76,894 matches
-
Arhitecturii: într-o berărie ce aștepta să fie demolată, beau bere, direct din sticlă, niște lucrători de pe șantier, plini de var pe haine și foarte murdari. Mi-a venit ideea că studenții mei, obișnuiți cu astfel de spectacole, și pe stradă, și pe scenă, și-i vor fi închipuind la fel cu acești lucrători pe eroii lui Caragiale. Așa că le-am atras atenția asupra felului cum regizorii și criticii contemporani actualizează piesele dramaturgului. Personajele pe care acesta le-a gîndit nu
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
posibilului cotidian. Modele recunoscute sunt Kafka sau corifei ai literaturii sudamericane ca Marquez și Cortazar, pe versante totuși diferite. Printre precursorii autohtoni, mai frecventați în exerciții de preluare contemporană, pot fi numiți Gib Mihăescu (Rusoaica), Mircea Eliade (La țigănci, Pe strada Mîntuleasa), Ștefan Bănulescu (Mistreții sunt blînzi, Cartea milionarului). Lista e, evident, mult mai lungă. Și dintre autorii ultimilor ani sugerez o serie de modalități care nu se reduc la un calapod, în expediții de recunoaștere, în zone nedefrișate, Dumitru Țepeneag
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
tot ce și-a propus seara, înainte de culcare, apoi "nici măcar nu urmărise să viseze ceva la comandă, ci mai curînd să nu viseze anumite vise". O pondere aparte e atribuită viselor colective. Ele circulă din gură în gură, povestite pe stradă, la cafenea, sunt apanajul tuturor, fiecare adaugă un segment, chiar dacă uneori unul contrazice pe celălalt, versiunile tind să ajungă legende. Nu se mai poate garanta că fantasma are un izvor de țîșnire real și se potrivește cu mentalitatea comună sau
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
Toate acestea mi le-a amintit acum închisoarea, într-un mod slugarnic și malițios. Locuiam atunci în apropiere de Piața Pușkin, într-o veche casă de lemn, tipică pentru Moscova, cu două nivele și cu tencuială în partea superioară. Pe strada noastră erau trei asemenea case, una lângă alta, și încă în timpul copilăriei mele o anumită comisie le-a verificat și a stabilit că nu sunt proprii pentru locuit. Pe colțurile fiecăreia s-a scris cu vopsea roșie "CDD", ceea ce însemna
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
ne-au anunțat că pe data de cutare va avea loc primirea în rândurile pionierilor și vor fi primiți cei mai merituoși. În ziua stabilită am fost duși la Muzeul Revoluției, noroc mare că el se afla după colț, pe strada Gorki. Ne-am aliniat într-una din săli, au adus în mod solemn drapelul și fiecare dintre noi a trebuit să depună jurământul sub drapel: "Eu, tânăr pionier, jur solemn în fața tovarășilor mei că voi apăra cu fermitate cauza lui
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
uriașe de oameni, neorganizate, se scurgeau spre Sala Coloanelor, unde era depus trupul lui Stalin, și se simțea ceva neobișnuit în această mulțime de necuprins, tăcută și mohorâtă. Autoritățile nu s-au decis să o stăvilească, au barat doar unele străzi lăturalnice cu șiruri de autobuze și camioane, iar mulțimea se scurgea necontenit. Pe acoperișuri și prin mansarde, am reușit să ajungem până la hotelul "Național" și de acolo, de pe acoperiș, am văzut o mare de capete. Și parcă valurile se mișcau
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
laterale, aflându-se sub presiunea umană, un autobuz s-a legănat, apoi a căzut ca un elefant, culcat pe o parte. Acest pelerinaj a durat câteva zile și mii de oameni au murit în îmbulzeală. Mult timp după aceea, pe strada Gorki erau împrăștiați nasturi, poșete, galoși, hârtii. Chiar în gura leilor din fața porții Muzeului Revoluției cineva a introdus câte un galoș. În ziua funeraliilor au început să șuiere sfâșietor fabricile și uzinele, să claxoneze automobilele și vapoarele; se întâmpla ceva
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
toți oamenii se înghesuiau să ne asculte "la maiaciok". În 1961, în luna aprilie, în piață s-a desfășurat o adevărată bătălie. Tocmai avusese loc zborul lui Gagarin, ziua a fost declarată sărbătoare și mulțimi de oameni simpli au invadat străzile. Noi aveam programat pentru această dată un recital de poezie dedicat comemorării morții lui Maiakovski. La ora stabilită, piața era plină până la refuz. Mulți plimbăreți, văzând lume adunată și neștiind ce anume se va petrece acolo, se apropiau de piață
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
elicopter deasupra noastră, m-am gândit că se va trage cu mitraliera în noi. Dar eram, parcă, sub anestezie. Dacă am trăit o ficțiune atunci, eu am luat-o în serios. După ce ne-am despărțit, am umblat o vreme pe străzi, nu m-am dus acasă. Eram amețit de o ușurare pe care nu mi-o pot aminti fără o strângere de inimă. Mă simt, cum să vă spun? ca un strigoi întors în ruinele unui miracol. - Judecând retrospectiv, ce credeți
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
un gigolo de cartier cu ținuta demnă și cu frizura bine stăpînită, un fel de Alain Delon de piața Obor, gata oricînd să se ia la trîntă cu hidra intermediarului, și anume pe Gabriel Oprea. Prefectul telegenic, coborît în hărmălaia străzii direct de pe afișele care fac reclamă la Colgate, pasta care penetrează așa cum cerneala... etc., etc., a pornit o bătălie decisivă cu vînzătorii care nu produc și cu producătorii care nu vînd, dar, mai ales, o bătălie pe viață și pe
Bruta Piedone și arhanghelul Gabriel by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14410_a_15735]
-
Mai mult, asistăm la un soi de incontinență a propunerilor, ce ne aruncă într-un spațiu imponderabil, anarhic și, în ultimă instanță, inert. La o atare hemoragie de nuanță endemică, perplexitatea noastră atinge cote maxime, dificil de surmontat. Radioul, televiziunea, strada, orașul, lumea întreagă cântă și descântă cu o uimitoare hărnicie. O râvnă care de multe ori însă nu și încântă. De altfel, ar fi deopotrivă imposibil și necuviincios. Cândva am aflat că există un cod al bunelor maniere de lectură
Ce ascultăm by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14414_a_15739]
-
tinerețe a filosofului rădăcinile geniului său; pentru a pedepsi o deviere ideologică a acuzatului, tribunalele comuniste puneau la index toată opera sa (astfel erau interziși în țările comuniste Lukács și Sartre, de exemplu, chiar și cu textele lor procomuniste); "de ce străzile noastre poartă încă numele lui Picasso, Aragon, Eluard, Sartre?" se întreabă în 1991, într-o beție post-comunistă, un ziar parizian; ești tentat să răspunzi: pentru valoarea operelor lor! Dar în procesul lui contra Europei, Sartre a spus bine ceea ce reprezintă
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
să moară; astfel K. este strangulat, Buharin spânzurat. Chiar atunci când este intentat morților, un proces este modalitatea de a putea fi condamnați la moarte a doua oară: arzându-le cărțile, îndepărtându-le numele din manualele școlare, demolându-le monumentele, rebotezând străzile care le-au purtat numele. Procesul contra secolului De aproape șaptezeci de ani, Europa trăiește sub un regim al proceselor. Câți acuzați printre marii artiști ai secolului... N-am să vorbesc decât despre cei care reprezentau ceva pentru mine. Începând
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
prima povestire și ziaristul din Cartagena de Indias care doarme pe băncile din parc, mănâncă cel mult o dată pe zi și a cărui singură avere este o bocceluță cu un schimb de haine și o servietă - șterpelită în timpul luptelor de stradă din 9 aprilie 1948 - cu manuscrisele originale, își acceptă senin condiția. Totuși nu este într-atât de sărac încât să nu aibă prieteni. Prietenii îl formează. José Salgar face din el reporterul avizat al ziarului El Espectador în Bogota, Alvaro
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
evenimentului, devenit ulterior prieten al scriitorului. Ca ziarist și reporter de teren, viziunea scriitorului „apolitic" se schimbă. în pofida cenzurii care controla presa, scrie și își asumă chiar cu prețul vieții articolele pe care le semnează: uciderea unor studenți în plină stradă, eveniment la care asistă personal, drama veteranilor care luptaseră în Coreea, iar acum își amanetează decorațiile ca să-și cumpere o pâine, tragedia copiilor despărțiți de părinți și deveniți astfel „orfani" din voința Forțelor Armate, pentru a fi folosiți în luptele
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
în pragul casei, zveltă și îndepărtată și nu știa pe cine așteaptă. A simțit atunci că vor fi împreună. Columbia rămâne țara lui de suflet. Țara, despre care scria în anii '50 că „așa cum se afirma zilnic în editoriale, pe stradă în cafenele, în discuțiile în familie, era o republică în care nu se putea trăi", a rămas și astăzi la fel. O țară în care laureatul Premiului Nobel deocamdată simte că nu poate trăi. De aceea a ales, momentan, exilul
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
de a fi ziarul purtător de cuvînt al opoziției extraparlamentare, mai exact spus al PNȚCD, mizînd totodată pe un segment de cititori păgubiți de afacerile unui Sorin Ovidiu Vîntu. Același ziar încearcă să se substituie omului obișnuit prin anchete de stradă de o remarcabilă acuitate. X ZIUA pare tot mai interesată să se adreseze cititorului din clasa mijlocie prin suplimentele pe care le editează, dar și prin anchetele pe care le publică periodic. Chiar dacă a pierdut din spectaculozitate, acest ziar a
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14421_a_15746]
-
se aflau printre cei care ieșeau să se plimbe și să se întîlnească cu prietenii pe Corso sau pe noile faleze ale Begăi. La fel ca în vremea copilului Holender, distracția preferată a copiilor din anii '60 era fotbalul pe stradă, tramvaiul circula prin Piața Operei (inclusiv tipul de tramvai din fotografia reprodusă la sfîrșitul cărții), iar faimosul vas uriaș din Parcul Rozelor este și azi la locul lui, impresionîndu-i la fel de tare, pe copiii noului mileniu. Chiar și specialitățile culinare descrise
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
of View, 1946) descrie, într-un capitol dedicat "excentricităților lingvistice", asemenea "jocuri copilărești". Putem constata că în daneză există (printre altele) exact sistemul din păsăreasca noastră, bazat deci pe consoana p: "vil du gå din vej?" ("vrei sa mergi pe strada ta?" = "Vrei să-ți vezi de treburile tale?") devine vilpil dupu gåpå dinpin vejpej. La fel se întîmplă și în olandeză, unde de schoone mei "frumosul mai" poate deveni depé schoopónepé meipéi. în germană există un sistem identic, cu consoana
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
Se naște un om - se naște un întreg univers". " Nu știu ce vei deveni Lembit! Strungar sau miner, ofițer sau savant. Știu doar că s-a născut un OM! Omul e condamnat la fericire!" Tallin e un oraș mic, intim. Întâlnești pe stradă un cunoscut, care-ți spune: "Salut, tocmai te căutam..." De parcă am fi în cantina întreprinderii... Mai pe scurt, am fost uimit când am aflat câți locuitori are Tallin. Cum s-a întâmplat? Turonok, șeful meu, m-a chemat și mi-
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
-l pe cel mai arătos. Așteaptă, ai timp. - O să fie vreo patru luni de așteptat. Mai curând, e puțin probabil să semene a om. Pentru unii nici cincizeci de ani nu-s de ajuns... Am luat autobuzul, am plecat pe strada Karl Marx. Am traversat holul maternității, o clipă m-am zărit într-o oglindă și am întors capul... O femeie în halat alb mi-a apărut în față. I-am vârât sub ochi legitimația de ziarist. Am urcat la etajul
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
de a-și construi - cortina. Confundîndu-se cu personajul pe care, inițial, l-a jucat ca actor, trăind deci ceea ce fusese simplu rol, îi era imposibil să-l mai schimbe. După căderea cortinei și plecarea spectatorilor, Minulescu își punea hainele de stradă și se integra, fără dificultate, convențiilor sociale curente. Bacovia pornea tăcut în veșmintele lui Macbeth și, spre a evita privirile curioase, alegea străzile neumblate și locurile întunecoase. Actorul s-a confundat, treptat, cu personajul pe care și-a propus să
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
era imposibil să-l mai schimbe. După căderea cortinei și plecarea spectatorilor, Minulescu își punea hainele de stradă și se integra, fără dificultate, convențiilor sociale curente. Bacovia pornea tăcut în veșmintele lui Macbeth și, spre a evita privirile curioase, alegea străzile neumblate și locurile întunecoase. Actorul s-a confundat, treptat, cu personajul pe care și-a propus să-l întruchipeze. Ieșirea din rol era imposibilă, de vreme ce omul devenise ceea ce părea celorlalți doar personaj dramatic". Sigur că Mircea Scarlat poate avea dreptate
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
cu tăierea capului, ca sub Gheorghiu-Dej), au preferat exact spațiul monitorizat de Ceaușescu, adică cei patru pereți ai propriei locuințe sau micile "ghetouri" de libertate, gen restaurantul Uniunii Scriitorilor, unde puteai să spui orice, cu condiția ca, odată ieșit în stradă, să-ți ții gura închisă". Deci o altă comportare decît cea a intelighenției din Ungaria, Cehoslovacia sau Polonia. O insuficiență de curaj, o comoditate a disensiunii care se complăcea pe de o parte în ideea "rezistenței prin cultură" (reală, dar
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
privind la forfoteala aceia de calești, birji, automobile - ce mulțime! ce eleganță! ce belșug!...". Undeva, pe celălalt trotuar, ieșit la plimbare, Mateiu: "... seară dulceagă și lină, de un albastru închis fluid... orașul părea scufundat în adâncimile tainice ale unei mări. Străzile mișunau de lume... închipuirea mă purta în trecut, evocam vedenia a cum trebuie să fi fost în asemenea seri marile cetăți ale vechimei, Babilonul, Palmira, Alexandria, Bizanțul" (p. 63). Alteori, detaliile fac deliciul oricui, nu doar al pasionaților operei sau
Roman cu Mateiu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14513_a_15838]