33,332 matches
-
Văruite și ele în același alb orbitor. în cea din fund, care, iarna, slujea de bucătărioară - vara se gătea într-o anexă alăturată, acoperită tot cu olanele aproape înnegrite de vreme și care probabil la început fuseseră roșii ca în tablourile pictorilor români aciuați pe aici, ca în sudul Franței, cel mai vestit fiind maestrul Dărăscu - așa dar, în odăița din fund se făcea o scăriță cu cinci trepte de lut, albe și ele, văruite bine cu bidineaua, și care duceau
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
departe fragmente de Nicolae Iliescu: "Capitolul 13 din Epistola întâi către Corinteni, intitulat Iubirea. Iubirea duhovnicească! Îndemnul lui: Urmăriți iubirea! Sincer nici Shakespeare nu sună parcă așa de frumos." Ei, ce ziceți!? Rătăcit, cine știe cum, un frumos eseu pe marginea unui tablou de Pieter Claesz, Autoportret cu vanitas, semnat de Ana Maria Cornilă.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
vor spăla/ apa va fecunda flăcările/ iar eu singur în fața fricii/ voi desface lacătele/ voi desfereca infinitul/ în grajdul celest -/ doisprezece diavoli fierbînd/ într-o aureolă/ perpetuu" (Ritual șexorcismț). Stihuri în care "desferecarea" mîntuitoare, dematerializarea jinduită nu iese din rama tabloului, rămînînd, așa cum se cuvine în cazul unui poet veritabil, un simplu element, fie și încărcat de nostalgie, al acestuia. Exclusivismul nu priește poeziei. între (a)moral și estetic, ea ilustrează un echilibru pe cît de fragil, pe atît de constant
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
cineva este, de bună seamă, artistul plastic. El a descoperit un lucru elementar și la fel de banal ca oul lui Columb. Anume acela că televizorul, ecranul lui mai exact, nu este decît un suport, o suprafață, în ultimă instanță asemănătoare pînzei tabloului, care ar putea să primească imagini pure, independente de orice semnificație exterioară lor. Folosind camera video ca penel, ca element activ cu alte cuvinte, și ecranul ca suport, ca element pasiv, el a creat o expresie alternativă și anume arta
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
Cristian Teodorescu Cîțiva tineri artiști plastici au deschis o expoziție în București. L-au comemorat pe Ștefan cel Mare în niște tablouri în care domnitorul sanctificat de BOR apare făcînd amor. Firește că Biserica s-a supărat, doar nu era să le zică bravo. Dar pe lîngă Ea, s-au întărîtat și tot soiul de laici, scîrbiți de ceea ce le-a clocit
Scandalul lui Fane by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12057_a_13382]
-
bine informată, cu o impresionantă bibliografie ŕ la page, Maria-Ana Tupan, în volumul intitulat Sensul sincronismului, d-sa își propune a "revizita" această noțiune care poartă, la noi, o amprentă lovinesciană, dar nu doar atît. Considerațiile d-nei Tupan vizează un tablou general al raporturilor dintre prezent și trecut în cîmpul cultural sub semnul achizițiilor epistemologice mai vechi și mai noi ori chiar foarte noi. Autoarea pornește de la punctul de vedere că trecutul nu e o "comoară îngropată" pentru totdeauna, ci o
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
Hopper este însingurarea omului modern. Peisajele și decorurile cât se poate de simple și de comune, economicoase, neîncărcate, însă curate, luminoase și intens colorate, accentuează starea de melancolie și solitudinea personajelor, întotdeauna în repaos și aproape mereu neînsoțite. Puține sunt tablourile în care Edward Hopper pune doi sau mai mulți oameni. Capodopera sa absolută, Nighthawks (1942), este considerată imaginea elocventă a omului modern alienat de mediul urban. Singura lumină din strada pustie, care atinge și fațada clădirii cu prăvălii goale, vine
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
goi intră lumina puternică a soarelui. Pe geam se zărește ultimul cat și acoperișul unei clădiri. Patul din cameră e acoperit impecabil cu un cearșaf, iar umbra femeii se prelungește peste pernă. Care o fi starea ei? Acesta este primul tablou dintr-o serie care mai numără Summer interior, Woman in sun (aici apare și singurul nud feminine pictat de el) și Sun empty room. Peisajele lui Hopper, deopotrivă realiste și bizare, majoritatea reprezentate de casele, clădirile și împrejurimile de la Cape
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
de la Cape Cod, unde rareori apare și câte un personaj, creează aceeași stare de încremenire, de liniște, de transă a melancoliei. Lumina soarelui de vară e caldă și puternică, momentul zilei e după-amiază, ziua duminică, iar oamenii undeva retrași. Titlurile tablourilor creează singure această atmosferă de toropeală dar și de neliniște (interioară), de însorit și insolit: Early sunday, Sunday, Story sunlight, City sunlight, Sunlight, Cape Cod afternoon, Summertime ș.a. Pe 19 iulie 2000, la Maison Européenne de la Photographie, a avut loc
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
muzicile întîlnite pe drum. Originalitatea lui este, prin urmare, analiză și sinteză. Postmodernismul a legitimat din plin identitatea compozitorului-peregrin, descătușîndu-i apetența totalizatoare, globalizatoare. Liniile strîmbe ale caricaturii desenate de explorator s-au mai îndreptat: la început un crochiu, apoi un tablou și, de ce nu, o frescă. Toți acești călători sunt, în fond, niște music-trotteri, ce au străbătut în lung și în lat drumurile muzicii savante, marcînd traseele numeroșilor turiști, alias publicul meloman. Prezența lor în istoria muzicii a permis fenomenului sonor
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
unor contemporani din altă generație, deci care acum nu mai sunt printre noi. Dacă însă numai bine se poate spune despre cei morți, complexa lor personalitate nu va fi ascunsă, cu laturile de umbră, cele care, paradoxal, conferă și adâncime tabloului. Sunt, în Printre contemporani (Edit. "Biblioteca", Târgoviște, 2004), peste patruzeci de portrete în care cei în viață - Nicolae Breban, Augustin Buzura, D. R. Popescu, Radu Cârneci - țin companie unor mult mai mulți confrați de multă vreme înhățați de istorie. Gestul
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
însemnătatea minutului. împrejurarea că un bătrân reacționar își amintește că din junie tot caustic i-a fost ochiul, dovedește doar deosebirea de structură. Să-mi fi tras, atunci, brusc de mână amica și să fi căzut amândoi în genunchi în fața tabloului azuriu, vizitele la Romancier s-ar fi repetat, cine știe, am fi devenit obișnuiți ai casei. Pe când așa... Gazda a rămas vulpea ocupând vizuina bursucului, iar noi, niște studenți nesimțitori. (Nesimțiți?) În Printre contemporani mai multe subcapitole sunt strict autobiografice
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
astept la iarnă, vânturi bat ades, de-ar ține vremea, de ar mai ține vremea mai am atâtea fructe de cules! ȘTII TU? E-atât de frig În camera din care pleci, Încât ferestrele Îngheață de-ntrebări. Pereți-s reci, tablourile reci, În tot sunt brațe-ntinse spre chemări. Și e pustiu În jur și e tăcere, Nimic nu mă Îmbată către vis. Sunt măcinat de chinuri și de vrere Încât mă simt acasă, ca proscris. O clipă dacă-ai apărea
Poezii. In: Editura Destine Literare by Constantin Clisu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_290]
-
devenise "realismul socialist". Indirect, criticul realizează în felul acesta și un veritabil act de revizuire. Pentru că prin revizuire el înțelege - pe bună dreptate - nu doar retrogradarea scriitorilor supralicitați în anumite epoci pe considerente metaliterare (îndeosebi politice), ci și readucerea în tabloul literaturii a unor scriitori precum cei amintiți mai sus, abuziv eliminați în circumstanțe istorice tulburi. Foarte complexele și fermecătoarele prezentări ale lui Gabriel Dimisianu îi deschid cititorului curiozitatea de a citi aceste pagini uitate. Și, în fond, acesta este lucrul
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
de acum câteva bune decenii. Don Giovanni, încă o versiune a mitului "Don Juan", reprezentat în cea mai fascinantă operă din câte sunt. Un spectacol nou, insolit, surprinzător, saturat de invenții bune și derutante. Cum articulările inițiale între cele 10 tablouri sunt flexibile, permisive, Mozart nu suferă prin inadecuare. Cu tot ce mișcă, chiar și aiurea, pe scenă. Public matur, care crede de mult în toate multiplicările de înlănțuiri obscure din Tannhäuser; public tânăr, dispus să se amuze la Don Giovanni
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
e de fapt a face un colaj. Și mi-am dat seama că la fel se întîmplă și-n pictură, și-n muzică. Asculți o simfonie de Mahler și descoperi sonorități din Beethoven. Nu există de fapt originalitate. Vezi un tablou celebru de Picasso, Domnișoarele din Avignon, de pildă, și recunoști o lume întreagă de pictori. E la fel în literatură. Ideea de originalitate e o altă prostie. Textul original e cel originar, care de altfel n-a fost niciodată scris
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
domestic, acesta fiind cvasi-vid la capitolul tensiune. Ba mai mult, are o "viteză" narativă garantată să adoarmă un spectator de blockbusteruri în maximum cinsprezece minute. Paradoxul e că deghizarea filmului reflectă schimbarea de statut a picturii omonime: lungmetrajul sugerează că tabloul, privit acum ca o operă de artă, trebuia inițial să servească unor scopuri relativ pornografice. Ca să clarific acest aspect care pare cel puțin bizar, mă văd nevoită să urmez firul poveștii: Griet (Scarlett Johansson) se angajează ca servitoare în casa
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
Griet (Scarlett Johansson) se angajează ca servitoare în casa lui Vermeer (Colin Firth). Acesta, flatat de aerul de reverență al fetei, dar și interesat de observațiile ei privind culorile, o ia ca asistentă în prepararea acestora și apoi ca model. Tabloul îi e comandat de patronul său, Van Ruijven (Tom Wilkinson), un bătrân desfrânat care vrea și pictura, și subiectul ei - Griet scapă cu greu de viol. Deși ajutat să picteze în ascuns de soacra manipulatoare (managerul familiei), Vermeer e "prins
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
bătrân desfrânat care vrea și pictura, și subiectul ei - Griet scapă cu greu de viol. Deși ajutat să picteze în ascuns de soacra manipulatoare (managerul familiei), Vermeer e "prins" de soția sa, perpetuu însărcinată și bănuitoare, care insistă să vadă tabloul și exclamă "E obscen!" în fața lui. Asocierea dintre artă și pornografie, sugerată de film, s-a mai făcut, celebru pentru ea fiind John Berger și a sa carte Moduri de a privi. El pornește de la distincția dintre goliciune și nud
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
afirmând următoarele: un corp gol trebuie privit ca un obiect pentru a fi un nud, iar nudul e condamnat să nu fie niciodată gol, pentru că nuditatea este o formă de îmbrăcăminte. Berger extrapolează această constatare, comparând expresia facială dintr-un tablou de Ingres cu cea a unei femei demi-goale dintr-o revistă. Aici intervin câteva remarci ce sunt utile în contextul interpretării filmului: "Pasiunea sexuală a unei femei trebuie minimalizată în așa fel încât privitorul să simtă că el deține monopolul
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
trebuie minimalizată în așa fel încât privitorul să simtă că el deține monopolul asupra acestei plăceri. Femeile apar pentru a hrăni un apetit, nu pentru a avea unul. În lumina acestei observații, să privim încă o dată o reproducere de-a tabloului: luminozitatea discretă, sidefie, a culorilor textilelor, carnația subiectului, părul acoperit, gâtul puțin dezvăluit, conotațiile simbolice ale perlei, toate duc cu gândul la puritate, virginitate, inocență, care, într-adevăr, hrănesc apetitul privitorului prin lipsa de apetit a fetei. Dar există și
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
hrănesc apetitul privitorului prin lipsa de apetit a fetei. Dar există și o tușă senzuală: gura întredeschisă. Exact pe aceste linii e modelat personajul lui Griet, seducător prin timiditatea și rezerva sa. Tușa de senzualitate e mai manifestă decât în tablou: fata observă că toată lumea se bucură de plăcerile carnale, inclusiv zeul ei (Vermeer) pe care-l vedea elevat prin artă și neinteresat de astfel de activități mundane, așa că se decide să încerce și ea. Dar să revin la paralela dintre
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
fata observă că toată lumea se bucură de plăcerile carnale, inclusiv zeul ei (Vermeer) pe care-l vedea elevat prin artă și neinteresat de astfel de activități mundane, așa că se decide să încerce și ea. Dar să revin la paralela dintre tablouri și film, care nu se oprește la a compune un personaj după deducțiile extrase dintr-o pictură. În ceea ce-l privește pe intimistul olandez, lungmetrajul nu se mulțumește cu invocarea unei singure picturi, având în acest sens câteva subtilități care
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
cârciumă pentru a-și căuta iubitul (măcelar, nu pictor, între ucenică și maestru existând o atracție nematerializată fizic), iar filtrul de culoare se schimbă: paleta cromatică, ca și personajele sunt similare celor imortalizate de Vermeer în unul dintre primele lui tablouri, Curtezana, pictat la douăzeci-și-patru de ani, pe o pânză de mari dimensiuni la care nu va mai reveni apoi în picturile sale ce evocă mediul domestic. O altă aluzie e concentrată în imaginea ce redă o variantă nefinisată a tabloului
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
tablouri, Curtezana, pictat la douăzeci-și-patru de ani, pe o pânză de mari dimensiuni la care nu va mai reveni apoi în picturile sale ce evocă mediul domestic. O altă aluzie e concentrată în imaginea ce redă o variantă nefinisată a tabloului Femeie la fereastră, variantă ce amintește de Van Gogh. Să fie o coincidență? Redescoperirea lui Vermeer a fost inițiată tocmai în perioada post-impresionistă. Din aceste detalii nu rezultă că filmul se adresează în exclusivitate celor pasionați de istoria artei. E
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]