7,161 matches
-
Tragedia unui popor începe atunci când începe să uite de legământul sau față de strămoși. Limba, istoria, demnitatea națională sunt acei stâlpi pe care se sprijină o națiune. O națiune cu principii morale profunde, cu rădăcini țări și adânci în solul național, este invincibila. Odată cu declarația de independență a R. Moldova, ideea Unirii R. Moldova
Unirea R. Moldova cu România Calea cea mai scurtă de integrare în UE. In: Editura Destine Literare by Mihai Ciubotaru () [Corola-journal/Journalistic/85_a_450]
-
că prezidențiabilul Alianței Creștin Democrate este un saș de religie protestantă, fiind de confesiune luteran. "Stramoșii mei au venit acum 850 de ani în Transilvania, s-au așezat în zona Sibiului și de atunci tot acolo trăim. Nu am niciun strămoș care să fi venit din altă parte. Pentru țara noastră, totuși, 850 de ani e destul de mult, așa că pot să spun că sunt de aici. Am documente scrise care atestă, de la 1500 încoace, că familia Iohannis a existat în zona
Le Monde, despre Iohannis: Simbolul reușitei administrative by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/21770_a_23095]
-
cercetare se va încheia sâmbătă definitiv. Este important pentru că putem să facem referiri la mitul genezei dacilor și la comportamentul acestora. Am descoperit o așezare care începe în epoca bronzului, iar primul nivel de colonizare care ar avea legătură cu strămoșii noștri este de vreme celtică, între secolele III și II înainte de Hristos și avem o piesă superbă, unică în acest areal, un car din fier care la momentul publicării va fi cert un cap de serie și se va numi
Descoperire arheologică pe traiectoria autostrăzii Sibiu-Nădlac by Budacu Andreea () [Corola-journal/Journalistic/22232_a_23557]
-
Villara Comnen, care-și caută ascendenții pînă la un patriarh al Ierusalimului, Hrisant. Altfel originea lui e, într-adevăr, din societatea înaltă, tatăl său fiind prinț. Ca și al Mariei, iubita eroului. Alexe Comnen trăia mental, istovit, faptele legendare ale strămoșilor săi. Trăia alene și fără vlagă, în castelul pe care l-a moștenit și nu gîndea decît la ceea ce a fost odată și s-a dus definitiv. E adevărat, simțea că se plictisește. Dar asta nu-l îndemna la acțiune
O inițiativă temerară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16665_a_17990]
-
Tot un film despre copilul - care înseamnă pentru ceea ce îi dă viață nu doar un posibil viitor, ci, mai ales, o speranță de supraviețuire, de înfrîngere a unei boli necruțătoare - este și primul film de lungmetraj semnat de francezo-belgiana, cu strămoși islandezi, regizoarea Solveig Anspach, autoare a sensibilului Haut les coeurs (1999) un film energic și pozitiv "feminist", unde privirea documentaristă salvează de melodramatism o ficțiune în care Anspach a introdus multe elemente autobiografice. Elemente autobiografice descoperi și în filmul (tot
À la française... by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16741_a_18066]
-
e numai descendența transilvană. Așezarea Crengeștilor în Moldova e mult mai îndepărtată în timp, scriitorul fiind a șasea generație din cei care, la început, au trecut munții. Și Călinescu, în cartea sa despre viața și opera lui Creangă, afirmase că "strămoșii lui Creangă, dinspre mamă, s-au tras încoace de prin Maramureș pe la sfîrșitul veacului al XVIII-lea. Familii întregi de mocani din Ardeal s-au strămutat pe Valea Bistriței, în care multe sate sînt de componență transilvană". Și Vladimir Streinu
Genealogie literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16805_a_18130]
-
budapestane), a făcut o descoperire fericită, găsind niște originale ale unor conscripții alcătuite la dispoziția autorităților fiscale imperiale în limba latină. Ele atestă originea familiei Creangă în zona Ilva Mare, deci în despărțămîntul năsăudean al județului Bistrița. Ceea ce demonstrează că strămoșii scriitorului nu au venit în Moldova nici din Maramureș, nici din sudul Transilvaniei, ci din nordul ei. Populația veche românească din zona năsăudeană a Bistriței era supusă unor aspre condiții de viață, nerecunoscîndu-i-se, deși majoritară, aceleași drepturi ca națiunilor legale
Genealogie literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16805_a_18130]
-
Creangă, bunicul după mamă al scriitorului s-a născut, arătase încă arhivistul Gh. Ungureanu, în 1796, în satul Pipirig. Memoria scriitorului, venită fals din familie cum se vede și din mărturisirea pomenită la începutul acestei cronici, cam încurcă lucrurile despre strămoșii săi. Ne-am dezobișnuit cu astfel de investigații de istoriografie literară, plasate în pur biografic și chiar genealogic. Încît cartea d-lui Teodor Tanco ne oferă un bun exemplu pentru utilitatea lor documentară. Îl felicit și îi mulțumesc. Poate - cine
Genealogie literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16805_a_18130]
-
cu sătenii care o bănuiesc de necredință față de bărbatul mort: "ei cred că aici e Occident: abia ți-ai pierdut bărbatul și te și duci după altul" sau o bătrână pomenind spaima de vaccin ca fiind unul dintre motivele fugii strămoșilor din Rusia. În finalul filmului despre - să-i spunem așa - nenorocul "Noroc"-ului. imagini aproape voalate, virate în albastru și emoționante prin parțialitate, de pe câteva bobine păstrate în arhiva personală a unuia dintre membrii formației. Bobine pierdute și regăsite după
Ne-povești familiare by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/16934_a_18259]
-
element civic nu limpezește acest sentiment care pare să depășească persoana concretă și prezentă, înfigîndu-și rădăcinile într-un humus colectiv ancestral. Tradiționalismul de toate nuanțele a cultivat acest fel de sentimentalism național. îți iubești țara fiindcă în ea au trăit strămoșii tăi. Nici o responsabilitate actuală nu pare să decurgă de aici. Orizontul viitorului pare, și el, blocat. Nimic precis nu pare să alimenteze dragostea de țară, înecată în concepte abstract-nebuloase, vag romantice și chiar retrograde, în măsura în care se întrețes într-o istorie
Ce fel de patriotism cultivă școala by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16976_a_18301]
-
era o Elisabeth Taylor sexagenară catalogîndu-se, fatal, prin efectul, prin caracterul simiesc al senectuții, în tabăra marilor antropoide... Viclenia amîndurora mă șocase. Asemănare, comică aproape. Trebuia să ajung la Los Angeles ca să aflu ce mică este distanța între noi și strămoșii noștri. Dacă Darwin ar mai fi trăit, și ar mai fi avut un dubiu, și ar mai fi căutat încă o dovadă în sprijinul teoriei sale, aceasta ar fi fost descoperită în California, lîngă Hollywood, și poate că i s-
Los Angeles by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17097_a_18422]
-
repet, dacă "bubuitorul" prozator al Brăilei, cu bărbăția și cavalerismul lui, o clipă uitat, nu se va apleca asupra teribilei, intratabilei Domnișoare de la R.l. (că așa ne trebuie!) și îi va săruta mâna cu respect. Non decet, spuneau presupușii noștri strămoși. Că nu se face. Nu se cuvine. Câte o nemernicie. Măcar aceste două cuvinte de bază ale civilizației să le cunoască țuțerii, dacă or mai fi având un strop de rușine.
Franchețea naște ura by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15846_a_17171]
-
trebuie să ne fie istoria patriei, a locului unde am văzut zioa?... Ce interes mare trebuie să aibă istoria națională pentru noi, îmi place a crede că și d-voastră o înțelegeți ca și mine. Ea ne arată întîmplările, faptele strămoșilor, care prin moștenire sînt și a noastre. Inima mi se bate cînd aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; dar, Domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați, pentru
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
în idiș ștetl) amintirea ghettoului ancestral. În Herța VI Fundoianu scria evocator despre viața sa de copil: Seara, un murmur negru creștea din sinagogi:/ Cereau desigur - altfel ai fi voit să rogi -/ ca să-i ferească Cerul cum le-a ferit strămoșii/ de panica adusă din cîmpurile roșii./ Deodată, după geamuri se aprindeau făclii;/ o umbră liniștită intra în prăvălii/ prin ușile-ncuiate și s-așeza la masă./ Tăcerea de salină încremenea în casă/ și-n sloiul nopții jgheabul ogrăzii adăpa./ Bunicul între
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
de afirmare în istorie, și nici un factor educativ pentru poporul român". Zăbovind la nivelul "afirmărilor țărănești", n-am putea rămîne decît în rîndul, defel onorabil, al "întîrziaților istoriei". "La ce ne servește să știm, se întreabă retoric C. Noica, că strămoșii noștri geți aveau o cultură poate la fel de nobilă, în felul ei, ca aceea greacă a timpului, dacă prin caracterul ei sătesc, cultura getică a dispărut pentru totdeauna?". De facto, noi ne îndreptăm acum spre formele istorice: Cînd un neam sau
Oscilațiile lui Constantin Noica (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15981_a_17306]
-
regime. Dar ce arunci și ce păstrezi în acest timp baroc al metamorfozelor pripite? Legitimă, întrebarea și-o pusese cu mult temei și Tocqueville. Iat-o într-o formulare emblematică: "Noi însă când ne-am desprins de starea socială a strămoșilor noștri și am azvârlit de-a valma în urma noastră instituțiile, ideile și moravurile lor, noi ce am luat în schimb?"3) Dar cine avea la noi răgazul, priceperea și perseverența să vadă și reversul parodic al medaliei mișcării istorice de
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
mai ales în patriotism, liberalii se făceau vinovați, în opinia lui Eminescu, pentru faptul de a fi promovat fără discernământ forme noi, ce au provocat dezechilibre adânci în societatea românească. Inflația gestului patriotic, carnavalul perorațiilor despre Europa, despre țară și strămoși, sunt expresii ale crizei de creștere pe care o traversa societatea românească. Caragiale le-a veștejit în registru comic și tragi-comic, în vreme ce Eminescu în cel tragic. Tușa discursului său este cert îngroșată, nedreaptă adesea, dar niciodată simplificatoare, iar mărturia sa
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
afirmă mai cu seamă ruptura: una dintre cele mai clare, se știe, era a lui Russo ("Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, cînd trîmbița cerească ne va chema la giudecata cea mare, nu ne vom putea înțelege cu strămoșii noștri, nici în limbă, nici în idei", în Cugetări). Mi se pare interesant și faptul că purismul tradiționalist nu e numit la noi ca atare (preferîndu-se folosirea termenului doar pentru tendința - aproape contrară - , a Școlii ardelene, de import masiv al
Neologismul și purismul by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15729_a_17054]
-
ape (fie pure, fie tulburi). Mergi drept sau în zig-zag sau cu ocoluri, entuziast sau șovăielnic, dorind să te întorci, chiar să abandonezi, totuși găsind puterea de a nu te lăsa, odată ce - printre profanatorii de morminte și paznicii de la templele strămoșilor - te vezi pornit în căutarea muntelui, în căutarea morții, a iubirii, a adevărului. Toate aceste inițieri se dovedesc, în lungul drum către finalul cărții, a fi eșuat. Sau, poate, nu. " Adevărata problemă este aceea de a-mi conștientiza propriul eu
Urcușul muntelui spre sine by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15775_a_17100]
-
că pentru editori mîncatul nu e cu mult departe de a fi tot un fenomen medical. Cartea abordează într-adevăr istoria culinară din perspectiva unui fenomen mai general - și medical fără îndoială - nutriția. Dar e fascinant să descoperi ce mîncau strămoșii noștri (Partea I a volumului se ocupă de acest subiect), ori care sînt alimentele cu răspîndirea cea mai mare în întreaga lume (Partea a II-a). Misiunea enciclopedică orientează prin definiție cartea spre abundența de detalii, dar tot prin definiție
Istorii culinare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16305_a_17630]
-
mai mare în relațiile cu lucrurile care nu ți se cuvin ori problematice sub acest aspect. Ușor te plictisești de ceea ce știi sigur, ca și de ceea ce îți aparține în mod cert. Să fie acesta ecoul sufletului aventuros al unor strămoși? * "Adjectivul omoară dacă nu dă viață" (V. Huidobro). * Scopul, orice scop se poate umple de așteptare precum un balon de aer și chiar să crape sub presiunea acesteia. * Dacă marile adevăruri, marile sentimente, marile trăiri cedează locului comun, nu este
Din jurnalul lui Alceste (IX) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16369_a_17694]
-
mai mare în relațiile cu lucrurile care nu ți se cuvin ori problematice sub acest aspect. Ușor te plictisești de ceea ce știi sigur, ca și de ceea ce îți aparține în mod cert. Să fie acesta ecoul sufletului aventuros al unor strămoși? * "Adjectivul omoară dacă nu dă viață" (V. Huidobro). * Scopul, orice scop se poate umple de așteptare precum un balon de aer și chiar să crape sub presiunea acesteia. * Dacă marile adevăruri, marile sentimente, marile trăiri cedează locului comun, nu este
Din jurnalul lui Alceste (VIII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16387_a_17712]
-
cu auzul ascuțit (atenție) și cu privirea liniștită (bunăvoință) pe delegații noștri și să nu lași nicidecum să se introducă ceva nou spre ocara celor ce au murit, ci să ne îngădui să rămânem cu cele stabilite și legiferate de către strămoșii noștri, care, am putea spune că au făcut toate cu chibzuință, cu înțelepciune și cu ajutorul Duhului Sfânt 28. Tot în acest sens, 23 Pr. Prof. M. Șesan, art. cit., pp. 362-365. 24 Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., p.
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
Prin cuvânt, dar mai ales cu exemplul îmbunătățitei lor vieți, ei au devenit îndrumătorii și dascălii întregii creștinătăți. Sfinții Părinți nu sunt oamenii unui timp și ai unui loc. Nu sunt ceva dus cu trecutul din urma noastră, îngropați cu strămoșii. N-au generație; sunt actuali și universali, chipul lor este prezent și viu, real și valabil azi ca și ieri și mâine și cât va fi lumea. Sfinții Părinți ai Bisericii s-au ridicat peste locul și peste timpul în
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
se dezvoltă nezăgăzuit. Cred că Lucian Mîndruță - una din revelațiile anului 2000 în presa scrisă - avea dreptate să pună acest diagnostic lumii nu chiar atât de frumoase în care trăim: "Orice carte de citire ne spune că, în vremuri grele, strămoșii noștri scutiți de satisfacerea seriviciului militar se ascundeau acolo [în pădure, n.m., M.M.] până la trecerea pârjolului. Manualul nu ne povestește însă nimic despre comportamentul românului în vremuri mai ușoare, când birtul pare un loc de azil mult mai popular. Pentru
Când seceta era rege by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16461_a_17786]