423 matches
-
unei societăți moderne complexe. Pentru tehnocrație, era inacceptabil faptul că noii lideri politici voiau să intre în lupta pentru putere cu mijloace pe care le respingeau structural - acuzațiile politice la adresa specialiștilor formați în societatea comunistă. Stilul de luptă politică al tehnocrației se axa pe o combinație între calificare tehnică și solidaritate internă. Construcția viitorului era considerată a fi de competența tehnocraților. Trecutul îndepărtat precomunist, cu întreaga experiență pe care a prilejuit-o, era considerat a fi nerelevant pentru construcția unei societăți
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
proprietăților, condamnări politice. Nici chiar terenul agricol preluat de la părinții lor de către cooperative nu reprezenta o sursă interesantă economic pentru tehnocrați. Și nici nu se simțeau responsabili de aceste acte comuniste. Cea mai mare parte a populației acorda încrederea sa tehnocrației. Aceasta oferea garanții de competență și era orientată spre dezvoltarea țării, spre o abordare responsabilă față de bunăstarea colectivă. Relansarea societății românești urma să se realizeze printr-o vastă reconstrucție instituțională, tehnocrații fiind percepuți ca fiind singurii specialiști în această privință
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
cărei misiune era pregătirea alegerilor. Este însă clar că apariția rapidă a unei mulțimi de partide care nu păreau a primi un larg sprijin popular a pus FSN într-o situație dificilă. La filozofia acestuia aderase o mare parte a tehnocrației și a populației. A apărut astfel o problemă structurală. Pe de o parte, FSN, nefiind un partid politic, deși avea un larg suport de masă, nu putea participa la alegerile care urmau. Pe de altă parte, mulțimea partidelor, lipsite de
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
putea participa la alegerile care urmau. Pe de altă parte, mulțimea partidelor, lipsite de vreun suport semnificativ, puteau beneficia artificial de voturi în alegeri, fiind singurele acceptate legal în acest proces. FSN - și cu el cea mai mare parte a tehnocrației - risca să fie înlăturat prin alegeri de la putere de partidele nou-înființate. Transformarea FSN într-un partid, chiar dacă a fost percepută ca incorectă moral, a fost singura posibilitate de reprezentare în alegeri a unei mase largi de actori sociali și politici
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
opinia publică nu ca partide noi, moderne, rezultat al cristalizărilor politice ale masei comunității, ci ca „partide istorice”. Cum se poate explica o asemenea excepționalitate? Explicația sugerată aici constă în decalajul de estimare a urgenței formării partidelor politice dintre masa tehnocrației și foștii membri ai partidelor desființate de regimul comunist. Dispariția adversarului politic principal, Partidul Comunist, și largul consens politic generat de acest fapt au fost de natură a nu urgenta nevoia diferențierii politice. Singurele grupuri puternic coezive, animate de voința
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
baza unui puternic sprijin internațional, nu a făcut decât să inhibe, la rândul său, și mai mult constituirea unor partide alternative. Reînființarea fostelor partide a avut ca efect crearea unui fel de monopol asupra structurilor de partid de tip european, tehnocrația fiind exclusă sau cel puțin împinsă într-o poziție marginală. Acest fapt a fost plin de consecințe asupra întregului proces politic. Fondatorii și membrii noilor partide istoricetc "Fondatorii și membrii noilor partide istorice" Partidele istorice au fost reînființate de către grupuri
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
și a trece testul de a nu avea mentalități de tip comunist. O atracție specială pentru partidele istorice au prezentat-o unele segmente ale intelectualității. Intelectualii care s-au apropiat de aceste partide nu făceau parte, de cele mai multe ori, din tehnocrația propriu-zisă, ci din alte zone ale intelectualității: literați, eseiști, jurnaliști, filozofi. Cei mai mulți erau intelectuali anticomuniști marginalizați de vechiul regim. La aceștia se adăugau tineri susținuți masiv de burse. Neimplicați în funcționarea propriu-zisă a economiei și administrației, nemulțumiți de evoluția societății
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
și după Revoluție, este de înțeles că unii intelectuali ar fi evoluat spre o ideologie radicală, apropiindu-se de partidele istorice. Ideologia partidelor istoricetc "Ideologia partidelor istorice" Partidele istorice au avut un profil distinct. La fel ca politicienii proveniți din tehnocrație și încadrați în celelalte partide, ele subscriau principiilor strategice ale tranziție, dar cu o anumită particularitate: radicalismul politic. În centrul orientării lor ideologice au stat mai multe opțiuni: restaurarea, schimbarea prin distrugere, mitologia reformelor, anticomunismul, sancționarea persoanelor implicate în fostul
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
unui program politic coerent, ci produsul combinării a doi factori: lipsa de experiență în managementul politic al unei societăți moderne complexe și gradul scăzut de popularitate. Radicalismul a reprezentat singurul instrument pe care partidele istorice îl aveau în competiția cu tehnocrația, ce nu era înclinată spre schimbări cu orice preț, chiar distructive. Anticomunismul programatic, la care ulterior s-a adăugat lupta împotriva foștilor (actualilor?) „securiști”, nu reprezenta o reacție la estimarea corectă a pericolului real al revenirii comunismului, ci, în primul
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Anticomunismul programatic, la care ulterior s-a adăugat lupta împotriva foștilor (actualilor?) „securiști”, nu reprezenta o reacție la estimarea corectă a pericolului real al revenirii comunismului, ci, în primul rând, arma principală a partidelor istorice, utilizată în lupta politică împotriva tehnocrației, care obținuse puterea după Revoluție, o modalitate de „punere la colț” a acesteia. Din cauza politicii ceaușiste, aproape întreaga generație activă de specialiști a fost forțată să intre în partid. Din acest punct de vedere, întreaga tehnocrație putea fi comod acuzată
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
în lupta politică împotriva tehnocrației, care obținuse puterea după Revoluție, o modalitate de „punere la colț” a acesteia. Din cauza politicii ceaușiste, aproape întreaga generație activă de specialiști a fost forțată să intre în partid. Din acest punct de vedere, întreaga tehnocrație putea fi comod acuzată de a fi fost comunistă, responsabilă de acest experiment istoric negativ și purtătoare a unei mentalități comuniste. Tehnocrația era prezentată ca fiind vechea nomenclatură care „furase/confiscase Revoluția”, accesul ei la putere trebuind să fie blocat
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
întreaga generație activă de specialiști a fost forțată să intre în partid. Din acest punct de vedere, întreaga tehnocrație putea fi comod acuzată de a fi fost comunistă, responsabilă de acest experiment istoric negativ și purtătoare a unei mentalități comuniste. Tehnocrația era prezentată ca fiind vechea nomenclatură care „furase/confiscase Revoluția”, accesul ei la putere trebuind să fie blocat. Partidele istorice susțineau transformarea în lege a celebrului punct 7 al „Declarației de la Timișoara”, conform căruia le este interzis foștilor comuniști accesul
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
să fie blocat. Partidele istorice susțineau transformarea în lege a celebrului punct 7 al „Declarației de la Timișoara”, conform căruia le este interzis foștilor comuniști accesul la funcții de conducere în noul stat. Radicalismul anticomunist reprezenta un avantaj competitiv. Alături de trecutul tehnocrației, discutabil din punct de vedere ideologic, lipsa de apetit pentru atitudini anticomuniste violente accentua punctul ei vulnerabil. Neconsiderându-se nici responsabili de crimele vechiului regim și nici „infestați” de ideologia comunistă, „tehnocrații foști comuniști” se simțeau amenințați de radicalismul anticomunist
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Radicalismul anticomunist reprezenta un avantaj competitiv. Alături de trecutul tehnocrației, discutabil din punct de vedere ideologic, lipsa de apetit pentru atitudini anticomuniste violente accentua punctul ei vulnerabil. Neconsiderându-se nici responsabili de crimele vechiului regim și nici „infestați” de ideologia comunistă, „tehnocrații foști comuniști” se simțeau amenințați de radicalismul anticomunist al partidelor istorice. Partidele istorice au reușit în mare măsură să mențină în atenția politică lupta împotriva comuniștilor și securiștilor, teren pe care ele erau ca legitimitate mai tari. Accentuând punerea în
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
care, cu sprijinul masiv al Occidentului, va redresa rapid situația economică a țării; pe radicalismul anticomunist și pe critica PDSR ca fiind un partid de tip comunist ca mentalitate. Relația dintre partidele istorice și tehnocrațietc "Relația dintre partidele istorice și tehnocrație" De la început, între cele două blocuri politice s-a instituit o relație conflictuală. Membrii fostelor partide politice s-au organizat rapid politic, fiind însă tot mai frustrați de faptul că, după căderea regimului comunist, deși au dobândit libertatea de organizare
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
și, inevitabil, a avea mentalități comuniste. Paradoxal, mulți dintre membrii din eșalonul al doilea al partidelor istorice au fost și ei membri ai Partidului Comunist. Presiunea puternică a partidelor istorice a generat în restul forțelor politice, mai ales în rândul tehnocrației, o creștere defensivă a consensului intern, fapt care a încetinit substanțial procesul lor de diferențiere politică. Acuzată continuu ca neocomunistă/securistă, tehnocrația, ce se percepea pe sine a fi principalul actor competent al transformărilor sociale, a evoluat către construirea unui
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
a încetinit substanțial procesul lor de diferențiere politică. Acuzată continuu ca neocomunistă/securistă, tehnocrația, ce se percepea pe sine a fi principalul actor competent al transformărilor sociale, a evoluat către construirea unui partid care să o apere și reprezinte. Între tehnocrație și partidele istorice existau diferențe profunde nu atât în ceea ce privește viitorul, cât mai degrabă în modul în care trebuie operată despărțirea de trecut. În ceea ce privește strategia tranziției, diferențele nu erau de fond, ci mai degrabă de formă, priorități și programare a schimbărilor
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
cât mai degrabă în modul în care trebuie operată despărțirea de trecut. În ceea ce privește strategia tranziției, diferențele nu erau de fond, ci mai degrabă de formă, priorități și programare a schimbărilor. Partidele istorice pretindeau a avea monopolul asupra competenței politice, în timp ce tehnocrația miza pe competența tehnică. Tehnocrații erau orientați spre modernizarea în stil occidental a sistemelor social-economice construite în regimul socialist, în timp ce partidele istorice le considerau pe acestea a fi produse ale comunismului, în care, principial, nu aveau încredere și pe care
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
aveau încredere și pe care erau tentați mai degrabă să le distrugă. Partidele istorice promovau o abordare punitivă în raport cu cei care în trecut ar fi fost într-o măsură sau alta implicați în poziții de conducere în sistemul comunist, pe când tehnocrația accentua, în numele unei responsabilități mai degrabă a istoriei decât a persoanelor, un consens în ceea ce privește dezvoltarea socială. Pentru partidele istorice, obiectivul consensualizării era chiar periculos, obținerea puterii neputându-se realiza decât prin delimitarea netă de tehnocrație. Polarizarea politică pe linia istoric-tehnocratic
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
conducere în sistemul comunist, pe când tehnocrația accentua, în numele unei responsabilități mai degrabă a istoriei decât a persoanelor, un consens în ceea ce privește dezvoltarea socială. Pentru partidele istorice, obiectivul consensualizării era chiar periculos, obținerea puterii neputându-se realiza decât prin delimitarea netă de tehnocrație. Polarizarea politică pe linia istoric-tehnocratic a fost accentuată și de procedurile de selecție a conducerii. Pentru a-și apăra avantajul politic de a fi moștenitorii democrației precomuniste și de a fi fost consecvent anticomuniști, liderii partidelor istorice au dezvoltat un
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
necontestat era compus din vârstnicii proveniți din partidele tradiționale; al doilea criteriu de includere, subordonat primului, era proveniența din familiile foștilor membri ai acestor partide. Asemenea practici de admisie erau complet diferite de normele care reglementau relațiile de competiție în cadrul tehnocrației. În locul unei egalități competiționale bazate prioritar pe competență, caracterizată printr-o înaltă mobilitate, partidele istorice au introdus un sistem de autoritate rigid, care excludea din principiu accesul tehnocraților. În consecință, partidele istorice apăreau tehnocrației a fi structuri politice închise, la
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
care reglementau relațiile de competiție în cadrul tehnocrației. În locul unei egalități competiționale bazate prioritar pe competență, caracterizată printr-o înaltă mobilitate, partidele istorice au introdus un sistem de autoritate rigid, care excludea din principiu accesul tehnocraților. În consecință, partidele istorice apăreau tehnocrației a fi structuri politice închise, la care nu puteau accede liber, cu șanse egale. Tehnocrații se simțeau mai degrabă respinși de partidele istorice - sau acceptați, dar într-o categorie de membri de mâna a doua. Din cauza neîncrederii partidelor istorice în
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
a fi structuri politice închise, la care nu puteau accede liber, cu șanse egale. Tehnocrații se simțeau mai degrabă respinși de partidele istorice - sau acceptați, dar într-o categorie de membri de mâna a doua. Din cauza neîncrederii partidelor istorice în tehnocrație, ele au fost lipsite sistematic de resursele necesare de specialiști în funcționarea economiei și administrării. În 1996, la alegeri, CDR-ul a simțit nevoia să răspundă la temerea populației că nu deține specialiști, adică tehnocrați, afirmând că deține o resursă
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
avut de la început rezerve serioase față de partidele istorice. După mai bine de 40 de ani de la desființarea partidelor lor, puțini dintre foștii lideri mai supraviețuiseră, fie din cauza vârstei, fie a exterminării în închisorile comuniste. Marginalizați, ei nu făceau parte din tehnocrația constituită în perioada comunistă. Erau însă, după căderea comunismului, singurele persoane care aveau un trecut valid de activitate politică explicit anticomunistă, e drept, îndepărtat în istorie. Pe de altă parte, acești politicieni erau, practic, necunoscuți de către colectivitate, care nu avea
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Pentru acesta, credibilitatea partidelor istorice provenea mai puțin din experiența politică propriu-zisă sau din suportul popular și mai degrabă din atitudinea anticomunistă dincolo de orice îndoială. Partidele istorice ofereau garanția unei politici anticomuniste intransigente, mult mai sigură decât gruparea difuză a tehnocrației. Investind o încredere absolută în partidele istorice, Occidentul a dezvoltat o suspiciune structurală față de celelalte forțe politice adverse acestora, mai ales față de cea mai puternică dintre ele - FSN/PDSR. Este probabil că un asemenea sprijin a fost accentuat și de
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]