3,200 matches
-
sălcii plângătoare; sălcii bătrâne își mișcau pletele argintii; pomi îmbrăcați în dantele albe, cercelate; sălciile oftează, șoptesc; o lumină dulce se cernea printre crengile sălciilor; brazi ca niște lumânări de flacără verde; un zarzăr mic și-a răsfirat crenguțele ca spinii; parfumul cireșilor înșirați într-o fascinantă simfonie de culori de-a lungul străzilor; copacii se dezbracă; Despre flori: un fir de ghiocel plăpând; ghiocelul argintat; gingașul clopoțel; bănuții de păpădie; aroma tare a florilor de salcâm; cei dintâi ciorchini albi
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
al lui Flavius-Tiberius, de care acesta nu se despărțea decât cel mult În pat. Poate nici atunci. Îl și vedea gol pușcă Învelit doar În fularul lui roșu, cu gâtul prins Într-o minervă moale. Îi mai lipsește coroana de spini. Deși nu avea obiceiul, de data asta ceru iertare Celui-de-sus pentru blasfemie. Oricum, la o adică, ea nu s-ar mulțumi să-l spele doar. Devoțiunea ei suna mai degrabă ca un avertisment sau ca o dojană amicală adresată peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și pédurile care se aflau departe de tot și nu se vedeau. O ridică pe umeri și ea, micuța, Îi béga degetele În urechi și Îl trégea de pér, céci barbé nu avea, el nu avea nici un fir și era spin. Obrazul séu era neted și foarte uscat, cu pete cafenii de la soare și un fel de praf alb, ca niște șolzi, care apéreau dacé Îl scérpina puțin. Dar solzii și praful alb dispéreau atunci cînd Sophie, dupé ce-l scérpina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
pancardé, strigînd „debilule, debilule!”, iar În timp ce pancarda se ridică și cédea, se puteau cîți literele albe pétrate scrise pe roșu: „SLAVĂ TRUDU”, iar la urmé era un semn de exclamare. Cuiva Îi suflé vîntul baloanele și le opri Într-un spin și-atunci s-au auzit iar Învéțétoarele care au strigat toate pe rînd „las’ cé vé prind, las’ cé vé prind, vé prind eu! ci! ci! cine! baloane! sparge baloane! Vé dau eu sticluțe!” Cel mai tare se auzi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
iarbă. Rémase o urmé umedé și În pémîntul lipicios și cu géuri erau lipite cîteva fire lungi de iarbé albé. Deasupra creșteau cîteva tufe de alun și umbră lor cédea peste poiané și pește Șasa. Sacul era aruncat pe un spin și Șasa rupea iarbă și fécea grémezi mici, pe care nu avea cum sé le piardé. Céci locul acesta era atît de mic, poiana această Înconjuraté cu aluni, cé puteai s-o vezi pe toaté cu ochiul, nu puteai sé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
sînt: • Economisirea capitalului • Recunoașterea oportunităților • Deciziile rapide și imediata folosire a oportunităților Dacă cineva este incredibil de norocos, înseamnă că el a sărit deseori în ajutorul norocului, prinzînd șansele din zbor, cu orice risc. Noi vedem numai trandafirul, nu și spinii. Recunoaștem norocul, nu și pregătirea pentru acesta. Nu vedem greșelile. Dacă nu putem pricepe un lucru, considerăm imediat apariția lui ca fiind, pur și simplu, un noroc sau un miracol. Dar miracolele, după cum am văzut, pot fi construite și de către
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
mică, fără a se Întâmpla vreodată ca volocul norocos să fie scos „sărăc-sarac”, așa cum se lăuda Ochenoaia cu discreție și numai În familie. Era o diversitate piscicolă cu pești sălbatici, divers colorați și foarte sprinteni. Fără a ține seama de spinii amenințători ori de colțurile tăioase ale pietrelor, Va, alerga cu mare viteză și interes spre locul unde peștii umpleau gălețile, Încercând să Înoate În apa din ce În ce mai puțină iar deseori, cei mai viteji, reușind să se „elibereze” sărind pe iarba umedă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
deposedat de pușca sa de vânătoare (cea cu o mie de povești) de către „anticriștii cari o alungat boierii cei buni” meșterea din „sârmî oțălitî” câte un laț rotund și-l fixa de o rădăcină din găurile făcute În gardul de spini, de către animalele sălbatice și adesea norocul Îi surâdea. Din câte doi iepuri pe care „copchilu’” nu-i vedea decât sub formă de carne, bunica Ileana gătea două delicatese vânătorești cu care avea mare succes la toți mesenii, „borșu’ di iepuri
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și au unit / destinele“ etc. (Copii) Dintr-un scurt text informativ de pe pagina de gardă aflăm (cu stupefacție) că autorul a mai publicat, în afară de lucrări cu caracter didactic, numeroase cărți de literatură: Flori târzii, proză, versuri, aforisme, 2002, Parfum de spini, proză versuri, aforisme, 2003, Toamnă la Copou, proză, 2005, Vâslaș în luntrea vieții, proză, 2006, Stropi de înțelepciune, aforisme, cugetări, gânduri, 2006, Acorduri pe strune de suflet, proză scurtă cu o postfață de Marinică Popescu. Nu este vorba deci de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Frunzele sfioase își mureau moartea strâns lipite. Moartea sub ochii copiilor, priveghere. Așa se întâmplă și între oameni când Dumnezeu nu îngăduie lumânarea: Le-a venit timpul... ,,Nedrept ești, Dumnezeul plantelor, te risipești până și-n rădăcina de brusture, în spinii salcâmului, în puful păpădiei; Dumnezeul meu din plafar, nu ești bun nici măcar în siropul de tuse. În jurul unei tulpini, doi copii și-au împreunat mâinile mai mult decât o răstignire. Iubirea ispitirea adâncului; la început izvor, apoi fântână, apoi nemărginire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
geantă. 22. Un necaz nu vine niciodată singur. Cuza, Unirii, Lăpușneanu, Sărăriei, Copou, drumul spre casă mereu era mai scurt. Mersul, un fel de plutire: Așa ar trebui să zboare toți când ies de la biserică: plumbul din picioare să curgă, spinii din inimă să ardă, norii din suflet să plouă. Am fost în casa ta, Doamne, nu m-ai văzut. Biserica era plină de Sfinți, de Îngeri, Cuvioși, Arhangheli, Mucenici și mai erau în casa ta, Doamne, câteva cete de demoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cauți cu privirea în altă parte. Picioare împlinite la miezul nopții, precum felinarele din grădinile publice, întunericul nu are unde să te ascundă, plutoane de lumini verticale mărșăluiesc de-a lungul bulevardului ca într-o retragere cu torțe. Picioare trandafiri, spinii trezesc gustul sângelui, până la beție mai ai un pas; draga mea, ți-am așternut petale sub icoană, cazi în genunchi a dezlegare, păcatul este că sunt, fericirea este că poți. Picioare cât două semne de exclamare, până și cerului îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
moși trandafiri, pipăie-i și tu!“ Ba dimpotrivă, cîte o doamnă spune una și face alta: „Să-ți arăt și ție, să vezi ce frumos au Înflorit trandafirii albi! Uite!“ - și-mi plimbă mîna peste petale și, fără voie, peste spini. Dar pe Erica n-am mai amestecat-o În asemenea paradoxuri. Înțelesesem. Ea voia să-mi dea dicționarele la palpat ca să-mi dau seama cît de masive erau și cît de serios fusese efortul ei de a Învăța limba antecesorilor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fi, căci, fără a zări nimic În jur, s-a simțit luată pe sus, săltată ca pe un fel de butoi pe care blestemata aia Îl căra În spinare și purtată astfel cu iuțeală prin păduri, prin hățișuri pline de spini, peste punți și peste rîuri. Ședea ca pe o saltea de vînt pe butoiul ăla zburător și se temea, nu că va pica de acolo, ci că i se vor amesteca drumurile, că nu le va mai putea despleti ori
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spus în dimineața aceea... parcă văd boabele de grâu care căzuseră lângă drum și pe care le mâncaseră păsările cerului, celelalte care căzuseră în pământ arid și, după ce încolțiseră, le dogorâse soarele și se uscaseră, pe urmă celelalte, înăbușite de spini... și pe urmă cele care căzuseră în pământ bun și aduseseră rod, "care o sută, care șaizeci, care treizeci..." Spunea el : Cine are urechi, să asculte". * Trezește-te, trezește-te, scoală-te odată, ori vrei să-ți rup urechile ?! ...Urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
toate florile au văzut pe tufișul de salcâm picături mari de rouă, care lunecau ca niște lacrimi mari, tăcute, pe pământ. Și se făcu tăcere. "Din ramurile mele s-a făcut o cunună suspină sărmanul tufiș. M-au ales pentru spinii mei, nu pentru florile mele. Și acum port pentru totdeauna crima pe care n-am vrut s-o fac. M-am uscat atunci de durere, dar spinii înțepau mai tare și, odată cu viața mea, se prelingea și sângele Lui." Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mele s-a făcut o cunună suspină sărmanul tufiș. M-au ales pentru spinii mei, nu pentru florile mele. Și acum port pentru totdeauna crima pe care n-am vrut s-o fac. M-am uscat atunci de durere, dar spinii înțepau mai tare și, odată cu viața mea, se prelingea și sângele Lui." Acum se făcuse atât de liniște, încât se auzeau fluturii dormind. Și atunci, se făcu auzit un glăscior mic, atât de mic, încât nici nu știai dacă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
n-am spus nimănui vreodată: "Nu Mă uita". Iar buna mea, când a privit cu ochii ei albaștri în sus, a văzut cerul deschis și pe cel căruia I se spune Iisus cum așeza la picioarele Tatălui Său cununa de spini. Vezi tu, îi spuse tufișului spinos, toate florile merg în Rai dacă nu-L uită pe El." Apoi oftă și spuse : "Pentru oameni e mai ușor să nu uite lor le-a dat Tatăl din Cer și minte, și memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
răsucesc odată cu vântul și, așa cum mă vezi, pot merge cu vântul și să prind rădăcini acolo unde mă duce el !" Chiar așa ! Când și de unde apăruse?! Era un tufiș țepos, verzui-alburiu, ca o mică minge, iar din frunzele terminate cu spini mici se înălța, ici și colo, o tulpină subțire, verzuie, cu dungi fine, albe, care urcau până sus, la ceea ce ar fi putut fi o floare albastră, dacă n-ar fi arătat ca o măciulie... cu țepi. "Eu n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
puțin" răspunse cicoarea. Își întinsese petalele albastre spre soarele care tocmai răsărise, își scuturase ușor mugurii albăstrui-roșiatici de pe tulpină (doar oricine știe că apa nu face bine când stă mult pe muguri) și, cum tocmai se trezise, auzise ce spunea spinul acela albastru și mărunțel. "Păi, dacă oamenii știu cum să facă să strălucească așa ca soarele (măcar acela care vorbise cu Tatăl Lui, parcă așa spuneai, nu ?!), dacă știu să aprindă soarele așa mic cum e și să-l și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
soare (ei spun la asta "fericire", nu-i așa, Floarea-Soarelui ?!), ba mai au și ochii așa cum e cerul, s-or fi născut în Cer și Tatăl lor chiar o fi acolo, în Cer, mai știi ?!" "Deșteaptă mai ești, îi răspunse spinul. Ha, ha ! De asta te culeg și pe tine, te pun în apa de deasupra soarelui ăluia mic de-i zic "foc" și pe urmă beau apa... ei spun că așa se fac mai deștepți. Dac-ar fi Tatăl lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i țină-n loc), de ce..." Dar nu apucă să-și termine vorba ; se opri, descumpănit, cât pe ce să se rostogolească din loc, chiar dacă nu adia vântul: lacrimi mari de rouă lunecau pe floarea de cicoare. "Iartă-mă, surioară, spuse spinul. Iar mi-am luat țepii la purtare. Da' ce ai tu cu oamenii, să le iei apărarea?!" "Eu nu știu cum sunt toți oamenii, răspunse cicoarea. Dar am să-ți spun despre cei pe care i-am cunoscut. Surorile mele creșteau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se întâmplă cu bolnavii ? Eu unde-i duc ?! La mine acasă ?!" strigase el) probabil că, dacă spusese așa, erau toți rudele lui, altfel de ce s-ar fi zbătut atâta, și că..." "Bine, am înțeles! o fi așa cum spui tu continuă spinul. Da'..." "Stai, că n-am terminat ! suspină cicoarea. M-am oglindit odată în ochii minunat de albaștri ai unui băiețandru. Mă uitam fix în ochii lui, cu toate petalele mele, fiindcă nu știam dacă sunt numai albaștri, numai verzi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ci să dăruiască Binele din cartea aceea, altora... care nu-l știau... a dus iubirea lui în iubirea cea nesfârșită a Tatălui din Cer..." "Sssst... liniște, vine cineva ! ..." Și într-adevăr, se apropiau doi tineri. De unde erau, și cicoarea, și spinul îi vedeau bine. Nu vorbeau. Pășeau încet în lumina dimineții. Au ajuns unde se bifurca poteca. Au pus jos bagajul sărac (câteva cărți, probabil ceva de-ale gurii) haine n-aveau decât ce era pe ei. "Sărăntocii!" nu se putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vorbeau. Pășeau încet în lumina dimineții. Au ajuns unde se bifurca poteca. Au pus jos bagajul sărac (câteva cărți, probabil ceva de-ale gurii) haine n-aveau decât ce era pe ei. "Sărăntocii!" nu se putu abține să nu sâsâie spinul. Și-au strâns mâna. Băiatul a scos o foaie de hârtie și i-a întins-o ei. O pală de vânt a dus-o pe pajiște, așa că au putut vedea ce era scris : "adevărata iubire nu constă în a privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]