1,071 matches
-
formală, pe care o bănuim a-l stăpîni (e un subtext permanent ce-l împiedică, probabil, a trece peste dimensiunile scurte ale prozelor, consemnări de pulsații pure, fără nici o umplutură), după cum acest gest însuși înfruntă blazarea, stare existențială așijderea suverană: "Strînsoarea gazdei, conducîndu-mi, fără poticniri, pașii, prin desișul petrecerii, din care se dezlipesc, la mici intervale, ca-n benzile sonore ce-nsoțesc imagini din junglă, vaiere și piuituri, hîrșcîieli și foșnete, îmi face bine, e o strînsoare de menghină gata să-mi
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
blazarea, stare existențială așijderea suverană: "Strînsoarea gazdei, conducîndu-mi, fără poticniri, pașii, prin desișul petrecerii, din care se dezlipesc, la mici intervale, ca-n benzile sonore ce-nsoțesc imagini din junglă, vaiere și piuituri, hîrșcîieli și foșnete, îmi face bine, e o strînsoare de menghină gata să-mi oprească sîngele deasupra cotului, dar convingătoare în agresivitatea ei, cu atît mai mult cu cît vine de la acest nabab atît de faimos și de răsfățat. În astfel de strînsori, ivite din cînd în cînd în
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
foșnete, îmi face bine, e o strînsoare de menghină gata să-mi oprească sîngele deasupra cotului, dar convingătoare în agresivitatea ei, cu atît mai mult cu cît vine de la acest nabab atît de faimos și de răsfățat. În astfel de strînsori, ivite din cînd în cînd în drumurile noastre către nicăieri, blazarea dispare speriată măcar și pentru o clipă, pașii noștri regăsesc ceva din cadența rîvnită, fără de care nimic, zicem noi, nu putem împlini". Boema, firește, n-ar putea fi dezlipită
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
patruzeci de ani dar, condamnat să-și petreacă zilele ca un olog, avea glasul hârâit și aspru al unui om trecut de cincizeci. Am să-i spun tatălui tău că-mi dai prea mult de furcă, spuse mama sa, slăbind strânsoarea. Copilul își acoperi fața cu mâinile și se șterse la ochi, plângând încet. Privindu-l pe acel băiețaș prea greu de stăpânit, mama lui se întrebă ce avea să se aleagă de el. — Onaka! De ce strigi iar la Hiyoshi? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Vorbește. — Îmi pare rău. — ăsta devine un obicei. Ajungem noi la fundul sacului. Ia vino-ncoace, să stăm de vorbă cu tatăl meu. — Vă rog, iertați-mă. Glasul lui Hiyoshi suna întocmai ca un țipăt de maimuță. Ofuku nu slăbi strânsoarea. Porni în jurul casei. Cărarea care ducea de la magazie spre intrarea în grădina casei era mărginită cu un desiș de bambuși chinezești înalți. Deodată, Hiyoshi se opri în loc. — Ascultă, spuse el, privindu-l crunt pe Ofuku și dându-i mâna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
oamenilor mei. Dar... — Ce poți face? — Îți aduc orice vrei. Îmi aduci din casă? — Mda. E cel mai bine. Așa, poți sfârși treaba fără primejdia de a tăia oameni sau a fi tu însuți tăiat. Nu mă minți? întări Tenzo strânsoarea pe gâtul băiatului. Poarta era încă închisă. Bănuitori și cu teamă, oamenii săi continuau să-l strige în șoapte sonore, zgâlțâind poarta: Hei, șefu', ești acolo? — Ce se-ntâmplă? — Ce-i cu poarta? Tenzo trase pe jumătate zăvorul și șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era sălașul sufletului, ca un altar din trup. — Băi, golane, ia scoală! Soldatul încercă să-și tragă lancea înapoi. Ținându-se de ea, Hiyoshi se ridică în capul oaselor. — Să mă scol? Păi <MI>sunt<D> sculat. Omul, simțind puterea strânsorii lui Hiyoshi pe lance, se încruntă: — Dă-te jos din barcă! — Să mă dau jos? Da, numaidecât! Ne trebuie o barcă, așa că mișcă! Ia cară-te de-aici! Furios, Hiyoshi se așeză la loc: — Și dacă nu vreau? — Ce? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mult, când l-o răzbi foamea, va spune și laptele pe care l-a supt. — Iartă-mă că te deranjez cu povestea asta. — Să-l leg? întrebă Mataichi, răsucind brațul lui Hiyoshi. — Stați! interveni Hiyoshi, încercând să se elibereze din strânsoarea lui Mataichi; îi privi pe Mitsuhide și Mitsuharu. Ați spus că dacă mănânc bătaie, n-am să spun adevărul. Nu trebuie decât să mă întrebați și vă voi spune totul. Și chiar și dacă nu întrebați! Nu suport să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scoate spada, Shinpachiro îl înșfăcă. Amândoi se prăvăliră la pământ, Kyusaku ajungând dedesubt. Se eliberă dintr-o lovitură de picior, dar fu iarăși țintuit sub adversar. În aceeași clipă, îl mușcă pe Shinpachiro de deget, făcându-l să slăbească puțin strânsoarea. Acum era momentul! Dându-i lui Shinpachiro un brânci, Kyusaku reuși să se elibereze în sfârșit. Fulgerător, mâna sa găsi pumnalul și-l lovi pe Shinpachiro în gât. Vârful nu nimeri beregata, dar îi despică lui Shinpachiro fața de la bărbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Doamnă, vă rog să-mi dați mâna. Săltând-o pe Chacha pe umeri, Hideyoshi o trase pe Oichi de mână și porni drept înainte. Oichi îl urmă poticnită, abia reușind să nu cadă. Nu peste mult, își smulse mâna din strânsoarea lui Hideyoshi, fără o vorbă. Îl urma așa cum l-arfi urmărit orice mamă, pe jumătate înnebunită de grija copiilor aremergeau în fața și în urma ei, prin tot infernul. Nobunaga privea flăcările Castelului Odani, care ardeau destul de aproape ca să-i pârlească fața. Munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
răcni deodată: — Din porunca seniorului meu! Și îl înhăță de la spate. — E o infamie! gâfâi Nagato, încercând să-și tragă spada din teacă. Fu însă trântit la podea de atacantul său mai puternic, neputând decât să se zbată neputincios în strânsoarea acestuia. Nobuo se ridică în picioare și o luă la fugă prin cameră, strigând: — Dă-i drumul! Dă-i drumul! Dar violenta încăierare continua. Ținând deasupra capului spada scoasă din teacă, Nobuo zbieră din nou: — Dacă nu-i dai drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
manieră care să se dovedească în cele din urmă avantajoasă. De fapt, într-o țară unde tipul și gradul de corupție sunt de așa natură încât mijloacele interne de eliminare a sa sunt șubrede sau chiar inexistente, o slăbire a strânsorii hățurilor autorității tradiționale, susținută de oportunități comerciale internaționale crescute, pare singura cale de salvare valabilă. Influența națiunilor puternice asupra celor slabe este imensă, iar o abordare pragmatică a unor astfel de națiuni asupra investițiilor străine, a ajutoarelor constând în produse
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
alături de noi facilități sociale, cinstite) a înlocuit treptat departamentalismul mai vechi 17; transferurile interdepartamentale au devenit norma, iar strategia de recrutare îi favoriza pe generaliștii de la Oxbridge în detrimentul experților tehnici (Pyper 1995: 7-8). Mai presus de toate, Trezoreria își întărea strânsoarea asupra altor departamente, dezvoltând termeni și condiții de funcționare asupra întregii Administrații, și impunea restricții atât asupra numirilor externe, cât și a administrării fondurilor publice de către indivizi aflați în faliment sau insolvență. De asemenea, Trezoreria începea să abordeze un aspect
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
se împotrivi fără să se retragă, îmi primi sărutul încleștat și în cele din urmă îi simții palmele în piept; nu mă respingea, dar era vădit că nu-i plăcea asaltul meu, răsuflarea mea nestăpânită, sărutările mele pe gură reînnoite, strânsoarea brațelor care o înlănțuiseră. Mă cuprinse o furie, stârnită de un presentiment obscur: nu venise să-mi dăruiască iubire, venise cine știe pentru ce... Mă așezai pe pat tăcut și sumbru, hotărât la orice, să rup chiar cu ea și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
împinsei cu violență. Dar nu-l dărâmai pe el cum ași fi dorit, ci scaunul pe care stăteam. Asta mă făcu să văd roșu. Îi înfipsei mâna în cravată, îl împinsei spre perete și îl făcui să se holbeze în strânsoare, din roșcat se făcu vânăt. Mă retrasei, îmi ridicai scaunul și spusei: "Nu-mi place să fiu pupat cu sila. Îmi rămân balele, nu vreun sentiment..." Și mă ștersei îngrețoșat pe obraz. Spre uimirea mea nimeni nu se indignă, deși
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
întregi, nu fumam decât în scurte și rare clipe; îndată ce trăgeam câteva fumuri o aruncam, amețeala pe care o simțeam nu-mi făcea nici o plăcere. Îi aprinsei bricheta, și în timp ce își vâra țigarea în flacără, îmi apucă mâna, simțindu-i strânsoarea ei dulce și fierbinte. Turburat, tăcui. Deși proaspătă, imaginea chipului ei alb ca creta, când ieșise din cabinetul medicului și mă căutase cu privirea, mă turbură adânc, ca la o amintire dureroasă și îndepărtată. Oricât ași fi dorit să ocolesc
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îl aștepta de la mine. O îmbrățișai și abia atunci dădu drumul geamantanului. Avea obrazul fierbinte și gura rece, iar ninsoarea îi jilăvise părul al cărui parfum mă îmbăta. Nu, nu!", protestă iarăși când simți că vreau să mă desprind din strânsoarea brațelor ei și să ridic geamantanul. Îmi arătă ușa cu privirea; era neagră, căscată. "Ce ne așteaptă dincolo? zise. Nu, reluă apoi ridicând geamantanul, m-am obișnuit să-mi duc singură poverile. Se pare că în altă viață am fost
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a luat-o pe alt drum decît cel pe care a mers protagonistul. Totuși, e ceva deconcertant în optica autorului român: aerul impasibil cu care privește spectacolul istoriei, Lucian Boia lăsînd impresia că e dezlegat de prejudecăți și scăpat de strînsoarea ideologiei prezentului. Detașarea aceasta îi reușește atît de bine încît face figura unui istoric fără aderențe, fără preferințe și fără apartenențe. Un spirit imponderabil, fără identitate recognoscibilă, care privește trecutul de pe poziția ochiului lui Dumnezeu, netulburat de ranchiuni și nefrămîntat
Iubindu-i pe nemți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6337_a_7662]
-
metaforiză ea. Doctorul găsi că e timpul să părăsească rezerva. Se ridică, prinse un capăt al păturii și încercă să o învelească. Ea îi apucă pentru o clipă mâna, îi zâmbi cu înțeles, dar intuind surprinderea lui o slobozi din strânsoare. În acest gest voia să-i transmită o dată cu căldura mâinii și nemărturisitele dorințe de care era bântuită. În noaptea aceea, Simona nu închise nici un ochi. Poate nici doctorul Teodoru, dar cum căile vieții tuturor oamenilor sunt alambicate, ca și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ca o a doua ocazie să nu se mai ivească, de aceea... Te rog Mona, te rog domnișoară, trebuie să plec, ceea ce s-a întâmplat aici, acum, e o nebunie, o adevărată catastrofă... Ea nu-l slăbi nici o clipă din strânsoarea care, prin forța declanșată, părea nefirească pentru înzestrările unei femei. La un moment dat, se îndură de el și-l eliberă, lăsându-și mâinile să-i cadă inerte, de parcă s-ar fi predat. Avea postura înșelătoare a unei învinse, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dragul mamei, puiul mamei, ce ți-au făcut? Vino la mama ta, nu ți-e milă de lacrimile ei? Când înțelese că băiețelul ei este mort, începu să țipe și mai tare, să se zbuciume, încercând să se elibereze din strânsorile celor care o împiedecau să ajungă lângă ceea ce mai rămăsese din copilul ei. Striga mereu, până aproape îi pieri glasul: Puiul mamei, puiul mamei, ce rău ai făcut tu pe lume de ai plătit atât de scump jocul tău nevinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Destul, destul, le sacrifice humain, le sacrifice humain!“ „Da, să moară, noi tot o să găsim răspunsul“, striga tot atât de apucată Madame Olcott, revenită În scenă, și se năpustise spre Belbo. Aproape În același timp se mișcase și Lorenza. Se desprinse din strânsoarea uriașilor și se așezase În fața lui Belbo, la picioarele spânzurătorii, cu brațele desfăcute ca pentru a opri o invazie, strigând printre lacrimi: „Dar ce, sunteți nebuni cu toții, așa se procedează?“ Agliè, care tocmai se retrăgea, rămăsese o clipă interzis, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
văzându-l pe Rupert, Întorcându-și privirea când se uită spre ele. O bătrână Îl apucă de cot și Încercă să-l ducă spre un jilț sculptat pentru el dintr-un buștean. Rupert scutură din cap și se smulse din strânsoare, spunând printre dinți: — Chestia asta Începe să mă calce pe nervi. De fapt, era Încântat și jenat din cauza atenției care i se oferea. Bennie Își asumă rolul de conducător de grup. Pe când ceilalți mâncau, se duse la Pată Neagră. — Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și ceasuri atârnă-n perimetrul sânilor, rămân incrustate cu zeci de carate de aur în mulajul poros. „Autonomie conjugală“. Odată ce-ai acceptat acest lucru, poți merge liniștit mai departe. Pijamaua cu fluturi curăță ochiul de orice impurități, bumbacul îmbracă strânsoarea și zgârieturile-ntr-un roz optimist și etanș. E bine. Nimic nu se interpune-ntre tine și drepturile egale ale femeii. „Drepturile femeii...“, a pufnit Mihnea. „Ăsta habar n-are cu ce se mănâncă femeile. Și nici ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
părăsind scena. Se făcea dintr-odată loc și puteai să vezi în jur: costumele de baie se legănau ude și pipăite. Se dansa strâns, la sentiment, cu mâinile pe talia fetei; erai la rândul tău luat de gât, încolăcit în strânsoarea degetelor și apăsat în parfumul de piele sărată și păr despletit. Câte-o fată dansa singură, cu brațele încrucișate la spate. La ora 14, suna sirena, disc-jockey-ul anunța că-i ora mesei și mulțimea se înghesuia la cantina de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]