1,044 matches
-
-mi speriat. Dar de ce te caut și te chem mereu cu-al speranței flaut când ascuns sunt eu? Dacă ies din pleoape te zăresc aproape, lângă visul meu. Ai rămas în locul unde te-am lăsat, lângă nenorocul care ne-a surpat, dragostea-ți deplină așteptând senină doru-mi vinovat. Dragoste născută din visul dintâi, apă nebăută, nod de căpătâi, nu ești doar părere? Din hău de durere vii ca să rămâi ?!... Să fie-așa Să fie-așa cum a mai fost, să ne
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383363_a_384692]
-
în: Ediția nr. 1186 din 31 martie 2014 Toate Articolele Autorului Lumini din necuprins Elena Buldum Țâșnesc lumini din necuprins, Se sting în ceruri în tăcere, Din arca unui val din vis, În ale nopții negre sfere. Alintul lor îmi surpă gândul Fantasmagoriei de păreri Împrăștiind neguri de-a rândul, Tăceri răpite de tăceri.. În centru, razele în vii culori Dansează hora și se prind de mână, Le prind în păr de-atâtea ori Mănunchi de-azur și purpurină. În asfințit
LUMINI DIN NECUPRINS de ELENA BULDUM în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383442_a_384771]
-
Soclul succesului SRR e din carton. La o salubrizare, monumentul se surpa. Dezastrul economic de la televiziunea publică este pus adeseori în contrast cu si-tua-ția înfloritoare a radioului public: „Anii 2014-2015 reprezintă cea mai fasta pe-ri-oadă din ultimii 20 de ani ai Societății Române de Radiodifuziune. Dacă 2014 credeam că a fost cel mai bun
Statuia radioului public pe soclu de carton [Corola-blog/BlogPost/92901_a_94193]
-
Consiliul de Administrație este și el marcat de incompatibilități, ca să nu mai vorbim de condamnarea unei șefe, Oltea Șerban-Pârâu, la un an închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Soclul succesului SRR e din carton. La o sa-lubrizare, monumentul se surpa. Brindusa Armanca
Statuia radioului public pe soclu de carton [Corola-blog/BlogPost/92901_a_94193]
-
mai general, din păcate, la fel ca toate ideile care au schimbat cu adevărat fața lumii. Problema pe care Domnia-sa o supune discuției nu e doar cea a unei lumi pe cale de dispariție, ci a întregii lumi care se surpă, a întregului ”balast” pe care îl aruncăm peste bord pentru a progresa. Firește că trebuie să fim dispuși să facem sacrificii dacă vrem să progresăm, dar întrebarea pe care o pune autorul e mult mai subtilă: de unde știm că progresul
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
să domolească vâlvătaia, să scoată victimele surprinse înăuntru și care speră să scape din sinistru? Ce fel de om trebuie să fii ca să pătrunzi cu curaj și hotărâre printre limbile de foc arzânde și cu riscul ca pereții să se surpe peste tine? Ce resorturi interioare trebuie să ai ca să te expui pe tine, cu bună-știință, unor pericole mortale, pentru a opri un sinistru care amenință viața altora? Sunt întrebări pe care rareori ni le punem, fie noi ăștialalți, fie ei
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93345_a_94637]
-
un vis frumos, Adulându-le-n tăcere. M-am înnobilat prin ele, Și prin cer, și prin pământ, Și prin gândul că sunt cele Rămase cu legământ. Între cele două cupe Inima se tot dilată, Tot gândind să nu se surpe Universul ei vreodată. Referință Bibliografică: CLIPE DE PĂMÂNT ȘI STELE / Virginia Vini Popescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1883, Anul VI, 26 februarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Virginia Vini Popescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
CLIPE DE PĂMÂNT ȘI STELE de VIRGINIA VINI POPESCU în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383175_a_384504]
-
UNDE SE ÎNCEPE MAREA Autor: Petru Jipa Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Așa ca să nu devenim nebuni să afirmi negația, negația afirmată, ca un neadevăr formal de totalitarism nihilist- paradoxalul ce încet se surpă-n sofism? Dar nimeni nu țipă la mine spunând că neadevărul este fals, nu, toți repetă în cor, canon, cu spor, că este chiar și el o condiție a vieții cum e și moartea condiție a libertății, sau libertatea doar
UNDE SE ÎNCEPE MAREA de PETRU JIPA în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383310_a_384639]
-
Acasa > Poezie > Amprente > DESTIN Autor: Ion Ionescu Bucovu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului destin eu am trăit prin netimpuri hărțuit de destin, ca-ntr-un cavou închis, surpat într-o tăcere stranie; prin inima mea au trecut cohorte de himere, buze nevăzute m-au sărutat, poate ale iubitei sau ale morții, încă mai respir, încă mai iubesc lumina lunii, ferindu-mi tristețile stranii de gunoaiele fetide ale acestui
DESTIN de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383329_a_384658]
-
zborul și se zdrobi, cu un bubuit, de turnul cel mare de deasupra porții. Un roi de schije din piatră și cărămizi explodă de jur Împrejur, În timp ce zidurile cetății vibrau, zguduite din temelii de violența ciocnirii. Unghiul exterior al turnului, surpat pe o Înălțime de două etaje, se Înclină Încetișor și Începu să se prăvălească, trăgând după sine grinzile tavanelor. Urletele de groază ale oamenilor care cădeau În abisul ce li se deschisese sub picioare acoperiră, pentru câteva momente, huruitul prăbușirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
văzută din afară. Ce era În sufletul ei, numai cu comicul nu avea tangență. Să speri cu atâta fervoare În himera Îmbogățirii peste noapte, să fii chiar foarte aproape de a-ți vedea visul cu ochii și apoi totul să se surpe ca un castel din cărți de joc, era prea mult, inclusiv pentru psihicul ei din beton armat cu probabile exerciții profesioniste de cultivare a echilibrului lăuntric. Îți pot fi de folos cu ceva? am Întrebat-o, ca să vadă că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că noi o ducem bine aici sus. Nu știe nimeni câte pătimim. Anul trecut mi-au fugit găinile: au apucat-o la vale în pantă și nu s-au mai putut opri. în primăvară, când au fost ploile, s-a surpat o bucată de teren și mi-a îngropat două capre. Când mi-e sete, mai ronțăi câte-un măr, dar dacă vreau să mă spăl e jale. Episodul 119 ULTIMUL DIALOG GOTIC — în adevăr - spuse Metodiu - multe îi sunt date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vostru să mai răzbată pînă la mine. Și toate iluziile astea care-mi dau tîrcoale cu fețele lor scofîlcite, grețoase, cum le-aș suci gîtul În aceste dimineți de august În care scurm Într-un mal de nisip... totul se surpă, se Împrăștie În fața mea de parcă vînturi mari de scorțișoară mi-ar răvăși presimțirile amăgindu-mă, un desfrîu de confuzii și fiecare strecurîndu-se insidios În capsula unui cuvînt. Aș Înșira acum un pomelnic de nume Ramona, Adolfo, Giuliamo, Dorothy, Hroswitha, vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am Închipuit că tu poți să fii atît de... — N-ai vrea să ne ridicăm, altfel devin patetic. CÎnd merg gîndesc mai coerent. O cotiră pe o alee desfundată. Cruci și lespezi Îngrămădite de-a valma În mormane informe. Morminte surpate cu ochiuri de apă galbenă, miloasă. — Privește cum arată realitatea; stenică și plină de optimism. Tablourile mele sînt prea terifiante. Nu sînt reprezentative. Noroc cu morții ăștia că ei au reprezentat altă societate, dar nici asta nu te absolvă - toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am fi umblat într-o cu totul altă metodă, una în care, după cum mi se părea mie atunci, orice cale a logicii ar fi fost părăsită. Ne afundam în covorul roșu devenit dintr-odată moale și scârbos și ne clătinam, surpându-ne, încet, asemeni edificiilor pe cale de a se răsturna ale umanității muribunde. Dădeam să ieșim. Numai că, dintr-odată, lucrul acesta nu mai era atât de ușor de făcut. Cei care până acum ne priviseră în tăcere, oamenii aceia atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
colț al camerei, desfăceau o masă de joc, pregătind cărțile, ce faceți acolo, veniți să vedeți aici cum o nară de om își pierde nevinovăția! Mik deschise pachețelul din fața mea (cocaina, care mai avea un miez tare, începuse să se surpe pe la margini și, când Mik a deschis pachetul, grămăjoara a plesnit la mijloc și s-a risipit în toate părțile), luă cu capătul periuței de dinți puțin praf și, ținându-mă pe după umeri, mă trase ușor spre sine. Îi vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adîncurile adîncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care-l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stîncă pe alta, ciocnindu-se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărînd Într-un ecou al cărui sunet nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Guliță, fără să rup gura târgului, eram pe atunci în vână tare, nu aveam eu vreme de roluri din astea molatece. Erau grozavi cu toții. Cosma Brașoveanu, Marian Hudac, Ileana Stana, nebuna de Rodica Popescu râzând ca o capră de se surpa sala de aplauze, Giugaru care parcă era de douăzeci de ani, iar Draga făcea toate paralele. Vine soră-mea într-o zi la București și eu o aduc, evident, la teatru, se potrivise să joc iar în locul lui Bibanu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
iască, Prin pădure. Roagă vântul să se-ndure." De la jarul străveziu, Mai târziu, Somnoros venii la geam. Era-nalt, nu ajungeam, Dar prin sticla petecită Dar prin gheața încîlcită Fulgera sul lung, de har, Prăpădenia de afar'; Podul lumii se surpase Iar pe case, Până sus, peste colnic Albicioase, Ori foioase, Cădeau cepi de arbagic. Viu îmi adusei aminte Ce-auzisem înainte, De o noapte între toate Urgisită, Când, pe coate, Guri spurcate Suflă vânt Să dărâme Din pământ... Când, pe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să-l privim la soare! Cum lumea veche, în cleștar, Înoată, în subțire var, Nevinovatul, noul ou, Palat de nuntă și cavou. Din trei atlazuri e culcușul În care doarme nins albușul Atât de galeș, de închis, Ca trupul drag, surpat în vis. Dar plodul? De foarte sus Din polul plus De unde glodul Pământurilor n-a ajuns Acordă lin Și masculin Albușului în hialin: Sărutul plin. Om uitător, ireversibil, Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil? Precum atunci, și azi - întocma: Mărunte lumi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
hohotit, când mai prelung Din bețe, doage și Nimica Ieși, cântec pentru Răsturnica. Vii lumânări, burați polen! E cimitirul un desen Cu linii supte, slăbănoage Frânturi de bețe și de doage... Oh, nu-mi clintiți Regina Mab Să nu se surpe trupu-i slab Și dați vin galben la miloage Nu din păhar, din scob de doage. Oh, pentru Ea găsiți un dric, Un dric mai mic ca un ibric Și potriviți două mârțoage Acum, la strung, din lemn de doage... Să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
piază aținea drumul Cavalerului Tristei Figuri. Mai urgisit decât dânsul, din calea mea se spulberă până și consistența Morii. Mi-e dat să mă bat azi cu singur Vântul - și nici atât. Ce nume decent pentru Vîntul-căzut, Vîntul-baltă? Aerul care se surpă, incoherent, tăiat ca laptele: neantul fără virginitate, haosul fără șanse? Câți pricep valoarea de simplă convențiune a unui semn, vor înțelege că singure nevoi de conciziune mă hotărăsc să arunc, pe infama descompunere ideologică, nume respectat. Voi zice acestei cenuși
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mele să-mi stăpânesc lacrimile care curgeau fără stavilă și-mi ardeau obrajii. - Nu înțeleg de ce plângi. Oare nu asta ți-ai dorit? Mă privea într-un fel ciudat, știam că și în sufletul lui se ducea o luptă, se surpau vise, altare... S-a apropiat de mine și m-a strâns cu putere în brațe. Cea mai adevărată și mai înflăcărată îmbrățișare. Îmbrățișarea de „adio”! N-am să găsesc niciodată cuvinte suficiente pentru a descrie grandoarea acestei îmbrățișări. Și niciodată
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
Iar poeziile vibrează De suferință și nesomn Între coperți și se-adresează Măriei Sale, cititorul domn Poate c-așa ne fuse gena De n-am citit cumva pe dos Tot căutând câte-un Mecena Cu înclinații spre frumos, Să ne mai surpe din obsesii Să-ți pună-aripile la loc Cum duce mirele miresii O floare albă de noroc Auzi-mă: te-aștept de-o viață Arată-te că e târziu Că vine frigul și-mi îngheață, Acest creion cu care scriu Și
SPONSORULUI NECUNOSCUT de ION UNTARU în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364460_a_365789]
-
începută. NEGREANU a pus temelia. Aceasta nu trebuia să rămână un zid părăsit, ci zidirea trebuie să continue. În această temelie NEGREANU a zidit însuși sufletul și tinerețea lui și tocmai de aceea am convingerea că zidirea nu se va surpa. Publicarea cărții de față sperăm să fie un semn în acest sens. 13. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Sfintele Taine și proverbele românești, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, format A5, hartie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 82 pag., 6 lei. „Proverbele
OFERTĂ DE CARTE (22) SEPTEMBRIE 2013 de ALEXANDRU STĂNCIULESCU BÂRDA în ediţia nr. 976 din 02 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364391_a_365720]