326 matches
-
sinucigașilor e Însă arareori unitematic. La o lectură normală, sinuciderea nu e - nici la Virginia Woolf, nici la Pavese, nici la Drieu la Rochelle - subiectul exclusiv al mărturisirii. Aceasta are mai degrabă rolul unui suport, al „suveicii” atât de dragă structuraliștilor, care „țese” un text al dispariției tocmai prin paradoxul creării unei armături de cuvinte ce alcătuiesc mărturisirea cotidiană. Abia desenul din covor și lectura direcțională atestă prezența obsesiei suicidare, răspândită, de regulă, În doze suportabile În materia nimicurilor semnificative care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fi pierdut din vedere definiția schițată inițial. Eu unul nu prea văd modul în care postmoderniștii, de exemplu, pot fi considerați complici în "a pretinde că împrejurările sînt altele decît cele reale". Aceeași problemă se pune și în cazul funcționaliștilor, structuraliștilor și adepților altor "curente mai puțin importante". Bailey nu face nici o referință la Nietzsche, însă ca și acesta, folosește termenul "minciună" cu un exces de entuziasm încît, ca unealtă a analizei, conceptul își pierde aplicabilitatea. Rappaport (1979:231) este un
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1972. Eleventh report: evidence (general). London: HMSO, Cmnd 4991 [159, 161]. Cruickshank, Charles Greig 1977. The fourth arm: psychological warfare 1938-1945. London: Davis-Poynter [138]. 1981. Deception in World War II. Oxford: Oxford University Press [138, 142]. Culler, Jonathan D. 1975. Structuralist poetics: structuralism, linguistics and the study of literature. London: Routledge & Kegan Paul [285]. Curtis, Charles F. 1951. The ethics of advocacy. Stanford Law Review 4:3-23 [163]. Dale, David 1992. The new, improved official liars' handbook. Pymble: Collins Angus and
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de interes ale cercetătorului. Studiind cunoștințele indigene relative la domenii precise, aceste cercetări au lărgit considerabil câmpul a ceea ce este interesant: clasificări, raționamente, mecansime ale memoriei, reprezentări relative la toate domeniile cunoașterii. De fapt, antropologia cognitivă procedează invers decât demersul structuralist. Ultimul pleacă de la un corpus foarte diversificat de producții sociale (sisteme de rudenie, mituri etc.) pentru a le reduce treptat la câteva structuri fundamentale care definesc zonele mentale ale gândirii. Studiul cognitiv pleacă, dimpotrivă, de la mecanismele mentale create de individ
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
a doua stare, după cum valorizează îndoiala mai degrabă decât certitudinea, particularul mai mult decât generalul. Criticii constată caracterul haotic al lumii și implozia marilor povestiri. Publicațiile recente subliniază până la saturație natura "ficțională" a noțiunilor globale ale antropologilor evoluționiști, difuzioniști, funcționaliști, structuraliști și ale celor care le-au urmat. Fără a intra în certuri infinite asupra cuvintelor, să remarcăm că nu este foarte interesant de declarat că totul este ficțiune și că ficțiunea este în toate. Să afirmi că orice text este
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
Modest Proposals for Future Usagers of the Term Ansgar Nünning nuanțează această relație de continuitate dintre naratologia clasică și naratologia post clasică pe care o prezintă ca pe o sumă de diferențe și tensiuni, ca pe o erodare a consensului structuralist generată de acceptarea provocărilor venite dinspre poststructuralism, feminism, noul istorism sau postcolonialism. În accepția lui Nünning, naratologia postclasică beneficiază de o serie de evoluții din teoria literară și culturală cum ar fi receptarea scrierilor influente ale lui Hayden White, criza
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
fi adevărată sau falsă numai întrucât este o imagine a realității”, dar, pentru a determina valoarea de adevăr a propoziției „realitatea este confruntată cu propoziția.” (idem: 57-59). Într-o concepție diadică asupra limbajului, inițiată de Saussure și acceptată de majoritatea structuraliștilor, concepție în care semnul lingvistic ca semnificant este legat de gând, idee, concept ca semnificat, lumea reală nu este luată în calcul, ea nu-și are un loc într-o astfel de abordare a limbajului. Doar într-o concepție triadică
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cazul lor, asupra interacțiunii dintre putere și bunăstare (micronivel), sau dintre capitalismul internațional și organizarea sa politică (macronivel). Apropierea a fost posibilă datorită faptului că unii neomarxiști au conceptualizat o sferă politică autonomă și unii realiști au adoptat un cadru structuralist (a nu se confunda cu perspectiva sistemică a lui Waltz). Convergența gîndirii realiste cu cea structuralistă are loc mai ales în jurul conceptului de putere. Neomercantiliști ca Gilpin au încercat să înțeleagă problema dinamicii puterii, adică ce factori definesc istoric puterea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
poate fi ilustrată cu ajutorul a două exemple, care par a traversa matricea în direcții încrucișate. Primul exemplu a fost deja menționat în capitolul 9, atunci cînd s-a introdus dezbaterea din jurul lui Kenneth Waltz cu privire la întrebarea dacă neorealismul său este structuralist (holist) sau individualist. Răspunsul era că acesta trebuie considerat ca o abordare economică. Iar perspectiva economică este cu siguranță individualistă din punct de vedere metodologic: ea se bazează pe comportamentul individual. Cu toate acesea, nu e clar cum se împacă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
să readucă în atenție analiza interpretării, a simbolurilor, convingerilor, motivelor și a inconștientului (Buzan ș.a. 1993: 234), atunci alături de abordarea materialistă a structurilor, ar trebui să existe o analiză a limbajului, în egală măsură a celui realist și a celui structuralist. Metateoria hermeneutică a lui Jones se bate cap în cap cu teoria lui Buzan, care continuă în mod evident materialismul waltzian al puterii. Redundanța anarhiei Aspectul cel mai paradoxal și cu cele mai multe implicații al volumului Logic of Anarchy este faptul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Columbia, S.C.: University of South Carolina Press. -and Frank F. Klink (1989) 'Anarchy, Authority, Rule', International Studies Quarterly, 33, 2 (June), pp. 149-73. Oye, Kenneth (ed.) (1985) Cooperation under Anarchy, Princeton: Princeton University Press. Palan, Ronen P. (1992) 'The Second Structuralist Theories of International Relations, International Studies Notes 17, 3 (Fall), pp. 22-9. -(1989) Non-governmental Interactions among Social Formations as the Bridge between the Structuralist Theory of the State and the Study of International Relations, London: London School of Economics and
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Kenneth (ed.) (1985) Cooperation under Anarchy, Princeton: Princeton University Press. Palan, Ronen P. (1992) 'The Second Structuralist Theories of International Relations, International Studies Notes 17, 3 (Fall), pp. 22-9. -(1989) Non-governmental Interactions among Social Formations as the Bridge between the Structuralist Theory of the State and the Study of International Relations, London: London School of Economics and Political Science, PhD thesis. -and Brook M. Blair (1993) 'On the idealist origins of the realist theory of international relations', Review of International Studies
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
unui determinism total, deoarece se referă doar la structuri anonime, care ar exclude libertatea, inițiativa sau alegerea; însăși definirea conceptului de structură, care pare a masca chiar fundamentul metafizic pe care dorește să-l combată, și anume subiectul. În plus, structuraliștii mai sunt criticați pentru "universul de o radicală incertitudine" pe care îl deschid o dată cu concepția asupra limbajului, care, din punctul lor de vedere, face mai mult decât să reflecteze lumea, oferindu-i o formă, concepție care obturează orice fel de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
continuare a tezelor structuraliste (a se vedea termenul de Neostrukturalismus, utilizat de Manfred Frank și de alți teoreticieni germani) sau autori care nu realizează nici o diferență între cele două curente și pentru care toți gânditorii de la Saussure la Derrida sunt "structuraliști", majoritatea criticilor consideră că mai degrabă acesta face trimitere la ultima parte a disjuncției. În acest sens, Peter Barry 51 construiește o listă de distincții între structuralism și poststructuralism, pe patru aliniamente importante. În funcție de origini, structuralismul derivă din lingvistică, și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un stil neutru și anonim, în timp ce scriitura poststructuralistă este considerată de către acest critic mai "emotivă", axându-se pe jocurile de cuvinte, pe metafore, precum și pe un stil "flamboaiant" și un ton exaltat, euforic. Luând în atenție criteriul atitudinii față de limbaj, structuraliștii acceptă ideea conform căreia avem acces la realitatea înconjurătoare prin mediul lingvistic, în timp ce, prin contrast, poststructuraliștii cred că însăși realitatea este textuală, privilegiind un model imaginativ bazat pe lichide semnele "plutesc" libere de conceptele pe care ar trebui să le
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai degrabă "fisurile" textuale, discontinuitățile sau "liniile de clivaj" decât unitatea, iar prin intermediul deconstrucției practică acea "hărțuire textuală" care "desface" sensurile inițiale. Sintetizând, P. Barry 53 construiește o diagramă care arată la nivel practic diferențele dintre structuralism și poststructuralism. Astfel, Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Paralele/Ecouri Contradicții/Paradoxuri Echilibre Schimbări/ Fisuri în: Ton Punct de vedere Timp gramatical Timp Persoană Atitudine Reflecții/ Repetiții Conflicte Simetrie Absențe/Omisiuni Contraste Bizarerii lingvistice Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Modele Aporii Efect: a arăta unitatea textuală
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
arată la nivel practic diferențele dintre structuralism și poststructuralism. Astfel, Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Paralele/Ecouri Contradicții/Paradoxuri Echilibre Schimbări/ Fisuri în: Ton Punct de vedere Timp gramatical Timp Persoană Atitudine Reflecții/ Repetiții Conflicte Simetrie Absențe/Omisiuni Contraste Bizarerii lingvistice Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Modele Aporii Efect: a arăta unitatea textuală și coerența Efect: a arăta lipsa de unitate textuală În termeni similari, Jonathan Culler 54 reia o parte din distincțiile propuse în anul 1976 de către J. Hillis Miller, unul dintre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
distincțiile propuse în anul 1976 de către J. Hillis Miller, unul dintre promotorii versiunii americane a poststructuralismului și amintește că, în concepția acestuia, cele două curente se diferențiază în mod clar unul de celălalt prin ceea ce s-ar numi "testul încrederii": structuraliștii se dovedesc optimiști în ceea ce privește elaborarea metalimbajelor teoretice care vor servi explicării fenomenelor textuale, în timp ce poststructuraliștii par a explora în mod sceptic acest domeniu, subliniind chiar că propria lor muncă nu este știință, ci mai mult text. Culler accentuează totuși dezavantajele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de a introduce automat sub umbrela conceptuală a poststructuralismului orice scriere de dată mai recentă. Concluzionând, Culler consideră că "o discuție atentă asupra criticismului care se canalizează pe diferențele dintre structuralism și poststructuralism ar ajunge la concluzia că în general structuraliștii se aseamănă mai mult cu poststructuraliștii decât mulți poststructuraliști unul cu celălalt"55. De altfel, este recunoscută dificultatea de a înscrie o serie de gânditori în unul dintre cele două curente: sunt Roland Barthes sau Michel Foucault structuraliști sau poststructuraliști
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în general structuraliștii se aseamănă mai mult cu poststructuraliștii decât mulți poststructuraliști unul cu celălalt"55. De altfel, este recunoscută dificultatea de a înscrie o serie de gânditori în unul dintre cele două curente: sunt Roland Barthes sau Michel Foucault structuraliști sau poststructuraliști? În privința primului, unii comentatori afirmă că eseul "La mort de l'auteur"56 (iar alții că lucrarea S/Z) reprezintă "cotitura" barthesiană de la structuralism la poststructuralism, în timp ce pentru al doilea gânditor un exemplu interesant este cel al lucrării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
curent la altul, teoreticieni precum Josué V. Harari 57 așază într-o bibliografie a structuralismului timpuriu nume precum Barthes, Deleuze, Foucault, Donato, Genette, Serres etc., pentru a concluziona că dat fiind faptul că toți ceilalți au devenit poststructuraliști, singurii "adevărați structuraliști" rămân Claude Lévi-Strauss și Tzvetan Todorov. De asemenea, Harari consideră că în pofida opoziției radicale pe care o susțin, cele două mișcări împărtășesc o oarecare complementaritate, deconstrucția conceptului de reprezentare, de pildă, nefiind posibilă în lipsa "instituției/doctrinei structuraliste a semnului", astfel încât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
conform cărora cunoașterea este o caracteristică autonomă și constitutivă a vieții sociale"66, cu deosebirea că primul realizează acest lucru implicit, în timp ce al doilea în mod explicit. De asemenea, unii critici afirmă existența a două tipuri de postmodernism: un postmodernism structuralist și un postmodernism poststructuralist, care, de exemplu, din perspectiva istoriei, afirmă fie credința într-un proces istoric de tip hegelian și în continuitate, fie în opusul acesteia (al doilea tip de postmodernism fiind asociat în mod particular cu Foucault sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Postmodern Thought afirmă că în ceea ce privește punerea în discuție a limitelor paradigmei structuraliste și a premiselor sale, atât feminismul, cât și deconstructivismul și postmodernismul pot fi considerate poststructuraliste. Postmodernismul, la fel ca și celelalte curente enumerate, a reacționat împotriva rigidității modelului structuralist, precum și împotriva celor care pretindeau a oferi explicații universal valabile și totalizatoare ale diverselor fenomene 71. De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a raportării la cele două concepte și la relația dintre ele, în chiar introducerea editorilor este inserat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ci și cu postulate metafizice esențiale, scriitura a dobândit o importanță majoră și a început să ocupe un loc central în discuțiile din interiorul cîmpului literar din 1950, acum constituindu-se într-un concept critic funcțional; dezbaterile membrilor Tel-Quel, ale structuraliștilor și poststructuraliștilor au exercitat o influență majoră asupra circumscrierii sale într-un cadru mai amplu, interdisciplinar sau intertextual, ridicând încă o dată problema raporturilor ce se pot stabili între filosofie și literatură. Importanța termenului este legată și de locul central conferit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să ne formăm o gândire medicală în conceperea unui tratament a cărui finalitate să o constituie restabilirea “ad integrum” a echilibrului morfofuncțional al sistemului stomatognat, abordând bolnavul în contextul bio-psiho-social în care este integrat. Este o gândire pe baza concepției structuralist integraționiste prin care înțelegem că menirea medicului stomatolog nu este numai de a reface integritatea morfologică a arcadelor dentare, ci și restabilirea funcțiilor sistemului stomatognat. În concluzie, este necesară restaurarea homeostaziei întregului sistem și prevenirea apariției de noi dezechilibre. Deci
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]