1,491 matches
-
ilimitat”, noile curente poetice, avangardiste, în care, sub o „obraznică insurecție”, se ascund de fapt procedee zoliste, și deci o „iremediabilă ratare”; în fine, ca o apoteoză (sau, poate, ca o apocalipsă), întreaga „poezie leneșă” (fie ea constructivistă ori folclorică, simbolistă ori veristă) a epocii sale, care nu poate să iasă din „acest tabiet al romanței și al elegiei” și să ajungă la „experiență și transfigurare”, fiind salvată de „inanitatea totală” numai prin Blaga și Philippide - toate acestea constituie un veritabil
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
de originalitate. Fii fericirea mea! (1923), Zoologice (1941) și Thalassa (1941) (ultimele două premiate de Academia Română), Acropole (1945) - toate uzează de aceleași motive: marea, momentul despărțirii, țipătul dezolant al pescărușului, ploaia, corabia care se îndepărtează. O oarecare distanțare de poetica simbolistă se simte în volumul Zăpada mieilor (1944), dar timbrul redevine puternic bacovian în Lacrimile pământului (1944). În acest volum, B. părăsește universul marin pentru a evoca parcuri unde „cad frunze, funerar”. În ceea ce privește romanele, se pare că B. folosește o anume
BILCIURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285736_a_287065]
-
în „La Libre parole”, „La Brise du soir”, „L’Intransigeant”, „Le Figaro”, „Le Gaulois”, „Le Gil Blas”, „L’Echo de Paris”. Cult, spiritual, cu o înfățișare atrăgătoare, B.-P. se simte bine - și se formează - în atmosfera artistică a Parisului simbolist și decadent. Motivele exacte ale expulzării lui din Elveția și din Franța nu sunt clare. În dosarele poliției geneveze era notat ca „dangereux”. În 1898 se întoarce definitiv în țară. Sigur de magnetismul propriei personalități, candidează în alegeri în județul
BOGDAN-PITESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]
-
fără afectare, o „operă de idei”, care să exprime o stare de suflet modernă. Excesiv și în laude, și în respingeri, B.-P. dezlănțuie o salvă de reproșuri asupra literaturii autohtone. Elitistul e însă consecvent în opțiunea lui pentru poezia simbolistă. Oricum, când scrie, e mai rigid și mai subiectiv decât în critica orală, în care își risipea scăpărările de inteligență și malițiile, butadele enorme și sentințele autoritare. A compus, numai în franceză, și versuri (iscălind cu distincție căutată Alexandre Bogdan-Pitești
BOGDAN-PITESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]
-
butadele enorme și sentințele autoritare. A compus, numai în franceză, și versuri (iscălind cu distincție căutată Alexandre Bogdan-Pitești, Alex de Pitești), publicate în „Literatorul”, „Țara”, „Revista orientală”, „Revista modernă”, „Vieața nouă”, „Ileana”, „La Roumanie”. E o poezie muzicală, cu tentă simbolistă. Sclipiri de aur și licăr de ametiste, satin, brocart, velur și parfum de roze dau o nuanță de răsfăț melancoliilor livrești ale acestui „charmeur” dintr-o speță bizară. Repere bibliografice: Cornel, Figuri, 340-351; Alexandru Macedonski, Opere, II, îngr. și introd
BOGDAN-PITESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]
-
aici motivul a fost preluat de Anton Pann, care l-a valorificat în Povestea vorbii : „Pe sirmanul Strugur prea greu să-l blesteme/ Și asupră-i toate relele să cheme” (174, pp. 94-95). Motivul a supraviețuit până târziu, la poetul simbolist Mircea Demetriade, de exemplu, în „melopeea” Renegatul (1893) : „Dar văz întinsă masă, și vinul ce te’mbată,/ Și’n porc oricând te schimbă beția-i blestemată” (262, p. 7). După cum se vede, legătura mitologică dintre beția alcoolică și Diavol este
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
târg, de pildă (datat aprox. 1874, no. inv. 728). La Bacovia, anemierea expresiei și reducția ei la un soi de afazie, la o inhibiție aproape de mutism, așa cum ajunge în Stanțe burgheze, e de fapt rezultatul unei emancipări față de elementele decorului simbolist (asupra faptului acestuia mi-a atras atenția poetul Ștefan Nenițescu). Penuria aparentă și caracterul aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei decantări, al unei esențializări inefabile (termenul „involuție” are de altfel și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la enunț, iar pe de altă parte acumularea nemaipomenită a depozitului intern. Primele simptome ale acestei „involuții” se presimt de altfel chiar și în Plumb. Dar la început, poezia lui Bacovia aparține prin toate referințele ei implicite și explicite ariei simboliste și postsimboliste (Rollinat, Rodenbach, Maeterlinck) pe care însă, discuție nu încape, o depășește infinit. Toate elementele „decorului” și climatului de sensibilitate (nevroze, claviruri, parcuri solitare, ploaie, margini de cale ferată, fum de uzine, violet, cloroze etc.) la Bacovia își anulează
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
care în adevăr are Bacovia o structurală afinitate este, așa cum tot Svetlana Matta o spune cea dintâi, Georg Trakl.* Iar această afinitate apare mai evidentă în perioada ultimă a lui Bacovia, în special, în Stanțe burgheze, când, emancipat de modelele simboliste, poetul ajunge la acea poezie a stagnării și a implicitului. De altminteri, cartea Svetlanei Matta, de o concizie și o pătrundere cu totul remarcabile, plină de intuiții fulgurante, dar riguros coherente, mergând drept în miezul lucrurilor (carte care va trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
neosămănătorismul ardelenesc al momentului, chiar dacă, prin titlu și prin unele elemente de cadru, poate sugera apropierea de o poetică retardat tradiționalistă. Celebrând soarele, marea, pământul, focul, versul se lasă mișcat de sensibilitatea unui spirit modern, trecut prin filieră romantică și simbolistă. Poetul va ține, de altfel, să-și sublinieze, și încă apăsat, condiția de solitar elegiac, atins de răul lumii și al veacului, și atunci gesticulația sa lirică o amintește pe cea bacoviană. Acest romantic întârziat nu-și găsește, însă, decât
AL-GEORGE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285210_a_286539]
-
poezia lui tinde spre modelul clasic, ale cărui semne exterioare le pune în evidență cu o anume ostentație. Antichitatea romană este Mecca lui A., tărâmul spre care îl poartă destinul și imaginația (Viziuni antice). Este tărâmul poeziei, întrezărit, la modul simbolist, într-un absorbant „dincolo de orizont”. Instalat într-o Romă imaginară, poetul face, epicureic, elogiul vieții (Petronius către Eunyce), închină ode principiilor vitale (Isis, Lacrimile Soarelui), amestecând vis și realitate sau plasticizând grațios (Carmina). Recea detașare parnasiană, „teoretizată” într-o ars
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
închină ode principiilor vitale (Isis, Lacrimile Soarelui), amestecând vis și realitate sau plasticizând grațios (Carmina). Recea detașare parnasiană, „teoretizată” într-o ars poetica, lipsește. Nota elegiacă, mai plină în volumul Domus taciturna, mișcă desenul și îi imprimă rezonanțele caducității. Elementele simboliste (parcul, grădina, parfumuri, mirajul depărtării, cântecul și plânsul fântânilor) tulbură „helenicul vis” al poetului. Totuși, atmosfera de intimitate senină și de împăcare finală rămâne dominantă. În pofida stereotipiei imagistice, a travestiului clasicizant, renunțarea la emfaza retorică și tendința de interiorizare a
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
, revista apărută la Râmnicu Sărat, lunar, între octombrie 1924 și mai 1925, sub direcția lui Octavian Moșescu. Publică literatura, cronici, portrete, informații, articole economice și politice. Articolele de fond poartă semnătura lui Octavian Moșescu. Cu versuri preponderent simboliste colaborează Ion I. Pavelescu, Victor Dimitriu, Ion Gane, George Baiculescu. Publică schițe Nicu Protopopescu și Const. Anastasiu. În 1925 se reproduc două scrisori (preluate din „Gazeta săteanului”) aparținând lui I.L. Caragiale și Al. Vlahuță, adresate redactorului-șef al respectivei gazete
MACHINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287943_a_289272]
-
în general, de la trei modalități de scriitură: pe de-o parte, o lirică romantic-elegiacă, cu secvențe de pastel (pe un fond poetic posteminescian încă viu și activ în epoca interbelică), pe de altă parte, o scriitură de nuanță avangardistă și simbolistă, dar în primul rând aici se cultivă o serie de producții poetice de tip socialist, proletar, în care mesajul social și simplismul estetic prefigurează cu claritate producțiile proletcultiste. Proza propune alte tipuri de scriitură, oscilând între textul memorialistic sau ficțiunea
MANIFEST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287982_a_289311]
-
Pavelescu, G. Topîrceanu, dar și, într-o măsură, a lui I. Minulescu sau G. Bacovia în registru minor. El este un poet citadin al peisajului provincial, cu măruntele sale personaje și moravuri. Melodios, facil, transparent, diafan, vag încercat de spleenuri simboliste, „cântă” amoruri pasagere și elogiază galant pure domnișoare, descrie atmosfera sau ironizează bonom lumea provincială și dramele ei. Al. A. Philippide, într-una din cronicile de întâmpinare, apreciază această „poezie ușoară, grațioasă și senină”, în care sentimentalismul e „temperat” de
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
una din cele mai reușite poezii. În antologiile publicate după 1944 - Flori și ghimpi (1956), Soare cu dinți (1972) -, obiectul „cântecelor” se schimbă, realitățile lumii noi sunt acum slăvite cu patos conjuctural, impus. Totuși poetul nu abandonează lirica de atmosferă simbolistă a târgului provincial, nici vocația ironist-anecdotică. Va scrie din abundență epigrame, fabule, „cronici rimate” (mai ales ale vieții literare) etc. Titlul Flori și ghimpi îi sintetizează coordonatele poeziei: versul erotic ocazional (cu formele predilecte - catrenul, madrigalul) și versul epigramatic, ironist
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
începutul anului 1996 M. publică în „România literară” Un manifest postmodernist, unde schițează conceptul de textualism mediatic. Acesta corespunde unei noi sensibilități culturale. Noua sensibilitate „se manifestă printr-un textualism mediatic ce reunește, în tabloul virtual al romanului postmodern, sinesteziile simboliste, onirismul suprarealist și fantasmele pop-art. Textualismul mediatic folosește în proză mijloacele artei cibernetice (imagerie virtuală, simulări tridimensionale, ilustrație fractală, jocuri interactive, compresie digitală etc., uneori prin intermediul unei colaborări directe cu computerul, ca în cazul prozei electronice e-fiction), pentru a recompune
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
1973), și multe dintre cele publicate ulterior de M. proiectează, cu o reală forță de sugestie, pitorescul Brăilei, farmecul peisajului dunărean, atmosfera bălților și a Deltei, nostalgia corăbiilor de odinioară (Romanța corăbiilor vagabonde) etc. Registrul liric este nuanțat, cu ecouri simboliste, intervenții protestatare și incursiuni în argoul orașului de la porțile Orientului. În volumul Distanța dintre mine și un iepure (1983), îndeosebi în ciclurile Dreptul la aer și Invocație în noaptea de Sânziene sau Vocea speranței, dedicate lui Jacques Cousteau și fiului
MARASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288001_a_289330]
-
are un „aer” tradiționalist, majoritatea poemelor reducându-se la scheletul unor trame narativ-simbolice. Peste zona interzisă (1979), volum oarecum tot de tranziție, revine cu scenariile ambivalente ale vieții și morții, dar cu influențe din Nichita Stănescu și cu o melodicitate simbolistă accentuată. Sora mea de dincolo (1980) constituie un moment de ruptură, un salt înapoi, în acea autenticitate a versurilor de debut, într-un soi de realism nud al emoției. Pierzându-și caracterul alegorico-livresc, poemele redevin directe, sunt „trăite” la nivelul
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
castel se desenează în brun pe albastrul cerului (Alba). Că insurgentul modernist e dublat, la început discret, de un explorator în arhaic, iată semnul unei mobilități in nuce. Metafore ostentativ prozaice, un senzualism multiform, etalări de pietre prețioase în manieră simbolistă, o retorică minulesciană, o gestică apropiată farsei alternează, în Poemele trupești, cu manifestări afective bântuite de trecut. În momentul publicării, Salomeea, poem în opt părți, cu fragmente dialogate, a părut unora isprava unui excentric. Asta și urmărea autorul: să șocheze
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
macedonskiene, dezvăluie conexiunile din epocă și instruiește implicit asupra începuturilor simbolismului românesc și, în genere, asupra pătrunderii spiritului modern în literatura română. Interesul pentru simbolism al cercetătoarei rămâne productiv generând, aproape două decenii mai târziu, un nou studiu important, Poezia simbolistă românească (1985). Valorile create în literatura română sub impulsul curentului european sunt examinate din perspectivă modernă, predominant tematistă (Gaston Bachelard, Georges Poulet, J.-P. Richard), trecându-se în revistă elemente definitorii, precum „parfumuri”, „culori”, „sunete”, „sinestezii”, „melancolie”, „spleen”, dar și
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
1985). Valorile create în literatura română sub impulsul curentului european sunt examinate din perspectivă modernă, predominant tematistă (Gaston Bachelard, Georges Poulet, J.-P. Richard), trecându-se în revistă elemente definitorii, precum „parfumuri”, „culori”, „sunete”, „sinestezii”, „melancolie”, „spleen”, dar și „evaziunea simbolistă”, „poezia elementelor”, a timpului și a spațiului, erotica, perspectiva ironică, viziunea spectaculară, carnavalescă, „metaforele obsedante”. Concomitent cu simbolismul, I. a studiat un alt curent, consacrându-i două cărți: Realismul în literatura română în secolul al XIX-lea (1975) și Proza
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
de la Ion Creangă, I.L. Caragiale și Ioan Slavici la Al. Vlahuță, de la B.P. Hasdeu la Sofia Nădejde și C. Mille. Înaintea acestor cărți autoarea mai publicase lucrarea Reviste literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1972), având în atenție publicații simboliste, socialiste și presămănătoriste. Studiile de după 1989, de mai mică amploare, sunt grupate în volume pe câte o temă comună. Două dintre ele, Studiul textului (1994) și Elemente de lingvistică. Comentarii de texte (1998), aparțin lingvisticii și stilisticii, propunând analize de
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
pot fi puse în relație. Sunt aici felurite constatări și observații privind mediul dobrogean, individualizat și printr-un vag cromatism exotic, reflecții, considerații intelectuale, descrieri ideatice, reminiscențe de lectură. În lirică, I. s-a manifestat inițial cu poeme de fluență simbolistă, incluse într-o scriere de tip mozaic, Jurnal de vacanță (1983). O culegere mult mai consistentă este Homer avea dreptate (2002), în care priveliști, reverii, reflecții fugare sunt adnotate subtil antifrastic, în spirit postmodernist. Între preocupările scriitoarei se află și
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
1971; Reviste literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea, București, 1972; Realismul în literatura română în secolul al XIX-lea, București, 1975; Proza realistă în secolul al XIX-lea, București, 1978; Orașul, București, 1978; Jurnal de vacanță, București, 1983; Poezia simbolistă românească, București, 1985; Cartea cu Pichi, București, 1987; Nemaipomenitele întâmplări ale fraților Prepe, București, 1990; Studiul textului, București, 1994; Elemente de lingvistică. Comentarii de texte, București, 1998; Simbol și comunicare în literatura interbelică, București, 1999; Expresionism și autenticitate în literatura
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]