KorAP: Find »[drukola/base=simultaneitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...28 >

685 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă prin această locuțiune conjuncțională, valoarea de simultaneitate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă prin această locuțiune conjuncțională, valoarea de simultaneitate a viitorului este însoțită și de o nouă notă aspectuală; acțiunea verbală are caracter iterativ: „Așa să răspunzi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă prin această locuțiune conjuncțională, valoarea de simultaneitate a viitorului este însoțită și de o nouă notă aspectuală; acțiunea verbală are caracter iterativ: „Așa să răspunzi de câte ori are să te întrebe cineva.” (Cezar Petrescu) • de posterioritate; în relație cu un timp trecut. Acțiunea, încheiată deja în momentul desfășurării procesului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-și mărturisește vinovăția.” (I. Slavici) Ca timp de relație, conjunctivul prezent nu-și mai ia ca prim (și unic) termen de referință momentul comunicării, ci momentul desfășurării acțiunii verbului regent, cu care poate intra în două tipuri de raporturi: - de simultaneitate; cel mai adesea relativă: „Mai întâi au vrut să-l mănânce alții fript.” (Cezar Petrescu) Simultaneitatea este totală, mai ales când amândouă verbele sunt momentane: „Când să intru în strada unde locuiește amicul meu, iată-l, îmi iese în față

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prim (și unic) termen de referință momentul comunicării, ci momentul desfășurării acțiunii verbului regent, cu care poate intra în două tipuri de raporturi: - de simultaneitate; cel mai adesea relativă: „Mai întâi au vrut să-l mănânce alții fript.” (Cezar Petrescu) Simultaneitatea este totală, mai ales când amândouă verbele sunt momentane: „Când să intru în strada unde locuiește amicul meu, iată-l, îmi iese în față.” (I.L. Caragiale) - de posterioritate; în general, când verbul regent este la un timp trecut: „Te duci

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Cu această valoare, optativul prezintă acțiunea din perspectiva momentului de comunicare, situând-o doar aparent într-un moment anterior; în realitate, între cele două momente, al desfășurării acțiunii verbului și al desfășurării procesului de comunicare, se instituie un raport de simultaneitate: „- M-ați chemat? ..................... - Da... aș fi vrut să mai vorbim câte ceva... ” (D. Zamfirescu) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din verbul auxiliar a fi, conjugat la potențial-optativ prezent, și tema de participiu a verbului liber: aș fi cântat

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prezentul și perfectul, aflate în opoziție, din punctul de vedere al expresiei, la nivelul temei verbale: (el) va fi cântând/va fi cântat. Prezent Este un timp absolut, în propoziții nondependente (și independente), când situează acțiunea verbală în raport de simultaneitate (parțială sau totală) cu momentul desfășurării procesului de comunicare: „Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a fi mai chemând?” (I. Creangă) sau de posterioritate, când funcționează ca un timp viitor al prezumtivului; valoarea de viitor și-o dezvoltă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se sfia a-i spune că-l bănuiește, el se simțea mai bun decât cum îl credeau alții...” (I. Slavici) Întrebuințat cu semnificația sa fundamentală, „nominativă”, în limbajul sentențios al scrisului filozofic, infinitivul prezent își pierde și trăsătura semantică gramaticală „simultaneitate”, devenind pantemporal: „A cere cuiva sa fie erou în împrejurările josnice ale unei societăți decăzute e ca și cum ai cere unui vultur închis într-o odăiță să zboare la o mie de metri deasupra pământului.” (N.Iorga) În enunțuri infinitivale marcate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gerunziului cu funcție de circumstanțial asociază circumstanțele temporală și cauzală: „Boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța.” (I. Creangă) Exprimând, prin semantica sa lexico-gramaticală, o temporalitate nedeterminată, gerunziul intră cel mai adesea într-un raport de simultaneitate temporală cu verbul regent: „- Ei, ei! măi Zaharia, zic eu, coborându-ne la vale spre Pașcani: de-acum și munții i-am pierdut din vedere, și înstrăinarea noastră este hotărâtă...” (I. Creangă) Raportul de simultaneitate temporală este, în mod frecvent

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
adesea într-un raport de simultaneitate temporală cu verbul regent: „- Ei, ei! măi Zaharia, zic eu, coborându-ne la vale spre Pașcani: de-acum și munții i-am pierdut din vedere, și înstrăinarea noastră este hotărâtă...” (I. Creangă) Raportul de simultaneitate temporală este, în mod frecvent, estompat sau chiar suspendat, impunându-se doar un sens nedeterminat de circumstanțialitate: „Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri Flori de tei de-asupra noastră / Or să cadă rânduri, rânduri.” (M. Eminescu) Suspendarea circumstanțialității (temporalității

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
chiar suspendat, impunându-se doar un sens nedeterminat de circumstanțialitate: „Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri Flori de tei de-asupra noastră / Or să cadă rânduri, rânduri.” (M. Eminescu) Suspendarea circumstanțialității (temporalității, cauzalității etc.) gramaticale prin absolutizarea trăsăturii semantice simultaneitate este proprie celei de a doua funcții sintactice a gerunziului: complement predicativ, funcție prin care în planul semantic global al enunțului se introduce o acțiune simultană cu acțiunea verbului ca o însușire dinamică a subiectului (complementului) gramatical: „Apoi capra pornește

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în care între gerunziu și verbul-predicat nu se instituie o relație de dependență/interdependență în plan semantic; fără să-și poată asuma predicația, gerunziul participă la dezvoltarea unor structuri care maschează o relație de coordonare copulativă în baza perspectivei de ‘simultaneitate’: „Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții.” (M. Eminescu) șPătrunde luna și înălbește păreții.ț Aceste structuri caracterizează în mod special stilul narativ, în introducerea dialogului personajelor. Enunțuri organizate prin relații de coordonare copulativă: „Fiul Craiului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ban și zice...” (I. Creangă) alternează cu enunțuri organizate pe baza gerunziului fără funcție sintactică: „Fiul Craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând:” (I. Creangă) În textele comentative, gerunziul maschează relații de coordonare și în afara trăsăturii semantice ‘simultaneitate’: „A plecat imediat în munți, revenind $și a revenit$$ după trei ani.” Această poziție sintactică a gerunziului poate fi întărită de conjuncții adversative, când relația sintactică mascată este de coordonare adversativă: „A încercat mai multe soluții, eșuând $... dar a eșuat

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interlocutor în interpretarea lingvistică a unei realități extralingvistice - enunțul este o structură finită, relativ autonomă, a cărei identitate sintactică se definește printr-o triplă unitate, întemeiată pe coeziune și coerență: • unitate de înțeles; componentele planului său semantic se situează în simultaneitate în desfășurarea cunoașterii și comunicării lingvistice; • unitate de structură; termenii din care se compune dezvoltă între ei diferite relații sintactice; • unitate prozodică; este delimitat prin pauze (în scris, marcate prin spațiu alb și semne de punctuație, punct cel mai adesea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
situație semantică exprimată și prin corelația sens gramatical (categorial) - sens lexical, în interiorul unor categorii gramaticale (diateza, timpul): El a sărăcit. El a devenit sărac. El s-a îmbogățit. El a devenit bogat. c. transformă în succesivitate lingvistică conexiuni existând în simultaneitate în plan extralingvistic și care pot fi reflectate în simultaneitate în planul gândirii: floare albastră, casă mică, un copil mic și obraznic. Relațiile sintactice compensează în acest caz incapacitatea unităților lexicale (al căror plan semantic atinge, prin implicarea unui nucleu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
lexical, în interiorul unor categorii gramaticale (diateza, timpul): El a sărăcit. El a devenit sărac. El s-a îmbogățit. El a devenit bogat. c. transformă în succesivitate lingvistică conexiuni existând în simultaneitate în plan extralingvistic și care pot fi reflectate în simultaneitate în planul gândirii: floare albastră, casă mică, un copil mic și obraznic. Relațiile sintactice compensează în acest caz incapacitatea unităților lexicale (al căror plan semantic atinge, prin implicarea unui nucleu noțional, un înalt grad de esențializare) de a cuprinde și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
relațiilor sintactice, unitățile lexico-gramaticale ocupă, în general, trei poziții funcționale: • realizează în mod concret funcția sintactică cu originea într-o anumită relație sintactică; este cazul cel mai general, caracterizând toate unitățile lexicale care au autonomie semantică și sintactică; • participă în simultaneitate cu alte unități lexicale la realizarea unei funcții sintactice; se cuprind aici verbele copulative care realizează cel mai frecvent în complementaritate cu un nume, funcția de predicat dar și alte funcții sintactice(subiect, complement etc.); • situează verbul, mai ales când

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
termeni dezvoltând între ei relații de coordonare disjunctivă sau opozitivă. Realizarea funcțiilor sintactice prin constituenți multipli reprezintă multiplicarea planului semantic al funcției, asigurată de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii reprezentând aceeași funcție sintactică dezvoltă între ei o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), se multiplică, nu planul semantic al funcției, ci funcția însăși, ca realizare; actualizarea semanticii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Dinamismul imanent al verbului îl face apt pentru dezvoltarea funcției primordiale a comunicării, predicația, funcție care implică situarea în timp, în timpul sau din perspectiva timpului actului lingvistic. În același mod abstract, verbul dezvoltă sensuri în interiorul categoriei gramaticale de persoană (în simultaneitate cu cea de număr), ceea ce face din el singura clasă lexico-gramaticală căreia îi este imanentă relația cu un subiect gramatical. Această relație este implicită în categoria persoanei, manifestându-se, în planul expresiei, dezinențial: merg- merg-i, merg-e, și devine explicită

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
înainta cu capul sus. Dacă între verbe se instituie o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), acestea nu mai participă la structura unui predicat multiplu, întrucât planul semantic al predicației nu se mai actualizează în ansamblu în simultaneitate; actualizarea planului semantic al subiectului se face prin actualizarea succesivă a planului semantic al verbelor-predicat. Dacă verbele-predicat au același subiect, ele reprezintă realizarea repetată, prin actualizare disjunctivă sau opozitivă, a funcției de predicat: Premiul îl primește cine descoperă cărarea spre

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mă ocrotise în copilărie s-a alungit, mi-a dat ocol și s-a transformat în laț... De atunci m-am gândit mereu la asta.” (O. Paler, Viața, 59) Raportul de temporalitate dezvoltă trei variante: • de anterioritate • de posterioritate • de simultaneitate Din prima perspectivă - de natură semantică - aceste variante se întemeiază pe raportarea la momentul desfășurării actului lingvistic și sunt descrise de conținutul lexical al adverbelor temporale: • anterioritate; acțiunea verbului regent este situată într-un timp anterior desfășurării actului lingvistic: ieri

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
într-un timp anterior desfășurării actului lingvistic: ieri, alaltăieri, aseară, astă-vară etc.: „... Și pare c-a fost ieri, ieri pare că-și încâlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțelept și șoptitor...” (M. Eminescu, P.L., 37) • simultaneitate; acțiunea verbului regent este situată în chiar timpul desfășurării actului lingvistic: azi, acum etc.: „Cu fiecare lucru, azi știu, / mă-nrudesc și de zarea mea țiu.” (M. Isanos, 49) • posterioritate; acțiunea verbului regent este situată într-un timp posterior desfășurării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Axinia să vadă de cai, noi ne așezarăm la un fel de masă, sub umbra unui mesteacăn.” (C. Hogaș, 111) • posterioritate; regentul se situează într-un timp posterior celui fixat de circumstanțial. Posterioritatea poate fi: • imediată, când se confundă cu simultaneitatea momentană: „Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare.” (E. Barbu, 298) „Cum el din cer o auzi / Se stinse cu durere.” (M. Eminescu, I, 171) • îndepărtată: „Oglinda-ți mai păstrează chipul / și după ce-ai plecat.” (L. Blaga

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare.” (E. Barbu, 298) „Cum el din cer o auzi / Se stinse cu durere.” (M. Eminescu, I, 171) • îndepărtată: „Oglinda-ți mai păstrează chipul / și după ce-ai plecat.” (L. Blaga, 118) • simultaneitate; timpul regentului și timpul circumstanțialului temporal coincid. Suprapunerea lor este relativă și depinde de natura aspectuală a regentului (sau și a termenului subordonat, mai ales când acesta este verb), și de coordonate semantice ale temporalității. Suprapunerea este totală: a. când

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
introduce diferite tipuri funcționale de propoziții rezultând dintr-o relație sintactică (de dependență sau de interdependență) cu un verb al zicerii: „Nu știe/se știe/când se vor termina toate acestea.” Când introduce temporale, adverbul când este specific raportului de simultaneitate: „La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă Și cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut, Tu, care-ai stat bătaia s-asculți, pe cea din urmă.” (T. Arghezi, 80) Precedat de diferite prepoziții, adverbul situează propoziția circumstanțială

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]