694 matches
-
rațională și, întrucît fundamentele gîndirii raționale sînt cvasiuniversale, ar decurge de aici concluzia că și activitatea rațională și rezultatele acestei activități ar trebui să fie universale sau măcar ar trebui să tindă spre universalitate, fie în devenirea istorică, fie în simultaneitatea unei perioade istorice. Lucrurile nu se prezintă însă astfel și se constată că, dimpotrivă, construcțiile filozofice nici nu se continuă prin adăugare, ca în cazul construcțiilor științifice, și nici nu tind să se armonizeze dacă sînt contemporane. Rămîne în această
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mie de locuri". Proliferează calificativul mare, echivalent al ne-mai-întâlnitului, de unde o frenezie vizuală explozivă. E modul poetului de a reproiecta lucrurile la scară fantastică. Într-o astfel de orchestrare simbolică, lumea devine una cosa mentale; vizionarul practică un limbaj de simultaneități unificând realul cu fabulosul. Reactivează astfel pulsiuni din retorica clasică și nuanțe tonale expresionistice. Antinomiile se țin lanț; în "marea Distilerie" a cuvintelor poți sesiza "o tăcere țiuitoare" ori "tunetul liniștii". Navigatorul printre aștri, neignorând abisalul (cu precădere acvatic), invită
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se află nimic extraordinar este compatibilă cu acele trăsături religioase prezente în toate religiile lumii. Nici o religie anume nu este privilegiată. Mecanismul învierii a fost descoperit independent și concomitent, alături de F Tipler, de către informaticianul Hans Moravek și filosoful Robert Nozick. Simultaneitatea descoperirii sugerează cu tărie că "viața veșnică în termenii fizici" este o idee căreia i-a sosit momentul. Conceptele-cheie ale tradiției iudeo-creștino-islamice sunt acum concepte științifice. Din punctul de vedere al fizicii, teologia nu este altceva decît cosmologie fizică bazată
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
lor, sunt realizate din alte componente și subcomponente. O rețea tehnologică nu trebuie confundată cu o rețea de producție. Aceasta din urmă se referă la fazele (etapele) procesului de producție între care există legături reprezentate de relațiile de succesiune sau simultaneitate dintre diferite faze. Cele două tipuri de rețele sunt însă strâns dependente, fiecare etapă din cadrul unei rețele de producție putând fi asociată cu o rețea tehnologică. De exemplu, în figura 1.10 este reprezentată rețeaua de producție a automobilului, corelată
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
în sesiune transformă adunarea astfel constituită într-o autoritate constituțională aptă să-și exercite competența și să adopte actele pe care le poate emite în virtutea acestei competențe. Regimul sesiunii se caracterizează prin două principii de fond: principiul continuității și principiul simultaneității<footnote I. Muraru, M. Constantinescu, Drept parlamentar românesc, Editura All Beck, București, 2005, pp.153-155. footnote>. Potrivit principiului continuității, sesiunea nu poate fi întreruptă sau suspendată, ceea ce nu exclude posibilitatea ca parlamentul să-și stabilească ședințele așa cum consideră. De aceea
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_361]
-
footnote>. Potrivit principiului continuității, sesiunea nu poate fi întreruptă sau suspendată, ceea ce nu exclude posibilitatea ca parlamentul să-și stabilească ședințele așa cum consideră. De aceea, întreruperea lucrărilor pe o perioadă de timp nu înseamnă că sesiunea a fost întreruptă. Principiul simultaneității decurge din cel al bicameralismului, el se aplică la sesiune, nu la ședință. Consecințele acestui principiu rezidă în: imposibilitatea convocării în sesiune numai a uneia din Camerele parlamentului <footnote O excepție se impune în cazul sesiunii extraordinare convocate la cerere
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_361]
-
în sesiune transformă adunarea astfel constituită într-o autoritate constituțională aptă să-și exercite competența și să adopte actele pe care le poate emite în virtutea acestei competențe. Regimul sesiunii se caracterizează prin două principii de fond: principiul continuității și principiul simultaneității<footnote I. Muraru, M. Constantinescu, Drept parlamentar românesc, Editura All Beck, București, 2005, pp.153-155. footnote>. Potrivit principiului continuității, sesiunea nu poate fi întreruptă sau suspendată, ceea ce nu exclude posibilitatea ca parlamentul să-și stabilească ședințele așa cum consideră. De aceea
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
footnote>. Potrivit principiului continuității, sesiunea nu poate fi întreruptă sau suspendată, ceea ce nu exclude posibilitatea ca parlamentul să-și stabilească ședințele așa cum consideră. De aceea, întreruperea lucrărilor pe o perioadă de timp nu înseamnă că sesiunea a fost întreruptă. Principiul simultaneității decurge din cel al bicameralismului, el se aplică la sesiune, nu la ședință. Consecințele acestui principiu rezidă în: imposibilitatea convocării în sesiune numai a uneia din Camerele parlamentului <footnote O excepție se impune în cazul sesiunii extraordinare convocate la cerere
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
Hall a explicat diferențele culturale dintre diverse grupuri prin conceptul de dependență contextuală. 5.2.1. Culturi monocronice/culturi policronice Culturile monocronice cultivă secvențialitatea evenimentelor (activitățile se desfășoară pe rând, una după alta), concentrarea profundă asupra evenimentului; culturile policronice cultivă simultaneitatea evenimentelor (există mai multe evenimente care se desfășoară simultan), atenția distributivă și concentrarea superficială asupra evenimentului. Studii ulterioare în domeniu au corelat tipul de cultură - monocronică/policronică - cu conceptul de punctualitate. În culturile monocronice, atitudinea față de timp este rigidă: în
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
străine, indiferent dacă aceste modele sunt ficționale sau existențiale. Se concretizează, astfel, o paradigmă ontologică hibridă care atrage după sine o schimbare de paradigmă perceptivă, ideologică, socială etc. Trăsături ale spațiului virtual pot fi, și sunt, propagate asupra corporalității: multiprezență, simultaneitate și ubicuitate, autoreconfigurare și indetermanență, însă acest tip de calități specifice spațiului informațional nu se poziționează în contradicție cu prezența materialității și a elementului senzorial-fizic din existența, activitatea și comunicarea umane. De asemenea, factorul ficțional și imaginal important în elaborarea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
gândesc, deci nu exist” nu e un enunț care poate fi acceptat ca fiind conform demersului autorului). Următoarele două expresii, respectiv cea a conjuncției p&q și a echivalenței p↔q, presupun, atât una cât și cealaltă, un raport de simultaneitate Între judecăți și nu unul de deductibilitate. În cazul interpretării enunțului „a gândi și a exista sunt fapte ce se petrec simultan” ca o conjuncție, interpretarea ar fi admisibilă dacă ar putea fi admis și cazul În care p e
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
1 1 1 1 0 1 0 0 0 Așadar, rolul cogito-ului este În primul rând afirmarea veracitatea existenței, oricare ar fi enunțurile despre aceasta, și nu deducerea existenței din gândire, sau exprimarea identității dintre gândire și existență, ori exprimarea simultaneității actelor gândirii și existenței. Ele apar, este adevărat, dar Într-un plan secund al intențiilor metafizice ale autorului, căci Descartes Însuși presupune aceste fapte cunoscute anterior judecății la care se ajunge În urma procesului dubitativ: „...și când am spus că această
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
268). Nu-i rămâne lui Cioran decât să exclame „Ce încurcătură!”, convins fiind ca nu va reuși vreodată să rezolve cumva această dilemă organică. Mereu la mijloc, aflat între tendințe și dorințe opuse, la fel de abisale, însă, Cioran trăiește aproape în simultaneitate spațiul contradictoriului: „Două tendințe opuse, ireductibile. Să le împaci este cu neputință. Tot ce-mi rămâne e să le-ncerc pe rând Ă cu minimul de detașare și de silă” (I, 100). De fapt, cu câteva rânduri mai devreme recunoștea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unde merge acest orgoliu, născut poate din neputință, al eșecului? Trăind criza propriei identități, Cioran se plasează la limita umanității înseși. La un moment dat, terenul acesta al contradictoriului e privit nu ca o succesiune de stări, ci chiar ca simultaneitate. Iată: „Numai atunci când trăiești deopotrivă în interiorul și în marginea ființei tale, poți trăi simultan sentimentul unicității și al nulității tale și poți admite totodată, fără urmă de deprimare, că, la urma urmei, era mai bine să nu fi fost nicicând
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-un șir nesfârșit de minciuni. Eul este incurabil. Să nu mai vorbim despre asta. De eu nu te vindeci” (III, 77). De fapt, Cioran își spune așa ceva nu după ce a luptat pentru Indiferență, ci chiar în același timp. Abia simultaneitatea aceasta e sfâșietoare. La numai câteva rânduri, pe aceeași pagină, Cioran își spunea: „Să nu te arăți, să nu te destăinui, să nu-ți dezgolești spiritul. Să ai pudoarea secretelor tale, să nu te joci cu adâncimile tale” (idem). Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
actuale. Acest sistem are determinări în timp, diacronice, cât și în moment, sincronice. Cel puțin două serii de fapte se împletesc pentru a conferi identitate generației lirice a anilor 1960-1975: seria circumstanțelor istorico-literare și seria relațiilor angajate între generații în simultaneitate. Rezultă din cele expuse că analizarea generației 1960-1975 înseamnă de fapt atât studierea împrejurărilor istorico-literare care au prezidat la formarea acestei generații cât și relațiile dintre generații. Considerăm că este necesară o incursiune, fie și sumară, în perioada anterioară celei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ale timpului existențial. Timpul sacru, mitic al baladei, dar și al scenariului gândit de erou, timp al esenței și revelației. Ca o umbră corozivă, înspăimântătoare, vine timpul grotesc și ucigător al cenzurii ideologice, timpul dictaturii ucigaș al gândirii și artei. Simultaneitatea timpurilor este întregită de tragi-comic, de hilar, de... Poate nu întâmplător motto-urile ce au însoțit versiunile scenariului vorbesc despre etape, neliniști:... Realitatea este imaginația privirii la început în Ziditorul, Taină e tot ceea ce se vede în Zidirea, până la anvergura
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în notații din registrul eseului, al reportajului, al corespondenței, al reflecției și amintirii, al descrierii sau al narațiunii. Sub raportul structurii, formula jurnalului comentat determină configurarea a două planuri: unul al prezentului trăirii (timp al narațiunii consemnat în jurnal, în simultaneitate cu evenimentul trăit: 1928- 1931) și unul al reflecțiilor ulterioare, al analizei lucide din perspectiva deznodământului deja știut (timpul narării, precizat în final: ianuarie- februarie 1933). Rezultanta alternării pla nu rilor temporale este surprinzătoare: povestea de iubire, asemeni mitului, iese
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
el calculează "o medie teoretică", încercând "să fixeze natura în constantele ei"79. Tot astfel gândește și Dilthey când notează chiar la începutul Introducerii în științele spiritului: "Toată cunoașterea noastră se limitează la constatarea uniformităților care apar în succesiune și simultaneitate"80. Să ne amintim acum cuvintele lui Comte din Cours de philosophie positive: "Printr-o bine chibzuită îngemănare a teoriei cu observația, tindem să descoperim numai și numai legile care acționează asupra fenomenelor, adică relațiile lor neschimbătoare, conform succesiunii și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pozitivistă 155; de asemenea, ideea unei psihologii descriptive esențiale la Dilthey pentru științele spiritului este tot de sorginte pozitivistă; în același timp am semnalat faptul că în cunoașterea pozitivistă nu putem năzui dincolo de "constatarea uniformităților care apar în succesiune și simultaneitate", idee pe care Dilthey probabil nu atât sub influența filozofiei pozitiviste, cât mai ales a spiritului științific, a scientismului din epocă o preia aproape textual de la Comte și de la Mill, ceea ce-l determină pe filozoful german ca, în raport cu ultimele taine
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
caută să aplaneze respectiva contradicție printr-o conciliere a perspectivei iluminist-romantice care încercase să stabilească o identitate între planul conștiinței și cel al existenței cu punctul de vedere al cercetării pozitive, care urmărea despistarea "uniformităților ce apar în succesiune și simultaneitate". Căci ce altceva sunt paradigmele despre care vorbim decât astfel de "uniformități"? Subliniem și aici (vezi de asemenea I, 3F) că autorul nu contestă decât în ansamblu la scara istoriei și din perspectiva conștiinței istorice rezultatele metafizicii tradiționale. Altminteri, ele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofic în parte. Sub aspectul formei, lucrurile stau deci cu totul altfel. Am afirmat deja că la Dilthey întîlnim "formele deschise" ale romanticilor; or, paradigmele despre care vorbim sunt tocmai astfel de forme sau "uniformități ce apar în succesiune și simultaneitate", dacă e să recurgem la termenii specifici epistemologiei științelor pozitive. Judecând lucrurile în spiritul filozofului german, socotim că tipologiile în care se încadrează sistemele rămân, desigur, "închise", dar numai în afară față de celelalte "unități". (Ele sunt precum monadele lui Leibniz
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
desemnată "interacțiunea specifică dintre conexiunile legice și acțiunile intenționale"93. Însuși sistemul științelor îi apare lui Dilthey ca un mare Zusammenhang. Întreaga noastră cunoaștere se limitează să constate 94 în spirit pozitivist niște principii: "regularitățile ce apar în succesiune și simultaneitate". În Einleitung..., filozoful german consideră că aceste principii sunt limitele care ne condiționează experiența "în orice punct al științelor naturii", fără a fi însă "niște bariere exterioare" ale cunoașterii, ci "niște condiții ale acesteia, imanente experienței înseși", ceea ce nu înseamnă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un legământ al "prieteniei cu natura" (T. Vianu), sugerează cum în mijlocul mult invocatei naturi omul cunoaște o imensă singurătate, întrucât nu își regăsește propriul mod de ființare ca energie conștientă. Între evenimentele naturii și cele sufletești există un hiatus copleșitor; simultaneitatea lor este pur hazard. Originală ni se pare corecția adusă confuziei bine întreținute conform căreia discursul revoluționarului din "Împărat și Proletar" ar fi chiar vocea, convingerea etică a poetului. Neliberal prin înrâurirea "Upanișadelor" și a eticii kantiene, ce legiferau suveranitatea
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
special, să încheiem totuși cu acestă frază de o virilă, reconfortantă tristețe: De când sunt în America mă visez mereu acasă, semn că în loc să uit, reconstitui într-o atmosferă onirică propria-mi preistorie". Cartea lui Gabriel Stănescu este prezidată de ideea simultaneității locurilor, dar mai ales a timpurilor trăite, prin sublimare culturală. A se vedea citatul din "Patru Quartete" de T. S. Eliot, oferit de autor: "Timpul prezent și timpul trecut / Sunt poate amândouă prezente în timpul viitor / Iar timpul viitor cuprins în timpul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]