3,462 matches
-
grăi Vulture în locul lui Metodiu. C-om vedea, c-om face, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, câr, mâr, mai poftiți, trăiască latinitatea, mă rog, farafastlâcuri. Ce le trebuie lor acolo școală românească? — Departe nu ești de adevăr, spătare Vulture, grăi Metodiu. Atâta doar că-l vezi numai dintr-o parte. Adevărul, spătare, e ca un stejar bătrân: cu cât îl privești din mai multe părți, cu atât vei băga de seamă că are mai multe scorburi. Fie voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tunsă, c-o fi rasă, câr, mâr, mai poftiți, trăiască latinitatea, mă rog, farafastlâcuri. Ce le trebuie lor acolo școală românească? — Departe nu ești de adevăr, spătare Vulture, grăi Metodiu. Atâta doar că-l vezi numai dintr-o parte. Adevărul, spătare, e ca un stejar bătrân: cu cât îl privești din mai multe părți, cu atât vei băga de seamă că are mai multe scorburi. Fie voia ta, preacuvioase! răspunse Vulture. Apoi întorcându-se spre cel gras: — Măria-Ta, oare dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căiesc că șed, unde-i pecetea cu care am pecetluit, unde caftanul cu care m-au căftănit? Unde-i Doamna pe care o am iubit, unde-i calul pe care l-am călărit? — Uite-l colea, Măria-Ta, paște! - îndrăzni spătarul Vulture. — Aveam un cal mai mare și te rog nu mă mai întrerupe! - tună Barzovie-Vodă. Unde sunt deci diminețile când mă sculam, mă pieptănam, mă firitiseam și lăsam gloata să vină la mine? Unde-s boierii care-mi îngenuncheau, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și urșii? Dar blănile lor? Unde-s albinele, sfecla*, cotnarul, unde mi-e vinul, în general? Ubi sunt? — Minunat ai grăit! - ridică Huruzuma ochii spre Barzovie. Ia uită-te ce-a înțeles asta din tot ce-a spus Vodă! - mormăi spătarul Vulture către Metodiu. — Femeia tot femeie! - suspină călugărul. Episodul 14 O PRECUVÂNTARE După ce ascultase cu luare aminte vorbele tânguitoare ale lui Barzovie-Vodă, hanul cel tânăr făcu semn să se facă liniște. Tătărușii, care până atunci se tot învârtiseră în jurul înalților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
veșminte, iar de-a stânga stă preacuviosul Metodiu, cu sfială privind la bucatele pe care, iată, să te lingi pe degete, nu alta, tătăroaice tinere le aduc pe tipsii. Lângă Vodă iarăși nu ne putem odihni, căci acolo-i locul spătarului Vulture și-apoi unde s-a văzut povestitor să stea la ospețe lângă Vodă, împuindu-i urechile cu povești și împiedecând astfel nobilele bucate să cadă firesc în primitorul stomac? Nu, hotărât lucru, nu acolo-i locul nostru. Poate puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
s-a văzut povestitor să stea la ospețe lângă Vodă, împuindu-i urechile cu povești și împiedecând astfel nobilele bucate să cadă firesc în primitorul stomac? Nu, hotărât lucru, nu acolo-i locul nostru. Poate puțin mai la dreapta, între spătar și Huruzuma, sora tătarului? Să mărturisim drept, tare ne-ar plăcea a ne pune aici. De două milenii și ceva, nimic nu-i mai plăcut unui povestitor decât să stea de vorbă cu o femeie frumoasă, cu atât mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bucăți de carne de porc, de vită, de curcă și iar de porc, de vită și de curcă, de nu mai știai ce să alegi. Cât despre batal, nici pomeneală. Am mâncat și noi și personajele ca sparții. Cel puțin spătarul Vulture, ca omul venit de la drum lung și trecut printr-o mazilire, a mai cerut o porție, stârnind uitătura mustrătoare a preacuviosului Metodiu care, ca față bisericească, a dat carnea la o parte, sorbind cu vinovată poftă doar zeama. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vom mărgini doar a spune că, după ce personajele s-au îndestulat și și-au făcut binemeritata siestă, sosi vremea plecării. — Și acum, încotro? - spuse hanul, privindu-i curios pe dunărenii prăvăliți la umbra unor tătăroaice în floare. — Mărite han! - spuse spătarul Vulture după ce-și stăpâni în ultima clipită un iminent zgomot stomacal. - Noi, adică eu, Vodă și Broanteș ne-om duce, conform tradiției, la Stambul, să vedem dacă se poate mișcula ceva-cumva cu domnia. E păcat de așa Vodă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
le-a tăie căpățâna. Cel mult, două-trei tapangele la spinare. Avem să avem și noi oamenii noștri în Moldova. Dar de unde ați strâns galbenii? - întrebă hanul. Am înțeles că ați rămas fără o lescaie. Nici chiar așa, mărite han! - glăsui spătarul. Nu știi vorba ceea? „Săracă țară bogată, bate vânt și crește piatră”. Dar dacă dai piatra la o parte, aurul strălucește până și-n glodul drumurilor. Și nici țăranii noștri nu sunt de ici, de colea. Scutură-i puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pentru prima oară de faptul eminamente lumesc că unele părți ale netrebnicului trup bărbătesc pot căpăta uneori o independență cu totul ieșită din comun. în sfârșit, cam pe când mărețul Phoebus trecea fâșia orizontului în Vest, dunărenii porniră la drum: Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și Broanteș spre Stambul, Metodiu și Iovănuț spre Moldova. Să-i urmărim oleacă pe aceștia din urmă. După vreo două ceasuri de cale bună, se lăsă noaptea. Călugării mergeau prin stepă fără grăbire. Era răcoare, ieșise și luna. Ici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-un pamplezir, de-o pauză, de-o umbră? Are și personajul. Că dacă ești tot timpul în coasta lui, știi cum te simte? Mai ceva ca omul! Să dăm un exemplu: după cum poate mai ții minte, pe Barzovie-Vodă, pe spătarul Vulture și pe Broanteș i-am lăsat în stepă, în drum spre Stambul. Și cum mergeau ei călare prin stepă, din când în când Barzovie-Vodă se-ntorcea neliniștit și zicea: „Spătare Vulture, să știi că ne urmărește cineva.” „Cine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
exemplu: după cum poate mai ții minte, pe Barzovie-Vodă, pe spătarul Vulture și pe Broanteș i-am lăsat în stepă, în drum spre Stambul. Și cum mergeau ei călare prin stepă, din când în când Barzovie-Vodă se-ntorcea neliniștit și zicea: „Spătare Vulture, să știi că ne urmărește cineva.” „Cine să fie, mărite Doamne, nu vezi că nu-i nimeni?” „îți spun eu, că simt, ne urmărește cineva, spătare.” „Acuma că ești mazilit, cine să te mai urmărească? făcea spătarul plictisit. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
călare prin stepă, din când în când Barzovie-Vodă se-ntorcea neliniștit și zicea: „Spătare Vulture, să știi că ne urmărește cineva.” „Cine să fie, mărite Doamne, nu vezi că nu-i nimeni?” „îți spun eu, că simt, ne urmărește cineva, spătare.” „Acuma că ești mazilit, cine să te mai urmărească? făcea spătarul plictisit. Ești bun mazilit, mergi sănătos.” „Ba să știi că e cineva”, nu se lăsa Barzovie. Ei, cine credeți că era? Eram noi, povestitorii! Voiam să auzim ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și zicea: „Spătare Vulture, să știi că ne urmărește cineva.” „Cine să fie, mărite Doamne, nu vezi că nu-i nimeni?” „îți spun eu, că simt, ne urmărește cineva, spătare.” „Acuma că ești mazilit, cine să te mai urmărească? făcea spătarul plictisit. Ești bun mazilit, mergi sănătos.” „Ba să știi că e cineva”, nu se lăsa Barzovie. Ei, cine credeți că era? Eram noi, povestitorii! Voiam să auzim ce mai vorbește Barzovie și ne țineam aproape, dar ne simțise, hoțomanul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de cherestea, una din umbre sări jos, luă o piatră din caldarâm și lovi de câteva ori în umbra porții. Sus, pe metereze, se ivi un turban: — Ce e, bre? - spuse turbanul într-o turcă perfectă. — Acasă-i viziriul? - spuse spătarul Vulture, căci el era umbra. Ce e, bre? - repetă turcul, făcându-se că nu înțelege. — Hrantrâhm harpah viziriul, bre? - repetă și Vulture. — Estem - răspunse turcul. — Du-te și spune-i că-l caută Vodă de la Moldova! - grăi Vulture. — Mazilit, bre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fost cu celălalt Vodă - zise turcu. — Mda - zise Vulture. Și mai vrei să mănânci? Mai vreau, bre! - zise turcul. Atunci du-te și anunță-l pe viziriu. — Iaca mă duc - zise turcu și dispăru. Peste câteva clipe, cei trei, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și rapsodul Broanteș pășeau pe coridoare moi spre camerele viziriului. La un colț, fâlfâind, le tăie drumul o cadână. Spătarul Vulture o privi cu ochi critic și, facându-și semnul crucii, scuipă mult în sân. în sfârșit, după alte câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-te și anunță-l pe viziriu. — Iaca mă duc - zise turcu și dispăru. Peste câteva clipe, cei trei, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și rapsodul Broanteș pășeau pe coridoare moi spre camerele viziriului. La un colț, fâlfâind, le tăie drumul o cadână. Spătarul Vulture o privi cu ochi critic și, facându-și semnul crucii, scuipă mult în sân. în sfârșit, după alte câteva colțuri, apăru un eunuc cât un taur. El deschise o ușă și în fața lor apăru viziriul. — Dragii mei! - spuse surâzător viziriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise Vulture. — Ei, cum se poate?! - zise viziriul și-o umbră de îngrijorare îi trecu peste chip. Dar poftiți, ședeți, nu stați în picioare! - și le arătă trei cadâne care țineau trei perini. Nu facem prea bine, luminăția-ta - reluă spătarul Vulture, așezându-se cu băgare de seamă. Dar ce-ați pățit? V-au călcat leșii, cazacii? S-a sculat prostimea? — Ba nu, luminăția-ta, mai rău. Am fost maziliți. Nu se poate! - se indignă viziriul. De cine? — De luminăția-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
n-ai fost un domn rău, ai dat randament. Și totuși te-am mazilit, nu mai încape îndoială. Uite - ciocăni el cu degetul în catastif - chiar așa am notat: „Mazilit azi Moldova Barzovie-Vodă”. — N-ați scris cumva și de ce? - îndrăzni spătarul Vulture. Viziriul își vârî două degete în jiletcă, scoase o pereche de ochelari, și-i fixă pe nas și se uită cu atenție în registru. — Nu - spuse dezamăgit. N-am scris. îmi pare nespus de rău, dar n-am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și „p” formează silabă cu consoana din față, iar „t” și „ț” rămân cu cea următoare. — Păi vezi? se bucură viziriul. Vezi câte probleme sunt? Și tu te plângi că ești mazilit! Episodul 35 FĂRĂ TITLU — Luminăția-ta - grăi atunci spătarul Vulture, luând de pe dânsul mâna șerpească a unei cadâne ce se strecura spre tăcutul Broanteș - eu zic să lăsăm aceste probleme de limbă pe seama grămăticilor. Năcazul care ne-a adus pe noi aici nu ține de limbă, luminăția-ta, năcazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vodă e ca o oiște fără gard. De-aia zic, uitându-mă cu adâncă și sinceră jale la acest vouă preaplecat până mai ieri slujitor: ce facem la o adicătelea cu el? Barzovie-Vodă suspină și-și privi cu profundă recunoștință spătarul. — Domnilor - zise viziriul, desfăcându-și brațele a neputință - deocamdată n-am nimic disponibil pentru dumneavoastră. Țara Românească e ocupată, Moldova e ocupată, Camenița e oraș închis. — Luminăția-ta, nu cerem mult - zise spătarul Vulture. Trebuie să fi rămas cândva, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
suspină și-și privi cu profundă recunoștință spătarul. — Domnilor - zise viziriul, desfăcându-și brațele a neputință - deocamdată n-am nimic disponibil pentru dumneavoastră. Țara Românească e ocupată, Moldova e ocupată, Camenița e oraș închis. — Luminăția-ta, nu cerem mult - zise spătarul Vulture. Trebuie să fi rămas cândva, pe undeva, un loc de ceva-cumva... — De ceva-cumva? - deveni atent viziriul. — Da, luminăția-ta, de ceva-cumva. De ceva-cumva cam atât? - grăi vizirul, gonind cadânele. Păi să ne socotim! - zise spătarul Vulture. Două de la logofătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu cerem mult - zise spătarul Vulture. Trebuie să fi rămas cândva, pe undeva, un loc de ceva-cumva... — De ceva-cumva? - deveni atent viziriul. — Da, luminăția-ta, de ceva-cumva. De ceva-cumva cam atât? - grăi vizirul, gonind cadânele. Păi să ne socotim! - zise spătarul Vulture. Două de la logofătul Veardză, c-a rămas pe drumuri. — Două! - notă viziriul. — Două de la hatmanul Viezure, că i-au pângărit giupâneasa. — Patru! - zise viziriul. — Două de la clucerul Stănilă, că i-au pârjolit casa. — Șase! Una de la preasfinția-sa Amfibie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au pervertit giudecata. — Șapte! — Una din partea bivelvornicului Stronțiu, că l-au pus de-au giucat geamparalele ziua-n-amiaza mare cum l-au făcut mă-sa, care dă și ea o pungă. — Nouă! - socoti viziriul. — Două de la logofătul Veardză, unșpe... Păi stai, spătare, că logofătul a mai dat două! — Lasă, luminăția-ta, să mai dea dacă lui îi face plăcere! Unșpe înmulțit cu o sută, cât dăm noi, eu și Barzovie-Vodă, fac în cap una mie și una suta pungi-aur, să le purtați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu mare plăcere că fusese instalat pe un tron cu totul și cu totul de aur, dându-și apoi seama cu groază că, de fapt, stătea pe tron ținându-și capul în poală, ca o minge, Barzovie-Vodă fu condus împreună cu spătarul Vulture și rapsodul Broanteș la palatul sultanului, o clădire albă, impunătoare, recent renovată, care astăzi găzduiește celebrul muzeu Topkapi, unde, zilnic, puteți petrece câteva clipe de destindere admirând hangerele, pumnalele, iataganele, săbiile cu unul sau două tăișuri, adevărate opere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]