65,323 matches
-
îi cunosc pe cîțiva dintre arhitecții care au gîndit cîndva un București armonios, purtător al unor embleme importante ale acestui tip de limbaj vizual. Și nu doar atît. Într-o zi, pe la prînz, am găsit întredeschisă ușa sălii Izvor a Teatrului Bulandra. Știam că accesul este interzis pentru că se fac lucrări profunde de reamenajare și renovare. Curiozitatea mă ispitea, mărturisesc, de mult și mi s-a părut că mi se oferă o șansă, acum, să întrezăresc ceva din noul chip. Mai
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
forfotei unui șantier. Mergeam încet, iar ochii îmi zburau în toate părțile. Imaginea începe să se contureze. Arhitectul acestui proiect îndrăzneț, foarte dinamic și modern este acela care și-a mai legat numele de o sală din București, cea a Teatrului Act, Octavian Neculai. M-am plimbat printre schele și tot felul de aparate, simple și sofisticate, mi-am umplut patofii de albul prafului și al molozului. E cel puțin ciudat să găsești în locul gălăgiei și agitației teatrale, muncitori și sculele
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
din ce văd, și-a asumat-o pînă la capăt. Chiar și șocul pe care îl va provoca, chiar și reacțiile variate. Trăiesc o emoție specială. Similară poate cu aceea pe care au traversat-o, demult, artiștii și publicul aceluiași teatru față de proiectul Ciulei-Bortnovschi care a revoluționat sala Grădina Icoanei (astăzi Toma Caragiu), primită în dar de la Școala Centrală de fete. Un arhitect este acel artist care își urmărește o idee de la desen, la concretețea volumelor, spațiilor, liniilor, care îi dă
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
sala Izvor se întîmplă un altfel de spectacol care deja face parte din exercițiul meu de memorie, de neuitare, de prețuire și respect față de o profesiune al cărei protagonist, arhitectul, rămîne în culise, ca și regizorul cînd luminile din foaierul teatrului se aprind și sosesc invitații. Povestea acestui loc va avea alte rezonanțe cînd fiul meu va fi mare, va fi spectator al Bulandrei. În povestea lui se va găsi și povestea mea și a părinților mei...
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
succesul și gloria." Autoarea discută pe marginea a numeroase citate despre "trăirea afectivă și morala angoasată care, la Ionescu, însoțește fanfaronada sa paralogică" din articolele publicistice și din jurnalul de tinerețe. O a doua parte a capitolului abordează piesele de teatru, din aceeași perspectivă oarecum curioasă pentru un ochi de literat, a permanentei arheologii filosofice. Dincolo de Urmuz și Caragiale sau poate înaintea acestora, dramaturgul Ionescu e descoperit a fi incredibil de coerent într-o atitudine filosofică constantă de-a lungul carierei
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
psihanaliză a textului găsim în capitolul despre Rinocerii. Se pare că Ionescu a uitat, printr-un proces des întîlnit în stările post-traumatice, că rinoceri îi numea pe colegii de generație dedați la antisemitism și, atunci cînd a scris piesa de teatru, a ales pur și simplu un cuvînt din Larousse și un animal care i s-a părut expresiv. Regăsește apoi cuvîntul într-un jurnal de tinerețe. Speculația e tulburătoare și imaginea lui Nae Ionescu ca singurul rinocer cu pălărie trece
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
singuri demisia, pentru a nu pune în primejdie aderarea României la NATO ? Cu vreo câțiva ani în urmă, Dinu Săraru spunea, obidit, într-un interviu, că nu i se dă voie să-și iubească patria. Ce înțelegea actualul director al Teatrului Național prin pomenita interdicție? Nu i se dădea și lui o funcție publică. Cu alte cuvinte, în România nu poți fi patriot dacă n-ai o funcție la stat. Dar revenind la insurmontabila problemă a foștilor securiști, s-au terminat
Cu securiștii reșapați, înainte? by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15382_a_16707]
-
Elena Zottoviceanu În condițiile precare în care supraviețuiesc teatrele noastre lirice, se pune din ce în ce mai acut problema descoperirii și formării unei generații noi de interpreți. Dacă în trecut muzica și sportul erau domenii către care părinții își îndreptau odraslele de mici, pentru că ofereau șansa de a ieși din rânduri, astăzi
În căutarea vocilor tinere by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15378_a_16703]
-
Pescuitorii de perle s-a dovedit de asemenea o experiență reușită cu protagoniști convingători (Roxana Briban, Marius Brenciu, Iordache Basalic, Valentin Vasiliu). O aceeași gândire managerială a prezidat și la noua producție a Operei din Constanța cu Madama Butterfly. Conducerea teatrului a acordat încredere unei echipe proaspete: Stela Sârbu este o soprană care merită atenție pentru modul în care și-a dus rolul, copleșitor, cu putere de concentrare și soliditate a cântului; Claudia Codreanu, cunoscută bucureștenilor din aparițiile în sala de
În căutarea vocilor tinere by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15378_a_16703]
-
a dus rolul, copleșitor, cu putere de concentrare și soliditate a cântului; Claudia Codreanu, cunoscută bucureștenilor din aparițiile în sala de concert a dezvăluit calități scenice remarcabile și baritonul Ion Ardelean - s-a dovedit încă o dată o achiziție bună pentru teatru. Și inițiativa "privată" începe să acționeze în scopul sprijinirii tinerilor, creîndu-le oportunități de a se urca pe scenă. Aș enumera doar câteva momente din ultimele două-trei luni, din care se desprinde o imagine a dinamicii acestui proces complicat dar vital
În căutarea vocilor tinere by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15378_a_16703]
-
regia lui Radu Penciulescu; între timp, "am uitat tot" din acel spectacol, în afară de o senzație copleșitoare pe care ți-o inducea - de vinovăție și de neputință; a fost, de altfel, în acea seară, singura dată cînd am asistat, într-un teatru, la următorul fenomen: un spectacol - excepțional! - se încheie, iar sala privește înmărmurită, incapabilă să aplaude! Lumea s-a ridicat și a ieșit într-o tăcere totală... Mai tîrziu, în studenție, am citit voluminoasa piesă a lui Hochhuth (jucată în premieră
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
în studenție, am citit voluminoasa piesă a lui Hochhuth (jucată în premieră la Berlin, în 1963, și însoțită de vii polemici încă de la lansare); un text, fără îndoială, impresionant, dar mai degrabă literar-istoric-filosofic decît propriu-zis teatral. Spunea autorul: "Am ales teatrul și nu romanul, pentru că teatrul îmi oferea avantajul de a mă adresa direct publicului. Cuvintele sînt mai puternice atunci cînd sînt rostite (...) în fața unor sute de oameni, decît atunci cînd sînt scrise, adică menite a fi citite în intimitate"... Iar
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
piesă a lui Hochhuth (jucată în premieră la Berlin, în 1963, și însoțită de vii polemici încă de la lansare); un text, fără îndoială, impresionant, dar mai degrabă literar-istoric-filosofic decît propriu-zis teatral. Spunea autorul: "Am ales teatrul și nu romanul, pentru că teatrul îmi oferea avantajul de a mă adresa direct publicului. Cuvintele sînt mai puternice atunci cînd sînt rostite (...) în fața unor sute de oameni, decît atunci cînd sînt scrise, adică menite a fi citite în intimitate"... Iar imaginea poate fi încă și
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
cu riduri, poate obosiți. Imaginea lor este marcată de forță și vitalitate creatoare, de vervă, de neastîmpăr și, într-un fel, de o grabă de a face cît mai mult și cît mai bine. Au lăsat urme vizibile în istoria teatrului, a literaturii, a televiziunii. Ne raportăm la ei ca la modelele în ierarhiile care includ criterii, argumente. Din ce în ce mai des, sătui de confuzia din jur, le invocăm prezența și trecem mai ușor peste "astăzi". De ce a fost altfel atunci? Doar o
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
prezența și trecem mai ușor peste "astăzi". De ce a fost altfel atunci? Doar o presiune de tip comunist naște un soi de solidaritate umană și artistică, în care, totuși, valorile nu sînt amestecate cu mediocritățile? În seara de 4 martie, Teatrul Bulandra ne-a invitat la o întîlnire cu Toma Caragiu. În sala care îi poartă numele. Pe scenă, într-un con de lumină, scaunul lui Toma din Elisabeta I. De jur împrejur, pe gradene și în sală, familia - Matilda Caragiu-Marioțeanu
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
Elisabeta I. De jur împrejur, pe gradene și în sală, familia - Matilda Caragiu-Marioțeanu, Geta Caragiu (cele două surori), Ștefan Caragiu (nepotul lui), actori, regizori, scenografi, prieteni, publicul de ieri și publicul de azi, oameni de cultură. Puțini actori, însă, dinafara teatrului, i-am zărit doar pe Mircea Albulescu și pe Rodica Mandache. Știam că unii sînt prin turnee, în țară. Dar ceilalți? În seara aceea, granițele timpului au fost suspendate și s-a circulat liber prin cele mai minunate momente ale
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
iar marii actori ai trupei să stea iarăși, împreună, umăr la umăr, ca altădată. Mi s-a părut poate cel mai semnificativ omagiu pe care au reușit să-l aducă memoriei lui Caragiu, geniului lui, generozității și imensei iubiri față de teatru. Ochii, tonul vocii, expresiile ludicului, profunzimea gesturilor, mirările, seriozitatea și farsele, tandrețea, volubilul și tristețea, dimensiunile irepetabile ale histrionului, ale poetului, tăcerile, lumea sonoră și explozivă, toate acestea (și încă multe altele pe care le-a angrenat cu el, le-
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
Fiecare se vedea orice ar fi interpretat, fiecare a rămas în memoria spectatorilor. Existau și fricțiuni, și orgolii, și invidii, să nu le idealizăm, dar toți știau foarte bine ce înseamnă să joace împreună pentru cariera fiecăruia și pentru prestigiul teatrului. Contează enorm ce energii se adună pe scenă, cine îți dă replică și cui o dai tu. Nu e nevoie să exemplific acum. Nici n-aș ști ce să aleg, ar trebui poate să reproduc, în bună măsură, cartea. În
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
cine îți dă replică și cui o dai tu. Nu e nevoie să exemplific acum. Nici n-aș ști ce să aleg, ar trebui poate să reproduc, în bună măsură, cartea. În seara aceea am înțeles că această criză a teatrului pe care o parcurgem nu este nimic altceva decît criza școlii de teatru, criza managerială și criza de caracter. Ciulei, Esrig, Penciulescu, Mugur. Îi evocăm și îi invocăm mereu. Mulți dintre ei au format generații și generații în școală. Complexitatea
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
exemplific acum. Nici n-aș ști ce să aleg, ar trebui poate să reproduc, în bună măsură, cartea. În seara aceea am înțeles că această criză a teatrului pe care o parcurgem nu este nimic altceva decît criza școlii de teatru, criza managerială și criza de caracter. Ciulei, Esrig, Penciulescu, Mugur. Îi evocăm și îi invocăm mereu. Mulți dintre ei au format generații și generații în școală. Complexitatea personalității acestora însemna, de regulă, o tridimensionalitate: profesor, regizor, director de teatru. Exista
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
de teatru, criza managerială și criza de caracter. Ciulei, Esrig, Penciulescu, Mugur. Îi evocăm și îi invocăm mereu. Mulți dintre ei au format generații și generații în școală. Complexitatea personalității acestora însemna, de regulă, o tridimensionalitate: profesor, regizor, director de teatru. Exista o perfectă continuitate într-un travaliu foarte special. Un actor era adus în trupă de Ciulei sau de Penciulescu sau de Vlad Mugur știind exact ce anume registru acoperă, ce va juca imediat și într-un interval mai lung
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
Alexandru Darie, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Tompa Gabor, Victor Frunză... În ultimul timp, o risipire a momentului, a culmilor, a potențialelor s-a instalat trist și apăsător. O generație de artiști, astăzi matură, este risipită: trei într-un teatru, cinci în alt teatru, unul prin provincie. Puțini manageri mai sînt preocupați să adune valorile autentice, puțini regizori au continuitate în lucrul cu ele, le gîndesc traseul mai departe. Lucrurile par că se întîmplă, și nu că în spate cineva
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Tompa Gabor, Victor Frunză... În ultimul timp, o risipire a momentului, a culmilor, a potențialelor s-a instalat trist și apăsător. O generație de artiști, astăzi matură, este risipită: trei într-un teatru, cinci în alt teatru, unul prin provincie. Puțini manageri mai sînt preocupați să adune valorile autentice, puțini regizori au continuitate în lucrul cu ele, le gîndesc traseul mai departe. Lucrurile par că se întîmplă, și nu că în spate cineva pregătește, ca la șah
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
Hogwart sînt de fapt precepte ale descoperirii și modelării de sine. Ambele superproducții sînt distribuite în România de către InterComFilm. De Mărțișor, Agenția Champions s-a asociat cu ARCUB - care a inițiat "Săptămîna poveștilor magice" (un salon expozițional reunind apariții editoriale, teatru de păpuși, proiecții video) - pentru a lansa o producție Disney-Pixar distribuită în România de către GlobComMedia. Compania monștrilor în regia lui Pete Docter (care conduce o echipă rodată în succese precum Toy Story și Aventuri la firul ierbii) este un film
Carte - film - carte by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15432_a_16757]
-
într-o incintă academică, invitând la popas spiritual, la meditație fără grabă într-o lume al cărei ritm se află în plină creștere. Uși modeste, ca aceea de la bojdeuca lui Creangă, dar și somptuoase ca acelea de la Palatul Culturii și Teatrul Național. Ușa Casei Pogor și cea de la Bolta Rece, mai frecventată aceasta, pare-se, decât ușa prin care se intră la Filarmonică, în vechea, solemna "Notre Dame", evocă toate un spațiu cultural al cărui specific n-a contenit să intereseze
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]