430 matches
-
unui program politic coerent, ci produsul combinării a doi factori: lipsa de experiență în managementul politic al unei societăți moderne complexe și gradul scăzut de popularitate. Radicalismul a reprezentat singurul instrument pe care partidele istorice îl aveau în competiția cu tehnocrația, ce nu era înclinată spre schimbări cu orice preț, chiar distructive. Anticomunismul programatic, la care ulterior s-a adăugat lupta împotriva foștilor (actualilor?) „securiști”, nu reprezenta o reacție la estimarea corectă a pericolului real al revenirii comunismului, ci, în primul
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Anticomunismul programatic, la care ulterior s-a adăugat lupta împotriva foștilor (actualilor?) „securiști”, nu reprezenta o reacție la estimarea corectă a pericolului real al revenirii comunismului, ci, în primul rând, arma principală a partidelor istorice, utilizată în lupta politică împotriva tehnocrației, care obținuse puterea după Revoluție, o modalitate de „punere la colț” a acesteia. Din cauza politicii ceaușiste, aproape întreaga generație activă de specialiști a fost forțată să intre în partid. Din acest punct de vedere, întreaga tehnocrație putea fi comod acuzată
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
în lupta politică împotriva tehnocrației, care obținuse puterea după Revoluție, o modalitate de „punere la colț” a acesteia. Din cauza politicii ceaușiste, aproape întreaga generație activă de specialiști a fost forțată să intre în partid. Din acest punct de vedere, întreaga tehnocrație putea fi comod acuzată de a fi fost comunistă, responsabilă de acest experiment istoric negativ și purtătoare a unei mentalități comuniste. Tehnocrația era prezentată ca fiind vechea nomenclatură care „furase/confiscase Revoluția”, accesul ei la putere trebuind să fie blocat
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
întreaga generație activă de specialiști a fost forțată să intre în partid. Din acest punct de vedere, întreaga tehnocrație putea fi comod acuzată de a fi fost comunistă, responsabilă de acest experiment istoric negativ și purtătoare a unei mentalități comuniste. Tehnocrația era prezentată ca fiind vechea nomenclatură care „furase/confiscase Revoluția”, accesul ei la putere trebuind să fie blocat. Partidele istorice susțineau transformarea în lege a celebrului punct 7 al „Declarației de la Timișoara”, conform căruia le este interzis foștilor comuniști accesul
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
să fie blocat. Partidele istorice susțineau transformarea în lege a celebrului punct 7 al „Declarației de la Timișoara”, conform căruia le este interzis foștilor comuniști accesul la funcții de conducere în noul stat. Radicalismul anticomunist reprezenta un avantaj competitiv. Alături de trecutul tehnocrației, discutabil din punct de vedere ideologic, lipsa de apetit pentru atitudini anticomuniste violente accentua punctul ei vulnerabil. Neconsiderându-se nici responsabili de crimele vechiului regim și nici „infestați” de ideologia comunistă, „tehnocrații foști comuniști” se simțeau amenințați de radicalismul anticomunist
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Radicalismul anticomunist reprezenta un avantaj competitiv. Alături de trecutul tehnocrației, discutabil din punct de vedere ideologic, lipsa de apetit pentru atitudini anticomuniste violente accentua punctul ei vulnerabil. Neconsiderându-se nici responsabili de crimele vechiului regim și nici „infestați” de ideologia comunistă, „tehnocrații foști comuniști” se simțeau amenințați de radicalismul anticomunist al partidelor istorice. Partidele istorice au reușit în mare măsură să mențină în atenția politică lupta împotriva comuniștilor și securiștilor, teren pe care ele erau ca legitimitate mai tari. Accentuând punerea în
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
care, cu sprijinul masiv al Occidentului, va redresa rapid situația economică a țării; pe radicalismul anticomunist și pe critica PDSR ca fiind un partid de tip comunist ca mentalitate. Relația dintre partidele istorice și tehnocrațietc "Relația dintre partidele istorice și tehnocrație" De la început, între cele două blocuri politice s-a instituit o relație conflictuală. Membrii fostelor partide politice s-au organizat rapid politic, fiind însă tot mai frustrați de faptul că, după căderea regimului comunist, deși au dobândit libertatea de organizare
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
și, inevitabil, a avea mentalități comuniste. Paradoxal, mulți dintre membrii din eșalonul al doilea al partidelor istorice au fost și ei membri ai Partidului Comunist. Presiunea puternică a partidelor istorice a generat în restul forțelor politice, mai ales în rândul tehnocrației, o creștere defensivă a consensului intern, fapt care a încetinit substanțial procesul lor de diferențiere politică. Acuzată continuu ca neocomunistă/securistă, tehnocrația, ce se percepea pe sine a fi principalul actor competent al transformărilor sociale, a evoluat către construirea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
a încetinit substanțial procesul lor de diferențiere politică. Acuzată continuu ca neocomunistă/securistă, tehnocrația, ce se percepea pe sine a fi principalul actor competent al transformărilor sociale, a evoluat către construirea unui partid care să o apere și reprezinte. Între tehnocrație și partidele istorice existau diferențe profunde nu atât în ceea ce privește viitorul, cât mai degrabă în modul în care trebuie operată despărțirea de trecut. În ceea ce privește strategia tranziției, diferențele nu erau de fond, ci mai degrabă de formă, priorități și programare a schimbărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
cât mai degrabă în modul în care trebuie operată despărțirea de trecut. În ceea ce privește strategia tranziției, diferențele nu erau de fond, ci mai degrabă de formă, priorități și programare a schimbărilor. Partidele istorice pretindeau a avea monopolul asupra competenței politice, în timp ce tehnocrația miza pe competența tehnică. Tehnocrații erau orientați spre modernizarea în stil occidental a sistemelor social-economice construite în regimul socialist, în timp ce partidele istorice le considerau pe acestea a fi produse ale comunismului, în care, principial, nu aveau încredere și pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
aveau încredere și pe care erau tentați mai degrabă să le distrugă. Partidele istorice promovau o abordare punitivă în raport cu cei care în trecut ar fi fost într-o măsură sau alta implicați în poziții de conducere în sistemul comunist, pe când tehnocrația accentua, în numele unei responsabilități mai degrabă a istoriei decât a persoanelor, un consens în ceea ce privește dezvoltarea socială. Pentru partidele istorice, obiectivul consensualizării era chiar periculos, obținerea puterii neputându-se realiza decât prin delimitarea netă de tehnocrație. Polarizarea politică pe linia istoric-tehnocratic
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
conducere în sistemul comunist, pe când tehnocrația accentua, în numele unei responsabilități mai degrabă a istoriei decât a persoanelor, un consens în ceea ce privește dezvoltarea socială. Pentru partidele istorice, obiectivul consensualizării era chiar periculos, obținerea puterii neputându-se realiza decât prin delimitarea netă de tehnocrație. Polarizarea politică pe linia istoric-tehnocratic a fost accentuată și de procedurile de selecție a conducerii. Pentru a-și apăra avantajul politic de a fi moștenitorii democrației precomuniste și de a fi fost consecvent anticomuniști, liderii partidelor istorice au dezvoltat un
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
necontestat era compus din vârstnicii proveniți din partidele tradiționale; al doilea criteriu de includere, subordonat primului, era proveniența din familiile foștilor membri ai acestor partide. Asemenea practici de admisie erau complet diferite de normele care reglementau relațiile de competiție în cadrul tehnocrației. În locul unei egalități competiționale bazate prioritar pe competență, caracterizată printr-o înaltă mobilitate, partidele istorice au introdus un sistem de autoritate rigid, care excludea din principiu accesul tehnocraților. În consecință, partidele istorice apăreau tehnocrației a fi structuri politice închise, la
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
care reglementau relațiile de competiție în cadrul tehnocrației. În locul unei egalități competiționale bazate prioritar pe competență, caracterizată printr-o înaltă mobilitate, partidele istorice au introdus un sistem de autoritate rigid, care excludea din principiu accesul tehnocraților. În consecință, partidele istorice apăreau tehnocrației a fi structuri politice închise, la care nu puteau accede liber, cu șanse egale. Tehnocrații se simțeau mai degrabă respinși de partidele istorice - sau acceptați, dar într-o categorie de membri de mâna a doua. Din cauza neîncrederii partidelor istorice în
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
a fi structuri politice închise, la care nu puteau accede liber, cu șanse egale. Tehnocrații se simțeau mai degrabă respinși de partidele istorice - sau acceptați, dar într-o categorie de membri de mâna a doua. Din cauza neîncrederii partidelor istorice în tehnocrație, ele au fost lipsite sistematic de resursele necesare de specialiști în funcționarea economiei și administrării. În 1996, la alegeri, CDR-ul a simțit nevoia să răspundă la temerea populației că nu deține specialiști, adică tehnocrați, afirmând că deține o resursă
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
avut de la început rezerve serioase față de partidele istorice. După mai bine de 40 de ani de la desființarea partidelor lor, puțini dintre foștii lideri mai supraviețuiseră, fie din cauza vârstei, fie a exterminării în închisorile comuniste. Marginalizați, ei nu făceau parte din tehnocrația constituită în perioada comunistă. Erau însă, după căderea comunismului, singurele persoane care aveau un trecut valid de activitate politică explicit anticomunistă, e drept, îndepărtat în istorie. Pe de altă parte, acești politicieni erau, practic, necunoscuți de către colectivitate, care nu avea
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Pentru acesta, credibilitatea partidelor istorice provenea mai puțin din experiența politică propriu-zisă sau din suportul popular și mai degrabă din atitudinea anticomunistă dincolo de orice îndoială. Partidele istorice ofereau garanția unei politici anticomuniste intransigente, mult mai sigură decât gruparea difuză a tehnocrației. Investind o încredere absolută în partidele istorice, Occidentul a dezvoltat o suspiciune structurală față de celelalte forțe politice adverse acestora, mai ales față de cea mai puternică dintre ele - FSN/PDSR. Este probabil că un asemenea sprijin a fost accentuat și de
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
celelalte forțe politice adverse acestora, mai ales față de cea mai puternică dintre ele - FSN/PDSR. Este probabil că un asemenea sprijin a fost accentuat și de dezechilibrul de putere. Popularitatea redusă a partidelor istorice în raport cu puterea partidelor care proveneau din tehnocrație (alegerile din 1992 au adus la putere patru partide care reprezentau, într-un fel, tehnocrația, etichetate infamant de către susținătorii ideologici ai partidelor istorice drept „patrulaterul roșu”) a reprezentat un factor serios de îngrijorare pentru Occident. Pe de altă parte, partidele
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Este probabil că un asemenea sprijin a fost accentuat și de dezechilibrul de putere. Popularitatea redusă a partidelor istorice în raport cu puterea partidelor care proveneau din tehnocrație (alegerile din 1992 au adus la putere patru partide care reprezentau, într-un fel, tehnocrația, etichetate infamant de către susținătorii ideologici ai partidelor istorice drept „patrulaterul roșu”) a reprezentat un factor serios de îngrijorare pentru Occident. Pe de altă parte, partidele istorice, mizând pe sprijinul Occidentului, au accentuat opoziția față de partidele cu bază tehnocratică, refuzând orice
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
incapacitatea partidelor istorice de a guverna, atât prin programul lor simplist, cât și prin competența politică și tehnică scăzută. Alegerile din 2000 au readus la putere PDSR, a cărui denumire fusese între timp modificată în PSD, ca partid dominat de tehnocrație, opoziția ieșind din alegeri mult mai slabă decât înainte. Partidele istorice și muncitorii și țăraniitc " Partidele istorice și muncitorii și țăranii" Ideologia partidelor istorice nu era agreată nici de masa muncitorilor și a țăranilor. Masa mare a populației era interesată
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
ei era ca economia să funcționeze, să ofere locuri de muncă și salarii decente. Din acest motiv, interesul muncitorilor se concentra pe managementul întreprinderilor. Partidele istorice erau, în schimb, mai interesate de problema retrocedării proprietății întreprinderilor. Muncitorii aveau încredere în tehnocrație, în care își puneau toată speranța. Eventualii vechi proprietari (de fapt, întreprinderile naționalizate nu mai existau de mult) erau priviți de către muncitori ca fiind lipsiți de orice legitimitate și, în plus, cu teamă din cauza deficitului lor de competență și de
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
lor de suport social. Complementar, Occidentul s-a alăturat luptei acestora cu segmentele politice majoritare. Indirect, acceptarea partidelor istorice în grupările politice internaționale a blocat pentru o perioadă lungă de timp acceptarea partidelor cu bază tehnocratică. FSN/PDSRtc " FSN/PDSR" Tehnocrația a constituit coloana vertebrală a FSN și, ulterior, a PDSR. Ea reprezenta o forță politică solidă, legată de stat ca instrument esențial al tranziției și, cea mai mare parte a ei, de administrarea economiei, inclusiv a privatizării acesteia. FSN, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
acesteia. FSN, cu schimbările sale ulterioare, PDSR și PSD, a fost mereu partidul cel mai puternic, chiar atunci când s-a aflat în opoziție. Forța sa era dată de un suport social larg, oferit de grupuri sociale eterogene, cu motivații diferite. Tehnocrația a susținut această formațiune politică drept reacție negativă la politica exclusivistă și antagonică a partidelor istorice. Acestea nu atrăgeau tehnocrația din pricina opțiunii lor de a subordona specialiștii politicienilor din vechile partide, dar și a programului lor neclar față de sistemul statal
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
aflat în opoziție. Forța sa era dată de un suport social larg, oferit de grupuri sociale eterogene, cu motivații diferite. Tehnocrația a susținut această formațiune politică drept reacție negativă la politica exclusivistă și antagonică a partidelor istorice. Acestea nu atrăgeau tehnocrația din pricina opțiunii lor de a subordona specialiștii politicienilor din vechile partide, dar și a programului lor neclar față de sistemul statal în care tehnocrația ocupa poziții de autoritate. Muncitorii și țăranii, care intuiau faptul că vor deveni victimele tranziției, sperau că
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
această formațiune politică drept reacție negativă la politica exclusivistă și antagonică a partidelor istorice. Acestea nu atrăgeau tehnocrația din pricina opțiunii lor de a subordona specialiștii politicienilor din vechile partide, dar și a programului lor neclar față de sistemul statal în care tehnocrația ocupa poziții de autoritate. Muncitorii și țăranii, care intuiau faptul că vor deveni victimele tranziției, sperau că singura sursă de suport social o pot obține de la tehnocrație, partidele istorice tinzând a-i trata difuz ca privilegiații vechiului regim. Susținute de
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]