830 matches
-
ca o relicvă care a fost conservată cu grijă în racla ei de cristal. Or, evident, Cărtăreștii ne comunică altceva. Pe lângă torturarea onomasticii, sintagma implică supoziția unei multiplicări a individului creator, vorbește despre posibilitatea mai multor scriitori care reproduc aceeași singularitate. Adică despre mai mulți Cărtărescu. Tulburătoare în celebra ficțiune borgesiană despre rescrierea lui Don Quijote nu e ideea că un text a fost refăcut până la virgulă patru secole mai târziu, ci faptul că ar exista mai mulți inși capabili să execute
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
individualități, e sugestia că în spatele creației s-ar găsi un soi de program, imperativul unei necesități istorice, execuția inevitabilă a unei legi secrete, ocuparea obligatorie a unei poziții predeterminate. Or, în opere noi căutăm omul, animați de o iluzie a singularității radicale, imprevizibile și evenimențiale. Reducerea lui Cărtărescu la o simplă funcție istorică, iată ce e dificil de acceptat. Putem reveni acum la Heliade Rădulescu și la problemele literaturii române pe care încearcă să le rezolve cu ajutorul pluralului. Există un "gen
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
productivitatea nediferențiată a unui popor tânăr ne oferă o perspectivă asupra forțelor primare mobilizate în literatură, în care mecanica biologică, pasul regulat al unui corp social decupat pe linia de separație a vârstelor se manifestă înaintea voinței individuale și a singularității creatoare. Și ne ajută să înțelegem ce supraviețuiește - adesea inconștient, fără a-și marca datoriile - din visul productivității oarbe al unei culturi minore. Partea a treia MONUMENTALIZAREA 3.1. O altfel de bogăție În Șarada, un film american din 1963
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
retragere). Cealaltă, care e liberă să se exprime activ și care domină câmpul acțiunii, dar monotonă, fără relief, indiferentă în raport cu tipurile și planurile activității umane (tiparul creației prin muncă). Ceea ce lipsește e o narațiune care să reunească libertatea acțiunii și singularitatea: adică o viață în care profesia să reflecte vocația particulară a fiecăruia dintre indivizi. Și cu asta revin la întrebarea pe care am anunțat-o deja: dorința națională putea să susțină un regim "singularizat" al chemării? 4.4.3. Arta
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în care profesia să reflecte vocația particulară a fiecăruia dintre indivizi. Și cu asta revin la întrebarea pe care am anunțat-o deja: dorința națională putea să susțină un regim "singularizat" al chemării? 4.4.3. Arta. Intrarea în regimul "singularității" Dorința națională e o chemare puternică dar nesingularizată. Ea se înfățișează ca o pasiune colectivă, menită să mobilizeze masele și să constituie substanța a numeroase suflete. Biografii folosesc vocația națională ca o entitate imaterială unică, fără diferențe majore de la o
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în limba armoniei. Cu toate acestea Grandea fu nevoit să rămâie în cariera de hirurg, să asiste la operățiuni doftorești, carile îi aprindeau creierii, și să urmeze cursul învățăturilor lui Esculap 98. Dacă privim de aproape această istorie a unei singularități care încearcă să se exprime, sesizăm schimbarea de registru. Pe de-o parte, din lumea profesională, naționalismul a fost evacuat printr-un mecanism economic: sărăcia care impune alegerea unei slujbe. Meseria nu mai e șansa de a-și servi patria
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
care l-a creat Pumnul. Democratizarea singularizării, pe care manualul o permite malgré soi, se datorează unui simplu efect de "montaj": prin asocierea dintre texte și narațiunile de viață, ceea ce era o masă de vocații nediferențiate a devenit masă de singularități discursive. "Zelul național" a selectat autorii, compoziția dintre viață și text a conferit fiecăruia un timbru personal, o "semnătură". Și totuși, chiar și în aceste condiții, gestul lui Eminescu ne învață ceva despre regimul singularității în cultura română. Maniera nu
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
nediferențiate a devenit masă de singularități discursive. "Zelul național" a selectat autorii, compoziția dintre viață și text a conferit fiecăruia un timbru personal, o "semnătură". Și totuși, chiar și în aceste condiții, gestul lui Eminescu ne învață ceva despre regimul singularității în cultura română. Maniera nu se fondează pe o altă "pasiune". Nu a existat un patos diferențiat care a luat locul dorinței naționale. Reinventarea chemării literare ca apel singularizat s-a bazat nu pe universul psihic, nu pe jocul facultăților
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
schimbat în mod profund în economia vocației: chemarea, ceea ce îl mobilizează pe poet din interior, nu se mai reconstituie printr-o reflecție psihologică, ci printr-una critică. Textele ni se pun sub ochi pentru că în ele s-a configurat o singularitate, pentru că ele îl conțin pe Popovici-Bănățeanul. Chemarea lui se ascunde în operă, oricât ar fi aceasta de indiferentă estetic. E locul în care se instalează o nouă exemplaritate, abstractă, dificilă și periculoasă în același timp, care avea să culmineze în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
disponibile în text ar fi avut un carater nedemocratic. Toate textele își organizează proprietățile, toate au capacitatea de a produce o figură singularizată; ca să obții o manieră nu e nevoie de Eminescu, ajunge și Popovici-Bănățeanul. Diferența o face fetișizarea. Această singularitate abstractă compusă de text constituie o relație de comunicare elitistă și restrictivă - pentru că distingerea "semnăturii" care dă cheia vocației reclamă specializare și rafinament. Titu Maiorescu, după ce citează o scrisoare a lui Popovici-Bănățeanul în care acesta i se confesează, face exerciții
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
acorde oricărui alt scriitor din prezent sau din viitor? În aproape toate abordările mitologiei eminesciene răspunsurile la această întrebare sunt nesatisfăcătoare. Mihai Zamfir, cel căruia îi datorăm un studiu important despre morfologia toposului "tânărului geniu" în literatura română, își explica singularitatea cazului eminescian prin caracterul excepțional al creației poetului: "Prin urmare, varianta byroniană, prezentă în intenție la noi de mai multe ori înaintea apariției lui Eminescu, nu a căpătat substanță viabilă. La marginea dintre anecdotă și literatură, reprezentată de personalități mediocre
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
literatură de poeți mediocri), fie printr-unul al audienței internaționale (e universal în raport cu o pleiadă de poeți naționali). Nici nu știu dacă asemenea argumente sunt date dinăuntrul sau dinafara mitologiei eminesciene... Un lucru se reține totuși de aici: faptul că singularitatea nu se poate explica prin simpla analiză a mitului genialității și a componentelor sale. Portretul geniului care i s-a aplicat lui Eminescu a fost încercat înainte, asupra altor autori, fără să implice insolitarea lui. Bolintineanu și-a trăit ultimii
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
puternică a unui "adevăr" comun și o figură a creației obiective; de aceea, geniul era incompatibil cu "poetul" - pentru că, în vreme ce unul era purtătorul de-personalizat al unei realități din afara lui, celălalt "mințea", ,,ilustrându-se în același timp pe sine, în singularitatea sa profundă. În cei douăzeci de ani care s-au scurs între momentul în care Pantazi Ghica număra trei genii și un "poet în toată puterea cuvântului", până la consacrarea geniului eminescian, în cultura română s-a produs o deplasare lentă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în fața destinului său dezgolit. În Căderea în timp (La chute dans le temps, 1964) un titlu de clară proveniență gnostică se spune: Nu suntem cu adevărat noi decât atunci când, punându-ne în fața noastră înșine, nu coincidem cu nimic, nici măcar cu singularitatea noastră 191. Omul este în concluzie un nimic cu conștiință de sine, este "cel care nu este": astfel susține Cioran, răsturnând definiția veterotestamentară a lui Dumnezeu ca fiind "cel ce este". Constelația sa de gândire nu trebuie confundată cu cea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
o perturbare a controlului conștiinței, a amplasării în perspectivă a diverse puncte de vedere, aspecte deformate ale simțului critic (credință delirantă în paranoia, unde sistemul de interpretare reneagă probele exactității și rămâne refractar la orice controverse; indiferență a paranoicului față de singularitatea experienței sale halucinatorii, care are, pentru el, valoarea de realitate). ▪ În nevroze, dimpotrivă, este atins numai un singur sector al personalității: ritualism al obsedaților față de un obiect sau altul; angoase provocate de o anume situație, în nevroza fobică. Cursul gândirii
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
să merite acest nume datorită calităților sale dezvoltate, exersate și sublimate... Idealul nu există, nu-l întâlnești niciodată - de unde și căutarea infructuoasă cu felinarul. În schimb, acesta luminează cât se poate de mulți indivizi și cât se poate de multe singularități: tâmplarul, retorul, muzicianul, sportivul, perceptorul, delatorul. Același Platon este victima altei năzbâtii cinice într-o zi când perorează în public și definește - din nou! - omul drept un biped fără pene. Fără să fie descumpănit și fără să renunțe la calmul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a ataraxiei. Filosoful epicurian laudă meritele acestei existențe supuse de-acum înainte purei plăceri de a fi, fără niciun fel de parazitare... De unde o elogiere a ceea ce latinii numesc otium: utilizarea timpului liber de care dispunem pentru edificarea sinelui ca singularitate liberă. Preocuparea de sine și folosirea plăcerilor, va scrie Michel Foucault, care vorbește și de o hermeneutică a subiectului pentru a numi efortul individului de a se modela pe sine prin intermediul filosofiei. Pentru Diogene, fericirea presupune câteva imperative categorice: să
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trezește (exprimăă În mine și În celălalt ceea ce avem În comun. Dar presupune, În Însăși intenția sa de a exprima, alteritatea noastră și dualitatea noastră ... Transcendența interlocutorului și accesul spre celălalt prin limbaj, reprezintă efectiv dovada că omul este o singularitate.” Și este singular Într-o cu totul altă manieră decât cea a individualilor care se subsumează unui concept generic, păstrându-și totuși identitatea concretă. Ființa umană este inefabilă, ireductibilă la orice alt gen de ființare din univers, pentru că ea este
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
rebotezată Leader Model Exchange (LMX) (modelul de schimb dintre lider și subordonați). Noua teorie se originează într‑o serie de cuceriri ale psihologiei sociale, care susține, după cum se știe, că indivizii acționează altfel în situații de grup, față de situațiile de singularitate. Teoria pornește de la o idee generală, acceptată și de alte teorii. Conducerea eficientă este dependentă de calitatea interacțiunii dintre lider și subordonați. Spre deosebire însă de alte teorii care susțineau că eficiența liderului este afectată de interacțiunea cu grupul, teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se recurge la clasificarea și ordonarea problemei după o serie de principii: consecințele viitoare ale deciziei (perioada de timp în care ea angajează afacerea; rapiditatea cu care poate fi revocată etc.); incidența deciziei asupra altor domenii și funcții ale organizației; singularitatea sau periodicitatea deciziei etc. Ea permite managerilor să descopere faptele, să obțină informațiile esențiale, să le elimine pe cele interesante, dar fără legătură cu problema, în fine, să departajeze informațiile valide de cele înșelătoare. Este etapa în care managerul își
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
obținute din aplicarea interviurilor au fost rafinate și diversificate. Astfel, De Singly și colaboratorii săi (1998, pp. 182-196) prezintă patru tipuri de analiză de conținut, diferențiate în funcție de unitatea de analiză pentru care se optează: -Analiza per interviu are ca premisă singularitatea fiecărei opțiuni individuale și valorizează unicitatea punctelor de vedere. -Analiza tematică permite o analiză transversală a tuturor interviurilor individuale și surprinderea unor structuri comune ale discursului (temele). -Analiza propozițională a discursului presupune aplicarea unor procedee specifice: împărțirea textului în propoziții
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
valorile KMO sînt de fapt coeficienții de pe diagonala principală a matricei antiimagine a corelațiilor, iar aceștia trebuie să fie peste .50 (în caz contrar, variabila respectivă trebuie înlăturată din modelul factorial și refăcută analiza factorială). 3.Evitarea multicoliniarității și a singularității (singularity). Multicoliniaritatea se referă la corelațiile foarte ridicate (peste .80 sau .90) între variabile, iar singularitatea se referă la variabilele perfect corelate. Verificarea acestei condiții se face prin calcularea determinantului matricei de corelații, iar valoarea acestuia trebuie să fie peste
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
trebuie să fie peste .50 (în caz contrar, variabila respectivă trebuie înlăturată din modelul factorial și refăcută analiza factorială). 3.Evitarea multicoliniarității și a singularității (singularity). Multicoliniaritatea se referă la corelațiile foarte ridicate (peste .80 sau .90) între variabile, iar singularitatea se referă la variabilele perfect corelate. Verificarea acestei condiții se face prin calcularea determinantului matricei de corelații, iar valoarea acestuia trebuie să fie peste .0001; în caz contrar, există multicoliniaritate sau singularitate și trebuie ca în matricea de corelații să
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
ridicate (peste .80 sau .90) între variabile, iar singularitatea se referă la variabilele perfect corelate. Verificarea acestei condiții se face prin calcularea determinantului matricei de corelații, iar valoarea acestuia trebuie să fie peste .0001; în caz contrar, există multicoliniaritate sau singularitate și trebuie ca în matricea de corelații să identificăm variabilele între care există corelații peste .80 pentru a proceda la eliminarea uneia (sau mai multora) dintre aceste variabile. 4.Existența unor relații liniare între variabilele observabile. 5.Variabilele sînt măsurate
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
în cîmpul din dreapta, Variables. Activăm butonul Descriptives. Opțiunile prezente aici ne permit verificarea condițiilor de aplicare ale analizei factoriale. În cîmpul Correlation Matrix bifăm opțiunile Coefficients (inspectăm matricea de corelații dintre variabile - condiția 2, metoda 1), Determinant (verificăm multicoliniaritatea și singularitatea - condiția 3), KMO and Barlett’s test of sphericity (verificăm adecvarea variabilelor pentru analiza factorială - condiția 2, metodele 2și 3), Reproduced (verificăm adecvarea modelului factorial teoretic la modelul empiric; altfel spus, cît de bine sînt reprezentate variabilele noastre de numărul
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]