454 matches
-
că „apără invazia iudaică în cultură”, punându-se „în slujba intereselor antinaționale”, „ostil până la ură sufletului românesc și valorilor noastre”. La rândul său, Horia Stamatu combate întreaga literatură de după primul război mondial, invadată de „psihologism”, de genul hibrid „plin de stridențe în care poți recunoaște toate rețetele contemporane” de proveniență străină (Criza literaturii românești). Alte articole, semnate de Mircea Streinul, Gabriel Bălănescu, Ion Cantacuzino ș.a., abordează fenomenul literar din perspectiva ideologiei legionare, identificând reprezentanți și precursori ai acesteia în literatura română
BUNA VESTIRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285949_a_287278]
-
Putin nu l-a schimbat, deși acesta a avut În câteva rânduri reacții critice moderate. Este vorba de un om de 80 de ani, foarte respectat În zona aparatului și a fostului aparat. După părerea mea, cartea sa păcătuiește prin stridențe, vorbind mereu despre bolșevism ca despre o formă a fascismului. De ani de zile am spus că cele două sunt Înrudite, dar nu identice. A spune că bolșevismul e fascism exonerează În ultimă instanță bolșevismul, pentru că atunci problema este de
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
se Întreabă de ce nu ajungem la normalitate. Nu există o stație pe linia de autobuz a tranziției care să se numească „Normalitate”: e un arhetip, ceea ce Max Weber ar fi numit un „tip ideal” de normalitate. Și În America există stridențe ale discursului politic. În momentul de față, sunt situații În care Îl citești pe Al Gore - spre deosebire de Bill Clinton - referindu-se la actualul președinte american Într-un limbaj care nu mai ascunde resentimentul. Este pur resentimentar, nu mai are nici o
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
estetic fățuită”. Antiromantismul ei temperamental, potențat din ce în ce mai evident de brutalitatea vremurilor pe care le traversează, se asociază în chip firesc cu o poetică anticalofilă, a dizarmoniei, care o plasează pe A. în familia de spirite bacoviană: poemul său adună „toate stridențele armoniei”. O Artă poetică XX (din volumul Poem în Utopia) grăiește definitoriu despre această poetică a discursului liric direct, grav și agresiv-neliniștitor: „Cititori, voi cereți/ rime rare, floricele de stil, reverii,/ dar știu, vouă vă trebuie/ precizia glonțului,/ vă trebuiesc
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
rănile insului „crescut din otrăvite plante”. Cu Brom, poetul revine în forță asupra răului care îl roade, psalmodiindu-și spaimele în fața golului și nimicniciei (Bleah) ori dând (în Sonetele lui Sigismund Absurdul) mostre excelente ale „umorului de spânzurătoare”: sarcasm, grimase, stridențe, joc cu absurdul (Adio, Gongul cel pedestru). Ultimul volum, Recviem (1945), scris la moartea soției sale, glorifică iubirea limpezită, intrată în absolut, a cuplului, dar nici acum B. nu se poate opri să nu observe fondul obscur, ambivalent, al patimii
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
Luteția dezbrăcată, Din Turnul Eiffel, Pădurea de la Barbizon, Amurg breton ș.a.), precum și câteva „cărți poștale” bucolice, agreabile. Arsenalul lexical, imagistic și prozodic este cel curent în epocă, metaforele sunt câteodată ingenioase, dar nu frapante prin originalitate, stilul e lipsit de stridențe, dar și de vigoare. În Schimbarea la față (1970), poetul rămâne consecvent viziunii și manierei acreditate anterior. Gânduri răzlețe sunt caligrafiate în scurte poeme. Spațiul rural este evocat cu autenticitate specială, cu mici accente „ardelenești”, ici și colo prin câte
BALAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285567_a_286896]
-
a rămas./ Printre statui întunericul/ naște călugări cu glugi./ Luna coboară, luna duce-n exil/ spre apus, amintirea poetului;/ și pe lespezi bătrâne cad/ nevăzute ghirlande.” Poezia de dragoste, adunată în ciclul Seară erotică, dezvăluie un poet senzual, însă fără stridențe, ale cărui „nuduri” se integrează atât de bine în cadrul natural, încât sfârșesc prin a nu mai putea fi deosebite de acesta, vântul trecându-le prin plete „ca prin ierburi cu arome amare”. Ultimul moment important în devenirea lirică a lui
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
Roman al dragostei solilocviale, precumpănitoare va fi latura senzualității, a cărei acuitate va fi luminată prin renunțările la care se supune intelectualul lucid, cum se autocaracterizează. Intelectual și om de societate, Emil Codrescu împărtășește convențiile sociale, nu are gustul provocării, stridenței. Ființă morală, nu acceptă trivialitatea prin abandonul spiritualului în fața atracției fizice. Preferă singurătatea, lectura. Se detașează de cele lumești, pe care le privește cu un ochi ironic, superior. Începutul romanului este semnificativ în această privință! "Bălțatești!... O improvizare de bâlci
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
însă, ca Adela, mici scăpări ori neglijențe, pe unde pătrunde o ambiguitate provocatoare. Adela, frumusețe plastică (înaltă, grea, cu rotunjimi ispititoare), vrea sa atragă, dar cu mijloace subtile, difuze. Nici textul nu se deschide, nu epatează. Are repulsia declamativului, a stridenței, dar observăm și lascivități ascunse, bănuite senzualități, de care nu face caz. Gustul umorului și al ironiei, al expresiei echivoce, sensibilitatea față de natură - însușiri ale personajelor - le regăsim la nivelul discursului epic. Aridității intelectualului îi corespund formulările eliptice, timidității lui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
știa tot adevărul? Se uitase Într-o seară Împreună cu Margotte pe un canal de programe educative la un botanist original care legase niște flori la un poligraf - un detector de minciuni - și Înregistrase reacțiile trandafirilor la stimuli moderați și violenți. Stridența Îi făcea să se chircească, spunea el. Un hoit de câine aruncat lângă ei le provoca aversiune. O soprană care cânta cântece de leagăn avea exact efectul opus. Sammler bănuia că Însuși cercetătorul, rânjetul lui palid, nasul de polițist, sever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cercat firea lumii și a trudit 31 îndelung să rămână conform organicului ei. Poetul ține seama și de însușirile lumii, acolo unde locul este nou, prin viețuirea omului acesta devenind realitate omenească, se integrează firesc în cântec nu ca o stridență. Izgonirea realității însă nu o poate primi, precum nu poate primi nici artificializarea limbajului, care este semnul alienării și atrofierii ființei în general. Bine, dar dacă nu aduce nimic nou față de natură atunci ce rost mai are poetul ? Tocmai că
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
s-o spun mai pe șleau, romanul, cu mici derapaje, străbate teritoriul beției extreme, îl depășește, apoi se întoarce la început, închegând un cerc hermeneutic, perceptibil și descifrabil doar cu ajutorul cheii-iubire. Este descrisă într-un mod absolut uman, lipsit de stridențe, mizeria vieții de zi cu zi în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Și mai este povestea unui om care a ales să lupte în felul său... „Atunci făcusem, prea bine știam, primii serioși pași într-o cu totul altă lume. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gura; Plecat cu gândul prin febrile spații, M-adun cu greu din unda dăruirii Și-ncerc s-ating în zboruri, constelații Ce mi-au marcat deja, esența firii; De multe ori, aceste situații, M-ademenesc cu alintări șirete, Lipsite de stridențe și ovații, Ce-atâta de meschin știu să mă-mbete; Dar nu...nu reușesc să mă desferic Nici zborului și nici acestor ore, Ce-și torn în mine spasmul lor eteric Cu șoaptele-n multiplicări sonore; Că dincolo de mine, niciodată
MAI TRECE-UN TIMP... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83829_a_85154]
-
în universul senzorial al făpturei, e mai zgomotos decât cel perceptibil auzului, și transmisibil altor receptoare senzoriale, altor urechi ale sensibilităței. Glasul deslușit al limbii de bronz, care bătea acum un alt sfert, onest, clar, cumpătat, satisfăcea pe Mini, pe când stridențele acelei desperări, pe nedrept zise mute, îi scrijeleau auzul interior; liniștea măreață a coardelor de bronz din pianul mare de abanos era și ea cuviincioasă. Lucrurile participau azi cu un tact și cu o inteligență nespusă la împrejurările zbuciumate ale
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ginere și nepoți. Greg, acum ofensat de-a binelea de necum pătarea lui Nory, tăcea veninos. De Mini, tonul vulgar și acru pe care îl luase încăierarea o supără, mai ales că, opriți la colț de stradă, erau o adevărată stridență în discreția zilei nebuloase, care, înfășurată în broboada de ceață, nu da drumul în sus vibrațiilor să se risipească, ci grămădea toată discordanța lor subt tavanul umed și scund al aburilor de toamnă. Neînțelegînd nimic și plictisită, Mini se scuză
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
zece ani mai în vârstă decât acești tineri, mulți foști elevi ai săi, roind în jurul tumbelor sale, elevi studenți ingineri medici, rotind discuri reviste magnetofoane paradoxuri sticle pipe, în mijlocul cărora trăsnitul Tolea îndeplinea rolul de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine, o provocare, o bizarerie nostimă. Nu fusese timp decât pentru câteva întâlniri tăcute, presimțiri și eschive, în jumătatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi o caracteristică a colectivului, nici chiar atunci când în discuție e un colectiv restrâns cum era clasa lor. Asta, bineînțeles, dacă domnul Postolache avea să se țină de cuvânt și să continue subiectul început. Dinspre ușă venea rumoarea presărată cu stridențe a glasurilor de pe coridor. Dar nu numai rumoarea. Cineva îl striga. Dragoș!... Dragoș! Hei, n-auzi? Ești căutat! C-o privire conspirativ-zeflemitoare, Patriciu, stând într-o parte lângă tocul ușii, arăta spre coridor și îi lăsa cale liberă să iasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de glas ce se apropiau. Crescură până răsunară peste toată zidirea, făcând să tremure zimții candelabrelor. Puterea sunetelor era acum uniformă și cu intensitatea crescendului, mereu ni fiată, dar părea totuși a trece printr-un nor ce-i netezea orice stridențe. Lui Mini i se păru că vede parcă intrând de afară o procesiune numeroasă. Erau privirile acelor din amvon acum înclinați spre interiorul bisericii și care își pornise într-acolo sufletele. Cu un vuiet surd, imens, ascensiunea vocilor fu curmată
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
a marilor ritmuri pe care le pierdem, pe când în magma orașului disperarea și furia, altminteri zadarnice, se topesc mai greu; cu toate acestea, îmi place să susțin că și aici înșelătoarea mea bruschețe și aparentul meu cinism nu sunt decât stridențe fără importanță ale unei seninătăți subterane, mai dură decât toate furiile lumii; și mai adaug că n-ar trebui să mire, de pildă, afirmația că, în zilele despre care scriu (pentru că s-ar părea că scriu), aș fi putut fără
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-uri cu perne de piele, risipite în jurul unei măsuțe lungi cu un sfeșnic de cristal și o scrumieră de argint. Melania Lupu își plimbă ochii discret prin odaie. Se uită la marina uriașă ― mult violet, alb și albastru-cobalt ― de-o stridență agreabilă, acidulată ca un pahar de șampanie foarte sec, apoi la fotografia așezată pe bar lângă un pur sânge englezesc de abanos. O femeie brună, foarte zveltă, cu bucle paj și un obraz mic triunghiular contempla cu atenție concentrată ceva
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
noastră, să joace rol de ecran... Mi-l amintesc cum trecea pe coridoare: cu halatul pe umeri, lăsîndu-l să fluture ca două aripi albe la fiecare mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și discutam lucruri fără importanță. Vorbea egal, căutând cuvintele exacte, ferindu-se de dispute tăioase, preferând să-mi lase ultimul cuvânt, deși, cu altă fire, m-ar fi putut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să joace rol de ecran... Mi-l amintesc cum trecea pe coridoare: cu halatul pe umeri, lăsându-l să fluture ca două aripi albe la fiecare mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și discutam lucruri fără importanță. Vorbea egal, căutând cuvintele exacte, ferindu-se de dispute tăioase, preferând să-mi lase ultimul cuvânt, deși, cu altă fire, m-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
biblică a Salomeei - care a inspirat, între alții, pe Flaubert, Oscar Wilde, Mallarmé, Samain, poemul din 1915 al lui Adrian Maniu (ilustrat de Theodor Pallady) este un exercițiu demitizant, violent imagist, verslibrist și improvizatoric. Un estetism cu trăsături vădit expresioniste: stridență caricaturală, deformare grotescă, punctat de indicații scenice ironice, detașate, ireverențioase: „E atît de monoton prea tîrziu: în plus broaștele albe au ochelari de bronz pentru cadranul lunei din care au căzut orele” Figura Salomeei a inspirat, de asemenea, creația plastică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
citat de Ov. S. Crohmălniceanu în „Literatura română și expresionismul“, cu o observație - formulată în 1922 - despre apropierea dintre Bacovia și Trakl). Însă nu atît invocarea lui Van Gogh ne trimite cu gîndul la estetica expresionismului, cît acest fragment despre „stridența”, nonsensul și dizarmonia organică a poeziei bacoviene: „Uneori, enervarea surdă și continuă ca un fir de apă subterană se exesperă și armoniile omului țîșnesc strident și țevile pleznesc și sunetele dănțuiesc ca șerpii. Totul ajunge la o înfrîngere deplină, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e floarea de foiță a stilului din 1885 (...) Trecem peste motive și fapte. Și atunci, Maniu e un vizual surprinzător în asemuiri și imagini inedite. Întîlnim la puțini astfel de legături neașteptate și reale”. Întîlnim și aici sugestii expresioniste („țîșnește stridența poftei ca un șuier drept de sirenă”, „artă-naivă, simplă, capricioasă, țîșnită”). Relevantă este viziunea libertății poetice care, din „capriciu aristocratic”, explorează teritorii noi, neumblate: „Încă un capriciu - aristocratic - al acestui postillon al poeziei. Versul e un bici, tremură, șerpuie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]