KorAP: Find »[drukola/base=sublimare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...39 >

963 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

190 Identificare cu agresorul 195 Identificare proiectivă 201 Intelectualizare 206 Introiecție 212 Izolare 218 Înlăturare 226 Întoarcere către propria persoană 231 Proiecție 238 Raționalizare 244 Refugiu în reverie 249 Refulare 258 Refuz (al realității) 266 Regresie 274 Retragere apatică 282 Sublimare 287 Transformare în contrariu 297 Umorul 302 Bibliografie 307 Notă asupra edițieitc "Notă asupra ediției" Pentru asigurarea conformității științifice a terminologiei, au fost consultate următoarele lucrări: 1. Botez, Mihai Ioan, Neuropsihologie clinică și neurologia comportamentului, Editura Medicală, București, 1996. 2

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
refulării) și indică lucrările în care pot fi găsite aceste descrieri 2. Așadar cele nouă mecanisme sunt: - regresia (noțiune ce apare în 1900, în Interpretarea viselor, și ale cărei strânse legături cu fixația sunt precizate în Introducere în psihanaliză, 1916); - sublimarea și formațiunea reacțională (Trei studii privind teoria sexualității, 1905); - proiecția („Președintele Schreber”, 1911); - întoarcerea împotriva propriei persoane și transformarea în contrariu („Pulsiuni și destine ale pulsiunilor”, 1915a); - introiecția sau identificarea („Doliu și melancolie”, 1917b); - anularea retroactivă și izolarea (în Inhibiție

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
diversitatea mecanismelor de apărare. Laplanche și Pontalis (1967) subliniază pe bună dreptate importantele diferențe care există între raționalizare (în care intervin mecanisme intelectuale complexe), întoarcere asupra propriei persoane (care constituie un „destin” al țintei pulsionale), anulare retroactivă (operație compulsivă) și sublimare (în care pulsiunea este deviată către un scop non-sexual, vizând diferite obiecte valorizate social). A. Freud distingea și ea tehnicile (cum sunt izolarea și anularea retroactivă) de adevăratele procese instinctuale, cum ar fi regresiunea, transformarea în contrariu și întoarcerea asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
încerca un răspuns la întrebarea „Ce înseamnă o apărare reușită?”, ni se pare important să menționăm precizările aduse de Fenichel (1945/1953) cu privire la apărările reușite și la cele eșuate: - apărările reușite - și pe care Fenichel le desemnează prin termenul generic sublimare - nu blochează descărcarea unei pulsiuni. În schimb, se înregistrează o înlocuire a obiectului pulsiunii și/sau o modificare a scopului acestei pulsiuni, care este deviată spre o țintă non-sexuală. În această categorie intră și alte apărări, cum sunt trecerea de la

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
1993), A. Freud oferă o listă, devenită clasică, în care sunt incluse zece mecanisme: 1) refularea 2) regresia 3) formațiunea reacțională 4) izolarea 5) anularea retroactivă 6) proiecția 7) introiecția 8) întoarcerea către propria persoană 9) transformarea în contrariu 10) sublimarea. A. Freud consacră capitolele 6 și 7 ale cărții sale studiului negării prin fantasmă, respectiv negării prin acte și vorbire. În capitolul 8, ea descrie retracția eului sau inhibiția emoției pulsionale - mecanism inclus în lista prezentată în concluzia lucrării (această

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
anularea retroactivă, formațiunea reacțională, izolarea, proiecția și refularea. Constatăm așadar că cinci mecanisme figurând pe lista Annei Freud nu au fost reținute de autorii DSM III-R. Este vorba despre introiecție, regresie, orientarea către sine, transformarea în contrariu (sau răsturnare) și sublimare. Celor cinci mecanisme reținute de la A. Freud li se adaugă, în DSM III-R, următoarele treisprezece: Agresiunea pasivă Clivajul Deplasarea Deprecierea Disocierea Idealizarea Intelectualizarea Autorii ediției DSM-IV (1994/1996) merg mai departe și propun chiar o scală a funcționării defensive care

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărare ajunge la treizeci și unu16. Dar, pentru autorii manualului, apărarea și coping-ul par a fi sinonime: în mai multe rânduri, ei scriu „mecanisme de apărare sau stiluri de coping”. Celor optsprezece mecanisme din glosarul DSM IV-R li se adaugă sublimarea (numărul mecanismelor preluate din lista Annei Freud crește acum la șase) și cele treisprezece care urmează: Afirmarea de sine (numită autoafirmare în glosarul DSM-IV) Altruismul Anticiparea Autoobservarea Capacitatea de a recurge la celălalt 17 Distorsiunea psihotică Identificarea proiectivă Omnipotența Plângerea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
recurge la celălalt 17 Distorsiunea psihotică Identificarea proiectivă Omnipotența Plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor și respingerea ajutorului Proiecția delirantă Refuzul psihotic Retragerea apatică Umorul. Aceste completări vizează mai cu seamă mecanismele de nivel adaptativ ridicat (în număr de șase, plus sublimarea, care figurează în lista Annei Freud) și mecanismele nivelului definit de disreglarea defensivă (trei mecanisme). Celelalte patru mecanisme țin de nivelurile ce implică o distorsiune minoră (un mecanism) sau majoră (tot un mecanism), precum și de nivelul trecerii la act (două

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată de Vaillant. • Ultima listă pe care o vom mai menționa aici își are originea în lucrările

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și sublimare. Pentru a stabili aceste relații, Plutchik et al. cer unor psihiatri experimentați să compare între ele cele șaisprezece mecanisme, în funcție de gradul lor de asemănare. Rezultatele acestei analize le-au permis autorilor să întocmească o diagramă circulară, în care distanțele, pe

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
deplasare, activism ne permit să observăm că aceste ansambluri de mecanisme de apărare au în comun metode foarte apropiate de apărare a eului. Această cercetare a mai permis și descrierea opozițiilor (sau polarităților) dintre diferitele apărări, în combinații de tipul: - sublimare și regresie, - sublimare și formațiune reacțională, - activism și refulare. Pornind de la rezultatele cercetărilor întreprinse și mai ales de la analizele factoriale, Plutchik et al. propun o altă listă, de numai opt apărări de bază: Compensația Deplasarea Formațiunea reacțională Intelectualizarea Unul dintre

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
permit să observăm că aceste ansambluri de mecanisme de apărare au în comun metode foarte apropiate de apărare a eului. Această cercetare a mai permis și descrierea opozițiilor (sau polarităților) dintre diferitele apărări, în combinații de tipul: - sublimare și regresie, - sublimare și formațiune reacțională, - activism și refulare. Pornind de la rezultatele cercetărilor întreprinse și mai ales de la analizele factoriale, Plutchik et al. propun o altă listă, de numai opt apărări de bază: Compensația Deplasarea Formațiunea reacțională Intelectualizarea Unul dintre aceste mecanisme, compensația

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care sunt desemnate prin termeni aflați în legătură cu teoria relațiilor obiectuale. 3) În a treia categorie, cea a apărărilor nevrotice sau intermediare, Vaillant clasează deplasarea, izolarea afectului, refularea și formațiunea reacțională. 4) A patra categorie, aceea a apărărilor mature, cuprinde altruismul, sublimarea, reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea și umorul. O altă clasificare ce se apropie în mod evident de aceea propusă de Vaillant apare în DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), unde sunt descrise următoarele șapte niveluri ale funcționării defensive: 1) Nivelul adaptativ

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de Vaillant apare în DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), unde sunt descrise următoarele șapte niveluri ale funcționării defensive: 1) Nivelul adaptativ ridicat. Opt apărări date ca exemplu - anticiparea, capacitatea de a recurge la celălalt (afiliere), altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea, sublimarea și reprimarea - permit o adaptare optimală la factorii de stres, accentuează sentimentul de gratificare, autorizează o percepție conștientă a sentimentelor, a ideilor și a consecințelor lor și asigură cel mai bun echilibru posibil între diferitele motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
agresiunea pasivă); 2) apărări borderline sau limită (cum este clivajul, de pildă); 3) apărări-negare (refuzul); 4) apărări narcisice (precum omnipotența); 5) alte apărări nevrotice (cum este refularea); 6) apărări obsesionale (cum este anularea retroactivă); 7) apărări mature (ca, de pildă, sublimarea). Alte două clasificări pun accentul pe modurile de acțiune sau pe stilurile defensive. Verwoerdt (1972) a descris trei clase de mecanisme de apărare, definite mai ales prin relația cu amenințările: 1) Prima clasă se caracterizează prin retragere în fața amenințării, ca

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea, controlarea amenințărilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite contrafobice sau la sublimare. Ihilevich și Gleser, cercetătorii care, în 1962, au reușit să elaboreze un instrument de evaluare - Inventarul mecanismelor de apărare (Defense Mechanism Inventory, DMI23) -, sugerează că apărările pot fi clasificate în funcție de cinci stiluri defensive generale, la care s-a ajuns, în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cel de-al treilea factor evidențiat de Bond și echipa sa, poate fi desemnat sub numele de sacrificiu de sine. Factorul 4 corespunde unui procent de 8% din varianța totală; apărările aflate în legătură cu acest factor sunt umorul, reprimarea (înlăturarea) și sublimarea, puternic asociate noțiunii de coping reușit. Umorul reflectă capacitatea de a accepta o situație conflictuală atenuându-i aspectele dureroase; reprimarea permite ca un conflict generator de anxietate să fie scos din câmpul conștiinței până în momentul când subiectul este pregătit să

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Umorul reflectă capacitatea de a accepta o situație conflictuală atenuându-i aspectele dureroase; reprimarea permite ca un conflict generator de anxietate să fie scos din câmpul conștiinței până în momentul când subiectul este pregătit să negocieze cu respectivul conflict. În fine, sublimarea pune pulsiunea (sursa anxietății) în slujba unui răspuns creativ. În virtutea modului în care aceste apărări contribuie la controlarea conflictului, cel de-al patrulea stil defensiv ar putea fi numit stil adaptativ. În cadrul cercetării care a condus la descrierea acestor patru

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și al vieții?”, Freud (1915a/1968) ia în considerare patru posibilități: - transformarea în contrariu (cuprinzând procesul de trecere a unei pulsiuni de la activitate la pasivitate și procesul de transformare a conținutului); - întoarcerea asupra propriei persoane (sau asupra propriului eu); - refularea; - sublimarea. Doar primele două soluții rețin atenția lui Freud (1915a/1968). Pentru el, transformarea activitate-pasivitate și întoarcerea asupra propriei persoane depind de organizarea narcisică a eului, purtând deci marca stadiului narcisic, faza inițială a dezvoltării eului. Freud consideră atunci că aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
nici nu-l poți ține închis în subsol”); - pentru a fi posibilă, identificarea cere ca perioada de fuziune să fie încheiată (A. Freud scrie: „Dacă ești una cu obiectul, de ce să te mai străduiești să identifici? Lucrul este gata făcut!”); - sublimarea reclamă existența valorilor supraeului; - asemenea regresiei, transformarea în contrariu sau întoarcerea asupra propriei persoane par independente de stadiul de dezvoltare și ar putea fi mecanismele de apărare cele mai primitive. 3) Prezența anumitor mecanisme de apărare ar fi normală la

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sunt prezentate în tabelul 2. Spitz precizează că el nu se ocupă de deplasare, întrucât nu o consideră un mecanism de apărare, ci mai degrabă un mod fundamental de funcționare a inconștientului. El exclude astfel din studiul său formațiunea reacțională, sublimarea și intelectualizarea (vezi tabelul 2), pe motiv că aceste trei mecanisme nu ar avea, de fapt, prototipuri somatice și că ar aparține „unei serii de dispozitive psihologice care se dezvoltă la un nivel de complexitate mai ridicat și se bazează

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
un nivel de complexitate mai ridicat și se bazează pe dispozitive psihologice instituite anterior”. Potrivit lui Spitz, prototipul intelectualizării apare între 12-18 luni și stadiul următor, deci chiar la limita de vârstă reținută în studiul său. Cât despre formațiunea reacțională și sublimare, formarea lor este mai târzie, întrucât ea se întemeiază pe prezența supraeului. Dând dovadă de un remarcabil simț autocritic, Spitz insistă asupra confuziei pe care o pot induce afirmațiile sale privind relația dintre prototipuri și mecanismele de apărare. Într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
1977) merită o atenție deosebită. Folosind un material obținut în cadrul unor interviuri clinice, acest autor constată că, dacă apărările ipohondrice, activismul, formațiunea reacțională, refuzul în fantezie și întoarcerea către propria persoană scad în perioada adolescenței târzii până la vârsta adultă, altruismul, sublimarea, reprimarea și anticiparea cresc. Alți autori au încercat să pună în relație apariția și utilizarea diverselor mecanisme de apărare cu stadiile descrise de mai multe cercetări de psihologia dezvoltării: stadiile dezvoltării eului, așa cum au fost ele determinate de Loevinger (1966

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și 36-50 ani) îl conduce pe Vaillant la concluzia că, în decursul ciclului vieții, tipul de mecanisme de apărare utilizate se schimbă, această schimbare conducând la o utilizare din ce în ce mai accentuată a mecanismelor mature: reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea, altruismul, umorul și sublimarea. Dar ce se întâmplă oare la persoanele în vârstă? Ihilevich și Gleser (1986) notează că puține sunt studiile care abordează această chestiune. Potrivit lui McCrae (1982), ar exista două poziții divergente în privința utilizării mecanismelor de apărare la persoanele de vârsta a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
nivelului de studii. Datele obținute arată că subiecții din grupul „Bărbaților din Boston” utilizează mai frecvent deplasarea și proiecția ca apărări majore. Pentru subiecții celorlalte două grupuri (având un nivel de instruire mai ridicat), apărarea cel mai des întâlnită este sublimarea. Comentând acest rezultat, Vaillant (1993) notează totuși că, deoarece deplasarea evaluează înspre sublimare, diferența dintre „Bărbații din Boston” și celelalte două grupuri poate fi reală sau poate reprezenta un artefact legat de nivelul de studii al subiecților. De pildă, faptul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]