636 matches
-
pentru investiție sume care acopereau doar cheltuielile de conservare, fără să permită și continuarea construcției. Lucrările au fost redemarate abia după 1996, în urma schimbărilor politice. În această perioadă s-a montat podul de la Maxut peste DN28B și a fost reluată străpungerea Tunelului Hârlău . Forarea tunelului a fost executată de firma „Tunele Brașov” cu ajutorul unei freze semi-mecanizate cu o putere de împingere de aproximativ 4000 de tone. Tunelul a fost străpuns pe data de 12 noiembrie 1998. Lucrările de construcție a căii
Mari lucrări inutile (România) () [Corola-website/Science/336931_a_338260]
-
practicată de România în primele decenii ale acestui secol a fost ridicată de Mihail Manoilescu la rangul unei teorii cu valabilitate și ecou internațional. La aproape șase decenii lucrarea lui fundamentală și-a croit drum în întreaga lume, constituie prima străpungere românească în gândirea economică universală și a intrat definitiv în istoria doctrinelor economice moderne, fiind citată în studii de specialitate, cursuri universitare, tratate și enciclopedii, dar nu a văzut pînă în 1987 lumina tiparului în limba română, ceea ce Manoilescu însuși
Mihail Manoilescu () [Corola-website/Science/297663_a_298992]
-
se plimba prin și printre lucrurile-imagini, întrucât sufletul-artist nu încetează să interpreteze ideogramele după o viziune personală. Mulți pictori spun că se simt “priviți” de lucruri. Caligraful se simte “privit” de lumea semnificativă a pictogramelor, încercând cu sprijinul lor o străpungere înspre inima propriului sine.
Caligrafie () [Corola-website/Science/302277_a_303606]
-
câteva refugii. Aerisirea se face natural prin intermediul curenților de aer. Are la intrări porți metalice ce se închid iarna, dotate cu uși pentru accesul pietonal. Actual tunelul este din nou iluminat electric (din 2011). Construcția sa a început în 1972, străpungerea muntelui a fost realizată în toamna anului 1973 și inaugurarea s-a făcut în 1974 - când a fost și iluminat artificial, ulterior această facilitate lipsind pentru multă vreme. Construirea a fost încredințată "Trustului de Construcții Hidroenergetice București", la activitate participând
Tunelul Capra–Bâlea Lac () [Corola-website/Science/330603_a_331932]
-
trinitrotoluenul este unul dintre cei mai folosiți explozibili atât în sfera civilă cât și în cea militară. Formula chimica mai poate fi și aceasta C7H5N3O6 sau C6H2(CH3)(NO2)3. Marina Statelor Unite a continuat umplerea cu TNT a obuzelor de străpungere, în urma unor alte națiuni ce trecuseră la TNT. SUA a continuat să înarmeze navele marine, bombele, grenadele, torpilele și rachete cu încărcături cu TNT de culoarea zahărului brun și care necesita încărcăturile de detonare de calitate A pentru detonare. Gradul
Trinitrotoluen () [Corola-website/Science/297168_a_298497]
-
îndreptat către nord-vest pe un drum puțin folosit, cunoscut ca Drumul Conductei Trans Arabe, care străbătea Platoul Golan în diagonală. Acest drum s-a dovedit a fi cea mai importantă locație strategică a întregii bătălii. Drumul ducea direct de la punctul străpungerii siriene către Nafah, care era nu numai locul în care se afla cartierul general al diviziilor israeliene, ci și cea mai importantă intersecție de drumuri de pe Înălțimi. În timpul nopții, locotenentul Zvika Greengold, care ajunsese pe front doar cu echipajul și
Războiul de Iom Kipur () [Corola-website/Science/299330_a_300659]
-
făceau aceste tipuri de învăluiri extrem de eficiente. "Blitzkriegul" depindea de efectivele numeroase, viteza atacului și surpinderea inamicului, care aveau mai degrabă ca scop distrugerea comenzii centrale și a liniilor de aprovizionare, iar nu anihilarea tuturor forțelor inamicului surprinse de învăluire. Străpungerile loviturilor de tip "Blitzkrieg" aveau un succes cu atât mai mare cu cât locația loviturii principale era mai neașteptată, așa cum a fost cazul atacului german din 1940 prin Ardeni, sau a Operațiunii Albastru (Fall Blau) din 1942 spre Stalingrad și
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
Tiparul războiului de până în acel moment fusese unul al ofensivei germane încununate de succes. Tactica "războiului fulger" funcționase fără greș până atunci împotriva tuturor inamicilor germanilor, inclusiv împotriva Armatei Roșii. Nimeni nu reușise să stăvilească atacurile germane și să prevină străpungerile efectuate de formațiunile masive de tancuri sprijinite de aviație. Pe de altă parte, acțiunile ofensive din ultimele două ierni dovediseră că și sovieticii puteau da atacuri încununate de succes. Totuși, majoritatea membrilor STAVKA în frunte cu Jukov considerau că este
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
Armata Roșie. Câștigurile germanilor au fost minime, iar acele unități sovietice care s-au retras au executat o manevră ordonată de superiorii lor, nu au fost depășite și nu au fugit în dezordine. Germanii au eșuat în încercarea lor de străpungere a liniile defensive sovietice dincolo de așa-numita zonă tactică. În sud, Frontul Voronej s-a descurcat mai puțin bine decât camarazii lor din nord. În sud acționau Armata a 4-a Panzer, Corpul al 52-lea de armată german, Corpul
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
trei tancuri Tiger, 6 Panther și 11 Pzkpfw-III și Pzkpfw-IV. Corpul al 48-lea de tancuri a raportat un total de 38 tancuri Panther operaționale, 131 care așteptau reparații și 51 de tancuri distruse. Totuși, era evident că ameninațarea unei străpungeri germane a frontului sovietic în sud trebuia să fie luată în considerarea. Frontul Stepei fusese format în lunile de dinaintea bătăliei ca o rezervă centrală pentru evenimente precum bătălia de la Kursk. Unitățile Frontului Stepei și-au început deplasarea spre flancul sudic
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
corpuri suplimentare de tancuri, s-a deplasat pe pozițiile de la est de Prohorovka și s-a pregătit să contraatace inamicii din fața lor, Corpul al 2-lea de Panzere. Sovieticii au reușit să-i oprească pe germani doar pentru puțină vreme, străpungerea frontului Armatei Roșii fiind foarte probabilă în acest moment și de aceea în zona cea mai primejduită a frontului a fost trimisă întreaga Armată a 5-a de Gardă. În dimineață zilei de 12 iulie, "II.SS-Panzerkorps" a înaintat spre
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
Hitler nu a fost de acord cu el, cu atât mai mult cu cât sovieticii își lansaseră propria contraofensivă în sectorul de nord al frontului. Era clar pentru toată lumea că ofensiva germană dăduse deja greș și orice încercare ulterioară de străpungere a frontului sovietic nu putea decât să aducă noi eșecuri și pierderi mai mari. Învăluirea din nord fusese stopată, iar soveiticii erau deja în plin atac. În sud, efortul maxim al celor mai bune trupe germane nu reușise să distrugă
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
a făcut ca pierderile sovietice să fie uriașe. Nemulțumit de ritmul mult prea redus al avansării, sau la ordinul direct al lui Stalin, generalul Jukov a ordonat intrarea imediată în luptă a rezervelor. Inițial, trupele de rezervă trebuiau să exploateze străpungerea inițială făcută de primele atacuri. În acea dimineață, sovieticii avansaseră până la 6 km în unele sectoare, dar liniile germane principale rămăseseră intancte. În sud, atacul Frontului I Ucrainean se desfășura conform planificării. Jukov a fost obligat să raporteze că lupta
Bătălia Berlinului () [Corola-website/Science/304390_a_305719]
-
străzilor înguste, care limitau mult mișcarea blindatelor inamice. În ciuda slabei pregătiri a militarilor care asigurau apărarea regiunii, fortificațiile care protejau Aachenul și regiunea Ruhr erau de bună calitate și reprezentau obstacole formidabile în calea înaintării forțelor americane. Americanii planificaseră o străpungere în acest sector, care trebuia să fie crucială pentru atacul aliat, de vreme de la est de Aachen se întindea un teren în mare pare plat, care se preta acțiunilor în forță a marilor unități mecanizate. Luptele din jurul Aachenului începuseră încă
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
XIX și Diviziei I de infanterie a Corpului VII. Divizia a 30-a de infanterie SUA comandată de generalul Leland Hobbs urma să fie sprijinită în acțiune de Divizia a 2-a blindate SUA, care trebuia să se folosească de străpungerea reușită de infanterie prin Linia Siegfried. Flancurile atacului trebuiau apărate de Divizia a 29-a de infanterie SUA. În sud, Diviziile I și a 9-a de infanterie americane și Divizia a 3-a de blindate SUA au folosit scurta
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
a interceptat o forță franceză și a împins-o până în zona Zeeland. Mai departe, a fost folosită la curățarea punctelor minore de rezistență în zone cucerite deja de germani. Divizia a fost transferată apoi în Franța unde a ajutat la străpungerea unei linii bine apărate de-a lungul unui canal, după aceea a participat la ofensiva înspre Paris. La sfârșitul campaniei ajunsese până la granița cu Spania. Original, divizia SS-V.T. era compusă din trei din cele patru SS-Standarten originale. LAH
2. SS-Panzer-Division Das Reich () [Corola-website/Science/305888_a_307217]
-
-a SS Hohenstaufen, un număr mare de divizii germane au reușit să scape din încercuire și să se retragă spre est. Traversând râul Seine și în spatele zidului de vest, a doua divizie blindată SS a luat parte la operațiunile de străpungere prin pădurea Ardennes în decembrie, 1944. Apropiindu-se la 37km de râul Meuse, divizia a fost oprită la Manhay, și după acea distrusă încet de contraatacuri aliate. Scoasă din ofensivă, Das Reich a fost trimisă în Germania pentru a fi
2. SS-Panzer-Division Das Reich () [Corola-website/Science/305888_a_307217]
-
de sârmă ghimpată. Armata a 8-a trebuia să declanșeze în mod obligatoriu un atac frontal împotriva pozițiilor Axei bine pregătite pentru defensivă și Montgomery dorea mai întâi să aibă superioritatea numerică care să-i asigure nu numai capacitatea de străpungere a liniilor Axei, dar și pe cea de exploatare a succesului inițial și de distrugere a Afrika Korps. În toate luptele de du-te - vino din Deșertul Vestic de până atunci, niciuna dintre tabere nu avusese suficientă forța ca să poată
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
Înălțimile Ruweisat în centru și în sud. Aceste atacuri trebuiau să împiedice ajutoarele din sud și centru să vină în ajutorul germanilor atacați în nord. Montgomery prognozase că durata luptelor urma să fie de aproximativ 12 zile, în trei faze: străpungerea, lupta pentru înfrângera rezistenței și înfrângerea definitivă a inamicului. Pentru prima noapte de ofensivă, Montgomery a planificat atacul a patru divizii de infanterie din Corpul al 30-lea britanic. Aceste divizii trebuiau să înaninteze pe un front de aproximativ 26
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
a 9-a australiană a trebuit să continue înaintarea spre nord-vest spre un punct întărit deținut de inamic la sud de calea ferată din regiunea litorală cunoscut cu numele de cod „Thompson's Post”. Obiectivul australienilor era să obțină o străpungere de-a lungului drumului litoral. Regimentul al 125-lea german și un batalion de bersaglieri au fost trimiși să întărească sectorul care avea să fie atacat de soldații australieni. Australienii s-au deplasat pe tancurile de tip „Valentine” din dotarea
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
Trieste. Divizia Ariete condusă de generalul Francesco Arena a luptat eroic la El Alamein, zădărnicind planurile aliaților de încercuire și distrugere definitivă a forțelor lui Rommel. Propaganda germană avea să omagieze sacrificiul italienilor afirmând că „ britancii au plătit scump pentru străpungerea lor cu pierderi enorme în oameni și materiale. Italienii au luptat până la ultimul om”. Despre această bătălie, Winston Churchill avea să spună: „Mai înainte de El Alamein, noi nu am mai avut o victorie. După Alamein, noi nu am mai fost
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
1450 e.A. Piedestalul de marmură albă este bogat ornamentat cu basoreliefuri de mare interes din perioada lui [[Theodosius I-ul]], iar reparațiile care se observă în trupul de marmură trimit gândurile la un eventual accident suferit de acel bloc imens. Străpungerea lui de un canal de canalizare vorbește de o altă etapă nefericită a soclului, dinaintea folosirii lui ca postament pentru obeliscul adus din Egipt. Avarierea soclului poate fi legată de consecințele unui eventual cutremur în bătrâna capitală. Pe fața de
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
Trupele aliate din Tunisia au fost reorganizate, un cartier general a fost creat pe structura Armatei I britanice, care a preluat controlul trupelor din sectorul Tebourba. Noul comandant, generalul locotenent Charles Walter a hotărât să încerce un nou atac pentru străpungerea frontului spre Tunis. El a considerat că trupele obosite din Tebourba erau într-o situație dificilă și a ordonat o retragere de aproximativ 10 km pe dealurile Longstop și Bou Aoukaz. Pe 10 decembrie, tancurile Axei au atacat pozițiile aliate
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
în 1937. În acel an compania Henschel a primit ordinul de a dezvolta un tanc de sprijin al infanteriei cu greutatea de aproximativ 30 de tone, ca înlocuitor pentru tancul mediu Panzer IV. Prototipul, denumit "DW 1" ("Durchbruchwagen" - vehicul de străpungere), urma să fie dotat cu armamentul principal al tancului Panzer IV, tunul scurt de 7,5 cm. După construirea unui singur șasiu în urma experimentelor din 1938, Henschel a dezvoltat un alt prototip cu modificări minore, denumit "DW 2". Din prototipul
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
unor tancuri germane cu un blindaj mai gros și armament superior. Tacticile superioare ale Wehrmachtului au ajutat la obținerea victoriei, în ciuda superiorității calitative și numerice a tancurilor inamice. Hitler a observat la rândul său necesitatea dezvoltării unui tanc greu de străpungere a frontului, care să fie folosit în timpul Operațiunii Leu de mare (invazia Insulelor Britanice). Pe 26 mai 1941, Henschel și Porsche au primit ordinul de a dezvolta un tanc de 45 de tone care să fie gata până în iunie 1942
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]