770 matches
-
notat și "„metru 2”", fiind împărțit după sitemul zecimal în zece palme. În Moldova stânjenul era de 8 palme, ca și în Țara Românească. Spre deosebire de Țara Românească, în Moldova nu s-a impus o palmă etalon și din această cauză stânjenul a variat după mărimea palmei. Grigore II Ghica, care a domnit în Moldova cu întreruperi între anii 1726-1748, a încercat fixarea unei palme domnești drept etalon al stânjenului. „Palma domnească” a variat semnificativ în timp, în funcție de palma folosită, măsurând 29
Palmă (unitate de măsură) () [Corola-website/Science/321055_a_322384]
-
Moldova nu s-a impus o palmă etalon și din această cauză stânjenul a variat după mărimea palmei. Grigore II Ghica, care a domnit în Moldova cu întreruperi între anii 1726-1748, a încercat fixarea unei palme domnești drept etalon al stânjenului. „Palma domnească” a variat semnificativ în timp, în funcție de palma folosită, măsurând 29,7 cm în 1790, 28,3 cm în 1842 și 27,875 cm în 1864. În practica țării stânjenul se făcea pe loc din opt palme, primind numele
Palmă (unitate de măsură) () [Corola-website/Science/321055_a_322384]
-
a încercat fixarea unei palme domnești drept etalon al stânjenului. „Palma domnească” a variat semnificativ în timp, în funcție de palma folosită, măsurând 29,7 cm în 1790, 28,3 cm în 1842 și 27,875 cm în 1864. În practica țării stânjenul se făcea pe loc din opt palme, primind numele celui a cărui palmă se folosea. În Moldova se folosea palma „domnească” sau „gospod” la confecționarea „stânjenului domnesc”, iar când palma cu care se măsura era „proastă” sau „de om de
Palmă (unitate de măsură) () [Corola-website/Science/321055_a_322384]
-
28,3 cm în 1842 și 27,875 cm în 1864. În practica țării stânjenul se făcea pe loc din opt palme, primind numele celui a cărui palmă se folosea. În Moldova se folosea palma „domnească” sau „gospod” la confecționarea „stânjenului domnesc”, iar când palma cu care se măsura era „proastă” sau „de om de mijloc”, stânjenul purta numele de stânjen „prost”, respectiv „de mijloc”. În general „palma domnească” era mai mare decât celelalte iar cea proastă mai mică. În 1842
Palmă (unitate de măsură) () [Corola-website/Science/321055_a_322384]
-
făcea pe loc din opt palme, primind numele celui a cărui palmă se folosea. În Moldova se folosea palma „domnească” sau „gospod” la confecționarea „stânjenului domnesc”, iar când palma cu care se măsura era „proastă” sau „de om de mijloc”, stânjenul purta numele de stânjen „prost”, respectiv „de mijloc”. În general „palma domnească” era mai mare decât celelalte iar cea proastă mai mică. În 1842 „palma domnească” măsura 28,3 cm, cea „de mijloc” 25,7 cm iar cea „proastă” numai
Palmă (unitate de măsură) () [Corola-website/Science/321055_a_322384]
-
opt palme, primind numele celui a cărui palmă se folosea. În Moldova se folosea palma „domnească” sau „gospod” la confecționarea „stânjenului domnesc”, iar când palma cu care se măsura era „proastă” sau „de om de mijloc”, stânjenul purta numele de stânjen „prost”, respectiv „de mijloc”. În general „palma domnească” era mai mare decât celelalte iar cea proastă mai mică. În 1842 „palma domnească” măsura 28,3 cm, cea „de mijloc” 25,7 cm iar cea „proastă” numai 21,3 cm. Folosirea
Palmă (unitate de măsură) () [Corola-website/Science/321055_a_322384]
-
25,7 cm iar cea „proastă” numai 21,3 cm. Folosirea acestor palme de mărimi variabile la măsurătoarea pământului crea numeroase conflicte. Pentru evitarea lor, în foarte multe cazuri se însemna pe documentele de hotărnicie mărimea palmei folosite la confecționarea stânjenului.
Palmă (unitate de măsură) () [Corola-website/Science/321055_a_322384]
-
și fiica sa Casandra Costache, au dăruit schitului moșia Ciorăni, situată pe valea Bârladului în vecinătatea satului Sârbi, două sălașe de țigani, niște dughene din Iași și 500 lei. Schitul a mai primit danii, de la Pantelimon Smântână din Costești, cinci stînjeni de pământ situați lîngă moșia Ciorăni. Schitul s-a bucurat și de mărinimia unor Domnitori ai Moldovei astfel că în anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi, a scutit schitul de plata dărilor cuvenite pentru 200 oi, 100 stupi, și 200 vedre
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
și pe exterior. În incinta complexului mănăstiresc se mai află un depozit de materiale și o fântână acoperită și înconjurată de ziduri, ambele de dată recentă. Chiliile înșirate pe lângă ziduri au dispărut. Fântâna are adâncimea de aproximativ 18 metri (zece stânjeni). Ea a fost reconstruită cu sprijinul material al familiei lui Gaidzag Ohanesian din Los Angeles. Pe zidurile care înconjoară fântâna este pusă o placă pe care scrie următoarele: "„Pelerinule, După ce vei ajunge la Mânăstirea Zamca și vei dori să-ți
Mănăstirea Zamca () [Corola-website/Science/308053_a_309382]
-
Arsenie, 1816-1829. Ieromonahul Daniil, 1829-1835. Ieromonahul Martirie a stărețit între anii1835-1840.În vremea lui s-a încheiat procesul de judecată pentru pământ. Moșia a fost câștigată de Lupu Roset, iar mănăstirea a rămas numai cu 48 desetine și 1.220 stânjeni de pământ. Egumen Irinei, 1840-1844. Egumen Victor a stărețit în anii 1844-1853. În această perioadă a început înălțarea bisericii de piatră cu hramul ,Adormirii Maicii Domnului” în anul 1846. Ieromunahul Agatanghel, 1853-1859. În vremea lui s-a încheiat construcția bisericii
Mănăstirea Țigănești (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/331719_a_333048]
-
fie mutat la Biserica Bărboi. La 23 martie 1863, diaconul Creangă a încheiat un contract cu arhimandritul Chiril, egumenul mănăstirii, primind ca leafă 48 de galbeni cezaro-austrieci, plătibili de două ori pe an (la Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru), un stânjen de lemne și o casă de locuit în ograda bisericii. La 19 și 31 aprilie 1863, el este prevăzut în statele de plată ale slujitorilor Bărboiului cu 1.500 lei leafă anual, dar fără alte înlesniri, semn că nu se
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
ghete, două fabrici de apă gazoasă, fabrica de var și câteva fabrici de oțet. Agricultura a continuat să fie o activitate economică importantă pentru locuitorii orașului Gherla. În 1922 teritoriul orașului era de 1.318 iugăre și 1.470 de stânjeni pătrați. Au predominat proprietățile mici. Statisticile prezentate conduc la ideea că cea mai mare parte a pământului arabil era ocupată de culturile de grâu, porumb, orz și ovăz. Pe lângă acestea se mai cultivau secara, plante furajere și legume. Locuitorii au
Gherla () [Corola-website/Science/296963_a_298292]
-
confesională. Albeștii de pe Ialomița sunt atestați prima dată la 23 iunie 1608, într-un hrisov prin care voievodul Radu Șerban întărea lui Dragul logofăt și soției lui Calea ocina la Buești, cu mai multe părți, între care și 64 de stânjeni cumpăratț „de la Manea din Albești și de la femeia lui Zoica și de la fiica ei, anume Neaga”, precum și alți 12 stânjeni cumpărați „de la Burlea din Albești și de la femeia lui, Coman, fiica lui Radoslav”. În secolele următoare, părți însemnate din moșia
Comuna Albești, Ialomița () [Corola-website/Science/310564_a_311893]
-
întărea lui Dragul logofăt și soției lui Calea ocina la Buești, cu mai multe părți, între care și 64 de stânjeni cumpăratț „de la Manea din Albești și de la femeia lui Zoica și de la fiica ei, anume Neaga”, precum și alți 12 stânjeni cumpărați „de la Burlea din Albești și de la femeia lui, Coman, fiica lui Radoslav”. În secolele următoare, părți însemnate din moșia Albeștilor au trecut în proprietatea unor familii boierești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Albești făcea parte din plasa
Comuna Albești, Ialomița () [Corola-website/Science/310564_a_311893]
-
lacuri sărate (lacul mina Mare). În prezent mai este în funcțiune numai mina "Transilvania". Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș, se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
un braț al tamburului. Acest obiect a funcționat la salina Praid între anii 1762-1950. Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș, se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se interceptă sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era că solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se execută un al doilea
Salina Praid () [Corola-website/Science/322831_a_324160]
-
foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se interceptă sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era că solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se execută un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasă
Salina Praid () [Corola-website/Science/322831_a_324160]
-
proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era că solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se execută un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasă preferențial la aceeasi cota cu primul său cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferența de nivel față de primul puț. Un
Salina Praid () [Corola-website/Science/322831_a_324160]
-
la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasă preferențial la aceeasi cota cu primul său cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferența de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil pătratic, fiecare latura având 2
Salina Praid () [Corola-website/Science/322831_a_324160]