1,177 matches
-
unor instituții ale lor, îndeosebi privind Biserica, și, concomitent, au întocmit gramatici ale limbii române și felurite dicționare. Prin scrierile istorice ei continuă eforturile de reconstituire a trecutului național, începând de la etnogeneză, depuse de cronicari, de Dimitrie Cantemir și de stolnicul Constantin Cantacuzino, îmbunătățind suportul documentar și, implicit, argumentația; pe tărâm lingvistic, Dimitrie Eustatievici, de pildă, a alcătuit în 1755-1757 prima gramatică a limbii române. Lucrările fundamentale, redactate fie în latină, fie în română, fie în amândouă limbile (integral sau rezumativ
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
inserarea în letopiseț a unei legende despre originea moldovenilor din tâlharii romani așezați de unguri în Maramureș, ca stavilă împotriva tătarilor. Șocant de falsă și gratuit denigratoare, „basna” aceasta a provocat indignarea nestăpânită a cărturarilor moldoveni și munteni (Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir ș.a.), pe care i-a determinat să dovedească în scrierile lor netemeinicia afirmațiilor puse astfel în circulație. Dacă lui S.D. i se datorează păstrarea cronicii lui Grigore Ureche (chiar și indirect, deoarece și manuscrisul dascălului s-
SIMION Dascălul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289681_a_291010]
-
S., Constandin Schelitti, ar fi făcut studii de drept la Padova. În Arhondologia Moldovei Constandin Sion susține însă că se numea Gheorghe Skelet, venise la Iași pe la 1816 din Grecia, ca dascăl de limba greacă, și ajunsese la rangul de stolnic. Tatăl lui S., Petru, urmează cariera militară, avansând la gradul de polcovnic. El își trimite fiul să învețe știința armelor la Potsdam și Berlin. Totuși, în 1869 viitorul poet va intra în oștire ca simplu soldat, devenind colonel și comandant
SKELITTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289714_a_291043]
-
extind constructul către examinarea lumii ca istorie, conferind trecutului propriului popor locul ce i se cuvenea în desfășurarea evenimentelor unei curgeri universale. Tendința spre universalism, particularitate barocă, își face loc în contribuțiile de pretenție savantă, cum sunt sinteza rămasă de la stolnicul Constantin Cantacuzino sau lucrările erudite ale lui Dimitrie Cantemir (din care se vor nutri mai târziu învățații Școlii Ardelene), ca și în lucrările apăsate cumva de o asimilare nu prea sistematică a izvoarelor și de presiunea cronografiei bizantine, cum e
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
fete, Maria și Eliza. În 1797 V. se desparte de soție, copiii fiind încredințați mamei. Din puținele informații rămase se pare că nu a fost ispitit să joace un rol în viața publică și politică. Totuși, în 1786 era vel stolnic în Divan, în 1791 era citat între boierii epitropi care făceau ,,nartul îmbrăcămintelor celor proaste”, în 1792 era ispravnic de Dâmbovița, iscălea ,,fost mare clucer” în 1797, iar în 1798 se ocupa de aprovizionarea trupelor trimise împotriva lui Osman Pasvantoglu
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
locale, comunică texte și date inedite sau care corectează unele informații despre viața și activitatea unor scriitori, oameni de cultură, cărturari care s-au născut sau sunt legați de ținuturile dâmbovițene, mai ales în volume tematice, cum sunt cele cu privire la stolnicul Constantin Cantacuzino, poeții Văcărești, I. C. Vissarion, Ion Ghica, Udriște Năsturel, I. Al. Brătescu-Voinești, Ion I. Heliade-Rădulescu, Raicu Ionescu-Rion, Ioan I. Ciorănescu, Elena Văcărescu ș.a. Contribuțiile sunt semnate de Constantin Manolescu, Gabriela Nițulescu, Dumitru Angelescu, Radu Gioglovan, Victor Petrescu ș.a. R.
VALACHICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290412_a_291741]
-
i-a atribuit lui Daniil Panoneanul (traducătorul lucrării Îndreptarea legii de la 1652) cea de-a doua traducere integrală a Vechiului Testament efectuată în secolul al XVII-lea și alte traduceri românești de pe la 1650; a argumentat că Istoria Țării Rumânești, atribuită stolnicului Constantin Cantacuzino, aparține în realitate mitropolitului Teodosie Veștemeanul; a susținut ideea că Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595) în forma în care s-a transmis a fost întocmit de Simion Dascălul, nu de Grigore Ureche; a soluționat problema paternității
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
crește cu vremea, și a devenit un tezaur de limbă, istorie, spirit și simțire românească, model și ferment al unei secțiuni fundamentale a culturii naționale, reprezentată în primul val după U. de Miron și Nicolae Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, stolnicul Constantin Cantacuzino. Răspândită prin numeroase copii și prelucrări, inclusă în alte scrieri de gen, cronica a creat o puternică tradiție, continuată și în literatura modernă prin preluarea unor motive epice, a unor modalități narative și expresive în operele unor scriitori
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
VÂRNAV, Teodor (1.III.1801, Florești, j. Vaslui - 25.II.1868, Pociumbeni, j. Bălți), memorialist. Mama, Mărioara, era fiica boierului Dumitrache Chiruș din Soroca, iar tatăl, Costachi, era fiul jitnicerului Sandu Vârnav și nepot al stolnicului Toader Vârnav, astfel încât V. se mândrea a fi „adevărat cugetător dintr-același neam de boieri”. A învățat carte cu preotul din Florești, apoi cu dascălul Iftimie, în satul Hreațca. Cum familia scăpătase, a avut o copilărie grea: de la șapte ani
VARNAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290437_a_291766]
-
Gh. Delavrani. Dureroasa experiență a închisorii sau a exilului și dorul de țară constituie laitmotivul multor povestiri tipărite în V.: Sterie Diamandi, Jertfa de sânge, Neculai Totu, Majadahonda, N. Batzaria ș.a. Se reproduc texte din patrimoniul clasic, autorii aleși fiind stolnicul Constantin Cantacuzino (Limba românilor tot stă și se ține), Ion Ghica (Generalul Coletti în 1835), B.P. Hasdeu (Ioan Vodă cel Cumplit, fragment), Vasile Conta (Un discurs în Camera română), N. Iorga (Din trecutul nostru, Badea Cârțan), Liviu Rebreanu (Țăranul și
VATRA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290468_a_291797]
-
neolitice și antice (geto-dace) de pe Ilfovăț, în apropiere de Ogrezeni. Numeroase schimbări hidrografice naturale, unele fiind ajutate și de mâna omului, se constată în zona orașului București, între cursurile Argeșului și Dâmboviței. Informații edificatoare pot furniza cu privire la acest aspect hărțile Stolnicului Cantacuzino din 1700, ale austriacului Specht din 1790-1791 și grecului Rigas Velestinly din 1797, explicând modificări în cursurile și conexiunile Sabarului, Ciorogîrlei, Răstoacei, Cacovei și Colentinei 6. Prin intervenția omului și trecute în hidronimia minoră avem numeroase denumiri "Răstoace", "Săpate
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
numele Craiova ar fi putut apărea din vremea lui Basarab I, adică spre finele primei jumătăți a secolului al XIV-lea, mai exact după bătălia de la Possada, din 1330. Harta Țării Românești, tipărită la Padova în anul 1700 după alcătuirea Stolnicului Cantacuzino 43, redă în scrierea grecească Zios fl și Kraiova, precum și două poduri peste Jiu, unul mai departe la nord de Craiova, la Țînțăreni-Filiași, pe drumul Severinului și altul la sud de Craiova, lângă Mânăstirea Jitia, pe drumul Calafatului și
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
peste Jiu, unul mai departe la nord de Craiova, la Țînțăreni-Filiași, pe drumul Severinului și altul la sud de Craiova, lângă Mânăstirea Jitia, pe drumul Calafatului și al vadului Diiului (fig. 5). Fig. 5. Jiul în harta Țării Românești a Stolnicului Cantacuzino (1700). În harta lui Schwanth 44, din 1723, Jiul se numește Syll; în preajma orașului Craiova este marcat un singur drum traversând Jiul la sud de oraș, acela al Calafatului și Diiului, în apropiere de Sitian (cu consecvență Si în loc de
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Schwanth 44, din 1723, Jiul se numește Syll; în preajma orașului Craiova este marcat un singur drum traversând Jiul la sud de oraș, acela al Calafatului și Diiului, în apropiere de Sitian (cu consecvență Si în loc de Ji). Podul, marcat pe harta Stolnicului Cantacuzino lângă Jitia, există desigur, dar harta aceasta nu marca podurile cu semne convenționale (fig. 6). Fig. 6. Jiul, de la Țînțăreni la Secui, în harta Schwantz (1723). Se observă că amplasamentul traversării Jiului era în harta Schwantz, în amonte de
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
eventuala legătură dintre prima mențiune la Ptolemeu a lui Rabos (Rhabosus Flu), și apoi tot șirul de variante în Jurul Jiului actual: Zi și Si în Codexul parisin, Zil în documentul muntean din 1480, Zula în hărțile secolului XVI, Zios la Stolnicul Cantacuzino, în 1700, Syll în harta lui Schwantz, din 1723, și Schyl în cea a lui Specht, din 1790-1791. Pornind de la premisa că râul în cauză este un curs de apă important, care nu-și poate pierde numele originar, geto-dac
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
ca și în greacă și germană. Nu este deci de mirare că în hărțile și documentele medievale ia numirea de Zi (genetiv Zi-cho), sau Si (genetiv Si-ona); mai târziu Zi-l sau Zu-l (articulat) sau Zios (în scrierea greacă a Stolnicului Cantacuzino), Syill la Schwantz, iar aproape de zilele noastre, la Specht, Schyl. Prin urmare, s-ar părea că numele Jiului s-a păstrat ca atare din antichitatea preromană, episodul Rabon fiind limitat la perioada administrației romane. Această întreagă discuție în jurul originii
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
spre Transilvania prin Pasul Vîlcan; Tg. Jiu a urmat castrului roman de la Bumbești, așa cum drumului roman Drobeta-Bumbești, i-a urmat cel medieval Vidin-Calafat-Craiova-Tg. Jiu. 42 Documente, B, Țara Românească, vol. I, Buc., 1966 (sub nr. 148, pp. 243-246). 43 Constantin Stolnicul, Index geographicus, 1700 (BAR, C. CXX.III.40). 44 Schwantz Fr., Tabula Valachiae Cis-Alutana, 1723 (BAR, D.V.35). 45 Specht (Obristen), Militarische Carte, p. 1790-1791 (BAR, D.XXVII.6). 46 Cf. Lahovari G. I., Brătianu C. I., Tocilescu Gr., Marele
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
, Ioan (c. 1800 - c. 1870), traducător și autor dramatic. Este fiul Smarandei (n. Izașcu) și al lui Răducanu Voinescu, în 1800 sluger, în 1816 stolnic, mai târziu mare clucer. Ofițer de carieră (căpitan în 1830, maior în 1836, colonel în 1841), V. a fost aghiotant domnesc și a avut funcții militare importante: „ajutor al șefului oștirii”, „șef al ștabului oștirii”, „șef al ștabului domnesc”. În
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
lucrează la zidirea „monumentului” lui Nicolae Mavrocordat, conștiinciozitatea cu care el îmbrățișează opiniile patronului său (chiar și filoturcismul) și le profesează cu sârguință. Ajunge uneori până la un servilism deconcertant și ilariant. Aflați în preajma unei încuscriri cu Nicolae Mavrocordat, odioșii Cantacuzini (stolnicul și fiul său, Ștefan Vodă, pieriseră și din cauza „amestecului” lui Nicolae Mavrocordat), împroșcați până atunci cu sudalme, declarați ucigași prin vocație și „feciori ai dracului”, dobândesc subit bunăvoința cronicarului și, în cap cu stolnicul Constantin Cantacuzino, „bătrân și vestit”, își
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
încuscriri cu Nicolae Mavrocordat, odioșii Cantacuzini (stolnicul și fiul său, Ștefan Vodă, pieriseră și din cauza „amestecului” lui Nicolae Mavrocordat), împroșcați până atunci cu sudalme, declarați ucigași prin vocație și „feciori ai dracului”, dobândesc subit bunăvoința cronicarului și, în cap cu stolnicul Constantin Cantacuzino, „bătrân și vestit”, își regăsesc noblețea necesară pentru elogierea proiectatei alianțe: „fiind dă neam blagorodnic, și mai cinstit între toate neamurile boierimii Țărâi Rumânești”. Imaginii solare a unui Mavrocordat cu o conduită exemplară - păstrător al tradițiilor („au dat
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
s-a tipărit, în 1699, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul o ediție grecească a lucrării. În românește ea s-a tipărit încă din 1691, la Buzău, din îndemnul lui Constantin Brâncoveanu, fiind tradusă de Radu Greceanu, cu aportul filologic al stolnicului Constantin Cantacuzino. Mult prețuită de români, Mărturisirea ortodoxă a lui M. a cunoscut numeroase ediții ce reiau traduceri făcute de Radu Greceanu, Filaret Scriban, Barbu Constantinescu, Ghenadie Enăceanu sau Al. Elian. SCRIERI: Pravoslavnica Mărturisire a săborniceștii și apostoleștii Besericii Răsăritului
MOVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288264_a_289593]
-
facerea lumii” până la 1834, învechit ca metodă, dar influențat de idei iluministe. Folosea ca izvoare Geografia veche și nouă (Veneția, 1728) a lui Meletie de Arta, cronologia sârbească de la Vârșeț, o alta a Transilvaniei, Letopisețul cantacuzinesc și Cronologia tabelară a stolnicului Dumitrache. Mai cita, cunoscându-i indirect, pe Strabo, Dio Cassius, Suidas, pe Nikephoros Gregoras, I. Zonaras, A. Bonfini, L. Toppeltin, C. Baronius, în disertația sa despre originea românilor, aflată la începutul cronografului și intitulată Cuvânt înainte la Adunarea hronologiei domnilor
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
Dunării numindu-i „curfuziași” (cuțovlahi). În acest mod alambicat și confuz, plin de fantezii și barbarisme, tratează și chestiunea latinității și a continuității elementului român în Dacia. Combate defăimările străine („hulele ungurenilor”) cu argumente preluate din Miron Costin sau din stolnicul Constantin Cantacuzino, susținând că „patrioții” nu și-au părăsit țara. Atenuează însă exagerările puriste ale lui Petru Maior, afirmând cu mândrie dacismul (își luase, de altfel, pseudonimul Dac). Cronicarul enumeră cetățile romane rămase, amintește de năvălirile barbarilor și de imperiul
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, ce venea mai ales dintr-o ediție („sixtină”) pornită din spațiul catolic (și care nu admitea o tipărire grăbită). Cu alte cuvinte, revizorii și editorii bucureșteni - frații Radu și Șerban Greceanu, bănuitul lor „consilier” stolnicul Constantin Cantacuzino, Ghermanos Nyssis, Mitrofan, fostul episcop de Huși, alți „dascăli” - renunță la achizițiile pretențioase și erudite ale manuscrisului 45 (demonstrație magistrală de alcătuire a unui text în acord cu rigori foarte speciale), se „repliază” lângă Septuaginta de la Frankfurt și
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
Despre topografia și antichitățile Constantinopolului. Prin ideile puse în lucru aparținând, sigur, unui set de idei al istoriografiei baroce est-europene, aceste cărți se apropie și de lucrările istoricilor din Țările Române: descrierea genealogică va fi utilizată și de Nicolae Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino și Dimitrie Cantemir teoretizează „creșterea și descreșterea”, în circulație la noi era și va fi conceptul „monarhiilor în succesiune pe cicluri”(cele „patru monarhii” biblice) ș.a.m.d. Mai toate aceste sisteme de analiză includ, potrivit unei mentalități
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]