517 matches
-
înțeles, că a fost un prost că s-a lăsat prins. Sunt în mod cert burgunzi de dincolo de râu și am motive să cred că acela nu e un Reinwalt oarecare, ci chiar cel pe care în Sapaudia îl numeau „Taciturnul“. E un trădător: după câte se spune, el a fost cel care le-a îngăduit gepizilor să treacă podul de la Augusta. — Bine. Atunci spune acelui trădător că, dacă nu se duc imediat de aici, îi facem băiatul bucăți sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de aici toți războinicii. — Și prizonierii? interveni Hippolita. Trebuie să-i elibereze! Mabertus încuviință. — Ai auzit, Reinwalt? Domina îi vrea pe toți liberi. Din mulțimea burgunzilor se ridică un cor de proteste. Un războinic, care de puțină vreme venise alături de Taciturn pe un magnific armăsar alb, părea să discute cu el cu o deosebită încăpățânare. înalt, impunător ca înfățișare, cu fața împodobită cu mustăți lungi și blonde, era cu bustul gol și gesticula înflăcărat, făcând semne cu mâna, în care ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mi-l aduci, pot oricând să mă întorc aici și să vă pedepsesc, pe tine și pe stăpâna ta, cu cele mai cumplite chinuri. — Trebuie să te încrezi în cuvântul meu, așa cum și eu o să mă încred în al tău. Taciturnul luă din nou frâele în mână și, întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul soarelui, ducându-l cu sine pe tânărul prizonier. Erau amândoi încălecați pe doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mână și, întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul soarelui, ducându-l cu sine pe tânărul prizonier. Erau amândoi încălecați pe doi cai lăsați, din ordinul Taciturnului, chiar de către burgunzii care-i furaseră toți caii pe care îi găsiseră în zonă. Nu fără ușurare, soldatul se îndepărtă de deprimantul spectacol al ruinelor și al disperării pe care îl avusese sub ochi ziua întreagă. Când, la primele luciri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stricăciunile, însă unii dintre ei, rătăciți, nesiguri, rămăseseră mai multă vreme în curte ori rătăciseră un timp prin preajmă, temându-se de întoarcerea barbarilor. Mabertus nu ar fi băgat mâna în foc mai mult decât alții în privința încrederii în cuvântul Taciturnului. De aceea, de teama unei capcane, evitase să meargă până la tabără pe drum și preferase să străbată - sigur pe faptul că știa bine zona - cărările întortocheate, dar mai sigure, ce traversau pădurea. Astfel că, doar odată cu lăsarea întunericului, ținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ale zidului. Multe puncte or fi rămas la ora asta fără apărare. Sebastianus îl măsură cu atenție, cu o ostilitate ce îi venea din conștiința chinuitoare a faptului că era posibil ca lucrurile să fi stat chiar așa. Maliban, veșnicul taciturn, de astă dată vorbi: — Cred că am face bine dacă am controla poarta lui Marcentius. Probabil că acolo au rămas puțini. Prefectului îi trecu un fior prin șira spinării. — Bine. Să mergem, atunci! Trebui să străpungă mulțimea, înaintând împotriva curentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
După o cercetare rapidă a locului, Balamber își dădu seama că cei căzuți erau cu toții burgunzi de dincolo de Rin sau, oricum, oameni de-ai lui Reinwalt. Unii, încă în viață, gemeau răniți. îl recunoscu pe unul dintre ei: Erhardt, fiul Taciturnului. Zăcra ghemuit în iarbă, în poziția fătului, și-și apăsa pântecele cu mâinile. Coborând de pe cal, Balamber se apropie de el și doar atunci zări, la o oarecare distanță, trupul cel lung la lui Reinwalt, întins cu fața în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o femeie. Ea... l-a ucis... pe tatăl meu. Ea e... Muri fără să-și încheie fraza. Oricum, Balamber ghicise deja numele pe care el nu ajunsese să-l pronunțe. Frediana! Din nou ea! Se ridică, se apropie de trupul Taciturnului și-l cercetă câteva clipe. în primul moment i se păruse ciudat că cel care îl ucisese nu intenționase să-și recupereze arma, dar acum înțelegea de ce: Frediana, nobilă și neîndurătoare, i-o lăsase înfiptă în piept ca un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care îl ucisese nu intenționase să-și recupereze arma, dar acum înțelegea de ce: Frediana, nobilă și neîndurătoare, i-o lăsase înfiptă în piept ca un semn de dispreț, căci acum era pătată de sângele unui trădător. Așadar, așa își găsise Taciturnul sfârșitul: în mica poiană, alături de fiul pentru care făcuse totul, sacrificând până și onoarea sa de războinic. încrețindu-și fruntea, privi întunecat împrejur, scormonind cu ochi scrutători desișul. Atacatorii lui Reinwalt puteau fi încă în preajmă și, chiar dacă nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nici un scandal major - nici o confruntare cu zbierete sau în care să se arunce cu ustensile de bucătărie. Desigur, avuseserăm discuții: eu obișnuiam să am din când în când accese de gelozie din cauza lui Janie și, oricând pomeneam de Shane, devenea taciturn și posac. Și a mai fost dimineața aceea când ne pregăteam să plecăm la lucru și nu reușea să-și aranjeze părul. Nu vrea să stea cum îl așez, s-a plâns, încercând să domolească un ciuf rebel. Nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
deranja teribil. Iar hotărârile ei erau definitive. Două fraze îl aduceau de obicei pe Vultur-în-Zbor în culmea enervării. Una îi aparținea Liviei Cramm. De fiecare dată când Deggle lăsa să-i scape vreo perlă neagră de înțelepciune de pe buzele-i taciturne, ea bătea din palme entuziasmată, ca o fetiță la pubertate căreia i se arată ceva deocheat în spatele unui tufiș, și exclama îentuziasmul făcând-o să-și piardă accentul meticulos studiat) Ai zice că-i taman dragul de Deggle în persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Împuținate-s zările azi, E-o molimă de mlaștini zăcute, Tu inimă mocnită mai arzi Otrăvile-odată băute... Mă-nșeală privirea din nou Și sânii fecioarei din glastră, Și-aștept taciturn, un ecou, Odată cu trecerea noastră; Adoarme-ntre lintiți undirea, Mi-e ceasul târziu, amintire, Visez cum din ceruri sclipirea Se stinge, pierdută-n privire... Pe aripi nocturne mă duc Hipnotic, în hău, cu părerea, Trecutul încerc să-l seduc Păstrându
AZI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83749_a_85074]
-
la telefon nici nu s-ar fi sinchisit, am observat eu. — Deși sunt foarte comunicativă și știu să sparg gheața, la telefon mă inhib. Dimpotrivă, când vorbesc de la om la om am succes totdeauna. Persoanele cele mai închise, cele mai taciturne se deschid ca niște flori. Chiar de curând a trebuit să contactez un domn foarte impor tant de la UNESCO, am vorbit la telefon, m-a tratat cu o răceală îngrozitoare. Mi-am spus: s-a termi nat, n-a mers
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Întotdeauna îi ținuse pe ceilalți la distanță. Unii bărbați mai pragmatici ar fi identificat această lipsă în persoana unei femei și și-ar fi petrecut concediul căutându-și o soție pe la petrecerile și meciurile de polo de la Simla. Dar Forrester, taciturn și dificil, preferase să vadă cum este viața fără copaci. La urma urmei, descoperise că nu-i prea pasă. E și ăsta un fel de progres. Pentru el, esența vieții constă în a deosebi ceea ce-ți place de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la telefon nici nu s-ar fi sinchisit, am observat eu. — Deși sunt foarte comunicativă și știu să sparg gheața, la telefon mă inhib. Dimpotrivă, când vorbesc de la om la om am succes totdeauna. Persoanele cele mai închise, cele mai taciturne se deschid ca niște flori. Chiar de curând a trebuit să contactez un domn foarte impor tant de la UNESCO, am vorbit la telefon, m-a tratat cu o răceală îngrozitoare. Mi-am spus: s-a termi nat, n-a mers
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
aproape identice. Dacă aș fi avut o soră geamănă cred că ar fi fost cam același lucru. Am reușit să ajung la fereastră fără să mă mai Împiedic de nimic pe drum. Cerul era Înnorat, ca de obicei, iar orașul taciturn era Învăluit În sclipirea zăpezii. Ninsese peste noapte, ceea ce urma să-mi Îngreuneze și mai mult drumul. Aveam să Întârzii dacă nu plecam Îndeajuns de repede. Mi-am apucat hainele În grabă și am dat să ies din cameră când
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
aveau forța esențialului. Substantive și verbe, comenzi limpezi, fără greș, izbind ținta, efficient, o dată și încă o dată, cum se cerea. Confuza clipă de siestă senilă. Tov Titi Tirbușon avea chef să-și descheie gulerul și cureaua, să arunce și el, taciturnul, undița, să-l legene în cârlig pe bufon, până scoate pe nas toate panglicile. „Cum zici, amantissime, Hitler ăla al dumitale ar fi fost un geniu? Scânteia de nebunie, cum zici mata... i-a zăpăcit pe toți. Povesteai despre invadarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Își amintește, brusc, că îl invitase, pentru această după-amiază, pe vechiul tovarăș de tăceri Ianuli. Kir Ianuli, camaradul cu care poți, în clipe grele, tăcea câteva ore împreună. Speriată că n-ar avea putere să stea singură, îl invitase, da. Taciturnul, cu discreția sa întunecată. Un bun artificiu, un înlocuitor de musafir pentru o festivitate anulată. Privește prin vizorul ușii, nu, nu e cel așteptat. Deschide larg ușa. — Ooo, asta zic și eu surpriză... Elegantul musafir rămâne în prag. Îi întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zorii trandafirii și languroși, urșii schelălăind în pădure noaptea. Vreau să îmi amintesc tot. Și, dacă asta e prea mult, atunci măcar o parte. Nu, mai mult decât o parte. Aproape tot. Aproape tot, cu spații albe pentru părțile lipsă. Taciturnul, dar amabilul Stanley Chowder, experimentat tunzător de iarbă, abil jucător de pocher și un derviș al ping-pongului, pasionat de filme americane vechi, veteran al Războiului din Coreea, părinte al unei fiice în vârstă de treizeci și doi de ani cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
doar că e ca mama. Dacă ar fi cunoscut-o când era de vârsta mea, acum ar fi fost căsătoriți. Sau cel puțin logodiți. S-ar fi potrivit perfect. În schimb s-a măritat cu tata, pe care îl numește „taciturnul“. Nu că el s-ar ataca vreun pic. În cele din urmă ne punem de acord să mergem să vedem un film de acțiune la Liffey Valley Shopping Centre. Asta facem de obicei, ca să fiu sinceră. Lui Tim nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
a mușchilor, efectele luminii pe suprafața pielii, deplina armonie a gesturilor. El nu se dezbrăcase de lucruri, ci lucrurile alunecaseră încet, cu grație, ca într-o vrajă. Luciano tuși, apoi luă bluza și îl ajută pe prinț să se îmbrace. Taciturnul ucenic schimbă chiar și câteva vorbe cu acesta, ca să-i permită maestrului său să-și revină. Potrivi apoi umerii și brațele prințului în poziția stabilită pentru portret și tocmai închidea ultimii nasturi, când auzi vocea lui Dante Negro. ― De ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Din cât mă duce pe mine mintea, nu despre asta e vorba la o sală deținută de Consiliul local. — Sunt de acord cu Lou, tună vocea lui Brian din fundul camerei. Se lăsă tăcere. Brian era genul omului de acțiune taciturn, care rareori deschidea gura; pe timp de noapte, lucra ca bodyguard la petrecerile rave, stând de pază lângă ușă, cu geaca de pilot din satin negru dând să pleznească pe umerii masivi. Aspiranții la un loc Înăuntru ridicau brațele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de exprimare laconică. El zâmbi larg. De fapt, asta am presupus că făcea, pentru că fălcile lui masive se relaxară și În colțurile ochilor Îi apărură niște mici cute. Jim Ashley era Întruchiparea felului În care Îmi Închipuiam că Îmbătrânesc eroii taciturni din romanele de dragoste. Din păcate, Betty era probabil varianta feminină. — Dar, Jim, Închisoarea e ceva mai departe! Nu e ca și cum Sam ar locui chiar vizavi! exclama ea. Îmi zâmbi, iar masca pictată și Întinsă artificial pe chipul ei contrastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ani, tatăl meu, cu zece mai mult. Se studiau Îndelung În tăcere, pe fondul unor avânturi patriotice. Din 7 august, când, după trei Înfrângeri succesive, devenise limpede că războiul era pierdut, că teritoriul național era amenințat, bunicul meu deveni mai taciturn. Cum fiica și viitorul ginere se străduiau să-i aline melancolia, Între ei se stabili o complicitate. De atunci, era de ajuns o privire pentru a hotărî care dintre ei trebuia să intervină și cu ajutorul cărui argument. „Prima dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
AA - iar Finn, ca de obicei, clocește ceva în tăcere. Ieșirile lui sunt teatrale. Dă cu pumnul în masă, înjură și-i provoacă pe toți la partide nebunești de biliard. E ceva să-l vezi pe Finn stăpânit, ba chiar taciturn. De obicei, când cei doi nu se înțeleg, totul pare că stă să explodeze. Astăzi atmosfera e încărcată, deprimantă din cauza comportamentului nefiresc al lui Finn. Mă uit la Davey din dosul monitorului. Dă din umeri, încercând să-mi sugereze că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]