KorAP: Find »[drukola/base=teanc & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...70 >

1,731 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

să te aresteze pentru asta! —Sunt doar curios... Doi polițiști care trecuseră pe lângă ei se Întoarseră și Îi priveau. Asta, spuse Wendy arătând spre pălăria conică a femeii. Cât vrei pe pălărie? Și scoase la Întâmplare o bancnotă din propriul teanc. Era de o sută de kyat. Femeia dădu din cap, apoi Își scoase pălăria și i-o Întinse lui Wendy. Polițiștii se Îndepărtară. Au plecat, spuse Wyatt. Acum poți să dai pălăria Înapoi. Dar o vreau. Am nevoie de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
punctele de control, nu mai aveau ce trafic să urmărească. Odată ajuns acolo, Harry trebui să se Îmbărbăteze și să repete figura cu Înjurăturile În fața noului public, doi polițiști mai mari În grad. După multe discuții vesele, Harry scoase un teanc de bancnote și Întrebă dacă poate Închiria o mașină. —Taxi? Întrebă el cu prefăcută inocență de parcă ai fi putut chema un taxi În pustietatea aia. Taxi merge vum-vum pe drum. Bărbații Înțeleseră foarte bine cuvântul „taxi“, la fel ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Unul Întinse mâna și mișcă imperceptibil din degete semn ca Walter să-și depună acolo buletinul. Walter Îi mai dădu și alte documente, inclusiv cel pe care apărea clar numele lui Harry. Polițistul le inspectă pe toate scorțos. Îi aruncă teancul de documente Înapoi și-i spuse pe un ton răstit: De ce-ți lași clienții să umble de capul lor? E Împotriva legilor turismului. Walter făcu ce auzise că e cel mai bine când ai de-a face cu poliția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Seraphineas Andrews știa de mitul Fratelui Alb Mai Mic. Ce noroc pe capul lui că era alb. Într-o zi de târg, Andrews și-a improvizat o biserică ad hoc. Pe o masă pliantă, de-o parte a pus un teanc mic de douăsprezece cărți, iar de cealaltă parte, o Biblie deschisă. În satele voastre, intonă el, aveți mulți Nați care vă fac necazuri și greutăți. Desfăcu cărțile În evantai lovind teancul ușor cu degetul o singură dată. —Eu am reușit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
o masă pliantă, de-o parte a pus un teanc mic de douăsprezece cărți, iar de cealaltă parte, o Biblie deschisă. În satele voastre, intonă el, aveți mulți Nați care vă fac necazuri și greutăți. Desfăcu cărțile În evantai lovind teancul ușor cu degetul o singură dată. —Eu am reușit să-i Închid În aceste cărți. Mulțimea se uită la fețe: regele de pică, dama de pică, valetul de pică... În acel moment el Îi invocă pe Tatăl din ceruri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
și mimă un evantai din cărți. Rupert zâmbi larg. —Mamă, toți birmanezii se dau În vânt după trucuri cu cărți. Amestecă cu vădită plăcere cărțile, lăsându-le să cadă dintr-o mână Într-alta, fără să le aranjeze. Îi oferi teancul lui Loot. —OK, alege o carte, orice carte. Moment În care cele două divinități căzură În extaz la auzul Începutului ritualului, exact aceleași cuvinte care fuseseră pronunțate cu o sută de ani Înainte de părintele lor fondator, maestru În escrocherii, Seraphineas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
triste exprimând că le părea rău să plece de la niște oameni așa de minunați. În continuare, Roxanne făcu un pas Înainte, luă mâinile micuțe, aspre, ca niște gheare ale bunicii și-i puse banii În ele. Femeia se uită la teanc, păru șocată și jignită, Îi Împinse Înapoi În mâinile lui Roxanne și-și ridică palmele ca și cum s-ar fi apărat de un demon. Se așteptaseră la asta. Marlena Îi prevenise deja că la chinezi era obiceiul de a refuza teatral

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Mi s-a tăiat respirația. Și apoi i-am auzit pe polițiști râzând. Abia atunci am aflat adevărul - cum ne scăpase portarul de la moarte, deși nu aceasta fusese intenția lui. Înlocuise lingourile de aur cu unele de plumb, valuta cu teancuri de pagini tăiate din cărțile tatei și diamantele cu pietriș. Când mi-am dat seama că am fost În același timp păcăliți și salvați, am fost așa de copleșită de bucurie că mi-am simțit picioarele Înmuindu-se și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
va oferi o sumă frumoasă. Global News Network era o posibilitate, Însă nu prima lui alegere din cauză că prea cochetau cu latura josnică a jurnalismului, dar când venea vorba de exclusivități și scandaluri, oamenii de acolo știau cum să-ți fluture teancul de bani prin fața ochilor. Ah, mirosul succesului. Materialul ăsta scurt cu Harry Bailley i-ar putea aduce ușor o mie-două de lire. Și dacă turiștii mureau - ei bine, să nu mergem până acolo. Nu știu dacă e o idee prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
pe cum arată, pe viața și gândurile ei. Dar interiorul casei Îl uimi. Mobila era confortabilă și simplă, fără pretenții, cum și-o imaginase el. De fapt, În cameră domnea dezordinea dintr-o cameră locuită, o dezordine plăcută, cu un teanc de ziare pe masă, Încălțări Împrăștiate pe podea, o cutie de șervețele Kleenex și albume de poze unele peste altele, la grămadă, pe măsuța de cafea. Era uimitor, ținând cont de cât de inflexibilă era pe vremea când erau căsătoriți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435

din greșeală trei mii și ai șters-o în viteză, fără măcar să-mi mulțumești!". Șoferul a început să se bâlbâie zicând: "Vai de mine! Cum așa? Care trei mii de pesos? Uitați, domnule în timp ce vorbea a scos din buzunar un teanc de bancnote mici că nu am nicio bancnotă de o mie de pesos! Dacă aș fi primit, cum spuneți, trebuia să-i mai am, adică trei mii, nu-i așa? Dar uitați-vă, nu-i am!". Am înțeles că a

Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

acasă, să mă bucur de colecția mea de Pif-uri. Îmi lipseau doar câteva numere, pe care le căutam cu pasiunea și nebunia colecționarului. Umblasem prin toate anticariatele, vânzătorii deja mă cunoșteau, îmi deschideau ușa prin spate, să intru direct la teancuri. Iubeam benzile desenate, mă regăseam în lumea cauciucată a Castravetelui Mascat și simțeam bucurii inimaginabile în călătoriile transatlantice ale lui Corto Maltese. Îmi plăceau slipul de piele al lui Rahan și bâta noduroasă cu care Gardianul-Șef îl urmărea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Cu Pif-urile, era altă poveste. Ceva despre copilărie, plăceri băiețești (colorate și mirosind a plastic velin) și dorința de-a trece triumfător prin timp. Degetul lui Freud și prăjiturile lui Proust laolaltă nu puteau să o spună la fel de bine ca teancurile parfumate cu plumb, după care umblam și-acum, la 38 de ani: încăpățânat, irațional și ridicol. Lumea îmbătrânea, prietenii plecau unul după altul, învinși sau poate doar obosiți, ochii se întunecau, degetele începeau să tremure, pielea cădea moale ca varul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
puști răsfățat. Anticarii îmi știau deja nebunia; unii poate o și înțelegeau. Titi și Titu, pe Moșilor, săreau de la jocul de table să-mi deschidă dulapul din spatele biroului. Wittenberg, din Curtea-Veche, mă lăsa-n depozit să forfotesc cu scărița printre teancuri. Matache, de la Universitate, suna noaptea: „Domnu’ Robe, mâine vine un lot!“ (îmi și imaginam revistele aduse cu duba, claie peste grămadă, cu lanțuri la glezne și basmale negre pe ochi, apoi împinse brutal pe raft, la vorbitor). Scurtu, lângă „Luceafărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
din priviri: când mergem la meditații? cine apără marți pe „Dinamo“? cât o mai duce nea’ Nicu? Povesteam filme, cărți, meciuri, croiam planuri mărunte de viitor (pentru mine, viitorul arăta ca un ochean întors pe dos). La plecare, tropăiam pe teancurile de reviste „Femeia“, încălziți de furie, deznădejde și-alcool. Iubirea și sexul n-aveau ce căuta acolo (cum nu mai avea nici Dana), oricum nu ne interesau detaliile, până și cinismul nostru de-adolescenți ai socialismului păstra o decență, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
identic, fără oprire. Câțiva profesori încercau totuși să ne convingă că se poate veni binedispus la cursuri și la ora opt. Le dădeai bună-ziua și simțeai aburii țâșnind din partea cealaltă a catedrei; încercai doar să le ghicești conținutul. Alții scoteau teancuri de foi galbene din sacoșe, citind rar și răspicat, până adormeai de exasperare. Despre forme și conținuturi (altele decât cele ale sucurilor gastrice) ți se vorbea mereu, la orice curs sau seminar: era melodia salvatoare, refrenul duios al plictiselii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ținute deoparte de ochii indiscreți. Nu puteau lipsi, nu-ți puteai imagina lumea fără ele. Până și comuniștii păstraseră obiceiul, le făceau la Braiconf și Tricodava, groase, încăpătoare, să te țină până la pensie. Le găseai pe raft la mercerie, în teancuri de câte douăzeci, pătrățoase, în carourile alea vișinii pe fond verde (la partea estetică, stăteau mai prost). Astăzi, poți să cauți oriunde, de la prăvăliile de pe Calea Moșilor, la magazinul sătesc din Dolhasca; nu mai există. Lumea nici nu își mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Așa, fără vreun motiv anume, ai fi zis că le face plăcere să-ți bage bețe-n roate. Sau poate era doar un exercițiu democratic: aveau dreptul să se plângă, îl foloseau. Curgea cu reclamații, în fiecare semestru; găseai un teanc la secretariat, sub corespondența profesorilor. Unde ajungeau hârtiile, nu se știa, pentru că nimeni nu văzuse, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, să li se dea vreun răspuns. Și tot așa, în fiecare an. O mână spăla pe alta, ca-n filmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
carpetelor) și curgeau niște ațe din ea. Ne-am așezat pe canapele fără să mai așteptăm invitația. Eu și Maria pe-un pat, tânărul Lupu și sacoșa pe celălalt. Mihnea a scotocit prin cufăr și-a smuls de-acolo un teanc de prosoape. Ne-a aruncat fiecăruia câte unul. „Ștergeți-vă bine, avem de stat ceva aici.“ „Presupun că e căsuța ta de vacanță...“, a oftat Maria, în timp ce-o frecam bine cu prosopul pe cap. „Sau coșmelia bunicilor...“, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de Van Gogh, cu-o strângere de inimă. Dădeam banii în aceiași zi, îi lua doamna Matei, nici n-apucam să mă uit la ei. Dacă ar fi aflat Maria, m-ar fi omorât. Prin casă mai țineam și-un teanc de hârtii de la bunicu’ Vitalian, împachetate într-un dosar de piele legat cu șiret. Când ne apuca cheful de iluzii și nostalgii, forfoteam împreună cu Maria printre poze și hârtii fermentate: ne prindea noaptea citind scrisori din armată sau mesaje sărbătorești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în capse de cotorul dosarului. Scrisul se citea limpede, trecut ordonat și de mână, cu litere mărunte și grăsunele. Dar, oricât de mult l-aș fi sucit, un lucru rămânea clar: nu îmi aparținea. Cineva îmi strecurase în dosar un teanc de hârtii, fără destinatar sau semnătură, pe care le botezase „Scrisori“, le ștampilase pe ani și le pusese și-antetul Securității, sus, pe colțul din dreapta, ca la idioți. Devenisem campionul genului epistolar. Îl depășeam net pe Eminescu, eu mă lăudam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de partea de jos, dar nici nu mă născusem ieri: ce frumos trebuie să fi fost să conduci facultatea din automobilul mic de piele, moale și confortabil, aproape pufos, cu role în loc de picioare, deplasându-te fără zgomot printre birouri, spre teancurile de agende și hârtii oficiale! Scrisoarea 2. 7.03.1998 Direcția operativă, serviciul corespondență De la mii de kilometri, din locul unde la ea este ziuă, iar la mine noapte, Adina îmi trimite propriile coșmaruri. Fabrica ei de tenebre produce pești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
caz, imprudent. Pe mine nu mă chema nici Măriuca (experta în topometrie militară, care sfârșește-n pădure, găurită de-un obuz german), nici Maria din Butoieni (care îi predă steagul turcesc lui Mihai Viteazul, înainte să cadă, doborâtă de-un teanc de suliți). Nu fusesem înzestrat cu vreun blindaj corporal, și nici cu limbajul răspicat și invulnerabil al eroului de manual, care își recită sloganurile patriotice în timp ce dușmanul îi pulverizează câteva sute de gloanțe în ficat. Eram un ins ponderat, conștient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mare, că deja m-am plictisit.“, mi-a tăiat-o Mihnea, după care l-a luminat pe Filimon: „Urât mai e ăsta... Seamănă cu-o pasăre împăiată.“ „Toți scriitorii arată la fel, când îi bați într-un cui.“ Am lăsat teancurile de hârtii la locul lor și ne-am strecurat afară din catedră. Trebuia să ajungem pe partea cealaltă, așa că iar am urcat, iar am traversat bâjbâind, iar am înjurat în gând liftul care nu mergea. Până la urmă, am nimerit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
recunoștință. Mi-am întins gâtul și, cu Mihnea alături, morți de curiozitate, am scos capul peste balustradă. Auzeam zgomotele neclar, dar strident, ca atunci când intri într-o cameră la Circa Financiară. Puteam distinge fâșâitul hârtiilor întoarse, pocnetul ștampilelor și clămpănitul teancurilor de dosare, dar nu-mi dădeam seama nici câți oameni se-află înăuntru, nici ce vorbesc. Să fi fost în jur de zece-cincisprezece inși, toți la costum, circulând în jurul unei mese lungi și ovale. Pe masă, ca niște troleibuze la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]