1,018 matches
-
apărut o mască nouă. O față de om cu dinți de fiară, nimic extraordinar, dacă nu ar fi avut ochii fosforescenți; în jurul înțepăturilor prin care purtătorul vedea pe unde pășește, cartonul părea că arde. Personajul lăsa în urmă un miros greu, sufocant. Grețos. De parfum dulce. Ori de cadavru de o zi. De două. O glumă proastă. Firile mai slabe - sau mai fricoase - s-au dus cu gândul la Astrolog și, mai ales, la prorocirea lui. Nu era acesta; fusese, deja, ciopârțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cu carul meu. La colțul cu Via dei Tintori poposise o căruță solidă, cu patru roți. Cei doi urcară pe capră, ocrotiți de un acoperământ din cânepă, În timp ce escorta se așeza În partea din spate. Sub acea Învelitoare, căldura era sufocantă, Însă, cel puțin, poetul nu era silit să stea cot la cot cu zbirii. Vehiculul Înaintă huruind pe caldarâm, tras de un cal care devia În continuu, la rândul său prea puțin convins de acea cursă nocturnă nefirească. Podeaua se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe deasupra, În felul acela oribil. Ce se va Întâmpla, oare, atunci când confrații săi vor descoperi totul? Dacă aceștia erau implicați, trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. I se părea că un vânt Înghețat măturase dintr-o dată aerul sufocant din biserică. — Un constructor..., șopti. — Da, un arhitect, preciză Bargello. Și, de asemenea, un mare mozaicar. El era cel Însărcinat să conducă lucrările de restaurare a bisericii... Cum crezi că a fost ucis? Dante nu răspunse imediat. Mai degrabă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de la parter. Ridică din umeri, din ce În ce mai scandalizat de obiceiurile pe care le tot descoperea În orașul său. Mintea Îi Înregistra orice amănunt. Avea să Întocmească un raport precis pentru Comună, spre a pune frâu acelei decadențe. Se ridicase iarăși ceața, sufocantă. Când ajunse la biserică, se simțea obosit, cu hainele Îmbibate de sudoare. Edificiul era cufundat În noapte, o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dădeau repede de râvnitul firișor de apă, soarta lor era destul de nesigură, căci puțul cel mai apropiat se găsea la patru zile de drum. Cu toate acestea, pe la jumătatea dimineții, pe când soarele necruțător era sus pe cer și căldura devenise sufocantă, se văzură obligați să se oprească, în așteptarea umbrei, și își dădură seama că puținele ore care le rămâneau nu vor înainta destul cu săpatul și că era nevoie să lucreze cu schimbul în timpul nopților reci. Gura puțului avea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și o ieșire pentru cazuri de urgență, ce putea fi deschisă doar dinăuntru, în ultimul moment. Odată astupată, era imposibil de găsit; o crăpătură îngustă le permitea celor din interior să urmărească tot ce se petrecea în afară. Căldura era sufocantă și aerul aproape de nerespirat, dar un locuitor al Saharei era obișnuit de mic copil cu așa ceva. Se așeză și așteptă. Din nou, răbdarea puse stăpânire pe toată ființa lui. Soarele lumina tabăra pustie. Se scurseră mai multe ore. Căldura era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se zărea nici cea mai mică umbră cât vedeai cu ochii și temperatura trecea cu mult peste cincizeci de grade. Nu se vedea decât piatră neagră și nisip roșiatic. Absolut nimic altceva. Nisip și piatră, piatră și nisip. Un aer sufocant și un soare ca focul. Și vulturi. Zeci de vulturi ce zburau la mare înălțime, descriind cercuri ample, fără ca măcar să-și miște aripile, lăsându-se purtați de curenții de aer, ca și cum pentru ei, în acel moment, pământul ar fi devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stejar masiv, care se Întindeau prin toată Încăperea. Urmându-l pe paznic, Dante pătrunse În acel labirint, Începând să urce peste pachetele Înghesuite din ce În ce mai mult spre interiorul edificiului. Temnița Minotaurului nu trebuie să fi fost prea diferită de iadul acela sufocant, se gândi el la un moment dat, Încercând să Își șteargă sudoarea. În cele din urmă, omul Îi arătă o grămadă de baloturi cenușii, strâns legate cu benzi de cânepă. - Lasă-mă singur, porunci priorul. Am de executat o inspecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
elevii care se Îndreptau spre ieșire. Arrigo Închisese codicele. Își ridică privirea, recunoscându-l de Îndată. - Messer Alighieri! Și dumneata, Bernardo... Mă bucur că v-ați găsit timp să asistați la umila mea disertație. Dar veniți, să părăsim spațiul acesta sufocant. Afară, În umbra răcoroasă a claustrului, ne vom putea continua conversația mai În largul nostru. Îi conduse afară. Porticul, susținut de niște subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu câteva lovituri de amnar, aprinse mucurile de lumânare. Apoi se Întoarse spre Guido Bonatti, care se așezase pe marginea cristelniței. Părea istovit, plin de sudoare, ca și când bătrânețea i s-ar fi dat În vileag dintr-o dată. Respira anevoie aerul sufocant, cu privirea ațintită În ochii stinși ai lui Arrigo. Poetul scoase din traistă schema lui Bigarelli. Dar astrologul, reînsuflețit cu o forță nebănuită, Începuse deja să străbată cu pași mari pardoseala Baptisteriului, ca și când În mintea lui acea schemă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Parcă îmi înfigea cuie în piele privirea aceea, apoi a ridicat din umeri și s-a întors la priveliștea ei, lăsându-mă să mă prăbușesc într-o altă lume. O lume mult prea urâtă pentru ea. Sau prea meschină, prea sufocantă. O lume pe care zeii și prințesele o ignoră străbătând-o câteodată în vârful picioarelor. Lumea oamenilor. După duminica aceea, am făcut tot ce mi-a stat în puteri să o evit când o zăream de departe. O luam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu îi vadă tovarășa învățătoare, sperau ei că nu-i vede. Dar ea-i vedea și-i iubea. De la amândoi, zeii din familia mea, am luat, probabil, vocea asta care place atâta lumii. Părinți care mă iubeau cu o dragoste sufocantă, n-au mai făcut copii din cauza asta: mă iubeau pe mine prea mult. Am rămas singurul lor copil. Unicul. Și Maestrul se uită lung la meseni, își amintește că Tina scrisese anul trecut pentru el un text, Bărbați și femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de bătrână. Ea vine la el și, luându-i capul În palme, Îl sărută.) ROSALIND: Nu pot, Amory. Nu mă pot lăsa zăvorâtă departe de copaci și flori, pitită Într-un apartament mititel, unde să te aștept. Într-o atmosferă sufocantă m-ai urî. Te-aș face eu să mă urăști. (Țâșnirea necontrolată a lacrimilor o orbește din nou.) AMORY: Rosalind... ROSALIND: O, scumpule, pleacă! Nu Înrăutăți lucrurile. Nu suport... AMORY (cu fața trasă și vocea Încordată): Îți dai seama ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
căzi de baie din cositor și coridoare Întunecoase, precum și spații indescriptibile, lipsite de verdeață, În dosul clădirilor,; unde până și iubirea se deghiza În seducție; o crimă sordidă după colț, o naștere clandestină În apartamentul de deasupra. Și mereu aerul sufocant din interiorul clădirilor În care se face economie de Încălzire iarna, iar În verile lungi, coșmarul transpirației Între pereți, lipicioși și Înăbușitori... restaurante murdare, În care oameni neglijenți, obosiți, Își iau zahăr cu lingurițele proprii, deja băgate În cafea, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
era plin de bani. Mereu se caza În cel mai luxos apartament, care costa peste o sută de mii de yeni pe noapte, și conducea un Ferrari de epocă În valoare probabil de câteva sute de milioane. Era o căldură sufocantă, cum nu mai pomenisem până În acea zi, cu toate că În vara aia În fiecare zi era caniculă. Puneam pariu cu colegii mei câți bătrâni aveau să-și dea duhul. Pe la orele amiezii, când căldura era În toi, compozitorul m-a chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
întorcând acelor alegători creduli și lesne manipulabili mediatic nicidecum obrazul lor propriu, ci fesele în general grase și tremurânde ca o piftie cu structura pervertită de descompunere firească.) Și dacă s-ar limita totul numai la spectacolul acesta atât de sufocant al momentului!... Lucrurile stau însă mult mai grav decât își poate cineva imagina într-o primă instanță, fiindcă modalitatea de a privi organizarea politico-economică actuală a lumii generează, din păcate, cu bună știință sfârșitul concret al Ființei umane înseși prin
DIN LAGĂRUL SIBERIEI ÎNGHEŢATE ÎN AZILUL DE NOAPTE AL UE ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364404_a_365733]
-
timpul se picura urmând ritualul gândurilor. De cele mai multe ori parcă nici nu exista. Prăbușit în marginea patului neclar aranjat, un fotoliu cândva falnic adăpostea o pelerină neagră la originea ei și câteva haine neumblate prin lume. Ușa masivă întregea imaginea sufocantă a unui loc care zugrăvea în umbre viața unei ființe. Tăcerea acestei rămășițe era din când în când întreruptă de un șuierat abia perceptibil. Venea parcă de nicăieri, dar era acolo între acele ziduri. Silueta abia perceptibilă a unui bărbat
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
anormală. El, șters ca un șobolan, cu șapca slinoasă și udă, se uita plictisit la trupul ei, nevenindu-i a crede că se afla în preajma coapselor păgâne. - Salut!, am zis eu într-un târziu, când am crezut că ne privisem sufocant de mult pentru a intra în vorbă. Ea îmi zâmbi apoi își culese paharul c-o mână.Cu cealaltă își sprijini clătinarea trupului în drum către mine. El rămase pe scaunul scufundat în penumbră. - Bei votcă?, mă întrebă ea cu
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
descoperă o lume pe care noi, europenii nu avem cum s-o descifrăm, ori o înțelegem greșit, după aparențe. Ea ne introduce în etosul și eposul oriental, la fel de firesc cum ne-ar povesti despre așa-zisele binefaceri ale civilizației moderne, sufocante și stresante. De aceea, un cântec egiptean, intonat de un copil localnic creează emoție estetică mai puternică decât un tablou al unui pictor contemporan: “În bărci micuțe, folosind brațele drept vâsle, se apropie copii de feluci ca să cânte / cântări la
RECENZIE LA CARTEA ROSEI LENTINI TSUNAMI ŞI ALTE POEME . TRADUCERE: EUGEN DORCESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361115_a_362444]
-
lumea fascinantă a cărților nici el nu și-a imaginat în ce fel de om aveau să-l transforme cărțile. Iar atunci când prin intermediul cărților i s-a deschis în fața ochilor să-i un orizont atât de frumos opus acelui mediu sufocant din care venea a luat acea hotărâre de a fi diferit de cei din mediul său, de a trăi altfel de a umblă prin viață călăuzit fiind de principii morale. La început cei care îl cunosteu au crezut că joaca
NOPTI CHINUITOARE ( 2 ) de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1333 din 25 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/368274_a_369603]
-
visez și mă ciupesc. Nu se clintește din loc, parcă nu vede nimic iar eu, nu exist în fața ei deși, trenul staționase cu zgomot infernal de frâne. Compartimentul meu s-a oprit chiar în dreptul ei! O secundă nesfârșită de delir sufocant mă destramă ... i-am prins privirea pe care n-o pot uita. Vede prin mine ... sar în picioare nedumerit și strig fericit: - Giulia! Giulia!? Însă ea nu se clintește din loc. Surescitat, mă reped la ușa compartimentului, dau buzna pe
EXODUL de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367318_a_368647]
-
în slujba Căruia avea să-și pună mai apoi tot restul vieții. Alături de alte valori ale culturii românești, precum Petre Țuțea, Tudor Popescu sau Petre Pandrea, părintele a împărțit caznele și umilințele copleșitoare ale închisorii: lipsa de aer și căldura sufocantă, lipsa totală de igienă, perchezițiile, dezbrăcați afară, în ger, lanțurile grele de la picioare și mâini, foamea. Chiar Părintele numește aceste chinuri: „Pe mulți din care veneau la închisoare îi introduceau acolo, la intrare, pe hărdăul ăla cu mizerie. Și-i
PĂRINTELE CONSTANTIN VOICESCU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367311_a_368640]
-
pentru verificarea și autentificarea experimentului comunist” - prin care românii urmau să ”treacă” și să devină „cobai voluntari la făurirea propriului destin istoric” n-au încremenit nici măcar în proiect, cu vreo perspectivă mai de doamne-ajută! Ba, din contră, ateismul agresiv și sufocant, irespirabil, devenise „lichidul amniotic” care inunda fetid și otrăvea lent dar sistematic structurile sociale sau mentale, conștiința colectivă, spiritul religios-creștin. Le pervertea la maturi și distrugea sămânța aflată la începutul încropelii, a patului germinativ la copii și tineri. Instituționalizase și
CONFESIUNILE UNUI NEDUS...LA BISERICĂ ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366935_a_368264]
-
Ana, cu privirea pierdută, se apropie de ea și îi șopti: - Inima îmi spune că Necula n-a murit de moarte bună. Ceva, ce nu înțeleg, este la mijloc. Făcu o pauză și privi spre cer. Era senin. O căldură sufocantă. Respiră adânc și oftă din greu. - Să urcăm în trăsură, apucă să spună doica. - Să urcăm, să urcăm, Bertha, repetă necontrolat tânăra femeie, fără să dea importanță cuvintelor rostite. Ai grijă de fetiță. Cu mila și cu bunătatea lui Dumnezeu
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
pentru ca mai apoi să pornesc din nou pe aceeași cale de mine aleasă. Am fost tratat cu dragoste machiavelică, de fiecare dată când respiram tot mai aproape sinele celui din fața mea. Cu sadism, mi-am forțat rațiunea, să escaladeze înălțimi sufocante, primejdioase. Am fost ucis de nenumărate ori, renăscând din propria mea cenușă cu învățături pentru un viitor incert. Nu am încetat niciodată să iubesc umanitatea din noi. Dăruirea pentru cuvinte pleacă nativ,urmând ca o viață întreagă să o cultivi
JURNALUL SINGURATICULUI-SUPERFICIALITATE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367278_a_368607]