643 matches
-
uitării. VASILE GÂRNEȚ: La Hanovra ajungem pe la 16.30. Suntem cazați în hoteluri diferite. Din nou avem noroc (perspicacitatea lui Lascha Bakradse!), nimerim la Kaiserhof, pe Ernst-August-Platz, în centrul orașului. Numele meu este trecut greșit în registre (ce m-ar tachina Andrei Bodiu dacă ar fi aici!), dar se rezolvă repede. Colegilor din România le-a revenit un hotel mai „periferic”. La Hanovra, camera de hotel e mult mai mică decât la Dortmund. În schimb, orașul are un statut mai important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vei avea mai mulți și de amândouă felurile.“ „Nu, nu, nu, fiu! ca să urmăm șirul, căci, știi, George va fi mai mare decât tatăl și decât bunicul lui, și fiul trebuie să-i urmeze.“ Crezui că glumea sau că mă tachina, dar văzându-i expresia încordată mă cam sperie această mentalitate cu care nu eram obișnuită. „Dragă Elena, de zici mai mare decât... este fiindcă îi găsești mari, și aceasta după faptele lor. Așteaptă să facă George lucruri mai mari ca
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
se degajase. În acel moment sosește dr. Mețianu cu canule mari. I se pune una și respirația reveni bine, fața se luminează, ochii se animă, surâde și se uită malițios la noi și dr. Angelescu: „Doc tore, vrea să te tachineze“, îi spun; într-adevăr, tot neputând vorbi, face semn că vrea să scrie, și pe bloc, cu creionul scrie citeț, privind la dr. Angelescu: „Nu te impacienta“, căci doctorul cam strigase la cei tineri în timpul operației, găsindu-i prea înceți
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
propus odată cu el. Dacă-l întîlniți, surîde doamna Cristescu, schițînd o privire spre fata de alături, spuneți-i că a făcut o victimă pe aici, pe la noi... Sînteți rea, doamnă! exclamă fata, modelîndu-și frumos gura mică. Am înțeles că mă tachinați cînd sîntem numai noi, dar să spuneți de față cu cineva străin... Dorina dragă, se întoarce spre fată doamna Cristescu, eu am ajuns la anii și înțelegerea cînd, dintr-o privire, îmi pot da seama dacă omul din fața mea știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe la ziuă ce bine-o să fie! se bucură Vlad rîzînd strîmb. O să dăm mereu aceleași comenzi și-o să facem pe noi de frig. Vorba ceea: scoală-te, bea apă; culcă-te, fă pipi. Am eu un prieten care-și tachinează băiețelul cu vorbele astea. Știi ceva bancuri noi? De bancuri îți arde?! mă mir eu, potrivind scaunul în fața pupitrului. Cum crezi c-o să ne alungăm somnul?... Că de bîrfit, nu prea mai avem ce... Am aranjat amîndoi scaunele, apoi ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Când ne găseam În Hampshire și vedea salamandre pe drum, le culegea și le depunea În locuri diferite. Îi atrăgeam atenția: - S‑ar putea să nu dorească să fie acolo unde le pui tu. Era urât din partea mea că o tachinam În legătură cu impulsurile ei de milă. Duioșia e un sentiment inconfortabil pentru cei din jur. Duioșii Îi lasă pe cei mai puțin simțitori să le spună: „E legea vieții. Trebuie să mâncăm. Și crustaceele nu sunt la rândul lor canibale?” Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
spre stația de tramvai, priviră în urmă și văzură că tânărul le urmărește pas cu pas. Urcară în primul tramvai și se zgâiră pe fereastră. Băiatul, rămas în stație, se uita în urma lor. Vorbiră despre această întâmplare și Cristina își tachină colega pentru cucerirea pe care o făcuse. Seara, la ieșirea din cantină, dădură nas în nas cu băiatul din cofetărie. Își continuară drumul dar, plin de curaj, tânărul prinse mâna Luanei. Stai puțin. Vreau să vorbesc cu tine. Fata izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la birou, iar ea, deși nu era o persoană matinală, simțea nevoia să facă la fel. Darcey era managerul pe probleme de dezvoltare a afacerilor la această companie de servicii financiare care funcționa pe plan internațional. Tish și Amelie o tachinau numind-o sora lor de succes. Ceea ce era o prostie, bineînțeles. Nu era o femeie de succes. Slujba ei era interesantă, dar, așa cum le spunea și lor, părea mai importantă decât era în realitate. De fapt, se rezuma la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
lui Darcey, iar dacă primea mărirea de salariu promisă, avea să aibă grijă să primească și Darcey ceva. — Nu vreau nimic, îi spuse Darcey somnoroasă. Doar să mă culc la loc. Sunt frântă. —Ai ieșit cu noul tău iubit? o tachină Nieve. Fusese pe cât de surprinsă, pe atât de bucuroasă când Darcey o sunase prima oară să-i povestească despre el. Îi venea greu să și-o imagineze pe prietena ei moartă după cineva. Ăăă... da, recunoscu Darcey (deși nu îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
îi spunea că era singurul bărbat de pe lume potrivit pentru ea. Luă cursuri de gătit ca să îi poată oferi o gamă variată de feluri de mâncare, deși el îi spusese că se mulțumea foarte bine și cu mâncare comandată. Îl tachina spunându-i că erau delicatese și că nu le putea primi în fiecare seară, avertizându-l în privința colesterolului și tensiunii și asigurându-l că se va ocupa întotdeauna de el. El râdea și o numea micuța lui perfecționistă, făcând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
directe din Scoția spre Galway, la fel ca și din Dublin, nu conta foarte mult unde locuia. Și probabil că îi pria lui Darcey să mai iasă din țară puțin. Fiica ei nu era prea statornică din fire! Darcey o tachinase zicând că Minette nu voia decât să scape de ea ca să poată cocheta în voie cu Malachy Finan fără grija unei vizite neașteptate. Mama ei răspunse că flirturile aveau loc la castel, departe de ochii fetelor. Apoi Darcey o întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
fărĂ Îndoială cea mai norocoasă dintre pământence. Știam că, mai devreme sau mai târziu, va pleca Înapoi În Germania și Încercam să privesc lucrurile cât mai detașat. — o să pleci În Germania, o să bei bere și o să fii iarăși nefericit, Îl tachinam eu râzând. Atunci ingrid, care e o femeie practică, o să te trimită pachet Înapoi la mine. — Și tu o să mă primești ? — Bineînțeles că nu. o să fii prea gras și buhăit de atâta bere nemțească. Uneori, după ce făceam dragoste, el deschidea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de sub duș. la ce te gândești ? mă Întreabă el văzând că nu schițez nici un gest de a mă da jos din patul cu baldachin și așternuturi cu broderie à la vieille France. — la prim-ministru, spun eu zâmbind, ca să-l tachinez. — Vrei să zici la viitorul prim-ministru, spune el așezându-se lângă mine, sprijinindu-se Într-un cot și zâmbindu-mi à la James Bond. — Ești chiar atât de ambițios ? — N-ar găsi niciodată unul mai bun ca mine, spune
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nu există dreaptă-dreaptă. Nu există decât variații de diverse grade ale stângii. Șaman 139 — Te Înșeli, spune Jean-Claude trântind ușa mașinii, supărat pe comentariul meu, pe care el Îl consideră profund jignitor. În sinea lui Îi face plăcere să-l tachinez, sunt absolut sigură de asta. Îi place să-l contrazic pentru că atunci are ocazia să Își folosească abilitatea retorică nativă și logica implacabilă. Întotdeauna Învinge, iar eu Îl las, pentru că știu că are nevoie de asta. intrăm În restaurant și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Singurul om care a fost vreodată În țara Ming-ilor și a adus cu sine tehnicile lor de prelucrare a ceramicii se află acum pe lumea cealaltă. Am auzit că l-ați adoptat pe fiul Maestrului Shonzui, Ofuku. — Întocmai. Copiii Îl tachinează, spunându-i „puștiul chinez“. În ultima vreme, a refuzat să mai iasă din casă. Neguțătorul coborî privirea spre Hiyoshi. Băiatul, auzind pe neașteptate numele lui Ofuku, se Întreba oare cu ce se ocupa acel om. — Știți, continuă negustorul, am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
e noaptea de lungă! Inuchiyo râse sonor: — Dacă bem și cântăm toată noaptea, nu vom supăra mireasa? — De ce? Nu așa a fost crescută, răspunse Tokichiro. E o femeie foarte virtuoasă. Inuchiyo se trase mai aproape de Tokichiro și Începu să-l tachineze: — Ei, și ai putea vorbi puțin mai mult despre asemenea lucruri rușinoase? — Nu. Îmi prezint scuzele. Deja am spus prea mult. — N-o să scapi așa ușor. Ia aici o ceașcă mare de sake. Mă poți lipsi de asta mare. Cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
scuzele. Deja am spus prea mult. — N-o să scapi așa ușor. Ia aici o ceașcă mare de sake. Mă poți lipsi de asta mare. Cea mică merge perfect. Ce fel de mire ești? N-ai nici pic de mândrie? Se tachinau ca doi copii. Însă, chiar și cu atât de mult sake În jur, Tokichiro nu bea peste măsură - nici În noaptea aceea, nici altă dată. Încă din copilărie, cunoștea efectele excesului de alcool, iar acum, când privea ceașca mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
loc; nu-l invitase În casă, și, totuși, Tokichiro intrase fără șovăire și se așezase. Koroku se Întoarse spre el: Maimuță? Deși răspunsese Înainte la acest nume, de astă dată, Tokichiro refuză. Îl fixa pe Koroku, care Începu să-l tachineze pentru felul copilăros În care se purta: — Ei, haide, Maimuță. Ți-ai schimbat, dintr-o dată, atitudinea, dar până acum mi-ai vorbit ca unui om obișnuit. Vrei să mă formalizez, adresându-mă ca unui trimis al lui Nobunaga, de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ascundă În pământ, dar răspunse cu voce slabă, de o rară frumusețe. — Sunt onorată să vă cunosc dumneavoastră, stăpâne. Ați fost foarte bun și cu celălalt frate al meu, Shigeharu. Nobunaga o privi, impresionat. Ar fi avut chef să-l tachineze puțin pe Hideyoshi, dar acum se simțea vinovat și deveni serios. — Hanbei și-a revenit cu sănătatea? — Nu l-am mai văzut pe fratele meu de câtva timp, stăpâne. E ocupat cu Îndatoririle militare, dar primesc scrisori de la el, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să mă distrez puțin cu tine. Petrecerea s-a terminat, iar dovada e că sunt aici și plec amețit. Ceea ce e tot o minciună, râse el. — Of, afurisit mai ești, se sili Mitsuhide să zâmbească. Tolera faptul că Hideyoshi Îl tachina, căci nu-l antipatiza. Și nici Hideyoshi nu avea gânduri rele față de Mitsuhide. Întotdeauna glumea În voie cu sobrul său coleg, dar, În același timp, Îl respecta, când situația o cerea. Din partea lui, Mitsuhide părea să recunoască faptul că Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
al lui Mitsuhide, Chokansai, un om care Îmbrățișase sfintele ordine. La șaizeci și șase de ani Împliniți În acel an, cruțat de orice boală, avea plăcerea de a face glume. Se așeză lângă fiul de șapte ani al lui Mitsuharu, tachinându-l binevoitor. — E atâta viață aici, Încât simt că m-am Întors acasă. Bătrâne, dă-i ceașca asta lui Mitsutada. Mitsuhide băuse deja două sau trei cești, iar acum Îi trecu ceașca lui Chokansai, care, la rândul său, i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
strofă, ceru Shoha. Mitsuhide, Însă, nu se atinse de hârtia din fața lui. Încă avea cotul rezemat de brațul scaunului și părea să privească afară, În Întunericul grădinii, unde fremătau frunzele. Se pare că vă scormoniți creierii după strofă, stăpâne, Îl tachină Shoha pe Mitsuhide. Mitsuhide luă pensula și scrise: Toată țara știe Că a sosit vremea, E luna a Cincea. La o asemenea petrecere, odată ce era compusă prima strofă, participanții adăugau, la rândul lor, versuri, până se Însumau Între cincizeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
giumbușlucurile lui Hideyoshi erau atât de caraghioase Încât, până la urmă, și Chacha Își ascunse gura după mânecă și râse mai-mai să-i plesnească rochia la cusături. — Asta ce mai e? Noi, când râdem, o-ncasăm. Da’ acum râzi și tu! Tachinată de cele două surori ale ei, Chacha nu putea decât să râdă din ce În ce mai tare. Mama lui Hideyoshi râdea la rândul ei din când În când, privind dansul comic al fiului său, dar Nene, obișnuită cu bufoneriile soțului ei și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și se plimbă circular, în grupuri, ținându-se de braț. Câțiva cavaleri urmează această mișcare; majoritatea părții masculine se așează pe banchete, așteptând ca una dintre persoanele care se plimbă să se desprindă de celelalte și să vină să-l tachineze. Grupurile se formează puțin câte puțin; au loc recunoașteri, plimbări și mai îndrăcite; se ridică praful, căldura devine insuportabilă, orchestra se moleșește, conversațiile se animă, izbucnesc câteva râsete, se dau întâlniri, survine oboseala, îi urmează foamea; se merge să se
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
părinți; părinții; pe; persoane; pisică; a plînge; plîngere; plîns; plînset; posomorî; prietena; priveliște; problemă; profesor; prostie; provoacă; rană; ranchiună; răni; rănire; reacție; regret; reuși; revoltă; rîde; rîs; roși; scuze; sensibil; sentiment; sista; sîcîi; sora; stres; striga; suferi; suspine; nu știu; tachina; teamă; test; timid; pe tine; ceva trist; tot; a trăda; țintă; ușor; vecin; vecina; vecinul; verb; vesel; veselie; veste; vină; viola; vorbă; vorbe; a vorbi cinstit; vulnerabil; zbucium; zgomot (1); 780/296/89/ 207/0 supărare: tristețe (194); necaz (52
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]