707 matches
-
acum, era extrem de nervoasă văzîndu-l pe Juan Lucas cufundat În revista lui pe care de fapt nu o citea. Stropul de Jerez de pe fundul paharului o ajută să găsească soluția: frumoasă ca Întotdeauna, puse păhărelul pe masă, se așeză pe sofa și, nervoasă la culme, o răsplăti pe Arminda cu cel mai frumos surîs al ei, Arminda se dădu un pas Înapoi și-i răspunse schimonosindu-se În chip de zîmbet și cu asta lucrurile se aflau din nou ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înaltă și cu pantaloni se răsti la el „Lipește-ți mașina de colină!“, iar el se gîndi că poate știa judo și-și aduse aminte de filmele nord-americane de spionaj, nu poți ști niciodată și se urcă sprinten, afundîndu-se În sofaua roșie a Cadillacalui, dădu drumul la motor, simți că era un avion și vru s-o sperie pe neînfricata spioană rusoaică, dar o aripă, o aripioară sau Dumnezeu știe ce parte a caroseriei Cadillacului Începu să se frece de pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
voia să plece. Juan Lucas regreta În clipa aceea că nu are o minge de golf pentru a i-o băga În gură lui Julius, care Își făcea intrarea În dolce vita cu un căscat imens. Îl găsiseră dormind pe sofaua din apartament și Susan nu putu să-și stăpînească emoția cînd văzu că-i atîrna cravata de o ureche, o glumă veche pe care o Învățase de la Vilma: Îi atîrna cravata de ureche În timp ce-i Încheia cămașa la gît. „Grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atenția vreuneia dintre colege. Nu puteam să-nțeleg. Amicii mei cei mai gro tești, cei mai bătuți în cap se lăudau cu erotismul lor debordant, pe la „ceaiuri“ își povesteau cu detalii câte se întâmplaseră pe „futelnița“ lor, cum își numeau sofaua din cămă ruțele de man sardă sau de subsoluri pe unde erau aciuați. Iar eu aveam 23 de ani și pe futelnița mea nu venise încă nici o femeie... Așa că în primăvara lui ’79, când am plecat la Cluj, la Colocviul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
fusese cu atâta discreție identificat ca fiind identitatea cele mai importante mașini care existase vreodată pe Pământ. Îi legară picioarele cu o sfoară la glezne și la genunchi. Încheieturile și brațele îi fură încătușate la spate. Și fu întins pe sofaua care se afla lângă peretele din fața celui unde se așezaseră din nou acei indivizi. - Să stai acolo! comandă rotofeiul. Domnul Blayney trebuie să sosească. "Blayney" - spuse Gosseyn. Dar nu-l rosti cu voce tare. După ce auzi numele acela, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
oraș, atît de groasă și extinsă era folia care le acoperea. Ferestrele casei erau netede ca oglinda și întunecoase. Am încercat să-mi imaginez cum arătau camerele. Lămpile, picturile de pe pereți în ramele lor scînteietoare, mesele lucitoare, fotoliile confortabile și sofaua pe insulele lor de covor persan. Scările cu carpeta groasă, roșie și chiar ecoul pardoselii de marmură și a pereților albi, înalți. Grădina din spatele casei spre care dădea dormitorul lui David, cu alei acoperite cu pietriș, gard de merișor, trandafiri
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
deschide ușile pe la te miri care ministere, universități, clinici și secții spitalicești, mi-au năvălit în minte cum s-au dedat țărișoara noastră cu soliile timișorene care în felul capichehăilor celor de demult băteau mătănii pe la Înaltele Porți, pe dinaintea bineprimitoarelor sofale, și cât de așteptată era solia lor, cum era scrutată cu meșteșug dobândit prin ani desaga ghiaurului din vilaietul timișan și cum pe dată Măritul Sultan (tovarășul sau tovarășa cutare) își chema imbrohorul (citește secretara) și la un semn zahereaua
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
putem folosi atelierul câtva timp, până găsim o locuință, eu am invitat-o politicos să ne lase în pace, că suntem obosiți, și ea a plecat. „Mâine“, i-am spus Zenobiei după ce am stins lumina și ne-am întins pe sofa, în timp ce Dragoș se instala pe masa lungă a Mariei, peste tuburile cu ulei și pânzele îngrămădite acolo, „mâine, am să-ți procur și niște mere“. * Într-un ghețar au fost descoperite cadavrele perfect conservate a șapte aviatori dispăruți cu 28
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de universul nostru comun, ne înțelegeam firesc, fără prea multe vorbe. Pe urmă ea zâmbea, uita, uitam și eu, afară se întuneca, stăteam așa, îmbrățișați, în mijlocul odăii, de afară nu pătrundea nici un zgomot, nici un fir de lumină, mă întindeam pe sofa. „Zenobia“, spuneam, „am scris niște poheme tâmpite, n-ai vrea să mi le citești tu ? Sunt acolo, pe masă...“. Ea lua hârtiile, se culca lângă mine, în beznă, cred că închidea și ochii, întunericul devenea cald și moale. Zenobia citea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dintr-un cub de ceață, mâinile puștiului luceau, dar fața nu i se înverzise încă, îmi era atât de somn, încât m-aș fi aruncat de pe scaun direct în așternut, ca într-o apă; m-am târât cu greu până la sofa, m-am poticnit de câteva ori și m-am întins acolo cât eram de lung, cu fața spre ei. Nu știu de ce, mă încăpățânam să țin ochii deschiși, aș fi putut să-i văd oricum, începuseră să joace amândoi, țopăiau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de tablă subțire. De acolo am putut vedea cum mișuna jos, în stradă, un furnicar de oameni cât unghia și m-a cuprins amețeala... Odăița noastră avea doi metri lungime și doi lățime. O găsise Zenobia. Avea și mobilă : o sofa ieșită de mult la pensie și un scaun, încă bun. Altceva n-ar mai fi încăput. Am completat mobilierul cumpărând o pernă mare și o fâșie de pânză albă, pentru cearceafuri. Am bătut câteva cuie în pereți pentru cele două
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
farfuria comună, cele două linguri, cana cu poză color pe care se vedea cum o fetiță în costum național își primea porția de turtă dulce de la un bătrân rural) le-am instalat parte pe scaun, lângă hârtiile mele, parte sub sofa. * Refuzând hrana și apa, Sandra, elefantul femelă al circului Do Brasil, a încetat din viață. Sandra, în vârstă de 24 de ani, n-a putut suporta despărțirea de Helmut Chome, tânărul ei dresor, care se căsătorise și plecase să-și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mă făcea totuși să cred în efectele benefice ale unui anumit comportament asupra căruia n-am să insist ca să las fiecăruia plăcerea de a-l regăsi, între asceză și destrăbălare. (Zenobia numește asta : a fi cuminte.) 9. Stăteam întins pe sofa și mă gândeam la Spiritul-Femeie. Mai stăruia în mine senzația de vegetalizare, secunda fără timp când ea mă mângâiase ca o senină, depărtată aripă a morții. Firește, nu eram la prima noastră întâlnire. De fiecare dată însă presentimentul morții, a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
noastre și mi-a cerut hârtie și creion. I le am dat, împreună cu bucata de carton care îmi ținea loc de masă când voiam să scriu. Apoi am stins lumina din cameră și de pe coridor și m-am ghemuit între sofa și perete, ca să n-o tulbur. Întinsă pe cearceaf, în întuneric, Zenobia a început să deseneze. După un timp (am notat, ca de obicei, durata jocului : primul desen - 1/2 oră, al doilea, ceva mai mult), mi-am dat seama
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că n-ai să vii“, mi-a spus, părea speriată. Am trecut prin vreo două-trei încăperi până în camera ei, n-am s-o descriu. Am să spun doar că acolo se aflau, printre altele, două fotolii, o măsuță și o sofa. Ar fi putut să mi placă dacă în lumina crepusculară n-aș fi văzut zvârcolindu-se jos, pe covor, o fetiță de șase-șapte ani. Deși atât de mică, fetița mi-a amintit în mod ciudat de fata singuratică întâlnită spre
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și eu. Stăteam liniștit în fotoliu, mă uitam spre ea, eram singuri în cameră, dar mai simțeam o prezență, bănuiam că așa are să fie, așteptam să-mi spună ce avea de spus. „Te superi dacă mă culc un pic pe sofa ?“, m a întrebat după un timp Maria. „Mi-ar fi mult mai ușor...“ „Fă cum vrei“, i-am răspuns. Ea s-a întins pe sofa, o vedeam ca pe o formă oarecare, nedefinită. Apoi, pe neașteptate, forma aceea a mormăit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să-mi spună ce avea de spus. „Te superi dacă mă culc un pic pe sofa ?“, m a întrebat după un timp Maria. „Mi-ar fi mult mai ușor...“ „Fă cum vrei“, i-am răspuns. Ea s-a întins pe sofa, o vedeam ca pe o formă oarecare, nedefinită. Apoi, pe neașteptate, forma aceea a mormăit : „Ce ai cu mine ? De ce ești împotriva mea ?...“. Poate vorbise Maria, dar vocea, groasă și brutală, nu era a ei. 14. Totul devenise idiot și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Ce ai cu mine ? De ce ești împotriva mea ?...“. Poate vorbise Maria, dar vocea, groasă și brutală, nu era a ei. 14. Totul devenise idiot și comic, dar n aveam chef de râs. Îmi era milă de Maria, forma întinsă pe sofa putea să fie a ei sau a altcuiva, dar vocea, în orice caz, era a lui Iason. „De ce nu-mi răspunzi ?“, m-a întrebat. „Ești nebun“, am spus, „ce să am cu tine ? Aproape uitasem că exiști...“. O vrabie s-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a oftat... * Nouă tineri speologi originari din Dijon și dispăruți în peștera Glaz din Alpi au fost regăsiți într-o galerie situată la o sută de metri de suprafață. 15. După un timp Maria s-a trezit, stătea pe marginea sofalei. Poate era o favorabilă, n am să explic ce înțeleg prin asta, am să spun doar că e vorba de ceva în afara iubirii cu care e mai totdeauna confundată. „Ar fi bine să aprinzi lumina“, am spus. „Acum cred că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Am urcat scările în goană. Pe coridor m-am oprit să respir. Gâfâiam. Petru plecase, pesemne, de mult. Lumina galbenă a becului se împletea cu cenușiul zorilor. Ușa camerei noastre era deschisă, vedeam clar scaunul încărcat de hârtii prăfuite și sofaua goală. Simțeam în aer un pustiu, adăugându-se pustiului din mine. „Zenobia“, strigam, „unde ești ?“. Mă cuprinsese panica, deși mai speram, vag, să fie o joacă de-a ei, să se fi ascuns, în glumă... Am ieșit pe coridor. Fereastra
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Mariei. „Dumneata ești Naum ?“, m-a întrebat. Aș fi putut să-i spun că nu și să scap, dar, fiindcă nu obișnuiam să mint, i-am spus că da și m-am ridicat în picioare, abia încăpeam între perete și sofa. „Aici nu prea e loc“, i-am explicat (mă bâlbâiam), „dar am să scot scaunul afară...“. Am golit scaunul de câte se aflau pe el, l-am șters frumos de praf, cu mâneca, l-am scos pe coridor. Era cald
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Când am terminat, s-a dus la fereastra luminatorului să vadă. S-a reîntors curând. Părea obosită și tristă. „Liniștește-te“, mi-a spus. „Nu s-a întâmplat încă nimic...“ Apoi s-a culcat. M-am întins lângă ea, pe sofa. Nu puteam să adorm. Nu-mi puteam lua gândul de la Petru. Târziu, mi s-a părut că aud ceva ca o bufnitură sau ca un geamăt înfundat. M-am ridicat și m-am dus din nou la fereastra luminatorului. O
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Eu aș fi rrupt-o la fugă, adică ... spuse gazda și se înroși puțin. Nicu se grăbi să continue, ca și cum n-ar fi băgat de seamă. Păi nu, că obrazul era destul de frumos, ca... sora ta de-acolo, arătă Nicu deasupra sofalei, unde era un mic portret pastelat. Nu știu cum, da’ m-a dat gata. N-o să-l uit câte zile oi avea. C-o fi fost un înger, c-o fi vreun drac, mie să știi că mi-a plăcut mult. Așa
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
matale, în timp ce altora le spunea dumneata -, Jacques se gândi că ar putea să fie vorba și despre el, fiindcă și el voia un frate). M-a întrebat... Tocmai atunci intră, prin ușa întredeschisă, chipul „destul de frumos“ din portretul aflat deasupra sofalei, dar mai aprins la pielița obrazului decât era în ramă, domnișoara Iulia Margulis, îmbrăcată într o rochie de catifea verde, aducând două farfurii, două cuțitașe de argint și două mere bot de iepure. Doctorul le cerea copiilor să mănânce măcar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
putea să compare, și a ajuns la un bulevard cu lumină electrică și tramvaie, a luat-o la dreapta și apoi pe-o străduță scurtă de lângă parc. Wilhelm murise, din păcate, iar proprietarul actual l-a ținut o noapte, pe sofa, fără să plătească, dar nu mai mult. A ajuns aici, la Frascati, e ținut tot gratis, cu condiția să refacă zugrăveala din bucătării și dependințe, la primăvară. Își caută însă de lucru serios, pe la vreo biserică, fiindcă stă rău cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]