636 matches
-
traducere și note, Vrin, Paris, 1946. Aici găsim totul: problemele epocii, contextul ideologic, dezbaterile din Academie, criticile unora și ale altora, tezele hedoniste ale lui Eudoxos, cele antihedoniste ale lui Speusip, poziția eudemonistă a lui Aristotel. * ** Filosoful în blănuri. Bibliografia sofiștilor este, evident, potrivită și pentru Prodicos din Keos. Vom găsi textele referitoare la el în volumul Les Présocratiques din colecția Pléiade. A se vedea, bineînțeles, și Diogène Laërce et ses Vies, deosebit de utilă. Asupra alegerii lui Heracle ca prozopopee și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
175, 213, 247; și meditația 40; prieten al zeilor 238 Filosofi I. Din Antichitate Anaxarh - abderitan 77-78; și Alexandru 78; cinic 77; și familia 80; și gimnosofiștii 78; hedonist 79-80; și Nicocreon din Salamina 78; și puterea 78-79; sceptic 79-80; sofist 77 Anaximandru 186 Anniceris 123 Antipatros 123 Antiphon din Atena (sofistul) - și adevărul 92-93; și Aristip 113; și banii 87, 94; și armonia 87, 96, 98; și familia 95, 98; și edificarea sinelui 95; hedonist 93-94, 160-161; interpretarea viselor 89
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
I. Din Antichitate Anaxarh - abderitan 77-78; și Alexandru 78; cinic 77; și familia 80; și gimnosofiștii 78; hedonist 79-80; și Nicocreon din Salamina 78; și puterea 78-79; sceptic 79-80; sofist 77 Anaximandru 186 Anniceris 123 Antipatros 123 Antiphon din Atena (sofistul) - și adevărul 92-93; și Aristip 113; și banii 87, 94; și armonia 87, 96, 98; și familia 95, 98; și edificarea sinelui 95; hedonist 93-94, 160-161; interpretarea viselor 89; inventatorul psihanalizei 88-90; materialist 91; monist 91; și onorurile 95; personaj
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și mitul lui Theuth 185; și muzica 241-242; și Philebos 103, 142-143, 145, 147-148; poet și tragedian 141; și puterea 179; și Protarh 142-143, 145, 147-149 Polistrat 220 Prodicos din Keos - și banii 161-162; moartea sa 164; și plăcerea 162; sofist 85-86, 153-154, 160-161, 308-309; teoretician 162; și virtutea 163; și „Y” 159-160, 164-165, 226 Pyrrhon 79-80 Sappho - și fericirea 159; precursoare a hedonismului 22-23; statuie 221 Socrate - opus lui Antiphon 86-87; și Aristofan 104; și banii 87, 112; erou al
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
scăpa de mâhnire (Antiphon din Atena) 88 Axiochos (Pseudo-Platon) 299 Banchetul (Platon) 185, 287 Banchetul înțelepților (Deipnosophistae) (Athenaios) 181 Carte de tălmăcire a viselor (Artemidoros din Efes) 89 Cetatea lui Dumnezeu (Sfântul Augustin) 13 Contra creștinilor (Celsus) 15, 294 Contra sofiștilor (Philodem din Gadara) 183 Cugetări (Pascal) 13 Cum trăiesc zeii (Philodem din Gadara) 238 Critica rațiunii practice (Kant) 13 Cronici (Eusebiu din Cezareea) 252 De finibus bonorum et malorum (Cicero) 183 De rerum natura (Lucrețiu) 229, 242, 253, 267, 272
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Diogene din Oenoanda) 300 Sentințe vaticane (Epicur) 183, 260, 309 Summa Theologiae (Sfântul Toma d’Aquino) 13 Știința voioasă (Nietzsche) 18, 171 Timaios (Platon) 114, 154, 177, 185-186 Viețile, doctrinele și sentințele filosofilor iluștri (Diogene Laertios) 37, 241, 309 Viețile sofiștilor (Philostrat) 162 V. Biografie anecdote - echivalente ale aforismului 105-106; mnemotehnice 109; adevăr filosofic 52, 57-60, 76-79, 108-113, 115, 122, 127-129, 132-133 biografie/autobiografie și filosofie - îndepărtată 172; interesul pentru biografie 18-19, 58-59, 78, 105, 107-108, 110, 129 Filosofie și alimentație
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
preafericiți 190, 298; prieteni ai filosofilor 238; puterea unui demiurg 52; Venus 234, 236, 261-262, 268-270, 277, 284, 287 Retorică cuvânt - și abilitate 93, 163; utilizare agonică 84, 160; pentru el însuși 144, 150; abordat de Philodem 221, 241-242, 311 sofiști - bibliografie 305-306, 308-309; democratizarea științelor 85-86; dușmani ai lui Platon 84; platonizați 85; proasta lor reputație 83-84, 305-306; retribuirea lor 85, 87; terapeuți 88-90 Stoicism și dolorism 178; doxografie 102, 118; și durere 194, 200; contra epicurismului 241, 245; și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
201, 311; și muzica 242 Viață filosofică bani - Antiphon din Atena 87, 94; Aristip 111-115; Democrit 55-56; Diogene din Sinope 136; Epicur 197, 211; Philodem 221, 232; Platon 85, 87; și plăcere 94; Prodicos din Keos 162-163; Socrate 87, 112; sofiști 85, 112 călătorie - Democrit 54-55; Eudoxos 153-155; spre Orient 35; metaforă a vieții 73-74; Platon 146-147; plăcere rea 136 comunitate filosofică 218, 222, 224, 230 conversație 88, 149, 198, 205, 231-232, 282-283 edificarea sinelui - și Antiphon 95; și Democrit 66
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
îndrăgostită de plăcere” 77 1) Să-ți muști limba și s-o scuipi... 2) Filosoful preafericit. Momentul al doilea - Întrebuințări terapeutice ale cuvântului: sofistica antiphoniană 81 V. Antiphon și „arta de a scăpa de mâhnire” 83 1) O reparație pentru sofiști. 2) Antiteza lui Socrate. 3) Inventarea psihanalizei. 4) Dușmanul legilor. 5) Hedonismul anarhist. 6) Să terminăm odată cu barbarii! Momentul al treilea - Inventarea plăcerii: jubilarea lui Aristip din Cirene 99 VI. Aristip și „voluptatea care gâdilă” 101 1) Filosoful cu fustă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în antichitate, mai concret în dialogurile platoniciene, care, cum știm, discută locul retoricii în contextul general al abordării, de către om, a lumii fenomenale din jur. Cum ne amintim, desigur, în Gorgias și Phaidros, Platon distinge retorica sa de a predecesorilor (sofiști), propunând-o în termeni de instrument în serviciul dialecticii, al cărei obiectiv, cum știm, îl constituie descoperirea adevărului. Nici profesorul McKerrow, prin urmare, nici eu, nu elaborăm mai mult pe marginea acestui "început al retoricii" pe scena raportării omului la
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
este o problemă de maxim interes pentru fiecare. Este o problemă de filosofie politică, problema dreptății. Soluțiile, ca-n orice problemă filosofică, nu sunt univoce. Dacă alegi să fii adeptul lui Aristotel, corelezi resursele cu meritele. Dacă alegi să fii sofist asemeni lui Glaucon, dreptatea este să profiți de orice conjunctură care te favorizează. Dacă alegi să fii adeptul lui Rawls, distribuirea resurselor ar trebui să se facă astfel ca și cum cei ce distribuie sar afla sub vălul ignoranței, ca și cum ei nu
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
a creierului, care se traduc prin lipsa de identitate și uriașa variabilitate a procesului cunoaștere-conștiință. Iată un spectru de definiții ale subiectivității, care ne conving, cu ușurință, cât de departe suntem de înțelegerea ei. Protagora 3, filosof considerat de Platon sofist, afirma că "frumusețea este în ochii privitorului", deci omul este măsura tuturor lucrurilor; Descartes consideră subiectivitatea ca fiind o "ingenioasă deducție". John Locke o numește o "deducție cauzală". Kant vorbește despre "argument transcendental", Hegel despre "dezvoltare dialectică"; Husserl 4 despre
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
moștenirea aristotelismului, gândirea romană va prelua complementar și problematica transcendenței, dezbătute mai ales de filosofia idealistă, despre care se consideră îndeobște că separă materia de formă și că încadrează critic realitatea sensibilă 11, în numele unei ontologii absolute. Platon spune despre sofist, în dialogul cu același nume, că aparține grupului de producători de forme sensibile, care nu sunt cópii (eìkastike), ci doar aparențe (phantăstike). Artiștii, atunci când creează fie replici fidele, fie simulacre înșelătoare, vin mult în urma creatorilor de esențe adevărate (sau de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
-și găsească aici un fundament extra-noetic pozitiv și, din acest motiv, se afirmă ca un fel de mediație ontologică analogă acelora a căror intuiție o oferă dialogul Parmenide și a căror realitate particulară, intim legată de existența concretă, o subliniază Sofistul. (Moutsoupoulos 14) Acest lucru se poate petrece dacă imaginea stimulează spiritul să regăsească realitățile pur inteligibile, în baza faptului că stabilește cu ele raporturi analogice. Linia, Peștera, atelajul înaripat sunt construcții de imagine cărora li se poate recunoaște o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
între senzație și înțelegerea intelectuală la care participă și pe care le unește. Această lecție constituie una din soluțiile problemei cunoașterii și a valorii sale, pe care gândirea grecească și-o pusese începând deja cu Parmenide, dar mai ales de la sofiști încoace și care nu va înceta să-i preocupe pe filosofi. (8) Pentru el [Platon, n.n.], imaginația este prin esență o facultate de reprezentare, iar imaginarul, rezultatul revărsării simțurilor în intelect. (9) Dacă este așa, iar această înțelegere se regăsește
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
câtorva aspecte legate de mitul memoriei, dar și de riturile funerare grecești. Ricœur (îl includem aici pentru studiile sale despre narațiune și memorie; alături de cel amintit, adaug și Temps et récit, cu cele trei volume) urmărește în dialogurile platoniciene (Theaitetos, Sofistul) și în textele aristoteliene (De memoria et reminiscentia, un tratat din Parva Naturalia) raportul dintre cele două moduri ale procesului de reamintire, mnēme și anamnēsis, corelate cu reprezentările prezente (amintirile) despre un lucru absent. Memoria era divinizată însă în credințele
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
bazin larg și generos al limbilor antice. Phantasía, noțiune introdusă de Platon în vocabularul filosofic, cu sensul de "apariție", "iluzie" sau "imaginație" - așa cum apare în doar cele șapte ocurențe ale sale din dialogurile Politeía, Theaitetos și Sofistul (Follon 3-11) −, ajunge în preluarea latină să interfereze implicit cu memoria (apelul la modelele istorice din trecut), noțiune consacrată de retorica romană drept al cincilea element al sistemului retoric, tot astfel cum, la nivel semantic sau simbolic, eikōn întâlnește historia
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Xenofan pare să fie fost primul care a stabilit raportul ierarhic dintre cunoașterea științifică și senzație (aísthēsis), însă prin aducerea în planul inferior și a termenului dóxa - de către Parmenide, invocat mai târziu în Politeía și comentat critic de către sofiști. Relația mult discutată dintre conceptele grecești care trimit la existență și la cunoaștere a condus în mod necesar la reflecții asupra metamorfozei vizibilului în invizibil, dar și asupra unui alt raport relevant, cel dintre imaginea−copie și imaginea−simulacru (Védrine
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
o negociere continuă a "lucrurilor posibile", a prezenței și a absenței. Înțelegerea imaginației și a imaginii s-ar afla, "strategic, în inima platonismului" (Védrine 21), pentru că implică nu doar raportul dintre esență și aparență, ci și statutul politicului (tratat de către sofiști ca un tip de "performanță verosimilă"). Problema relației dintre politeía, justiție și imaginație interesează direct analiza de față, pentru că, prin intermediul imaginii unei pólis, create prin discurs, se ajunge la esența teoretică a sintagmei "imaginar al politicului
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
prin apelul la model, este, prin definiție, și anti-sofistică. Și aceasta pentru că, spre diferență de autorii clasici precedenți, care concepeau societatea umană prin imitarea, spuneau ei, a ordinii stabilite de zei în univers, precum și a legăturii dintre natură și instituții, sofiștii dezvoltă o viziune antropocentrică a cosmosului și pun problema politicului în termeni exclusiv umani. În perspectiva lor, autarhia individului față de divin desacralizează în mod necesar legea, o desparte de natură și o transformă în "opinie a cetății". Naturii îi rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
politicului în termeni exclusiv umani. În perspectiva lor, autarhia individului față de divin desacralizează în mod necesar legea, o desparte de natură și o transformă în "opinie a cetății". Naturii îi rămâne un rol "consultativ", o funcție de ideal normativ și neaplicabil. Sofiștii sunt aceia care pun în valoare capacitatea critică a rațiunii umane, dar într-un sens restrictiv în raport cu restul; de aceea, s-au situat polemic față de valorile tradiționale, la corodarea cărora au contribuit, nu fără a plăti ei înșiși un preț
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a putea fi "memorată" de cetate, trebuia acreditată de putere prin discursuri oficiale. Deși în realitate este o perioadă cu o politică expansionistă, agresivă, secolul lui Pericle rămâne în imaginarul european cu o aureolă mitică și senină. Interpretarea politicii de către sofiști dezvoltă o reală bază fenomenologică pentru exercitarea puterii, cu ecouri până în renaștere. În primul rând, binele colectiv este înterpretat ca fiind datoria supușilor din afara cetății/ republicii de a realiza tot ce este util celui puternic, pentru a-l bucura. În
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a mers atât de departe în filosofia lor, încât au ajuns la concluzia că nu divinul a creat omul, ci că omul înțelept a gândit divinul, așa cum a gândit singur adevărul. Modernitatea îi va fi descoperit cu mult interes pe sofiști. Radical împotriva lor și într-un mod ireconciliabil, Socrate reia întregul discurs asupra valorilor etice care fondează practica politică, printr-o formulă nouă și explicit critică la adresa "democrației" imaginate de ei, o lume pentru care nu există standarde sigure și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cel dintâi text filosofic care propune modelul unei societăți politice clădite în baza cunoașterii adevărului divin. Gândirea radicală a "dublului" Socrate-Platon ilustra astfel o opțiune morală profundă și, de ce nu, un nou tip de atitudine civică. Cum democrația ateniană a sofiștilor era construită pe privilegiul puterii autoritare, deținut de aristocrația cetății lor, Platon atacă în primul rând tema fracturii dintre demos și aristoi. Ideea sa de construcție politică este condiționată de unitatea pólis-ului, implicit de ideea de concordie − temă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a fost mai curând exercițiul platonician de filosofie, chiar dacă nu cel legat de formele de guvernare. De altfel, teoria politicului și "imaginarul" lui se afirmă târziu în raport cu apariția cetății−stat și cu dezvoltarea practicii politice corespunzătoare ei. În realitate, filosofia sofiștilor a reprezentat un sindrom al crizei pe care deja o traversa cetatea; în viziunea lui Platon, ea era și o cauză a ei. De aceea, Politeía (ca și Legile, printre altele) poate fi înțeleasă ca o soluție imaginată
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]