KorAP: Find »[drukola/base=temporalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...43 >

1,062 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

încredere în el.”, ajungând ceea ce visase de copil realizează în ansamblu funcția de circumstanțial temporal (și cauzal). • compus; Poate avea această structură mai ales predicatul; în structura sa intră atunci două verbe: un semiauxiliar (de modalitate, de aspect sau de temporalitate) și verbul principal (predicativ sau copulativ): „Trebuie să fi ținut bani berechet, gândeau toți băieții de prăvălie.” (E. Barbu) Semiauxiliarul dezvoltă „proiecția enunțării asupra enunțului.” Mai rar se realizează prin acest tip structural funcția de atribut: „... S-o confunde cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mai primește sensul ‘pluralitate’), cu originea în raportul cu lumea extraverbală, se desfășoară sub semnul opțiunii: Va pleca la Cernăuți Andra sau Cristina. sau al excluderii: Va pleca la Cernăuți nu Andra, ci Cristina., cu eliminarea situării într-o aceeași temporalitate. Realizarea tautologică a funcțiilor sintacticetc "Realizarea tautologic\ a func]iilor sintactice" Uneori, funcțiile sintactice (sau componenta nominală a funcției de predicat) se realizează, tautologic, prin aceleași unități lexicale prin care s-a exprimat regentul, într-o relație de dependență, sau

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de circumstanțială pe care o introduc; identitatea funcțional-sintactică a propoziției este determinată de planul semantic al adverbului: • încotro, unde - circumstanțial de spațialitate: „Atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi.” (I. Creangă) • când - circumstanțial de temporalitate: „Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar, Atât de rar că timpul trecea pe lângă oră.” (T. Arghezi) • cum și cât - circumstanțial de modalitate: „Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul.” (M.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză și iarbă, de nu se mai putea mișca.” (P. Ispirescu) ș= până a se face ziuă, înainte de a se face ziuăț și relația de coordonare prin care se evită subordonarea circumstanțială (de temporalitate): „N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte, sub aspect semantic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
natură lexicală si alta, de natură gramaticală. Componenta semantică de natură lexicală rezultă din interpretarea lingvistică (anterioară actului comunicării) a „obiectelor” realității extralingvistice, reflectată în planul conștiinței. Componenta semantică de natură gramaticală rezultă din situarea sensurilor lexicale într-o anumită temporalitate, în primul rând, în raport cu temporalitatea procesului de comunicare, precum și în interiorul unor opoziții determinate de implicarea în verbul-predicat a relației cu un subiect: persoana și numărul, relație care se actualizează prin raportarea la protagoniștii actului lingvistic. Pe componenta semantic-lexicală se întemeiază

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
natură gramaticală. Componenta semantică de natură lexicală rezultă din interpretarea lingvistică (anterioară actului comunicării) a „obiectelor” realității extralingvistice, reflectată în planul conștiinței. Componenta semantică de natură gramaticală rezultă din situarea sensurilor lexicale într-o anumită temporalitate, în primul rând, în raport cu temporalitatea procesului de comunicare, precum și în interiorul unor opoziții determinate de implicarea în verbul-predicat a relației cu un subiect: persoana și numărul, relație care se actualizează prin raportarea la protagoniștii actului lingvistic. Pe componenta semantic-lexicală se întemeiază „obiectul” enunțului. Pe componenta semantic-gramaticală

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
asigure o interpretare coerentă cu alte soluții date problemei realizării altor funcții sintactice ca „părți de propoziție multiple” - ca să rămânem în termenii gramaticii curente - subiectul, înainte de toate. Prin planul său semantic, întemeiat pe complementaritatea celor două componente semantice: procesualitatea și temporalitatea, verbul are rolul fundamental în organizarea enunțului sintactic dar își îndeplinește acest rol prin nucleul predicațional, condiție existențială și marcă distinctivă a propoziției; nucleul predicațional, a cărui esență este relația sintactică de interdependență Subiect Predicat, este, prin aceasta, nucleu propozițional

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
oportunist. Când verbele copulative intră în relații de coordonare disjunctivă, enunțul sintactic se caracterizează prin relația sintactică între două predicate - dublă realizare a predicației -, care situează actualizarea planului semantic al subiectului gramatical sub semnul alegerii unei dimensiuni sau a unei temporalități a aceleiași dimensiuni semantice: Ioana este sau numai pare neliniștită? Bătrânul este sau a fost antrenorul lor? Când verbele intră în relație de coordonare opozitivă, al cărei plan semantic implică în mod curent un termen negativ, relația de coordonare se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mânca haram și spune drept, tu ești Gerilă... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lângă tine...” (I. Creangă) „Moftangiul (...) poate fi sărac sau bogat, prost ori deștept (...) el a fost, este și va fi român adevărat...” (I.L. Caragiale) • temporalitatea: „În ceasul acela comparația pe care o făcea docentul de la Jena putea părea prezumțioasă. Mai târziu avea să fie prea puțin grăitoare.” (C. Noica) Categorii semantice de predicattc "Categorii semantice de predicat" Modul specific în care se desfășoară, în procesul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
la cei doi termeni ai nucleului predicațional: subiectul și predicatul. Verbele care realizează predicatul absolut au conținutul lexical absolutizat în desfășurarea consubstanțialității semantice subiect - predicat sau își dezvoltă o variantă proprie acestor enunțuri, a cărei caracteristică definitorie este pierderea componentei „temporalitate”. Verbul a fi este un verb existențial, sinonim „perfect” cu a exista, în enunțuri precum: „Este Dumnezeu.”, „Eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea, cum fără eu nu e Dumnezeu, astfel fără națiunea mea nu e lumea.” (M. Eminescu) Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
toate părțile.” (M. Preda) • concesia: „Orice cuvânt aș scrie... încă mi s-ar părea o vorbă goală.” (G. Bogza) • modalitatea: „Nu, e mai bine cum e acum, când poți acoperi cu realizările dintr-un sector pierderile din altul...” (M. Preda) • temporalitatea: „Știam că o să-i facă mare plăcere aflând că am traversat jumătate de oraș ca să asist la un festival balt.” (M. Eliade) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" În funcție de realizarea sa concretă în enunț, subiectul poate fi: a. simplu; într-o relativă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sau Andra.”, „Cine știe de este mai bine / A fi sau a nu fi.” (M. Eminescu), sau definitivată (interpretată lingvistic prin coordonare opozitivă): „Nu! nu ești tu divină, ci cei ce te-au vândut;” (M. Eminescu), sau în raporturi de temporalitate alternativă (prin coordonare alternativă): „Trece pe la el când Andra, când Ion.”, „Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.” (M. Eminescu) În dezvoltarea variantei marcată stilistic, conținutul semantic al termenului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
această realitate. Cele mai multe dintre raporturile în care se înscriu „obiectele” realității extralingvistice sunt simultane. În interpretarea lor lingvistică, însă, subiectul vorbitor poate detașa doar pe unele, care primesc astfel poziții distincte în structura enunțului introducând informații semantice prin diferite coordonate (temporalitate, spațialitate etc.) ale desfășurării acțiunii verbale: Mircea a plecat la mare., Mircea a plecat ieri., Mircea a plecat ieri la mare. ș.a.m.d. Numai uneori aceste raporturi rămân fără o identitate sintactică precisă sau, mai exact, univocă. Amalgamarea lor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
univocă. Amalgamarea lor în plan extralingvistic primește expresia sintactică a unor circumstanțiale nespecifice; trăsătura semantică pe care o introduc aceste circumstanțiale în enunț este circumstanțialitatea în general. Ele sunt expresia unui cadru situațional care interesează ca atare; coordonate precum spațialitate, temporalitate, cauzalitate etc. se interferează până la suprapunere: „El își apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise, și, la lumina cea palidă a lunei, el întorcea foaie cu foaie uitându-se la constelațiunile ciudate.” (M. Eminescu, O.P.L., 36), „Pe ploaie

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prin care se realizează și cu planul semantic al relației de dependență, marcat cel mai adesea de elementul relațional, funcția de circumstanțial dezvoltă mai multe variante concrete, expresie sintactică a raportului care predomină în interpretarea realității extralingvistice: • de spațialitate • de temporalitate • de modalitate • consecutiv • de progresie • instrumental • de cauzalitate • de finalitate • condițional • concesiv • referențial Observații: Mai ales în dezvoltarea unor variante ale funcției de circumstanțial, relația de dependență nu implică un regent identificabil într-o unitate lexico-gramaticală; acesta poate fi întreg

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ca atare relația de dependență (mai exact, o realizează) dar marca identității specifice a fiecărui circumstanțial este preponderent semantică; ea se implică în: • conținutul concret lexical al termenului prin care circumstanțialul se realizează: „Am plecat acolo/ieri.” $circ. de spațiu/temporalitate$$; • conținutul semantic, situat între abstract și concret, al termenilor relaționali: „S-au spart din cauza frigului.” $circ. de cauză$$; • planul semantic al relației de dependență: „Ai carte, ai parte.” $circ. cond.$$ și este, adesea, fixată definitiv prin alte semne lingvistice din

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pe aceea de complement indirect: „Brațele ei albe și goale se întinseră spre dânsul.” (M. Eminescu, P.L., 49) Alte prepoziții, mai abstracte, nu marchează decât identitatea funcțională de circumstanțial, ele putând însoți deopotrivă un circumstanțial de spațialitate și unul de temporalitate sau chiar alte variante: în, din , la, de la... până la, după, spre, către etc. Distincția între spațialitate și temporalitate se întemeiază atunci pe corelarea elementului relațional cu conținutul semantic-lexical al termenului prin care se realizează funcția de circumstanțial: • circumstanțial spațial: „În

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Alte prepoziții, mai abstracte, nu marchează decât identitatea funcțională de circumstanțial, ele putând însoți deopotrivă un circumstanțial de spațialitate și unul de temporalitate sau chiar alte variante: în, din , la, de la... până la, după, spre, către etc. Distincția între spațialitate și temporalitate se întemeiază atunci pe corelarea elementului relațional cu conținutul semantic-lexical al termenului prin care se realizează funcția de circumstanțial: • circumstanțial spațial: „În pădurile țării mele / Trăiește balaurul.” (M. Isanos, 141); • circumstanțial temporal: „Marea-n fund clopote are care sună-n

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a fost urât.” (T. Arghezi, 73) „Iară de-a avea noroc, ș-a veni calul tău mai întâi, și mi-a aduce cele poruncite, să știi că merg cu tine oriunde mi-i duce...” (I. Creangă, 244) CIRCUMSTANȚIALUL TEMPORAL (DE TEMPORALITATE)TC "CIRCUMSTAN}IALUL TEMPORAL (DE TEMPORALITATE)" Are ca regent: • verbe (locuțiuni verbale): „Peste zi stătea cu oaspeții și mai ieșea, mai ales fără nicio treabă, prin oraș, iar serile petrecea cu prietenii adeseori până târziu, după miezul nopții.” (I. Slavici

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Iară de-a avea noroc, ș-a veni calul tău mai întâi, și mi-a aduce cele poruncite, să știi că merg cu tine oriunde mi-i duce...” (I. Creangă, 244) CIRCUMSTANȚIALUL TEMPORAL (DE TEMPORALITATE)TC "CIRCUMSTAN}IALUL TEMPORAL (DE TEMPORALITATE)" Are ca regent: • verbe (locuțiuni verbale): „Peste zi stătea cu oaspeții și mai ieșea, mai ales fără nicio treabă, prin oraș, iar serile petrecea cu prietenii adeseori până târziu, după miezul nopții.” (I. Slavici, Mara, 248) • expresii impersonale: „Mi-e

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte.” (M. Eminescu, I, 114) Fiecare din cele trei coordonate semantice temporale, dar mai ales momentul desfășurării acțiunii verbale, se definește din două perspective: • a raportului dintre temporalitatea enunțului și prezentul actului lingvistic; • a raportului temporal din structura internă a enunțului lingvistic. Prima perspectivă este descrisă de adverbe precum ieri, azi, mâine etc., al căror conținut semantic este în mod esențial determinat de raportul enunț-enunțare: „În zadar, Fănică

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Cea de a doua perspectivă este descrisă de substantive temporale, adverbe cu conținut semantic stabil: (la) miezul nopții, vara, săptămânal, din când în când, niciodată etc. sau de termeni (grupuri de termeni, propoziții) al căror plan semantic este indiferent la temporalitatea enunțării, fiind determinat, sau de conținutul lor lexical a doua zi, după aceea etc., sau de raporturi temporale din structura internă a enunțului lingvistic: „Într-o noapte, am visat că vechiul zid care mă ocrotise în copilărie s-a alungit

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Într-o noapte, am visat că vechiul zid care mă ocrotise în copilărie s-a alungit, mi-a dat ocol și s-a transformat în laț... De atunci m-am gândit mereu la asta.” (O. Paler, Viața, 59) Raportul de temporalitate dezvoltă trei variante: • de anterioritate • de posterioritate • de simultaneitate Din prima perspectivă - de natură semantică - aceste variante se întemeiază pe raportarea la momentul desfășurării actului lingvistic și sunt descrise de conținutul lexical al adverbelor temporale: • anterioritate; acțiunea verbului regent este

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ai plecat.” (L. Blaga, 118) • simultaneitate; timpul regentului și timpul circumstanțialului temporal coincid. Suprapunerea lor este relativă și depinde de natura aspectuală a regentului (sau și a termenului subordonat, mai ales când acesta este verb), și de coordonate semantice ale temporalității. Suprapunerea este totală: a. când ambele verbe implicate în relația de dependență sunt momentane: „Odată, intrând pe ușă, a găsit-o discutând la telefon.” (O. Paler, Viața..., 116) b. când amândouă verbele (regent și subordonat) au aspect durativ: „Câtă vreme

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
53) Suprapunerea este parțială mai ales când natura aspectuală a celor două verbe (regent și subordonat) sau coordonata aspectuală a planului semantic al celor doi termeni implicați în relația de dependență diferă; în funcție de aceasta, se pot desfășura două situații temporale: • temporalitatea circumstanțialului (cel mai adesea cu dezvoltare propozițională) este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a regentei: „Când își veni în fire, preotul era întins în birou pe canapea.” (I.L. Caragiale) • temporalitatea regentului este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]