492 matches
-
contraidealiști, dualiști, eleați, spiritualiști și partizani ai liniei ascetice. Filosofia, în perioada ei grecească, dar și mai târziu, n-a încetat să prezinte un dublu chip, din care nu este arătată, privilegiată, decât o singură față. Căci, câștigând confruntarea, Platon, stoicii și creștinismul își impun logicile lor: ura față de lumea terestră, detestarea pasiunilor, a pulsiunilor, a dorințelor, discreditarea trupului, a plăcerii, a simțurilor, jertfa adusă forțelor nocturne, pulsiunilor morții. Greu de cerut învingătorilor să scrie cu obiectivitate istoria învinșilor... Istoria filosofiei
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trădat de trupul său, nevoit să facă din necesitate virtute, poate fi oare monstrul descris mai sus? Căci variațiunile pe tema bestialității nu s-au lăsat așteptate. Legenda unui filosof monstruos s-a născut încă din timpul vieții lui. Evident, stoicii pregătesc terenul, ei, care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată faptele: Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
suferința este intensă, dar de scurtă durată, întrucât moartea survine imediat; fie este de intensitate mică, și atunci poate dura fără să fie fatală pentru trupul bolnavului care o îndură. Lecția nu pare să fie foarte diferită de cea a stoicilor care, dată fiind starea medicinei de atunci, nu prea aveau de ales... Algodiceea epicuriană dezvăluie posibilitatea unei veritabile filosofii trăite și practicate ca o terapie. 9 Dietetica și aritmetica dorințelor. Cu ultimul moment al cvadruplului remediu atingem apogeul eticii hedoniste
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
șiretlicuri pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur ne instruiește nu atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon, iar mai apoi cultul durerii propriu stoicilor, cât se poate de orgolioși în fața suferinței pe care pretind că o suportă, când de fapt o iubesc în secret, nu-l pot satisface pe un discipol al lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... În schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți, încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii toleranți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului, Aristip - de partea trupului! Pentru a avansa
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. Înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. 3 Departe de Epicur, epicurismul. Comunitatea epicuriană constituită în jurul lui Piso și al lui Philodem răspunde, poate, instalării altor microsocietăți filosofice în împrejurimi. În epocă, școlile concurente sunt antrenate într-o luptă fără cruțare
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive pentru a-i urî pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci deoparte ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat cu un adept al Porticului, angajat în treburile
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
propun ca loc de naștere Campania și ca loc de reședință Roma; judecând după stilul familiar al dedicației către Memmius, cutare exeget deduce o apartenență socială la casta cavalerilor, poate chiar la cea a patricienilor... Cei din a doua categorie, stoici și creștini mână-n mână, profită de ocazie și inventează o existență detracată, presupunând, după toate aparențele, că, pornind de la viața omului, s-ar putea demonstra că opera lui este incoerentă, cu neputință de apărat, neprezentabilă. Responsabilul-șef al acestei
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită cu prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice: Lucrețiu deranjează. Și cu atât
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
arheologi descoperă cetatea, o scot parțial de sub cenușă și, cu această ocazie, găsesc o comoară compusă din vase de preț și fresce din epoca augustiniană. Printre piesele de argintărie, o cupă filosofică (!) pe care este reprezentată o scenă ciudată: Zenon stoicul și Epicur figurează în jurul unei mese pe care se află un tort, ceea ce n-ar fi deloc uimitor dacă cei doi n-ar fi reprezentați în cea mai desăvârșită dintre nuditățile ontologice: ca schelete. Zenon îl amenință cu degetul pe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
103; doxograf 23, 25, 308; eudemonist 157-158; și Eudoxos 156-158, 308; și Liceul 295; naturalist 131; și prietenia 260-261 Aristoxene 52, 123 Boethius 163 Carneiscos 220 Cicero - contra epicurienilor 245, 311; și plăcerea 121, 205; salvator al unor texte 224; stoicul 118, 223; și Tetrapharmakon-ul 183 Cinicii - contrasens 48; corpus 133; doxografie 127, 307 Cirenaicii - contrasens 48; doxografie 102, 127, 205, 306; existența 122 Crates 132 Demetrius Lacon 220 Democrit - și adopția 68; și banii 55; și călătoriile 54-55; corpus important
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Platon 128-130; și plăcerea 136-137; râsul 70; trecut sub tăcere 53, 104; triunghiul subversiv 50, 103-104, 128; și trupul 133-135; și viața filosofică 16, 78, 110, 128-129; și viața solitară 132, 227 Dionisie Transfugul 123 Diotim din Tyr 80 Diotim stoicul 178 Empedocle 23-24, 50, 221 Epicur - aniversare 232; și algodiceea păgână 184, 194; și Aristip 103; ascet 178, 180, 199-200, 203, 208; și banii 197, 211; și blândețea 198, 200, 202, 217, 231; și cirenaicii 188-189; și clipa de față
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în condiții maxime de constrângere și suprasolicitare emoțională. Acestora li se spune să acționeze cu calm, chiar și atunci când sunt extrem de încordați. De asemenea, li se atrage atenția ca, atunci când sunt nervoși, să păstreze controlul asupra situației și să rămână stoici atunci când se implică emoțional. Ei trebuie să interacționeze cu societatea, îndeplinindu-și rolul așa cum se cuvine, într-o manieră neutră și profesionistă. Constrângerea emoțională a acestui rol consumă un volum imens de resurse, chiar mai multă energie decât cea necesară
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
singură cristologie influentă, ci mai multe. Cel mai timpuriu reprezentant al unei cristologii bazate pe Logos/Sophia este Teofil din Antiohia, un apologet creștin grec devenit, probabil, episcop de Antiohia În anul 169. Teofil menține distincția lui Filon și a stoicilor dintre un Logos interior lui Dumnezeu 32, numit și Sophia (cf. Proverbe 8:22) și Logosul „pronunțat”33 drept Cuvînt. Folosind o imagistică biblică, Teofil dezvoltă o cristologie naturalistică: „Avînd deci Dumnezeu propriul său Logos Înnăscut În măruntaiele sale, l-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
conformat 171. Valentinienii despre care relatează Ipolit 172 arată mai puțină grijă față de demnitatea Demiurgului și Îl definesc drept un „avorton” (ektroma) al Sophiei 173, „stupid și nebun”174, situîndu-l Însă pe acest intermediar de foc (asemenea „focului demiurgic” al stoicilor 175) Între Pleroma spirituală și Vrăjmașul Beelzebul 176. El este convertit de către Sophia și astfel se pune capăt ignoranței sale177. Același happy end se regăsește și la basilidienii lui Ipolit 178, pentru care Demiurgul este dedublat În Marele Arhonte al
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Nu caut «adevărul», ci realitatea, în sensul în care o poate căuta un sihastru Ă care a părăsit totul pentru ea. / Vreau să știu ce este real și de ce nu putem să-l posedăm”. Astfel, visează la sinteza dintre „un stoic și un mistic” (II, 38), la India antică, acolo unde “înțelepciunea și sfințenia se confundă”. Acestei neputințe privind țelul izbăvirii i se alătură, complementar, alta, articulată de umbrele ipocriziei. În vreme ce el își face un țel din a căuta adevărul, fie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran joacă adesea, și nu numai datorită lucidității acide pe care scepticismul o presupune, spectacolul intoleranței. El recunoaște că a devenit sceptic „din smerenie și din orgoliu rănit” (I, 174) și se simte „mai aproape de nebunia împăraților decât de înțelepciunea stoicilor” (I, 174). Oricum, la el, de la înțelepciune la nebunie nu-i decât un pas, pe care Cioran nu-l face, rămânând, fără voie, sceptic și, mult prea puțin față de cât și-ar fi dorit, cinic. Nu-i vorbă, se salvează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
extazului. Or, un voluptuos, Cioran preferă senzațiile. Din nefericire, nu poate ucide în el conștiința, nici luciditatea, nici, mai ales, nevoia de a se interoga în permanență asupra propriei identități. Trupul și avantajele boliitc " Trupul [i avantajele bolii" Ca un stoic veritabil, Cioran urăște trupul. Nu pentru că trupul ar fi închisoarea spiritului, ci pur și simplu pentru că el însuși este, înainte de orice altceva, trup. Pentru că ființa i se reduce la trup. Că uneori se consideră mai degrabă apropiat misticilor? Nu ne
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ceilalți doi, Seneca „e doar un palavragiu” (I, 177). Nu-i vorbă, el însuși este unul și se disprețuiește pentru asta. Într-un loc, precizează: „Prin fire, prin vocație profundă, mă simt mai aproape de nebunia împăraților romani decât de înțelepciunea stoicilor” (I, 175). Așadar, slav, maghiar sau chiar mongol: „Sunt un mongol răvășit de melancolie” (I, 33). Și peste toate, evreu sau, mai general, locuitor al Europei centrale. Când simte în jur amprenta ei, trăiește clipe de extaz. Iată: „Ascultat la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
altă ocazie. Iată: „Trebuie neapărat să te eliberezi de origini. Fidelitatea față de un neam nu trebuie să degenereze în idolatrie (evreii). Naționalismul e un păcat împotriva spiritului Ă păcat universal Ă din nefericire” (III, 44). În continuare, Cioran amintește concepția stoicilor care gândeau omul drept cetățean al cosmosului. Oricum, revenind obsesiv, nevoia de a se rupe de origini arată neputința lui Cioran în acest sens. Ba chiar, obsesia obârșiilor. Nimic nu poate face Cioran fără să se gândească de fapt la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
chiar, obsesia obârșiilor. Nimic nu poate face Cioran fără să se gândească de fapt la sine însuși, la propriile rădăcini. Iar neputința de a se rupe de obârșii e neputința de a se rupe de sine. Și asta chiar dacă ideea stoicilor revine, la rându-i. Își spune: „Mă deznaționalizez din ce în ce mai mult. Cum am putut să mă închin atâta originilor mele? Nu aparțin lumii; cum aș putea aparține unei patrii?” (III, 88). Dacă ar fi mers cu raționamentul mai departe, Cioran ar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
libertății și experienței mele. Cred așadar că sîntem prinși ca de un val în legile simbionomice, dar că avem o mare libertate și posibilitatea exercițiului responsabilității pro-prii pe acest val. Acesta e compromisul pe care îl regăsesc și pe care stoicii l-au pus mereu în evidență întrebînd: Dacă lumea e predeterminată, care sînt rolul omului și acțiunii sale?" B.C. Ați citat Școala de la Palo Alto și Societatea pentru studiul sistemelor: cum percepeți gîndirea lui Francisco Varela? J. de R. Personal
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
exterioară a produs subminarea autorității filozofiei. Mult mai eficient a fost erodat din interior prestigiul ei: eșecul unei cunoașteri metafizice obiective pe fondul cuceririlor scientiste, amplificarea scepticismului și recursul la interioritate au dus încă din antichitate (o dată cu scepticii, epicureii și stoicii) la dezvoltarea "filozofiei vieții". Chiar dacă s-a mai menținut vocația sistematică a filozofiei, "s-a bagatelizat" exigența cunoașterii universal valabile. "Repartizarea fiecărei sarcini capătă o altă pondere", ceea ce modifică "structura filozofiei" și "raportul dintre părțile ei". Ca urmare a acestei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]