1,489 matches
-
în comuna vecină, Lița, iar liceul la Turnu Măgurele (1951-1954). Frecventează la București Institutul „Maxim Gorki” (1955-1956) și Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română (1956-1961), urmând mai târziu și un curs postuniversitar de jurnalistică (1972-1973). Lucrează ca profesor suplinitor în satul Olteanca, județul Teleorman (1954-1955), instructor la Casa de Cultură din Sinaia (1961-1963), redactor la „Apărarea patriei” și la „Viața militară” (1963-1968), redactor, șef de secție și publicist-comentator la „Viața studențească” și „Amfiteatru” (1968-1980), redactor detașat, timp de un
SEGARCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289604_a_290933]
-
cu puținii bani strânși, se înscrie în 1900 la Universitatea din Leipzig, unde în 1902, sub îndrumarea lui Gustav Weigand, își dă doctoratul cu teza Mihail Eminescu’s Leben und Prosaschriften, publicată în 1903. Întors în țară, funcționează ca profesor suplinitor în București, la liceele „Sf. Sava” și „Gh. Lazăr”, apoi ca profesor titular de limba și literatura germană la Seminarul Central și la Seminarul Nifon. Elev fiind, debutase în 1893, la „Gazeta de Transilvania”, cu articolul Codrul în poezia poporală
SCURTU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289585_a_290914]
-
fusese respins, în același an, la un concurs pentru ocuparea Catedrei de limba italiană la Universitatea din București, în favoarea lui Ramiro Ortiz. Predă o vreme (începând din 1914) limba italiană la Academia de Înalte Studii Comericale. Din 1918 este angajat suplinitor la Catedra de limba și literatura franceză la Facultatea de Litere a Universității din Iași (pe postul rămas vacant prin transferarea lui Charles Drouhet în capitală). Titularizat prin concurs în 1922, funcționează aici până în 1942. Începând însă din 1940 se
SERBAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289632_a_290961]
-
adevăratelor repere morale, culturale, religioase”, necesitatea „reconstruirii prin lectură”etc. Se precizează, de asemenea, că selecția materialelor va fi realizată pe baza „unicului criteriu al competenței și valorii”. Specializată în anchete (Intelectualul în fața opțiunii politice, Caricatura cu subiect politic), dosare (Suplinitorii), interviuri (luate de Constantin Călin unor scriitori, printre aceștia numărându-se Eugen Simion și Tudor Opriș), traduceri-restituiri (din Andrei Saharov, Alexandr Soljenițân, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Italo Calvino, versiunile fiind semnate de Emilia Rusu și E. Bulai), S. încearcă timid
SINTEZE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289699_a_291028]
-
trimis de la Paris două studii de folclor comparat: Zilele babei și legenda Dochiei și Legenda Meșterului Manole la grecii moderni. Întors în țară, îl suplinește pe Hasdeu la Catedra de filologie comparată a Universității din București. Funcționează și ca profesor suplinitor de limba latină la Gimnaziul „Gh. Lazăr” și la Școala Normală Superioară. Numirea în 1890 la o catedră universitară declanșează proteste și inimiciții care, alimentate de-a lungul a doisprezece ani, îl vor împiedica să obțină cetățenia română. Îi apăruseră
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
1918, cu teza Sébastien Merciers dramaturgische Ideen im Sturm und Drang, publicată în 1922. În virtutea specializării, este numit în februarie 1921 conferențiar la Catedra de literatură germană a Facultății de Litere și Filosofie din București, devine docent (1924), apoi profesor suplinitor (1925), conferențiar definitiv (1928) și profesor titular. În 1918, la Botoșani, editează, împreună cu Victor Miclescu, gazeta de orientare conservatoare „Îndrumarea”. Înființează, în 1921, cu Ion Marin Sadoveanu și Tudor Vianu, cercul Poesis. Funcționează, între 1922 și 1929, ca director de
SAN-GIORGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
ori au un efect contrariu de cât cel așteptat”. Apelul la unitate transpartinică, dominant mai târziu la Boerescu, Întregea o imagine total antinomică scrierilor anterioare . Nu pot fi trecute sub tăcere motivele pragmatice ale atitudinii lui Boerescu: numirea sa În calitate de suplinitor al catedrei de „drept comercial și procedură” În cadrul „colegiului capitalei”, la 30 septembrie/12 octombrie 1857 Îl făcea În mare măsură dependent de autoritățile constituite și Îl predispunea astfel la o atitudine prevenitoare În raport cu acestea. De asemenea, apropierea alegerilor pentru
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
de versuri satirice. Este fiul lui Radu Todie, agricultor. Face șapte clase primare în satul natal și urmează apoi Școala Normală din Craiova, Liceul „Matei Basarab” și Liceul „Sf. Sava” din București, pe care îl va termina în 1906. Învățător suplinitor la Luncavița, județul Tulcea, se transferă din toamna anului 1908 la Malcoci, în același județ, iar din 1911 predă la școli din satele Ion Ghica și Ivănești, județul Ialomița. Concentrat - cu gradul de sublocotenent - în preajma primului război mondial, luptă pe
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
latină și germană. Urmează cursurile Liceului „V. Alecsandri” din Galați (1935-1943) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1943-1947). Tudor Vianu, care i-a fost profesor, va influența decisiv orientarea sa spre stilistică. Până în 1948 este profesor suplinitor la Galați, la Liceul „V. Alecsandri”, apoi la Școala Normală, în 1949 începându-și cariera universitară la Facultatea de Filologie din București. În 1952 este îndepărtat din învățământ din cauza activității politice a tatălui său. În 1954 va fi reîncadrat la
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
a Universității bucureștene. În 1956 este exmatriculat din motive politice. Se reînscrie în 1957 în anul al IV-lea, la Universitatea din Cluj (Facultatea de Filologie-Istorie), de unde, în cursul aceluiași an, este din nou exmatriculat. Lucrează până în 1961 ca profesor suplinitor la Cârpa (azi Valea Timișului), apoi la cercul dramatic de la Casa Pionierilor din Caransebeș și ca profesor de limba română la liceul din Caransebeș. După o întrerupere de cinci ani, în 1961 îi este admisă reînscrierea la facultate, cursuri fără
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
cele din urmă, la Nămăești, în Argeș. Primele clase primare T. le face la București, iar ultimele la Șuici, în județul Argeș. Liceul, început în 1898 la „Matei Basarab”, îl termină în 1906 la „Sf. Sava”. După ce, câteva luni, este suplinitor la Școala „Arhiereul Calist”, iar în 1907 efectuează serviciul militar, se înscrie în 1908 la Facultatea de Drept a Universității din București, pe care o abandonează. Intră copist la „Casa bisericii” în 1909 și student la Facultatea de Litere și
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
la instituții bucureștene de învățământ artistic universitar. Din 1961 este profesor de limba română la o școală generală din Băneasa, concomitent urmând, la cursuri fără frecvență, Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1965. Numit în 1966 lector suplinitor la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din Craiova, își susține doctoratul în 1972 cu o monografie despre Grigore H. Grandea. Este promovat conferențiar, iar în 1977 profesor, șef al Catedrei de literatură română și universală, unde funcționează
ŢUGUI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290295_a_291624]
-
este numit asistent benevol pe lângă Direcția Generală a Muzeelor Regale, având o valoroasă recomandare de a lucra în muzeografie. Tot acum audiază cursuri la Școala de Arte Frumoase din Paris, sub îndrumarea lui Eugène Müntz. Întors în țară, va fi suplinitor de limba franceză, apoi de germană, la Școala Normală din București (1897-1900). În ianuarie 1899 devenise și bibliotecar al Fundației Universitare „Carol I” și tot acum este angajat profesor suplinitor la Catedra de istoria artelor și estetică a Școlii de
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
sub îndrumarea lui Eugène Müntz. Întors în țară, va fi suplinitor de limba franceză, apoi de germană, la Școala Normală din București (1897-1900). În ianuarie 1899 devenise și bibliotecar al Fundației Universitare „Carol I” și tot acum este angajat profesor suplinitor la Catedra de istoria artelor și estetică a Școlii de Belle Arte, unde ajunge profesor definitiv în 1904. Din această perioadă datează debutul editorial al lui T.-S. ca istoric de artă, cu broșura Arta publică (1906), urmat de consistentul
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
director al Muzeului de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială, care va deveni ulterior Muzeul de Artă Națională. Scurt timp, în 1908, este director al Muzeului „Theodor Aman”, pe care îl reorganizează. Din 1911 până în 1926 va fi profesor suplinitor la Catedra de istoria artei a Facultății de Litere și Filosofie din București. În aprilie 1914 ocupă funcția de director al Fundației Universitare „Carol I”, unde va rămâne până în 1946, când se va pensiona. Participă la organizarea a numeroase expoziții
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
23.III.1858, Iași - ?), poet, publicist și traducător. Bacalaureat în 1877, V. urmează Facultatea de Litere la Universitatea din Iași, luându-și licența în 1884, cu teza Vieața și scrierile lui Q. Valeriu Catul, publicată în același an. E profesor suplinitor la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din orașul natal până în 1879, apoi provizoriu la Gimnaziul „Ștefan cel Mare” până în 1884, devenind profesor definitiv în 1890; se transferă la București ca profesor de limba greacă la liceele „Sf. Sava” (până în 1893) și
VANTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
19.X.1951, Nănești, j. Maramureș), poet. Este fiul Mariei (n. Vancea) și al lui Mihai Vancea, muncitor. Urmează cursul primar și școala generală în localitatea natală (1958-1966), apoi liceul la Sighetu Marmației, absolvit în 1970. A lucrat ca profesor suplinitor în satul natal (1970-1972), muncitor geolog (1972-1973), pedagog la un liceu din Sighetu Marmației, oraș în care în următoarele trei decenii activează ca instructor-metodist la Casa de Cultură Municipală, iar din 1995 ca bibliotecar la Biblioteca Municipală, fiind, în urma unor
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
și 1923 își continuă studiile la Viena, apoi la Tübingen, unde își susține doctoratul în filosofie cum laude, cu teza Das Wertungsproblem in Schillers Abhandlung „Über naive und sentimentalische Dichtung” (1923), sub îndrumarea lui Karl Groos. Intră în învățământul academic: suplinitor la Conferința de estetică de la Universitatea din București (1924), docent (1927), conferențiar (1930), profesor titular (1944) la Catedra de estetică și critică literară, transformată în 1948 în Catedra de literatură universală (ulterior și comparată), al cărei șef va fi între
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
și gimnaziul (cu întreruperi) la Liceul „Sf. Sava” din București, sub numele Botez I. Alexandru (1917-1925), apoi în particular, din 1928, clasele liceale la Câmpina și, din nou în capitală, Facultatea de Litere și Filosofie, specialitatea filologie modernă (1934-1938). Profesor suplinitor (al lui Șerban Cioculescu) la Seminarul Central din București (1939), trece la Liceul „N. Iorga” din Ploiești (1946), la Câmpina (1947) și la Comarnic (1949-1966). Debutează în 1923, cu poezia În fiecare noapte, la revista „Cosinzeana” (Cluj), scrie în „Adevărul
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
, Sabina Cornelia (25.III.1912, Târgoviște - 3.V. 1989, București), folclorist. Învață mai întâi în orașul natal și urmează Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1930-1934), devenind aici asistent suplinitor (1934-1938) la Catedra de dialectologie și folclor romanic, asistent definitiv (1938-1947) la Catedra de istoria literaturii române vechi, șef de lucrări (1947-1952) la Catedra de literatură română modernă, iar ulterior cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor din București
STROESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289986_a_291315]
-
fiul Ioanei (n. Sandu) și al lui Ioan Milea Stoiciu, șef de echipă la CFR. Urmează liceul la Adjud (1963-1967) și face studii (neterminate) de filologie și filosofie la Baia Mare și București (1967-1975). După absolvirea liceului practică diverse meserii: profesor suplinitor la Ruginești, județul Vrancea, contabil și vagonetar la mina Bălan, județul Harghita, corector la ziarul „Informația Harghitei” din Miercurea Ciuc (1972), distribuitor, funcționar de transporturi, încărcător-descărcător, miner la Petroșani-Dâlja, controlor de calitate la Uzinele Republica din București ș.a. În 1975 se
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
, George (16.II.1940, Caransebeș - 30.V.1979, Caransebeș), poet. Urmează școala primară și liceul în orașul natal, apoi Facultatea de Filologie la Timișoara și Cluj, absolvită în 1963. Profesor suplinitor în două sate din preajma Caransebeșului (Vârciorova, Petroșnița), metodist cultural la Reșița, din 1970 va fi profesor de liceu la Caransebeș. Conduce cenaclul literar „Mihail Halici” și este redactor responsabil al revistei „Jurnal” (1979-1980), subintitulată „Caiet literar-artistic și social-cultural”. Debutează în
SURU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290023_a_291352]
-
școala în satul natal, continuând-o la Sibiu (1921-1924), unde va frecventa și Liceul „Gheorghe Lazăr” (1924-1931), apoi urmează Facultatea de Litere, secția franceză, a Universității din Cluj (1931-1935). Reținut la Catedra de limbi romanice, va funcționa, în paralel, ca suplinitor în învățământul liceal. Bursier al Statului francez la Universitaea din Montpellier (1938-1943), își susține doctoratul de stat sub îndrumarea romanistului Jean Bourciez, cu lucrarea Essai sur la valeur et les emplois du subjonctif en français (apărută la Montpellier în 1943
TANASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290053_a_291382]
-
1929 dă diferența de studii pentru liceu la Sighișoara și se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Cluj, secția artistică, unde este elevul sculptorului Romulus Ladea, dar în 1932 este eliminat din cauza neachitării taxelor de școlarizare. Funcționează ca profesor suplinitor de desen la Școala de Ucenici din Cluj (1936), tâmplar la Fabrica de Mobile din Târgu Mureș (1937), profesor de arte decorative la Academia de Arte Frumoase din Timișoara (1938-1939), inspector al muzeelor (1942) și subinspector general al artelor pentru
VLASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
origine veche slavă bisericească în vechea limbă română scrisă, pe care a pregătit-o cu profesorul M. Weingart și a susținut-o, ulterior, cu I. Stanislav. În 1963 devine doctor docent în științe filologice al Universității din București. Este profesor suplinitor la Liceul „Spiru Haret” din București (1928-1929), iar în cadrul Facultății de Litere și Filosofie, asistent la Catedra de istorie a literaturii române și folclor (1936-1939), șef de catedră fiind D. Caracostea. Ocupă mai târziu funcțiile de conferențiar (1957-1962) și profesor
POP-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288890_a_290219]