55,270 matches
-
Psyhelp, Biblioteca Revistei de cultură 13 Plus, Bacău, 2001, 216 p., 65.000 lei Cu volumul de proze al lui Călin Blaga intrăm într-un spațiu al Cetății (topos structurant al acestora, arhitectură și comunitate deopotrivă, castel, casă, sală de spectacole, ș.a.m.d.), dar în același timp al unei periferii formale (greu de încadrat, ele ar putea fi revendicate ca texte sf ) și imagistice (lumi bizare, istorisiri cu eretici, funcționari ai morții și apocalipse). Un om născut cu șase degete
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
Nicolae Manolescu Am ținut într-un an, la facultate, un curs special Caragiale. Văzusem cu cîteva zile înainte spectacolul cu Noaptea furtunoasă pus în scenă de Alexa Visarion în fosta sală Comedia (astăzi Odeon). Pentru cine nu l-a văzut, precizez că regizorul lua în serios remarcile din text referitoare la faptul că jupîn Dumitrache tocmai își repara casa
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
Odeon). Pentru cine nu l-a văzut, precizez că regizorul lua în serios remarcile din text referitoare la faptul că jupîn Dumitrache tocmai își repara casa aflată la mahala, pe o uliță neluminată și lîngă un maidan. De aceea, în spectacol sînt urme de var, de ciment și stropi de noroi pe hainele și pe încălțările locatarilor. (Cutuma era, conform indicației autorului, ca numai Rică, cocoțat pe schele, să aibă praf de ciment pe haine). Eram așadar în sala de curs
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
aripa nouă a Arhitecturii: într-o berărie ce aștepta să fie demolată, beau bere, direct din sticlă, niște lucrători de pe șantier, plini de var pe haine și foarte murdari. Mi-a venit ideea că studenții mei, obișnuiți cu astfel de spectacole, și pe stradă, și pe scenă, și-i vor fi închipuind la fel cu acești lucrători pe eroii lui Caragiale. Așa că le-am atras atenția asupra felului cum regizorii și criticii contemporani actualizează piesele dramaturgului. Personajele pe care acesta le-
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
doar o performanță remarcabilă, ci timpul în care un regizor, cu har, inspirațiune și răbdare șlefuiește, fixează și definește stilul unui actor. Probabil că dincolo de tot și de toate, acesta este lucrul cel mai important în teatru, asta marchează lumea spectacolului în timp și peste timp. Tipurile acestea de întîlniri (regizor-actor) formează pilonii pe care se sprijină istoria teatrului. De la noi și de aiurea. Ca un sculptor, regizorul modelează, uneori pînă aproape de perfecțiunea incredibilă, apariția actorului pe scenă, ne induce starea
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
aproape de centrul Atenei există un spațiu care poartă acest nume. Un club, un teatru mic, o galerie pentru expoziții. Așa cum se plimbă lichidul prin vasele comunicante, tot așa un iubitor de artă poate vizita o expoziție sau poate vedea un spectacol pentru ca după aceea să stea de vorbă și să bea o bere cu însuși protagonistul, alunecînd firesc prin tot acest circuit. În acest loc oamenii învață să se cunoască, să se asculte, să se privească, să comunice, să simtă o
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
și critică; am simțit, a cîta oară în lumea asta, că am mai crescut un centimetru pentru că îl cunosc, chiar și personal, pe Andrei Șerban), a făcut film cu Theo Angelopoulos, a mai fost invitată în Grecia, și cu acest spectacol, și cu altele. Acum este personajul nr. 1 la Alekton. Toți se învîrtesc în jurul ei, o admiră, o întreabă cîte în lună și cîte în stele. Cinci zile, seri și nopți am asistat la nașterea adulației și idolatriei. După alte
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
imprevizibilul se întrece în a pune la cale farse, normalul este înlocuit de anormal. De peste tot, din oameni, din structuri, din forme și fonduri. Mizeria și trauma războiului și-au lăsat amprentele pretutindeni. În piesa lui Georg Kreisler și în spectacolul lui Dabija (Teatrul evreiesc de stat), Lola Blau este pusă sub lupă. Sînt urmărite cele mai fine gesturi și reacții ale actriței și cîntăreței, în plină acensiune în Austria anului 1938. Anul instalării fascismului. Sîntem tîrîți și pe panta decăderii
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
viața ei. Textul lui Kreisler, pe care spectatorii greci îl aveau tradus în caietul-program, de fapt o succesiune de songuri și șansonete, dezvoltă o confesiune autobiografică a Lolei Blau, o poveste subtil construită pe două planuri: cariera și viața personală. Spectacolul regizat de Dabija impresionează prin rafinament și discreție, prin faptul că a ridicat Kammerspiel-ul la o cotă valorică înaltă și datorită alegerii Maiei Morgenstern. În numai o oră și treizeci de minute spectatorul este plimbat prin atmosfera de cabaret, varieteu
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
a ridicat Kammerspiel-ul la o cotă valorică înaltă și datorită alegerii Maiei Morgenstern. În numai o oră și treizeci de minute spectatorul este plimbat prin atmosfera de cabaret, varieteu, revistă franceză, show american cu jazz și sex, operetă. În acest spectacol nici cel mai mic gest sau lacrimă nu apar la voia întîmplării. Văd, a cîta oară, Lola Blau și de fiecare dată pățesc la fel: îmi spun, șoptit, "astă seară, această Lola Blau a fost excepțională". Maia Morgenstern și-a
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
tot, în viermuiala continuă din Atena. Lola Blau și Maia Morgenstern au fost absorbite, definitiv, de conștiința grecilor. Sînt martoră. Și încă ceva: Anna Vaghena, proprietara teatrului, este una dintre actrițele vestite ale Greciei. Anul trecut a jucat la București spectacolul Anghela Papazoglou după cartea lui Iorghi Papazoglou, Visele Smirnei. Gazdă: Teatrul Odeon și directorul său, Alexandru Dabija. Să fie, oare, o simplă coincidență faptul că Anna Vaghena a primit în teatrul său o montare a lui Dabija și a salutat
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
Marina Constantinescu O piesă a lui Arthur Schnitzler scrisă aproape de 1900, are premiera în ianuarie 2002, la Teatrul Nottara, sub un titlu incitant și misterios: Hora iubirilor (Der Reigen, Hora - titlul original, traducere de Dan Stoica). Un spectacol care, după părerea mea, marchează, prin profunzimi și rafinament, prin performanța actoricească impusă și obținută, maturitatea regizorului Felix Alexa. Un spectacol care, după părerea mea, dezvăluie prin plăcerea de joc detectabilă în fiecare interpretare o stare specială, nu doar de
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
Nottara, sub un titlu incitant și misterios: Hora iubirilor (Der Reigen, Hora - titlul original, traducere de Dan Stoica). Un spectacol care, după părerea mea, marchează, prin profunzimi și rafinament, prin performanța actoricească impusă și obținută, maturitatea regizorului Felix Alexa. Un spectacol care, după părerea mea, dezvăluie prin plăcerea de joc detectabilă în fiecare interpretare o stare specială, nu doar de normalitate teatrală, readusă la Nottara și întreținută de Mircea Diaconu în doar cele cîteva luni scurse din mandatul său de director
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
fata-n casă, fata-n casă și tînărul domn, tînărul domn și tînăra doamnă, tînăra doamnă și soțul, soțul și fetița dulce, fetița dulce și poetul, poetul și actrița, actrița și contele, contele și tîrfa. Cercul se închide aici, în spectacol. Dar hora poate continua la infinit. Pînă în zilele noastre, neobosită ca și viciul. Zece tablouri vivante, mereu altele și, într-un fel, aceleași, consumate parcă în același spațiu-alcov, zece zbateri amoroase ce se tăvălesc în același pat al posesiunii
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
și, într-un fel, aceleași, consumate parcă în același spațiu-alcov, zece zbateri amoroase ce se tăvălesc în același pat al posesiunii și minciunii, o idee materializată extraordinar de decorul scenografei Diana Ruxandra Ion. Lasciv și senzual, plin de vinovății acumulate, spectacolul are o construcție extrem de riguroasă, care nu-i permite, nici o secundă, să alunece în prăpastia vulgarității. Deși ar fi fost atît de ușor. Înlănțuirea situațiilor aduce pe scenă o linearitate și un soi de imponderabilitate a pașilor. Sublimă iluzie. În spatele
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
ștafetă a păcatului este împrumutat, de fiecare dată, un element de costum, de regulă materialul (o stofă elegantă, în dungi) care se regăsește, altfel și altfel, la toate personajele. Legate din nou, fără ieșire, și la acest nivel vizual al spectacolului. Rafinamentul scenografiei se amestecă, pervers, cu cel regizoral. Ce se repetă și ce este irepetabil într-un cuplu, între amanți sau soți? Parfumul unui timp, al unui oraș, oricare - Viena, Paris, New York, Amsterdam, Berlin - este pregnant pe scenă. În toată
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
roluri dificile: Ada Navrot, Cerasela Iosifescu, Alexandru Jitea, Ilinca Goia. Mi se pare că se desprind ușor din schema rigorii Dragoș Bucur, printr-o exteriorizare neacoperită, și studenta Ioana Calotă, prin îngroșări patetice. Totuși, nu se întîmplă deseori într-un spectacol ca interpretările să fie atît de apropiate ca valoare. Fiecare actor poartă două măști, un fel de Ianus cu două fețe: una întoarsă dominator către o relație, alta, cuceritor către cea de-a doua. Posedă și sînt posedați. Mint și
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
e un copil bun", ceea ce, în mod evident, făcea și mai neașteptat vocabularul acestuia. La un moment dat, bărbatul a spus, aparent fără legătură: "Bea marea, Xantos!" Am rămas cu gura căscată. Cu cîteva zile în urmă, TVR prezentase un spectacol de teatru în care era vorba de viața de sclav a lui Esop (interpretat, îmi aduc aminte, de Corado Negreanu). Stăpînul lui (Xantos - Marian Hudac), care îi promisese în mai multe rînduri liberarea dacă îl scoate din buclucurile în care
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
haiduciei metaforice", pe o nervură intuitiv rimbauldiană. Dar acest strat primordial a fost supus cu tenacitate unei prelucrări, unei discipline care l-a transfigurat, reducînd frenezia informă la un rol subaltern, impunînd în prim-plan conștiința ce se autocontemplă în spectacolul verbului bine strunit. Spontaneitatea n-a dispărut, ci a acceptat, spre folosul său, o alianță cu o cerebralitate veghetoare. Rezultatul e un amestec de concretețe (adesea frapantă în densitatea sa cinică, rest al "sălbăticiei" inițiale reprimate, restrînse la fante înguste
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
a eului către lume, deci cu o extrovertire (și aci e de văzut o trăsătură de legătură, demnă de luat în seamă, între autorul Scriptorului și optzeciști). Saturat de sine ori pur și simplu insuficient interesat, de la un punct, de spectacolul lăuntric, poetul se relevă, în schimb, atras de cel exterior, de inepuizabila "comedie a lumii", poate în virtutea unui mecanism psihologic balcanic, poate în temeiul, mai alambicat, al unei reacții la epoca tulbure în care ne înscriem, care zdruncină reflexele interiorității
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
Marina Constantinescu Mărturisesc că n-am agreat niciodată matineele. Nu diurnul, ci nocturnul mi se pare a fi timpul spectacolului. Asta nu înseamnă că ele n-ar fi utile. Nu știu, habar n-am. Ritualul necesar intrării în ficțiune mi se pare grăbit și încropit, nu coboară în interiorul ființei pentru a pune stăpînire pe ea. Se desfășoară cumva doar la
Ora 11 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15542_a_16867]
-
Național, complet refăcută și modernizată. Se juca o adaptare cam forțată după Căsătorie cu de-a sila de Molière, debutul regizorului Cezar Ghioca (absolvent la clasa prof. Tudor Mărăscu) pe o scenă profesionistă. Scopul acestor însemnări subiective nu este analiza spectacolului, o farsă tratată prea studențește și actualizată nu foarte inspirat (dar cu orice chip). L-am urmărit cu admirație însă pe Petru Ciubotaru. Am privit cum intră în structura lui Sganarel, dincolo de oră, de timp, de convenție și context. Am
Ora 11 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15542_a_16867]
-
fericirii sînt înlocuite de rictusul dezamăgirii. Purtat la ceruri de plăcerea vorbelor goale de iubire, Sganarel se zbuciumă în brațele minciunii, al cărei prizonier s-a trezit a fi în realitate. Fără să aibă pretenția că joacă într-un mare spectacol, fără să încerce ostentativ să ne convingă că acesta este rolul vieții, Petru Ciubotaru își înnobilează personajul cu credință, echilibru și rigoare, vindecîndu-l pe Sganarel cel prea plin de el însuși, autosuficient și sigur pe el, prin însăși modestia actorului
Ora 11 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15542_a_16867]
-
în care acesta este cunoscut. Mă refer la acea categorie de spectatori care consideră teatrul o artă și nu o prestare de serviciu aducătoare de relaxare. Pe aceștia din urmă chiar îi sfătuiesc să nu-și bată capul cu un spectacol mai special, deloc ușor, plecînd de la piesa unui austriac ciudat, Werner Schwab și pînă la tonul regizorului (tînăr din punctul de vedere al anului absolvirii facultății, clasa Cătălina Buzoianu) Sorin Militaru. Despre care nici n-au avut timp să afle
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
studiat sculptura la Academia de Arte frumoase de la Viena, că după 1990 a ajuns, extraordinar de rapid, un dramaturg cu numeroase piese jucate în draci, cum se spune, în spațiul german. În 1994 am văzut și eu la Saarbrücken un spectacol intitulat Endlich tot, endlich keine Luft mehr (În sfîrșit mort, în sfîrșit fără pic de aer), un tip de teatru absurd și într-un fel brutal așa cum nu mai întîlnisem. Am aflat atunci despre Schwab detalii picante și aiuritoare, am
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]