2,825 matches
-
sută de ani în desuetudine, este utilizat de el cu dezinvoltură: „A căzut o lacrimă când ți-am trimis un gând / Și-un vis, ca dintr-o altă lume, m-a amăgit c-un dor; / O tainică chemare mă-ndeamnă suspinând, / Mă va-nșela - a câta oară - cu șoapte de amor.“ Acest limbaj aparținând altei ere poetice sună straniu atunci când autorul îl folosește pentru a incrimina Securitatea: „Azi, nu ne mai pândește nimeni în taină pe la uși; / S-a dus Securitatea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Știu, Cezar. Vei scrie cîteva rînduri despre mine? Da, dar nu știu cum. Te rog, spune tuturor că durerea o simt și după moarte... S-a îndepărtat încet. Era trist, foarte trist. Cînd m-am trezit, perna era umedă și eu încă suspinam. Treacă noaptea. Fă cruciuliță, mă sfătuiește soția. Numai că și ea avea un mare surplus de lacrimi. Enigmaticul moș Pantalon După cîteva zile de arșiță ecuatorială, Dumnezeu s-a înduioșat și a trimis spre "păcătoșii români" o zi de răcoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în sac, adică cu Pandele în sac și frumosul băiat s-a întors la ai lui. Acum plînge amărît și speră că va scăpa cu 6 ani, adică tot cu jumătate din pedeapsă. V-a exploatat naivitatea și buna credință..., suspină realizatoarea TV. N-am știut, am fost un naiv... Cu facultatea de "hoț deștept", să se apuce săracul Pandele de cîrdășii cu oameni de afaceri? Prost mai este și Pandele ăsta! Sfaturi neinspirate Soarele încălzea pămîntul umezit pînă în adîncuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mult nu mai are. Dacă veneam ceva mai devreme... Fata începe să plîngă în hohote. Este ruda dumneavoastră? Nu..., treceam pe stradă. Salvarea pleacă și cei doi tineri rămîn în semiîntuneric împietriți. Nu știu unde să se îndrepte. Dacă era mai devreme..., suspină fata. Dar de unde știi că va muri? Nu știu, dar sora a zis clar că "dacă era ceva mai devreme"... De unde să știm noi că nu era un bețiv? Du-mă acasă, te rog. Tinerii merg în tăcere, ținîndu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
A dat drumul cîinelui, contra MacKena. Vasile nu era prost și, utilizînd cu abilitate licoarea lui Bachus, era pe punctul de a se înțelege cu partea vătămată. Trebuie împușcat Cezar, susține și polițistul și partea vătămată. Deja am făcut-o, suspină Vasile. De atunci MacKena se trezește noaptea pe la ora două și aude: Hau, hau-uuuu. Bîntuie, fantomă, nu mă sperii! Se uită pe geam și în poarta lui sta majestuos Cezar. Îl privește prin geam și urlă: Hau, hau-uuuu. Mă bîntuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
venit doar de la piciorul Lui. Tu-ți Dumnezeii mă-tii de neisprăvit! țipă El. Oamenii sar în ajutor, analizează pagubele produse și constată optimist: Osul nu-i rupt. Doar carnea s-a strivit... Dacă boul ăsta își vedea de treabă..., suspină El, neconsolat. Am vrut să..., mormăie cîrciumarul. EL este pus cu piciorul în gheață, este uns cu o alifie și toți îl mîngîie. S-a calmat puțin, dar tot mai pufăie: Dacă își vedea de treabă, nenorocitul... Furtuna s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
surprins că Anica, deși trebăluia la nici zece metri, habar n-avea de leșinul bărbatului ei. În consecință, a început să geamă din ce în ce mai cu forță, pînă cînd femeia l-a remarcat. Ce te-ai lungit acolo, măi, animalule? Ah, ah, suspină Vasile. Ce-ai zis? Ți-a venit sorocul cumva? Oh, femeie proastă ce ești! N-ai decît să stai lungit toată ziua acolo, dar acum am nevoie de apă. Anica înșfacă găleata, o toarnă în celalată găleată și se îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
moșmonește pe acolo. Surorile se uită la el interesate și șușotesc. O fi avînd vreun defect, se înspăimîntă Codrin. Nerăbdător, dă buzna în salon. Nevastă-sa plînge. Băiatul are ochii oblici bine și este cam... galben. Cine ar fi crezut? suspină Adriana. Ăștia sînt mai ceva ca iepurii. Numai ce te ating și gata plodul. Adică, nevastă, cum vine asta? Nici nu l-am simțit și uită-te rezultatul... Codrin devine nervos și taie în carne vie. Nu-i bai, Diana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a mândriei. Când era vorba de izbăvire condiționată, starețul avea perfectă dreptate: rugăciunea intimă epata o sinceritate bonificată, un fel de troc reciproc avantajos; Dumnezeu stătea la tarabă, păcătosul se cotrobăia de mărunțiș: "Doamne, uite cum respir Dumnezeirea ta, cum suspin numele tău și cu câtă răbdare îmi duc crucea. Fac ce-mi ceri, Doamne, numai îngăduie-mi să primesc mântuire." În mânăstirea Fântânele, orgoliul sporea odată cu amăgirea: Tatăl nostru care... fii și tatăl meu măcar atunci când ei dorm și nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din septembrie ’44 mi s-a părut indecentă. Celorlalți membri ai juriului, nicidecum. Nu aveau cum să se simtă jenați de repetiția aceea agasantă „La Oarba-n jos“, ca și cum recitatoarea ar fi arătat Înspre sine, exhibîndu-și propriile răni. „CÎtă sensibilitate, suspinase o doamnă. Ce soartă!“ Spectacolul se terminase, puțini mai rămăseseră afară de mine și de ei În sala neîncălzită, Între ceilalți jurizanți, profesori de muzică, etnografi, muzicologi, interpreți de folclor, oameni de teatru. Cedaseră la inimioară În fața lipsei vederii celor de pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Tocmai terminasem clasa a cincea. Soseau neamurile În vizită să mă vadă și să mă audă. Dispariția de vreun an de zile a luminii mele Îi năucise pe toți. Închideau ochii, dînd să facă doi pași, după care Îi deschideau suspinînd: „N-aș putea trăi, Doamne, Măicuță Sfîntă!...“ Aflaseră că, totuși, copilul funcționează, i-au umblat la Cluj, dacă nu la ochi, la cap, povestește din cartea de istorie, din cea de geografie, citește cu mîna și recită din gură, singur
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
văzut, cu toate că În martie ’65, cînd tocmai sosisem de departe acasă, Într-o vacanță școlară, mama m-a săltat și m-a dus Într-o sală publică, aproape un templu. Mulți erau mînați Într acolo, se tăcea. Înghesuiți erau, se suspina. Golul dimprejur Îl domina din față și mai dinspre plafon un cub puternic. Lumina abia-mi mai pîlpîia la doi centimetri În preajma nasului, dar senzația de cub atotstăpînitor n-am s-o uit niciodată: o fanfară se Împingea peste noi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o soție care se numea (nuncupata est) Cyborea. Într-o noapte, după ce și-au împlinit amândoi îndatoririle șconjugaleț, Cyborea, adormind, a avut un vis (somnium vidit) care a înspăimântat-o și pe care i l-a povestit cu gemete și suspine bărbatului ei, zicând: „Mi s-a arătat (videbatur mihi) că voi naște un fiu plin de vicii (flagitiosum), care va fi cauza pieirii întregului nostru neam”. Ruben îi zice: „Povestești un lucru blestemat (nefariam rem), care nu se cuvine povestit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
avea copii, plimbându-se, a ajuns la țărmul mării și a văzut că un coș împletit a fost azvârlit de valurile mării. S-a dus înainte ca să-l deschidă și, văzând acolo un copil plăcut la înfățișare (puerum elegantis formae), suspinând, zice: „Oh, dacă aș avea mângâierea unui asemenea vlăstar, ca să nu-mi las regatul fără urmaș!” Atunci a dat poruncă să fie crescut pruncul pe ascuns și s-a prefăcut însărcinată. La sfârșit, a mințit că a născut un fiu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a avut parte de o moarte subită (subitanea morte). Atunci Pilat i-a încredințat lui Iuda toată averea (omnes facultates) lui Ruben și a dat-o pe Cyborea, soția lui Ruben, ca nevastă lui Iuda. Într-o zi, când Cyborea suspina din greu și Iuda, bărbatul ei, o întrebă cu grijă ce are, ea răspunde: „Vai, sunt cea mai nefericită dintre toate femeile, căci pe copilașul meu l-am înecat în valurile mării, iar pe bărbatul meu l-am găsit mort
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
potoli (fiindcă ieșise Luna), în lumina argintie toate florile au văzut pe tufișul de salcâm picături mari de rouă, care lunecau ca niște lacrimi mari, tăcute, pe pământ. Și se făcu tăcere. "Din ramurile mele s-a făcut o cunună suspină sărmanul tufiș. M-au ales pentru spinii mei, nu pentru florile mele. Și acum port pentru totdeauna crima pe care n-am vrut s-o fac. M-am uscat atunci de durere, dar spinii înțepau mai tare și, odată cu viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
duc ?! La mine acasă ?!" strigase el) probabil că, dacă spusese așa, erau toți rudele lui, altfel de ce s-ar fi zbătut atâta, și că..." "Bine, am înțeles! o fi așa cum spui tu continuă spinul. Da'..." "Stai, că n-am terminat ! suspină cicoarea. M-am oglindit odată în ochii minunat de albaștri ai unui băiețandru. Mă uitam fix în ochii lui, cu toate petalele mele, fiindcă nu știam dacă sunt numai albaștri, numai verzi sau și albaștri, și verzi, când, deodată, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Lui... Când m-am trezit, stăteau toți ai casei în jurul meu... oare când îmbătrânise așa maică-mea?!... și-și ștergeau ochii... "Dragul meu! Credeam că te-ai dus și tu! Trei zile n-ai mâncat" (și mă strângea în brațe, suspinând). Ea n-avea de unde să știe că-L văzusem pe Rege. Ea chiar credea că omul acela murise cu o coroană de spini pe cap, batjocorit și părăsit... de toți, și chiar și de taică-su', pe care auzisem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în întunericul care căzuse brusc, ca o piatră... "Ca o piatră de mormânt" îi veni în minte și simiți fiori de gheață-n spate... Chiar se făcuse frig. Acum, sora ei stătea, așa, cu ochii țintă nu mai plângea, doar suspina din când în când... "De parcă i s-ar desprinde sufletul" își spuse. O mângâie ușor pe păr... părul, mândria și frumusețea surioarei ei... auriu-roșcat ca și al ei, dar lung, ondulat și greu, o învăluia ca o mantie parfumată... Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-l mai zice și nu-l mai ascultă nimeni, nepoate!!... Și bătrânul, ștergându-și lacrimile de la ochi, sfârși cu un bocet lung și foarte trist, ca un prohod cântat la marginea mormântului, tremurând arcușul pe coarde și făcând găidulca să suspine, să se tânguie și să se frângă sub povara durerii. După ce ultimele sunete se stinseră, în odăița cu tavanul jos și afumat se așternu o tăcere cucernică. De afară se auzeau niște foșnete ciudate, ca și cum prin preajma casei ar fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
viață, vor să ne călcăm în picioare și conștiința! zise medicul Gutman, lovind cu pumnul în masă. Băiatul meu bun și drept nu poate să ajungă un netrebnic. Nu, asta nu..., se lamentă Amalia și își cuprinse fața în palme, suspinând. Tată, numai dumneata ne poți ajuta... Spune-ne ce-i de făcut?... glăsui Lia Gutman, uitându-se la tatăl ei cu ochi rugători. Dar Mișu Leibovici era el însuși într-o mare încurcătură. Nu știu, răspunse el, mângâindu-și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ginerii lui și-a ajuns bietul om să fie dat afară din casă și pe urmă l-au băgat și la pușcărie!... Urania, lasă pălăvrăgeala! îi ordonă bătrânul, fulgerându-și nevasta prin sticlele ochelarilor și bătând din picior. Of, doamne! suspină doamna Măgureanu, renunțând cu vădită părere de rău la plăcerea de a istorisi cum fusese cu pățania cumnatului ei. Ai ajuns să-ți fie frică și de umbra ta, Ică, puiule!... Oala astupată nu dă miros! rosti sentențios bătrânul, ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ce ești! Tu și cu Talpa-iadului sunteți potrivită pereche. Îmi vine să vă rup cu dinții de bunișoare ce sunteți. Am să te țin la pastramă, hăt și bine! De-acum, în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă! Suspină ea Moartea, dar pace bună; Ivan parcă nici n-o vede, nici n-o aude..." Când am văzut că Ivan i-a venit morții de hac, eram în al nouălea cer. Numai că, mai la vale, în poveste, toate au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mele de mult au apus, Cunoașterea, tristețea, un oftat au rămas pe cerul uscat Nici o magie, nimic nu e adevărat Iar acum, plină de-nțelesuri și pustiuri, Dar ireală mi se deschide o altă lume. Luna rămasă pe cer și suspină înghețată și veșnică Izvorul se duce la vale, plăpând, mi-e milă, Stelele mai au farmec, sunt fade, sunt moarte, Întind ființa mea spre veșnicie Cred și sunt acest intangibil și șters loc În care mă bucur de intimitate. Iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
e cu mine de nu mă pot mișca Ce mă agit și văd nedumerită Cum trec viața mea? Și zău, nu știu ce s-a făcut din ea. Cum reușești? Trăiești în altă dată? Sau timpul merge pentru tine mai încet? Și suspinând ajung să cred Că nu-mpărțim aceeași realitate. Nu vreau să-mi petrec toată viața într-un birou afumat, printre oameni sclifosiți și dezagreabili, tâmpiți paraleli cu și dezinteresați de orice act de cultură. Sau cu ocultiști malefici. Acel aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]