347 matches
-
aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura alunecoasă. Paiața apăru printre fâșiile de plastic. — Nu vreți o cafea? M-am așezat pe divan în fața posterului cu maimuța. O senzație de stânjeneală îmi plutea în gâtul uscat, făinos. Am privit în jur și jena mea fizică alunecă în ambianța aceea modestă. Pe un raft, o păpușă de porțelan cu o umbreluță din voal își sprijinea fața speriată de primul dintr-un șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am zâmbit, așa cum se zâmbește lucrurilor care ne aparțin. Am privit din nou soarele care cobora spre mare cu reflexe roz și m-am gândit că eram un prost. Trăiam o splendidă după-amiază din viața mea, trebuia să strâng aripile stânjenelii peste momentul acela de seninătate. S-a întors îmbrăcată cu costumul de baie de culoarea prunei și un prosop sub braț. Era încă incredibil de frumoasă, mai slabă decât atunci când o cunoscusem, poate mai dură, dar mai leală. Trupul bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bronz. Și gândul acela îmi trece prin cap ca și cum ar fi singurul care există. — Să facem un copil. Am luat-o prin surprindere. Zâmbește, pufăie pe nas, își ridică sprâncenele, se scarpină pe picior, o serie de mici manifestări de stânjeneală. — Scoate-ți spirala. — Glumești? — Nu. Și simt că ar vrea să nu fi înțeles. Suntem căsătoriți de doisprezece ani și nu am simțit niciodată nevoia să adăugăm ceva cuplului nostru. Știi că nu cred. Ce nu crezi? — Nu cred în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
călduță și profundă mi-a cuprins abdomenul, apoi umerii, gâtul. Exact ca plăcerea unei femei. Dar curând am redevenit bărbat, Angela, și nu mi-a rămas nici o plăcere. Doar mirosul respirației mele, în timp ce ultimele gemete mureau pe divanul acela. Și stânjeneala, și o neașteptată tristețe, care în întunericul acela violat era și mai tristă. Picioarele îmi înțepeniseră și eram murdar ca un adolescent. Câinele, care nu pierduse un geamăt din orgasmul meu, îmi stătea lângă genunchi. M-am ridicat și, lovind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
uitaseră de ea, mă uitam în jur căutându-l cu privirea pe chelner. Nu era liniștită, îmi făcuse o favoare iar acum, cu coatele pe masă, își pișca bărbia cu o mână, nedorindu-și altceva decât să plece. Îi simțeam stânjeneala chiar și de la distanța aceea. Chelnerul se aplecă spre ea ridicând capacul în formă de cupolă care ținea caldă mâncarea. Italia folosi lingura, poate ca să mânânce o supă. M-am întors către Manlio care o fixa. Ea își dăduse probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
era ascuns acolo unde eu nu-l puteam vedea... Poate se temea de mine, de aceea mama ei mă șfichiuia cu privirea aceea lividă. Am încetat să mai privesc în jur, să nu mă prăvălesc mai mult decât trebuia în stânjeneala aceea emblematică. M-am lăsat atras de un râuleț mocirlos, pe ale cărui maluri uscate se vedeau gunoaie și un nor rătăcitor de musculițe. Bărbatul de lângă mine era tăcut și profesional. În localități încetinea, ca și cum ar fi vrut să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am întrebat dacă sunteți evreu. — Nu. Dar soția mea este. De obicei nu le spun oamenilor asta, dar, dacă tot era să vorbesc despre ce făcusem în Europa în timpul războiului, mi s-a părut o idee bună. Putea preveni și stânjeneala de pe parcurs. Acum câteva luni, tipul cu care lucrez la First Mutual m-a întrebat dacă mă interesează să mă înscriu în clubul local și apoi nu a mai adus vorba de asta. Nu m-aș fi înscris oricum, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cu o seară Înainte la televizor. Însă majoritatea preferau să aștepte În liniște, să răsfoiască reviste, caz În care Fima Își Îngropa capul În hârtiile sale și Încerca să-și facă prezența cât mai puțin simțită, pentru a nu crea stânjeneală. Ce se petrecea În spatele ușilor Închise ale sălii de tratamente? Ce provoca gemetele pe care Fima le auzea uneori sau pe care i se părea că le aude ? Ce exprimau chipurile femeilor când veneau la clinică și când plecau? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ce părere ai tu? Nu ți-e silă de femei? — Nu, doamnă Tadmor. Simt pentru ele chiar opusul. Aha! Care e opusul repulsiei? —Poate simpatia? Curiozitatea? E cam greu de explicat. De ce nu mă privești? N-aș vrea să provoc stânjeneală. Uite, apa fierbe. V-ați hotărât ce vreți? Cafea? —Cui să provoci stânjeneală? Ție? Sau mie? —Greu de spus exact. Poate ambele. Nu știu. Ai cumva un nume? —Mă cheamă Fima. Efraim. Pe mine Annette. Ești căsătorit? —Am fost, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Simt pentru ele chiar opusul. Aha! Care e opusul repulsiei? —Poate simpatia? Curiozitatea? E cam greu de explicat. De ce nu mă privești? N-aș vrea să provoc stânjeneală. Uite, apa fierbe. V-ați hotărât ce vreți? Cafea? —Cui să provoci stânjeneală? Ție? Sau mie? —Greu de spus exact. Poate ambele. Nu știu. Ai cumva un nume? —Mă cheamă Fima. Efraim. Pe mine Annette. Ești căsătorit? —Am fost, doamnă. De două ori. Aproape de trei ori. —Și eu sunt pe cale să divorțez. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aminti că Îi tăiaseră telefonul, scutindu-l În felul ăsta de obligația de-a interveni. Și În afară de asta, era posibil să i se fi părut numai că auzise lovitura și țipătul prin somn, iar intervenția lui avea să provoace doar stânjeneală și ridicol. În loc să se Întoarcă În pat, continuă să stea așa, În bluza cu mâneci lungi, pe balconul de la bucătărie, printre rămășițele cuștilor, borcanelor și cutiilor În care Dimi și cu el ținuseră viermii. Acum acestea emanau un miros greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ceară. Și i se păruse că amândoi erau În doliu după un oaspete de mult invitat, În a cărui sosire nu mai sperau, dar pe care continuau totuși să-l aștepte. Pentru prima oară În viață sesizase atunci, vag, profunzimea stânjenelii camuflate de tăcere care persistase Între ei pe toată durata copilăriei sale. Fără nici un fel de certuri. Fără lamentări. Fără reproșuri. Fără neînțelegeri. O tăcere Îndatoritoare și politicoasă. Se dăduse jos de pe bicicletă și Întrebase timid dacă venise deja timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
se desfășurau operațiunile. Cu toate că șoferii ambulanțelor erau În grevă, le povesti, și că era intrarea sâmbetei, Nina cea neobosită reușise să aranjeze telefonic, de la birou, ca... el să fie transportat la morga spitalului Hadassa. Fima simți o afecțiune reînnoită pentru stânjeneala timidă a lui Țvi, care nu părea deloc un istoric celebru, șef de catedră, ci mai degrabă un etern instructor de tineret, ai cărui umeri se lăsaseră deja puțin, sau un Învățător de țară. Îi plăceau de asemenea felul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
o modalitate de ușurare, pe parcursul cinei, care să nu presupună drumul lung până la toaleta de la piciorul scării principale. I se puse la dispoziție o oală de noapte, ascunsă după mai multe paravane la un capăt al salonului privat, iar eventuala stânjeneală fu eliminată de conversația sonoră și animată purtată ori de câte ori oaspetele de onoare trebuia să se retragă brusc În spatele lor. Săptămânile trecură, iunie Îi făcu loc lui iulie și Londra deveni tot mai sufocantă, mai mirositoare și mai prăfuită, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
le spusesem eu nu era adevărat. Adam s-a aplecat și m-a sărutat din nou. A fost absolut feeric. Nu-mi doream altceva decât să mă abandonez. Să fiu cu el, fără nici un sentiment de vină, fără griji sau stânjeneli. Să fiu cu el mi se părea așa de firesc. Ești încă în perioda de refacere, m-am avertizat cu severitate. Și ce-i cu asta? mi-am răspuns tot c-o întrebare. În fond, doar nu mă mărit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
rog? La care eu a trebuit să stau un minut și să mă gândesc. Cine îl căuta? Apoi mi-am amintit. —A, ăăă, sunt soția lui, am spus. —Claire! a exclamat bărbatul respectiv, devenind ultrajovial. Asta probabil ca să-și ascundă stânjeneala. Ce mai faci? Eu sunt George. Mă bucur foarte tare să te aud. George era partenerul lui James. Și prietenul lui. Și presupun că în felul lui machist, de flăcău băutor de bere, George era și prietenul meu. George era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aranjeze la loc. MÎinile Îi erau la fel de bronzate ca fața. Unghiile erau tăiate scurt, dar străluceau de parcă ar fi fost lăcuite. Părea atît de matur și Încrezător, și atît de relaxat În hainele lui obișnuite, Încît Duncan, dincolo de sentimentul de stînjeneală, se intimidă brusc. Încordarea nervoasă Îl făcu aproape să rîdă, iar doamna Alexander, văzîndu-l cum zîmbește, zîmbi la rîndul ei. — Domnul Fraser, zise ea, a venit să scrie despre tine, Duncan. Dar auzind acea remarcă, probabil că pe fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se Întîlniră. Arăta iar tînăr și serios. Nu pot. Îmi pare rău. Am ceva de făcut. — Nu putem face asta Împreună? — Aș prefera să nu vii. — Ei bine, aș putea aștepta. Probabil că pe fața ei apăruse o umbră de stînjeneală. El se uită În jur, Încurcat. — Unde naiba te duci? o Întrebă el. La slujba de seară În vreun bar deocheat? Nu-i cazul să te rușinezi, dacă asta e. O să vezi ce tip deschis la minte sînt. Aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ușor, În timp ce Binkie și Mickey pălăvrăgeau În continuare. Căldura sobei și ginul din cocktail o moleșiseră. Apoi Helen se aplecă să-și ia paharul și să mai bea, iar cînd reveni, se Întoarse și surprinse privirea lui Kay cu oarecare stînjeneală. — Pe cine crezi că am văzut azi? spuse ea. — Nu știu. Pe cine? — Pe-o prietenă de-a ta. Julia. Kay se holbă la ea. — Julia? Întrebă ea. Julia Standing? — Da. — Vrei să zici c-ai văzut-o pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
rachetă de tenis. — Să-ncercăm să ne calmăm..., spuse Crawford, ridicînd brațele spre ceilalți. Nu sîntem la coridă aici. E momentul să ne gîndim la Bibi. Pe cînd reverendul Davis ieșea cu pas grăbit pe poarta cimitirului, roșu la față de stînjeneală, Crawford strigă În urma lui: — La revedere, părinte. Mulțumirile noastre. Apoi le Înapoie cazmaua groparilor impasibili și așteptă să se Îndepărteze toată lumea. Își trase de la gît cravata din crep negru și Își Îmbrăcă haina mototolită cu o mișcare a umerilor În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
toare din cofetărie. Dacă va dori să se întâlnească în continuare cu mine și să fim prieteni, nu mă voi mai ascunde niciodată de el. — Nu știu cum să spun ce vreau să spun, oftează el, trimițându-mi un zâmbet ciudat de stânjeneală oarecum artificială. Am să-ți spun cel mai bine pe șleau: am talent la desen. Mai ales la portrete. Mă crezi? Aproape nimeni nu știe că eu desenez. Continui să-l privesc mută, ca lovită de trăsnet. — Aș vrea să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mare nădejde în lume și că se cheamă ATOMĂ și el se va ruga la această putere, ca să ne scoată la lumină și la binele nostru, al minerilor, al tuturor celor ce muncesc Și întâi, mai cu reținere și cu stânjeneală, iar mai pe urmă, tot mai bazat și mai năvalnic, se încumetă, semeț, Pamfil Duran a glăsui și a se ruga, într-o modă cum nu mai auzise nimenea Zicând: Atomă și iar Atomă, biruitoare în război Atomă, mai vajnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aude nimic! Ba eu aud cum se crapă, ripostă ea, cu umor. -...cum se crapă? Ce se crapă, adică? arătă el că nu înțelege o iotă. Cum se crapă de ziuă, prostuțule! pufni ea într-un râs răsunător, care îndepărtă stânjeneala ce adăstase între ei, de la venirea-i în dormitor, de cum intrase pe ușa înaltă și spusese: bună seara, domnule. Într-un acces de temeritate care i se declanșă astfel, Vladimir își recuperă nota personală de a glumi cu fetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ea mă zărise la rându-i și mă chemase lângă cearșaf - , probabil m-a felicitat În gând. Deși n-am stat prea mult lângă ea, nu știam ce să-i spun, cuvintele Îmi stăteau În gât, când mi-a simțit stânjeneala, vrăjitoarea s-a acoperit cu un prosop. Eu m-am retras În salonul Laurei, am reușit să mă Îmbăt În doar o jumătate de oră, când am ieșit din nou pe plajă, vrăjitoarea nu mai era. CAPITOLUL XVIII. ÎN CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dar peste câteva momente, clătină din cap stânjenit și, căzând pe gânduri, recunoscu: „așa trebuia să fie“; apoi se interesă repede „unde au plecat“. Între timp, Evgheni Pavlovici îl observa cu atenție și toate acestea, adică repeziciunea întrebărilor, naivitatea lor, stânjeneala și în același timp sinceritatea cam ciudată, neliniștea și tulburarea, toate acestea, deci, îl mirară foarte mult. De altfel, îi povesti totul prințului, cu amabilitate și în amănunțime: acesta încă nu aflase multe lucruri și primea acum primul sol din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]