305 matches
-
instituire formală a unui model discursiv atât de puternic, așa cum a fost arătată până aici dictatura judicativului și cum a fost ea, de fapt, construită de Aristotel chiar prin constituirea analiticii și a dialecticii. Diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic are valabilitate în sine și reprezintă ea însăși un scop ultim pentru Aristotel?54 Nu cumva diferența în cauză constituie doar reflexul natural al încercării de a lămuri o altă chestiune? Căci tradiția aporetică a filosofiei păstrează un fapt care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
etc. și pătrunde într-un orizont în care capătă sens probleme noi, toate însă legate de "condiția" de opinie (doxa) și de cea de știință (episteme). Suntem, prin aceste noi probleme, dincolo de simpla distincție formală dintre raționamentul corect și cel sofistic. În plus, dată fiind metoda de lucru a lui Aristotel utilizată deseori de el și constituită printr-o raportare "critică" la istoria gândirii grecești, ceea ce presupune și preluarea unor reprezentări, concepte, înțelesuri etc. tocmai de la aceasta ne aflăm foarte aproape de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a dezvălui (pe cale "dialectică", adică prin întrebări și răspunsuri) anumite adevăruri. Păstrând ideea diferenței dintre analitică și dialectică așa cum ea ne-a apărut până aici ca fiind, sub aspect pragmatic, susținută, întâi, de diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic, arătându-se, apoi, ca fiind susținută și de diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cea părelnică, opinativă (doxa) -, nu poate fi ocolită o problemă ce rezultă, întâi, din sistematica aristotelică a logicii, apoi din problemele pe care filosoful atenian le
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca domenii de strictă cercetare logică. Totodată, trebuie să acceptăm o diferență între sintactica lor formală și pragmatica prin care își desăvârșesc rostul și să reevaluăm scopul pentru care ele au fost croite, anume separarea raționamentului corect (formal) de cel sofistic. Actul unei reevaluări, cum este cel care se proiectează aici, nu se reduce la dezlegarea unui fapt de o primă semnificație, pentru ca apoi să-i fie atașată o altă semnificație, socotită mai potrivită din anumite motive (desigur, formale, adică dependente
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucru de către Aristotel, temei ivit, cum am constatat, dar încă neclar; fără a fi vorba, în această operare, de o denaturare a sensurilor logicii-organon. 3.1.1.4. Cunoaștere autentică și cunoaștere ilicită Formularea regulilor raționamentului corect și ale celui sofistic, operarea unei diferențe între ele precum și alte operații desprinse din acestea nu pot fi scopuri în sine în proiectul primului sistem de logică, din mai multe motive: a) întâi, pentru că tipurile de raționament fac parte din lotul logicii, gândită de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca simplă posibilitate (prin existența unei dispoziții omenești către cunoaștere) și aceea dată ca formă proprie a sa, adusă, altfel spus, la realitate (în prezență fiind nu doar dispoziția "subiectului", ci și obiectul).57 Prin urmare, raționamentul corect și cel sofistic nu pot avea un sens prin ele însele, nefiind fapte prime, temeiuri, ci fiind, cum am spus, instrumente, adică mijloace folositoare unor scopuri; ele sunt inventate pentru a fi utilizate la ceva care se află dincolo de ele însele; ele țin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândirea le întâlnește. Corectitudinea raționamentului se raportează, în ultimă instanță, la cunoaștere, adică la ordinea (formală a) acesteia. Sensul descoperit (dezvăluit, scos la iveală, adus în lumina înțelegerii) de către conștiința întrebătoare, atunci când judecă asupra distincției dintre raționamentul corect și cel sofistic fiind vorba despre rostul instrumental al acestor tipuri de raționamente -, este legat de cunoaștere și se supune exigențelor valabile în orizontul acesteia; și, mai departe, el ține de gândirea însăși. Sensul în cauză, referitor la diferența formală dintre corectitudine și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialectic), în sensul că acesta, presupunând-o (este vorba despre premisele sale, fie rezultate ale inducției și intuiției, fie ale unor raționamente anterioare), o și "inferează" (este vorba de concluzie). O altă parte a cunoașterii, cea ilicită, corespunde raționamentului incorect (sofistic), fiindcă acesta ori pornește de la neadevăruri (reprezentate de premise), ori ajunge la neadevăruri, fiind incorect, chiar și atunci când pornește de la ceea ce este adevărat, ori și una și alta. Cum am constatat, acest aspect al cunoașterii, accentuat formal, reprezentat de diferența
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ajunge la neadevăruri, fiind incorect, chiar și atunci când pornește de la ceea ce este adevărat, ori și una și alta. Cum am constatat, acest aspect al cunoașterii, accentuat formal, reprezentat de diferența dintre cele două specii ale raționamentului, cel corect și cel sofistic, nu este totul pentru cunoaștere; trebuie să luăm seama și la obiectul ei. Neuitând că raționamentul, în genere, este posibil și trece în act datorită structurii judicative originare S P. În privința obiectului, putem spune de la bun început: gândirea are de-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cum spuneau cei vechi; sau ceva care, prin raportare la ceea ce el însuși susține, întemeiază, este nimic; ceva ce corespunde de la bun început unui orizont de sens cu totul diferit de cel care cuprinde "lucrurile"); și, mai departe, că raționamentul sofistic poate să apară îndeosebi atunci când gândirea are ca obiect lucrurile obișnuite, nelămurite în privința temeiului existenței lor (ființările simplu prezente, ustensilele etc., așa cum ele apar în prelucrarea sensibilă, de exemplu, sau în cea "noetică" referitoare la sensurile acestor "lucruri"). Ideea din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
desigur, descoperi un anume fundament al analiticii și dialecticii. Așa cum precizam, acestea două din urmă sunt, la Aristotel și aristotelicieni, pe de o parte, discipline logice care se ocupă cu diferența dintre raționamentul corect (științific și dialectic) și cel incorect, sofistic, iar pe de altă parte, sunt tipare ale discursului, scenarii normative în care acesta se încadrează. Însă conștiința întrebătoare, constituantă (în sens fenomenologic), deoarece a constituit (poate doar a instituit) un sens pentru o preluare a tradiției aristotelice, conștiința "sensibilizată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față de problema temeiului (structurală logicii-organon), fie acesta gândit, deocamdată, ca nimic, ne poate da un sens despre un temei mai profund al analiticii și al dialecticii și, în urmare, și al diferenței dintre cele două specii de raționament (corect și sofistic): acest temei ne apare ca fiind însăși diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa). Aceste două specii de cunoaștere care s-au anunțat mai devreme, dar dintr-o altă perspectivă decât cea care ne interesează acum nu trebuie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cea care ne interesează acum nu trebuie confundate cu tipurile de construcții "raționale" separate după criteriul supunerii lor față de ordinea "formală" instituită prin dictatura judicativului și care coincid cu tipurile de raționamente amintite mai sus: corect (științific și dialectic) și sofistic. Să nu uităm că regulile acestei ordini, care vizează în mod direct și exclusiv corectitudinea, sunt hotărâte de logica-organon (logos-ul de-naturat) și își au sursa într-o observare prin gândire a formei gândirii înseși; de aici presupusa "naturalitate" a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi decât formală). Cu toate că stabilitatea conceptuală a celor două tipuri de cunoaștere este deocamdată precară, nu ne putem îndoi de forța cu care ele susțin analitica și dialectica; dar o susțin împreună cu (mijlocit de) diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic. Iată și un punct de vedere clar exprimat pe această temă: "În doctrina aristotelică, distincția capitală dintre știință și opinie fundează cele două discipline ale logicii aristotelice: analitica sau apodictica problemelor speciale, circumscrise în obiectul și metoda lor, și dialectica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
originii analiticii și dialecticii. Dar aceasta ne trimite chiar dincolo de ceea ce s-a arătat mai devreme a fi înțelesul unui temei mai profund al celor două modele de discurs (analitica și dialectica) și al diferenței dintre raționamentul corect și cel sofistic; oarecum dincolo de elementul a priori al logicii formale, diferența dintre episteme și doxa, totuși mai degrabă dincoace, fiindcă ceea ce iese la iveală acum nu este decât o ipostază a temeiului ultim al analiticii și dialecticii, o ipostază a elementului a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Organon-ului și în altele, susține structura logic- formală a celor două modele de înaintare în discurs despre care vorbim aici, anume analitica și dialectica.62 Și tot ideea de corespondență susține apoi și diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic și, în final, diferența dintre episteme și doxa; mai mult, această din urmă diferență ne apare ca o ipostază a înseși schemei formale proprii relației de corespondență ca esență a adevărului. Corespondența astfel luată, ca esență a adevărului, are funcția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unei conștiințe care, trecând ea însăși dincolo de naturalitatea proprie, a sesizat-o și a dat mărturie pentru aceasta. Ea este liberă și față de celelalte fapte logice scoase la iveală în demersul nostru, anume față de diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic, apoi, într-un anumit fel, de diferența dintre cunoașterea veritabilă și cea părelnică. În plus, relația de corespondență, atâta vreme cât este luată ca adevăr, iar acesta este luat prin sine, socotit ca o ideea simplă, trece în plan secund față de adevărul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că sunt alcătuite din mai multe judecăți, legate între ele în mod necesar, se reduc, chiar în privința acestor reguli, la convențiile judicative; de altfel, ele sunt rezultatul aplicării acestor reguli. Forma lor logică este raționamentul. Analiticele, Topica și, parțial, Respingerile sofistice stabilesc reguli de constituire a raționamentelor corecte. Aceste reguli au, înainte de toate, o natură formală; totuși, Aristotel nu nesocotește problema adevărului, așa încât judecata, cu tot ceea ce ea păstrează în sens formal și în sens alethic, participă ca atare, ca temă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reducție", care să pună în evidență sensul fiecăreia, apoi, prin operații de reconstrucție potrivit perspectivei dictaurii judicativului deschisă în această lucrare. Kant nu se mai ocupă, în proiectul său critic, în primul rând de diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic, problema aristotelică ce a motivat construcția logicii organon; deși, sub determinativul "logic", el face totdeauna evaluări asupra corectitudinii strict formale, în orizontul căreia sunt semnificative cele două specii de raționament. Important pentru el este cum obținem "judecăți sintetice a priori
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a limpezi problema legată de raționamentele dialectice, este necesar un alt cadru de discurs, anume cel din parte a doua; important pentru demersul de față este faptul că aceste raționamente conchid asupra necondiționatului pornind de la condiționat: de aici încadrarea lor sofistică și aparența în cunoaștere pe care ele o creează. Paralogismul transcendental, antinomia rațiunii și idealul rațiunii pure, singurele forme posibile ale raționamentului dialectic, conduc spre necondiționat. Cum a apărut acesta? Ce rost are el în proiectul lui Kant, care încearcă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sistematica facultății de cunoaștere. Dacă, însă, Ideea se raportează direct la un obiect, ca și cum acesta i-ar fi dat în felul în care este dat în intuiție un obiect pentru un concept intelectual, atunci Ideea în cauză este un "concept sofistic", funcționarea rațiunii este constitutivă, prin urmare dialectică, și în felul acesta este creată aparența. Necondiționatul se transformă în condiționat (un condiționat căruia îi lipsește, totuși, esențialul: legătura cu obiectul experienței), dacă rațiunea funcționează constitutiv: tocmai de aceea el este ipostază
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asupra dialecticii: 1) ca cercetare a limitelor cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca în felul acesta să fie recunoscută aparența și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând, aici, opusul fenomenului par a fi purtătoare de sensuri non-judicative. De exemplu, sensul negativ al noumen-ului (cel pozitiv nu reprezintă decât ceva fără sens, o configurație pur sofistică, așadar nesemnificativă, în proiectul critic al lui Kant), care nu este propriu-zis prins în mrejele judecății, el nefiind un obiect sensibil, adică obiect al unei experiențe posibile, asemenea fenomenului; totuși, el însoțește cumva, necesar fenomenul însuși, așa încât el își capătă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de la conceptul acestei sinteze, ca și cum ea ar fi dată și ar fi dat și obiectul ei ca atare (ea însăși realizată, și nu doar ca un simplu concept, care poate rămâne fără un obiect potrivit), atunci conceptul acesta este unul sofistic, iar manipularea lui rațională (rațiocinantă, de fapt) creează alte sofisme, adică o cunoaștere aparentă. Pe de o parte, în fiecare din aceste instanțe ale teoriei lui Kant despre fenomen și aparență își anunță prezența și anumite sensuri non-judicative, semnalate mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
falsa aparență a pretențiilor ei neîntemeiate și pentru a reduce ambițiile ei cu privire la invenție și extindere, pe care crede a le descoperi cu ajutorul principiilor transcendentale, la simpla pretenție de a aprecia intelectul pur și de a-l preveni contra judecăților sofistice." Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, (CRP, II; "I" va indica, mai departe, ediția din 1781 a lucrării, iar "II" pe cea din 1787); (1994) p. 103. (Au fost consultate, pentru diverse probleme, și celelalte ediții ale acestei lucrări indicate în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]