fiind o condiție materială) și dacă sînt respectate rigorile de structurare atunci cînd este formulată (o condiție formală). De aceea, prin extensiune, se consideră silogism orice înlănțuire de propoziții a căror formă sintactică și mod de dispunere se apropie de acest tip de a raționa, care conduce la o concluzie afirmată în mod categoric, ca o consecință (evidentă și) necesară a unor adevăruri recunoscute. Din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
propoziții a căror formă sintactică și mod de dispunere se apropie de acest tip de a raționa, care conduce la o concluzie afirmată în mod categoric, ca o consecință (evidentă și) necesară a unor adevăruri recunoscute. Din perspectiva structurii discursului, silogismul presupune o organizare specifică a elementelor care îl alcătuiesc, cuvinte și propoziții, organizare întîlnită frecvent în textele aparținînd stilului științific, dar și în cele cuprinse sub stilul beletristic și stilul juridic-administrativ, precum și în alte tipuri de texte, atunci cînd se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
frecvent în textele aparținînd stilului științific, dar și în cele cuprinse sub stilul beletristic și stilul juridic-administrativ, precum și în alte tipuri de texte, atunci cînd se urmărește creșterea gradului de credibilitate în legătură cu cele relatate. Uneori însă, dezvoltarea în formă de silogism a structurii discursive poate induce în eroare și numai a n a l i z a d i s c u r s u l u i din perspectivă semantică și logică poate omologa valabilitatea concluziei. V. argumentare, discurs, inferență
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]