341 matches
-
după ce atingeai acea linie de finish imaginară pentru ultima oară, aveai întotdeauna un mare sentiment de satisfacție. Nu parcursesem doar o distanță, ci îndeplinisem o misiune en route. Pe durata acestor antrenamente, peisajul de pe malul apei era parte a muncii. Stufărișul, pajiștile, fermele și, mai departe de oraș, arbuștii în spatele cărora casele de țară, albe și gri, visau de sute de ani acestea, de fapt, nu aveau nimic de a face cu cei doi băieți transpirați, mișcîndu-se pe apă, uneori mormăind
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
parte a acelui întreg. Noi doi într-o barcă îngustă, cafenie, pe apa sticloasă, care părea mai întîi neagră, apoi din nou albastră, luminați de un soare arzător, binecuvîntați de copacii care se aplecau deasupră-ne, încurajați de iarba șoptitoare și stufărișul fluierător, priviți stăruitor de vaci și de pescari, cu behăitul oilor și șuieratul unui vapor în urechi, cu vîntul alergîndu-ne prin păr și cu plămînii plini cu aer. Cel care a făcut tot ceea ce i-a stat în puteri ar
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cadență, că bătăile inimii lui erau sincronizate cu ale mele. Îmi imaginam cum punctul acoperit cu alamă de la prora străpungea apa, coborînd pentru o clipă cînd angajam ramele și apoi înaintînd, într-o diagonală ascendentă, scufundîndu-se, accelerînd. Depășită iarba, depășit stufărișul, ca o știucă tînără care urmărește o pradă care nu-i mai poate scăpa, chiar sub suprafața apei, urmărită din adîncurile întunecate de nenumărați pești hrăpăreți. Dar, desigur, nu făceam astfel de comparații, pentru că totul s-a petrecut de la sine
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
apei. Și era toamnă. Apa nu era niciodată calmă ca să ne ajute în exercițiu de echilibru. "Langsamer!" țipa supărat, cînd vroiam să mergem mai repede, și barca, vremea și apa păreau să fie în asentimentul nostru. Mai repede, să depășim stufărișul fanat și copacii veștejiți și uscați. Mai repede, să-i depășim pe bărbații din celelalte bărci, cu mustățile și cu cămășile lor colorate. Mai repede, treaba terminată și înapoi acasă. Decembrie. Furtunile de toamnă au făcut loc primei lapovițe. Cînd
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
în putere, să nu mă relaxez niciodată. Asta îl obliga să facă la fel. În ultimă instanță, vîslitul din greu, asumarea durerii erau lucruri pe care nu le făceam pentru Schneiderhahn oprit pe bicicletă păr alb și cauciucuri albe în spatele stufărișului. Le făceam pentru David, ca să nu-mi fie rușine față de el. Deci tot nu eram egali? Nu. Eram deosebiți în toate privințele, iar el părea să-mi fie superior în fiecare. Nici măcar poziția mea de atac, cel care determină ritmul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
iar porumbul verde își ridica falnic spre cer măreția. Vreme frumoasă, cer senin, fără pic de nor. Balta era înconjurată de maluri pe care iarba crescuse verde și înaltă. Sălcii bătrâne străjuiau și se aplecau peste luciul apei, iar prin stufăriș zburau păsări viu colorate. Iazul aparținea C.A.P. Coroiești și era folosit pentru a iriga o imensă gradină de zarzavat. Apropiindu-ne am început să vedem ardei și gogoșari mari și grași, țelină și morcov și, nu în ultimul rând
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
întoarcem cu un dezgust ilimitat: peste papagaliceasca înșirare de mici și obraznice trucuri a tinerilor poeți raționaliști - semiurbani, capabili exact de trei silogisme - flutură aurul legendar al unei nobile poezii. Capriciul Grației! Ultima oră, 24 februarie 1929 Unde putrezește în stufăriș un întreg Leviatan (fr.). RĂSĂRITUL CRAILOR Necuvenită cinste! Astăzi prostescul nostru scris se căftănește. Un om ciudat și destoinic, din misterioasele neamuri din miazăzi, vine să-l uimească cu foarte scumpe daruri. Bucureșteni, raiale, salutar bătute de părintele acestui om
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă nu cumva ceilalți aborigeni îl strigă așa: Albert! Albert! Albert!... Trepidă, încântat de presupusa coincidență. Tresări ca o trestie trezită de zefirul zorilor care adie ușor printre tremurătoarele stufărișuri, dezmeticindu-se treptat la chemările repetate ale doamnei: Albert! Albert! Albert!... Albert, de câte ori să te anunț că micul dejun se răcește de tot? Peste șapte zile se trezi meditând astfel pe axa aceluiași gând: Atunci, în poiana străjuită de arborele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
abia spre dimineață. Se văd mai întîi trâmbe de praf, un praf înecăcios și roșu, stârnit din iarba uscată și mai ales de pe porțiunile de pământ gol dinspre pădure. Ceva mai târziu, răzbate dinspre mlaștini un sunet surd, probabil vuietul stufărișului. Fără cele două becuri, nopțile ar fi cu siguranță mult mai greu de suportat în pustietatea asta, unde nu pricep cum am ajuns și nici măcar unde mă aflu. Până și numele gării e o șaradă. El se reduce la trei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
decât speriat. Mi-a trecut prin minte că în asemenea împrejurări trebuie să te comporți ca la pocher. N-ai voie să se vadă că te temi. Dacă te temi, ești pe jumătate pierdut. De jur-împrejur nu se zărea, în afară de stufăriș, decât aceeași apă stătută amestecată cu noroi și resturi vegetale și, printre bălți, locuri înguste de pământ tare care oricând se putea dovedi înșelător. Încotro s-o apuc? m-am întrebat. Am pornit la întîmplare. După o vreme, am avut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
s-au scuturat din somnolență, au luat cobrele de pe butuci, le-au vârât în sac, și-au desfășurat cârpele de pe mâini și de pe picioare și au dispărut la rândul lor în colibă. Am profitat de asta ca să mă retrag prin stufăriș. Am rătăcit printre bălți până ce am auzit niște țipete în spate. M-am întors și am văzut că nu foarte departe un stol de ciori care zburaseră spre mine făceau un ocol brusc, îndepărtîndu-se. Mi-am amintit că văzusem de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
justificările și divagațiile. Eleonora era nedumerită de ostilitatea mea inexplicabilă, iar eu mă afundam în impas. Ca să uit, m-am dus în mlaștină din nou. De ce m-am dus noaptea, n-aș putea să vă explic. 18. Am intrat în stufăriș și, ca de obicei, mirosul bălții mi-a dat o stare bizară de somnolență sau, mai exact, de confuzie care mă făcea să reacționez ca în somn. Cum era lună, vedeam destul de bine la câțiva pași înaintea mea. În orice
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în noroi până la genunchi acum, dar ei nu se opreau nici o clipă. Se vedea că erau învățați să meargă prin noroi și cunoșteau perfect fiecare smârc, fiecare perdea de stuf, deoarece nu ezitau deloc. Am zărit, mai întîi, licărind prin stufăriș, o lumină roșie care creștea pe măsură ce înaintam. Am priceput apoi că era lumina unui foc. Curând am văzut clar flăcările focului, și în aceeași clipă am încremenit recunoscând locul. Eram în fața colibei unde îi văzusem pe îmblînzitori și pe care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am mai auzit decât vântul. Suna printre trestii și uneori părea o melodie. O melodie ciudată pe care o cunoșteam de undeva. Am ciulit urechea. Da, era cântecul pe care-l cântau îmblînzitorii cobrelor. Era ca și cum îmblînzitorii stăteau ascunși în stufăriș și de-acolo cântau îngînîndu-și melodia cu vântul. Din ce în ce mai mult, mă intriga faptul că mă lăsaseră singur. De ce mă aduseseră atunci acolo? Mi se părea curioasă purtarea celor doi îmblînzitori. M-am gândit că dispăruseră să bea ceva și pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă ducă în altă parte. Dar mai degrabă vroiau, probabil, să-mi facă de petrecanie. Voi putrezi în smârcuri ca fluturii", mi-am spus. Și scuturîndu-mă de silă, m-am hotărât să încerc să fug. Mă puteam strecura până în stufăriș. Apoi... N-aveam să găsesc, desigur, drumul de întoarcere, dar mă puteam ascunde până dimineața și atunci, uitîndu-mă la zborul ciorilor... Eram gata să trec la acțiune când am înghețat. "Așadar, de aceea..." Atât am fost în stare să bâigui
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îmblînzitori, căci se întorseseră, a pornit să cânte el, în vreme ce celălalt își înfășura mâinile și picioarele în cârpe, după care a luat un băț și a vârât cobrele în sac. M-au luat de-acolo și m-au dus prin stufăriș la marginea unei bălți care scânteia în lumina lunii. Acolo era o barcă veche, aproape putredă, legată de trestii. M-au împins în barcă, pe urmă s-au suit și ei și s-au apucat să vâslească din toate puterile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pereții de piatră și când am ajuns la capătul coridorului a trebuit să pipăi cu mâinile treptele ca să pot urca. Sus, după ce-am ieșit, m-au suit din nou în barcă, apoi, lăsând barca, am mers o vreme prin stufăriș și, undeva pe un dâmb plin de iarbă și înconjurat de arbuști, m-au legat cu spatele de un ciot. După care m-au lăsat iarăși singur. Mă întrebam ce mai urma. Dar, probabil, mlaștina are într-adevăr ceva hipnotic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
privea cu nerușinare. Într-o noapte, ducîndu-mă în mlaștină, am văzut-o la lumina lunii. Se spăla de noroi într-o baltă. De sub noroi pulpele ei izbucneau strălucitoare; dar exact în clipa când a ieșit pe mal, de undeva din stufăriș a apărut un îmblînzitor care s-a distrat aruncând un pumn de noroi peste sexul ei. Un alt îmblînzitor, în care l-am recunoscut pe bondoc, s-a apropiat de mine și mi-a spus cu o voce rece: Dacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să nu funcționeze din nou. Nu pe scândura eșafodului vom găsi ceea ce căutăm." 25. După ce i-am dat foile Eleonorei, am ieșit să dau o raită pe-afară. M-am dus și la marginea mlaștinii, dar n-am pătruns în stufăriș. M-am mulțumit să ascult liniștea trestiilor. Când m-am întors, am avut o surpriză. Am găsit-o pe Eleonora scriind. Își luase mai multe foi de hârtie și scria de zor, hotărâtă parcă să le umple pe toate. Mi-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
revenit la nemișcarea dinainte, dormea în picioare și asculta vântul. A rămas așa multă vreme, după care, fără să spună o vorbă, mi-a întors spatele și a plecat. L-am văzut cum s-a pierdut în noapte, afundîndu-se în stufăriș. În noaptea următoare n-am ațipit deloc. Mă străduiam să stau cât mai liniștită, fără să dau nici o atenție zgomotelor de-afară. Pe la miezul nopții, am ieșit totuși în spatele gării și iarăși l-am văzut pe îmblînzitor dormind pe burtă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rămas să asculte vântul ca de obicei. Când să plece, s-a întors și, rânjind, m-a întrebat: Nu m-a recunoscut în mlaștină? Mă mir". Și după o pauză mormăi: "Păcat..." Apoi s-a întors, îndepărtîndu-se prin întuneric spre stufăriș, care l-a înghițit ca o pală de vânt... De-atunci, n-a mai venit. Am mai ieșit de câteva ori noaptea, dar nu era nimeni în bălării. Și în zadar mi-am muncit mintea ca să înțeleg ce-a fost
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-i explic. Și, probabil, aș fi ajuns-o dacă nu m-aș fi împiedicat afară de arțarul tăiat. M-am lovit destul de rău la cap și am amețit. Când mi-am revenit, am văzut-o, la lumina unui fulger, dispărând în stufăriș. Trenciul îi flutura ca o nălucire albă. Atunci m-am dezmeticit cu totul. "Doamne, ce era să fac?" mi-am zis îngrozit. Imediat a început să plouă. Și am avut un gând stupid: "Bine că și-a luat trenciul". Ploaia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
luînd În mînă pumnalul. El vrea să umple golul pe care-l presimte sub conturul chipului său din apă. Și pînă la urmă Îl umple cu sînge. Chiar sîngele său. Am descoperit În apropiere un lac; năpădit pe maluri de stufăriș, cu apa Înverzită somnoros și mirosind a plantă putredă. O barcă singură cu un pescar se tîrăște În marginea stufărișului; Încolo, Între pereții săi vegetali, lacul pare incinta unui templu ruinat. VÎntul sună uscat printre trestii, dar nu Încrețește apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pînă la urmă Îl umple cu sînge. Chiar sîngele său. Am descoperit În apropiere un lac; năpădit pe maluri de stufăriș, cu apa Înverzită somnoros și mirosind a plantă putredă. O barcă singură cu un pescar se tîrăște În marginea stufărișului; Încolo, Între pereții săi vegetali, lacul pare incinta unui templu ruinat. VÎntul sună uscat printre trestii, dar nu Încrețește apa deloc, contribuind la această atmosferă de realitate saturată de timp. Nuferi ușor tumefiați de căldură Încurcă barca; În apă umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu spatele la ei, își sprijini vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca într-un dans bine învățat, treceau rând pe rând la locurile lor. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]